KorAP: Find »[drukola/base=așa & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...7777 7778 7779 ...7792 >

194,789 matches

Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424

sarcini, pentru simplul motiv că, de mai bine de un secol, ele se ocupau de problematica funcționării și dinamicii capitalismului, și nu de cea a definirii lui. Această problematică fusese complet abandonată încă de la jumătatea secolului al XIX-lea, odată cu așa-numita „revoluție jevoniană” din știința economică (Dobb, 1973), și nu a mai fost reluată nici măcar cu prilejul prăbușirii comunismului. Probabil că, dacă s-ar fi mobilizat în direcția definirii tranziției către capitalism, intelectualitatea occidentală ar fi avut resursele și cunoștințele

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
construit socialismul - și abandonarea de către stat a administrării prețurilor, lăsate pe seama pieței. Pe această bază teoretică, a fost elaborat un algoritm al tranziției către capitalism în două variante, una „bună” și una „mai puțin bună”, dar nu în întregime „rea”: așa-numita „terapie de șoc”, opusă „tranziției graduale” (Kornai, 1990). Deoarece era preocupată mai degrabă de anticomunism decât de succesul capitalismului, intelectualitatea tranziției postcomuniste, în mare măsură aceeași clasă mijlocie socialistă transferată fără mari schimbări din socialism în capitalism, s-a

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
nevoia de capitaliști „adevărați”. În lipsa lor, societatea românească a produs „întreprinzătorul-politician-funcționar public”. Mass-media i-au poreclit „baroni locali”, dar cei mai importanți dintre ei nu mai erau de mult locali, ci aveau o importanță națională, iar uneori chiar regională. Că așa stau lucrurile ne dovedește puternica corelație dintre indicatorii comparativi ai progresului reformelor și ai investițiilor directe de capital în România și în Ungaria, țara cea mai avansată - potrivit evaluării EBRD - în domeniul reformelor economice. La sfârșitul lui 1999, indicele EBRD

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
Uniunea Europeană au condus la reducerea acestor tensiuni prin concentrarea eforturilor asupra construirii unei „strategii sociale de piață” (Deacon, 2000, p. 147). În acest context, tendința este de trecere de la universalitatea schemelor de securitate socială la selectivitate și de construire a așa-numitelor „plase de siguranță”. Referindu-se la opțiunile de politică socială ale guvernelor est-europene, se pune întrebarea dacă acestea vor îmbrățișa un model vest-european conservator, corporatist sau modelul liberal promovat în Statele Unite. Constrângerile financiare cu care se confruntă țările est-europene

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
neacțiunii”, „cultura acțiunii”, „cultura pesimismului”, „cultura optimismului” etc. Exemplele se pot multiplica la nesfârșit: ceea ce nu este explicat prin educație, venit, vârstă, gen, capital etc. e atribuit culturii, „valorilor”, „normelor” ș.a.m.d. sau, mai simplu, unor explicații de genul „Așa sunt ei”. Astfel privită, cultura e redusă la un exercițiu de nominalism, prin care ceea ce nu se poate explica prin modele economice este „aruncat” în categoria cultură. Dacă am văzut care este critica antropologilor privitoare la aceste modalități de a

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
relații domestice rezultate din locuirea în comun în bordeluri, existând o serie de activități comune ce merg de la servirea ceaiului până la babysitting. Există, de asemenea, și forme de mariaj fictiv între clienții stabili ai bordelurilor și „fete”, însă chiar și așa ele rămân în cadrul profesiei. Pentru mult timp, guvernul regional a tratat zona respectivă prin proiecția valorilor clasei de mijloc, adică respectabilitate, intimitate domestică, muncă salariată etc., privind zona respectivă ca având nevoie de „reabilitare”, „salvare”, „recalificare”, „regenerare morală” ș.a.m.

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
teren este și înțelegerea organizării, intereselor și strategiilor elitelor locale și a birocrațiilor de la diferite niveluri un aspect esențial pentru reușita proiectelor de dezvoltare. În fine, contactul direct cu comunitatea-țintă poate oferi un feedback rapid asupra desfășurării și impactului proiectului. „Așa nuă, așa daă”: suprainovație, reforma drepturilor de proprietate asupra pământului și schimbarea postcomunistă Am menționat mai sus că una dintre căile regale spre eșecul proiectelor de dezvoltare este suprainovația, adică schimbarea sociala direcționată spre creștere economică ce nu ia în

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
și înțelegerea organizării, intereselor și strategiilor elitelor locale și a birocrațiilor de la diferite niveluri un aspect esențial pentru reușita proiectelor de dezvoltare. În fine, contactul direct cu comunitatea-țintă poate oferi un feedback rapid asupra desfășurării și impactului proiectului. „Așa nuă, așa daă”: suprainovație, reforma drepturilor de proprietate asupra pământului și schimbarea postcomunistă Am menționat mai sus că una dintre căile regale spre eșecul proiectelor de dezvoltare este suprainovația, adică schimbarea sociala direcționată spre creștere economică ce nu ia în considerare punctul

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
că o serie de comunități învecinate au aplicat și au obținut finanțare FRDS pentru implementarea unor proiecte (în general, de refacere/îmbunătățire/creare a infrastructurii - proiecte MIR) au fost „contaminate” aplicând (cu succes) în runda imediat următoare de finanțare FRDS (așa-numitul „efect de contagiune”). Promovarea unor politici și programe participative în dezvoltarea comunitară presupune nu doar implicarea beneficiarilor, ci și atragerea organismelor publice locale/regionale și naționale. Pornind de la aceste recomandări, putem adăuga că fondurile sociale trebuie să încurajeze descentralizarea

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
membrii activi au fost doar membri ai UTC, iar cei pasivi nu au ajuns nici măcar în această organizație. Pentru a înțelege impactul apartenenței organizaționale din perioada comunistă asupra disponibilității actuale pentru acțiune comunitară, este necesar să investigăm peisajul organizațional comunist. Așa-zisele organizații voluntare care au funcționat de la începutul anilor ’50 până la sfârșitul anilor ’80, incluzând mase mari de oameni - Organizația Pionierilor, UTC, PCR și sindicatele - au fost principalele canale instituționalizate folosite de administrația comunistă pentru controlul activismului social și a

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
prea mult. (Activ) Mai bine cedez decât să dau replicăă îmi pare rău pentru că ceilalți gîndesc că sunt fraier. (Activ) Părinții nu au influențat niciodată modul în care mi-am organizat activitatea viitoare. Î: Dar ce ne puteți spune despre așa-numitele obișnuințe sănătoase: grija pentru bunul comun, solidaritatea sau compasiunea? R: Am stat prea puțin cu ei ca să îmi poată influența mentalitatea și comportamentul. Am știut întotdeauna ce cale să alegă singur, fără sfaturi. (Lider) Justificarea acțiunii sau a nonacțiunii

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
la care se adaugă și copii de diferite vârste preluați de sistem la solicitarea familiilor aflate în situații extrem de dificile. După 2000, datorită criticilor severe aduse mecanismului de adopții internaționale, acestea au fost, practic, stopate, adopțiile naționale necrescând însă sensibil. Așa se explică faptul că sistemul de asistență socială a copilului, deși restructurat, a rămas „prizonierul” tratării efectelor și ignorării cauzelor. Preocuparea majoră a fost cea legată de dezinstituționalizare, fără a se lua în calcul și efectele perverse ale acestui proces

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
a rămas „prizonierul” tratării efectelor și ignorării cauzelor. Preocuparea majoră a fost cea legată de dezinstituționalizare, fără a se lua în calcul și efectele perverse ale acestui proces. S-a acordat o atenție foarte scăzută acțiunii de prevenire a abandonului. Așa se face că numărul de copii cu risc de abandon sau cvasi-abandon a continuat să fie intolerabil de mare. E drept, perfecționarea sistemului de adopție a dus la creșterea securității copilului, dar, din cauza unui proces extrem de birocratic și a unei

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
o excepție. Asistăm, totodată, la erodarea rapidă a suportului financiar în asistență socială, complementar cu creșterea numărului de instituții slab eficiente care preiau într-un spațiu închis cazurile în dificultate severă, ce consumă excesiv o mare parte a resurselor, și așa foarte reduse. Cu toate fluctuațiile finanțării instituțiilor de asistență socială și schimbările pozitive de concepție, există încă mari inegalități între ele, unele nedeosebindu-se mult de cele din trecut. Este clar că o schimbare structurală a acestor instituții de asistență

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
strategie de investiție în educație în general și în educația pentru prevenție și comportament sanogen în particular duce, pe termen lung, la un impact pozitiv asupra sănătății populației. Țări în curs de dezvoltare care au făcut investiții crescute în educație, așa-numiții tigri asiatici (Malaysia, Singapore etc.), au demonstrat deja prin indicatorii obținuți în decurs de 20 de ani progrese în starea de sănătate a populației, prin influența educației asupra mortalității infantile și materne, asupra îmbunătățirii cunoștințelor legate de igienă și

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
fiecare an, generând crize temporare precum cea a medicamentelor compensate, în mod succesiv. Cunoscând dificultățile financiare ale sistemului și întârzierile de plată către ei, furnizorii de medicamente au introdus prețuri crescute produselor medicamentoase vândute pentru a-și asigura acoperirea pierderilor. Așa s-a ajuns ca în unul dintre cel mai slab finanțate sisteme o populație sărăcită să beneficieze de cele mai crescute prețuri la medicamente dintre țările central-estice. Principiul echității a fost încălcat și prin existența caselor paralele de asigurări de

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
deci o problemă de termen lung. Toate mecanismele distorsionante de care am vorbit mai sus au creat însă tensiuni financiare suplimentare în unele părți ale sistemului sanitar dezavantajate față de altele și au redus controlul eficient și transparent al resurselor și așa insuficiente. Pe parcursul tranziție i s-a constatat perpetuarea marii majorități a problemelor vechiului sistem în ceea ce privește calitatea slabă a unora dintre serviciilor acordate de sistemul public, cauza fiind dotarea redusă cu utilități și tehnologie modernă a multora dintre unitățile sanitare, dispensare

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
urmare a inflației accelerate de la debutul tranziției, când principala procupare a populației, exprimată prin presiunea sindicală, rezultat în bună măsură și al obișnuinței dobândite în regimul anterior, a fost obținerea unui nivel al salariului care să permită asigurarea traiului cotidian. Așa se explică, de altfel, și scăderea procentului celor salarizați la nivel minimal în prima jumătate a decadei. Respectarea ierahiei salariale în funcție de competențe și atribuții, precum și corelarea cu nivelul productivității muncii au fost criterii cel puțin estompate de hiperinflația care a

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
salariilor. Este posbil ca acest lucru să se fi schimbat după anul 2000, cel puțin în raport cu nivelul de venit câștigat, când a urmat o evoluție inversă ponderii veniturilor salariale în totalul bugetului. Concluzii Deși, cel puțin la nivelul simțului comun, așa este percepută, creșterea nivelului de trai nu e sinonimă cu combaterea sărăciei. Globalizarea nu este în orice context benefică celor defavorizați și, oricum, nu pe termen scurt. Opțiunea liberală asupra dezvoltării nu numai că nu este o condiție sine-qua-non pentru

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
propus este unul susceptibil de a fi considerat o reacție la presiunea momentului. Migrația, este, fără discuție, un fenomen de actualitate în spațiul social românesc la începutul secolului XXI. S-ar putea afirma că realitatea îl impune. „Problema”, să spunem așa, este că, odată dezvoltată până la punctul de a avea efecte importante, migrația nu are, într-o lume marcată de globalizare, șanse să dispară în viitor din repertoriul factorilor care merită/trebuie să intre în orice discuție despre dezvoltare în România

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
pentru sectoarele definite la nivel național ca afectate de un deficit de forță de muncă. În general, în contextul economic actual, se poate discuta despre două mari categorii de slujbe disponibile: slujbe în segmentul secundar al pieței forței de muncă: așa-numitele slujbe 3D, pe care nativii, chiar în condiții de șomaj ridicat, au tendința de a le refuza (construcții, agricultură, menaj, servicii de îngrijire a bătrânilor/copiilor, munci cu caracter sezonier); slujbe în segmentul primar al pieței forței de muncă

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
de migrație pe care individul îl acumulează nu se degradează decât în condițiile unor schimbări semnificative în tipul de migrație pe care l-a practicat. Cel puțin câtă vreme destinațiile rămân aceleași, experiența circulatorie poate fi oricând repetată. Dacă este așa, atunci înseamnă că un investitor are și alte motive, în cazul migrației românești, decât cele legate de presiunea pentru creșterea salariilor, pentru a refuza investiția într-o zonă de concentrare a migrației, iar aceste motive sunt în mod particular legate

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
ideea de justiție socială. Dezvoltarea socială nu este un simplu proces de creștere economică, ci, în același timp, și un proces deliberat de reducere a inegalităților sociale. Așa cum nu se poate vorbi de dezvoltare socială în absența creșterii economice, tot așa, nu poate fi invocat acest concept în societățile puternic polarizate, în care un grup restrâns controlează resursele economice în timp ce majoritatea populației trăiește în sărăcie. Dezvoltarea socială presupune deci un ansamblu coerent de politici economice și sociale menite să creeze o

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
are efecte asupra îndreptățirilor prin faptul că posibilitățile de mobilitate socială deschise de învățământul de masă vor spori șansele de viață ale unor grupuri anterior excluse din procesul de distribuție a bunăstării. Politicile educaționale s-au dezvoltat în concepția unui așa-zis „posibilism” (Nash, 2003), a credinței că educația poate compensa inegalitățile sociale sau naturale care caracterizează diversele grupuri de indivizi în scopul egalizării șanselor de viață la nivel social. În același timp, s-a dezvoltat în cadrul sociologiei educației perspectiva sceptică

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
propun să reprezinte un ghid pentru construcția sistemului de indicatori sociali, urmărindu-se anumite particularități, în funcție de nivelul dezvoltării economico-sociale a țării respective. Din diversitatea preocupărilor anilor ’70-’80 legate de indicatorii sociali, menționăm comparativ câteva abordări: Social concerns, OECD (1976), așa-numitul proiect SPES coordonat de W. Zapf (1978), proiectul Monitorizării teritoriale curente, aparținând Oficiului Germaniei de Organizare a Spațiului (1982), precum și abordarea Organizației Națiunilor Unite propusă în manualul menționat anterior (vezi tabelul 1). Toate cele trei abordări prezintă o serie

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]