20,703 matches
-
Madrid și Athletic Bilbao aveau, de asemenea, fondatori britanici și datorită acestui fapt și-au adoptat nume în stilul englezesc. Legenda spune că Gamper a ales culorile legendare ale clubului, "azulgrana", după FC Basel, fostul său club. Însă alte echipe elvețiene pentru care Gamper jucase, cea a cantonului său natal din Zurich și "Școala Comercială a Croitorilor" în Crosby, Merseyside au fost creditate și au pretins a fi sursa de inspirație. FC Barcelona era doar unul din mai multe cluburi de
FC Barcelona () [Corola-website/Science/299667_a_300996]
-
înlocuit cu grena. Stema FC Barcelona a fost creată de Carles Comamala, fost jucător și conducător al clubului, care în 1910 a câștigat concursul organizat de club. Emblema are un contur în formă de oală (foarte asemănător cu emblemele cluburilor elvețiene). În interior, în partea din stânga sus, este prezentă crucea Sfântului Gheorghe (roșu pe alb), în timp ce în partea dreaptă conține patru bare vertical roșii pe un fundal galben, ceea ce reprezintă stema regiunii Catalunia. O bandă orizontală cu inițialele clubului (FCB) separă
FC Barcelona () [Corola-website/Science/299667_a_300996]
-
provinciei Guangzhou. În acest sezon, tricourile de joc ale Barcelonei poarta sigla UNICEF în locul rezervat de obicei sponsorului principal. Totuși, Barça a acceptat logoul unui sponsor pe tricourile echipei de baschet. Secțiunea de baschet este sponsorizată de către compania de asigurări elvețiană Winterthur Group—o sponsorizare unică pentru Barça, cum această companie a fost fondată în Winterthur, locul de naștere a lui Joan Gamper. Înțelesul etimologic al acestui cuvânt derivă din "cul" care literal înseamnă "fund" în catalană (pronunțat /kuˈles/). O traducere
FC Barcelona () [Corola-website/Science/299667_a_300996]
-
1967) și "Toamna patriarhului", Premiul Nobel pentru Literatură în 1982 Vezi și: Listă de scriitori din Republica Congo Vezi și: Listă de scriitori croați Vezi și: Listă de scriitori croați Romancieri cehi de limba germana: Vezi și: Listă de scriitori elvețieni, Literatura elvețiană Roger Martin du Gard, (1881-1958), laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1937 Scriitori din familii britanice, născuți în India: Romancieri ebraici care au trăit în afara Israelului Scriitori letoni de limba rusa Limba velșă: în limba franceză
Listă de romancieri () [Corola-website/Science/299062_a_300391]
-
Toamna patriarhului", Premiul Nobel pentru Literatură în 1982 Vezi și: Listă de scriitori din Republica Congo Vezi și: Listă de scriitori croați Vezi și: Listă de scriitori croați Romancieri cehi de limba germana: Vezi și: Listă de scriitori elvețieni, Literatura elvețiană Roger Martin du Gard, (1881-1958), laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1937 Scriitori din familii britanice, născuți în India: Romancieri ebraici care au trăit în afara Israelului Scriitori letoni de limba rusa Limba velșă: în limba franceză: în limba
Listă de romancieri () [Corola-website/Science/299062_a_300391]
-
copil obișnuit încă din anul 1881. Fiindcă nu mai făceau fața precocității și energiei lui, părinții s-au gândit chiar să îl instituționalizeze sau să îl trimită de acasă. La începutul Primului Război Mondial a plecat în Elveția, unde a primit cetățenia elvețiană (1923). Soția sa a fost Maria Bernoulli, descendentă a celebrei familii Bernoulli, fiind stră-strănepoata lui Johann II Bernoulli. Singurătatea spirituală a artistului și izolarea de lumea modernă sunt teme frecvente în operele lui Hesse. Romanele sale, majoritatea psihoanalitice și simbolice
Hermann Hesse () [Corola-website/Science/299081_a_300410]
-
(în limba germană, "Münstertal", Limba italiană "Val Monastero") este o vale muntoasă în Alpii elvețieni, care face legătura între Pass dal Fuorn (2149 m altitudine) și Val Venosta (în germană, "Vinschau") (914 m altitudine). Mănăstirea benedictina Son Jon din a fost probabil fondată de către Carol cel Mare (în limba franceză, Charlemagne). Este una din construcțiile
Val Müstair () [Corola-website/Science/299164_a_300493]
-
(n. 15 mai 1911, Zürich - d. 4 aprilie 1991, Zürich) a fost un romancier, dramaturg și arhitect elvețian, unul dintre cei mai reprezentativi scriitori de limbă germană. A dezvăluit în opera sa criza spirituală a societății contemporane, nesiguranța și lipsa de sens a existenței umane. Cu piese de teatru ca "Biedermann si incendiatorii" sau "Andorra" precum și cu cele
Max Frisch () [Corola-website/Science/299219_a_300548]
-
(n. 26 noiembrie 1857, Geneva, Elveția, d. 22 februarie 1913 la castelul Vufflens, Morges, cantonul Vaud, Elveția) a fost un lingvist elvețian. Este considerat părintele lingvisticii moderne. Saussure provine dintr-o familie de iluștri savanți din Geneva. După încheierea cursurilor secundare pleacă să studieze la Leipzig, unde se găsea cea mai celebră universitate specializată în filologie din vremea să. Apoi a lucrat
Ferdinand de Saussure () [Corola-website/Science/299216_a_300545]
-
a fost educat în liberalismul protestant german de profesori ca Wilhelm Hermann, dar a reacționat împotriva acestei teologii cam în timpul Primului Război Mondial. Reacția sa a fost influențată de mai mulți factori, cum ar fi dedicarea sa față de mișcarea creștin-socialistă germană și elvețiană având în centru personalități ca Hermann Kutter, influența mișcării realismului biblic din care făcea parte Christoph Blunhardt și impactul filozofiei sceptice a lui Franz Overbeck. Cel mai important factor, însă, a fost reacția sa la sprijinul acordat de profesorii săi
Karl Barth () [Corola-website/Science/299778_a_301107]
-
s-a întors în Elveția natală, unde a ocupat o catedră de Teologie sistematică la Universitatea din Basel. În cursul numirii sale, i s-a cerut să răspundă la o întrebare de rutină, ce li se pune tuturor funcționarilor publici elvețieni, și anume dacă susține sau nu apărarea națională. Răspunsul său a fost: " Da, mai ales la granița de nord!" În 1938 i-a scris o scrisoare lui Josef Hromádka, un coleg de-al său ceh, în care declara că soldații
Karl Barth () [Corola-website/Science/299778_a_301107]
-
a înființat o comisie ad hoc pentru găsirea de idei prin care ar putea să unească țările membre EBU în jurul unui „program deschis de divertisment”. La o ședință a comisiei ținută în Monaco în ianuarie 1955, directorul general al televiziunii elvețiene, Marcel Bezençon, a conceput ideea unui concurs muzical internațional în care țările să participe într-un program televizat care să fie transmis simultan în toate țările uniunii. Competiția s-a bazat pe Festivalul de Muzică de la Sanremo, ținut în Italia
Concursul Muzical Eurovision () [Corola-website/Science/299763_a_301092]
-
1973, fiecare țară a trimis câte 2 jurați, care au fost prezenți la locul concursului (deși, în 1972, ei au stat în Castelul Edinburgh) și și-au anunțat voturile când camerele se concentrau pe ei. În 1973, unul dintre jurații elvețieni și-a prezentat voturile adoptând mișcări bombastice. Sistemul a fost înlocuit în următorul an. În 1956, voturile nu au fost prezentate publicului: un juriu a anunțat, pur și simplu, victoria Elveției. În perioada 1957-1987, punctele au fost afișate pe tabele
Concursul Muzical Eurovision () [Corola-website/Science/299763_a_301092]
-
(*1899 - †1966) a fost un teolog elvețian extrem de influent, asociat, alături de Karl Barth, mișcării neo-ortodoxismului sau teologiei dialectice. Brunner a respins portretizarea liberală a lui Isus Cristos ca un om deosebit de respectabil. În schimb, Brunner a susținut că Isus a fost Dumnezeu întrupat și central mântuirii. Brunner
Emil Brunner () [Corola-website/Science/299814_a_301143]
-
era total responsabil pentru afacerile locale, și pentru acest motiv fiecare canton era liber să accepte forma de religie pe care o dorea. De aceea, reforma în Elveția a fost realizată prin acțiunea legată a guvernului local ales democratic. Orașele elvețiene erau de asemenea centre ale culturii și umanismul a reușit să se stabilească în orașele cantonale. Basel avea o universitate faimoasă. Aici și-a editat Erasmus Noul Testament grecesc. Datorită acestor factori, reforma elvețiană a avut ca sursă majoră umanismul. Pe
Luteranism () [Corola-website/Science/299840_a_301169]
-
legată a guvernului local ales democratic. Orașele elvețiene erau de asemenea centre ale culturii și umanismul a reușit să se stabilească în orașele cantonale. Basel avea o universitate faimoasă. Aici și-a editat Erasmus Noul Testament grecesc. Datorită acestor factori, reforma elvețiană a avut ca sursă majoră umanismul. Pe teritoriile elvețiene s-au dezvoltat, în timpul reformei, trei tipuri de teologie. Cantoanele de limbă germană, din nordul țării, au urmat vederile reformatoare ale lui Zwingli. Cele din sud, în care se vorbea franceza
Luteranism () [Corola-website/Science/299840_a_301169]
-
de asemenea centre ale culturii și umanismul a reușit să se stabilească în orașele cantonale. Basel avea o universitate faimoasă. Aici și-a editat Erasmus Noul Testament grecesc. Datorită acestor factori, reforma elvețiană a avut ca sursă majoră umanismul. Pe teritoriile elvețiene s-au dezvoltat, în timpul reformei, trei tipuri de teologie. Cantoanele de limbă germană, din nordul țării, au urmat vederile reformatoare ale lui Zwingli. Cele din sud, în care se vorbea franceza, în frunte cu Geneva, au urmat vederile lui Calvin
Luteranism () [Corola-website/Science/299840_a_301169]
-
burgunzii, care au inclus aceste pământuri în statul lor medieval. În 1032 Vaud s-a aflat între granițele Sfanțului Imperiu Român de Națiune Germană, iar în secolul al XIII-lea a devenit proprietatea Casei de Savoia. În perioada formării Confederației Elvețiene Vaud s-a simțit adeseori amenințat de cantonul învecinat, Berna. Și nu fără motiv: a fost supus de acesta în secolul al XVI-lea. În 1798 locuitorii din Vaud și-au dobândit independența, de care s-au bucurat numai patru
Alpii Bernezi () [Corola-website/Science/299869_a_301198]
-
În ramură predominantă a agriculturii rămâne însă creșterea vitelor pentru lapte. Cantonul Vaud (germană: Waadt), situat în sud-vestul Elveției, face parte din regiunea fracofona a țarii. Numărul locuitorilor săi depășește 650.000, iar densitatea populației variază mult. Niciun alt canton elvețian nu este, probabil, atât de variat sub aspectul peisajelor. La nord, în preajma lacului Neuchatel, predomina zonele colinare. Numai în extremitatea vestică și în interiorul zonei dintre cantoanele Fribourg și Valais se ridică lanțuri muntoase, care la vest sunt o prelungire a
Alpii Bernezi () [Corola-website/Science/299869_a_301198]
-
de cercul de la Barbizon (Millet, Daubigny) și de creațiile lui Corot, în care vede pe maestrul său și căruia îi va arăta picturile sale și va urma fiecare observație a acestuia. Urmează o perioadă de cotitură pentru Pissarro. La „Academia Elvețiană” întâlnește pe viitorii impresioniști, în primul rând pe Monet, apoi pe Renoir, Sisley și Cézanne. În anul 1859, "Salonul Oficial" îi primește primele lucrări. Locuiește pentru început la La Varenne Saint-Hilaire, la sud-vest de Paris, după aceea la Pontoise. Pictează
Camille Pissarro () [Corola-website/Science/299304_a_300633]
-
îndrumarea starețului Zosima. Prințul Mîșkin este construit după modelul lui Hristos, însă un Hristos care nu are puterea de a vindeca răul din jurul lui. Compasiunea pe care i-o arată femeii "pierdute" Nastasia Filipovna sau tinerei ostracizate, Marie, din satul elvețian îl apropie și mai mult de paradigma hristică. "Oameni sărmani" este un roman epistolar care descrie relație dintre Makar Devușkin, un funcționar-copist de patruzeci și șapte de ani, și Varvara Dobroselova, o tânără croitoreasă. Cei doi sunt rude îndepărtate și
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
auctorială de la final strică structura polifonică a romanului. Expozițiunea romanului "Idiotul" îl prezintă pe eroul principal, prințul Mîșkin, un tânăr de douăzeci și șase de ani care se întoarce în Sankt Petersburg, după ce a petrecut câțiva ani la o clinică elvețiană. Debilitat de cele două afecțiuni ale sale, epilepsia și „idioția”, Mîșkin iradiază inocența și bunătatea unui "alter Christus". În tren, protagonistul îl cunoaște pe cel ce îi va deveni antagonist, Parfion Semionovici Rogojin, fire vulcanică și sadică, mistuită de atracția
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
și hotărăște să se exileze din nou, de această dată în Elveția. Împreună cu Nora și copiii, James Joyce se mută la 30 iunie 1915 în Zürich, unde locuiește timp de patru ani, schimbând pe parcurs șapte adrese. În timpul Primului Război Mondial, orașul elvețian se afla în plină efervescență culturală și politică, găzduind numeroși refugiați și figuri revoluționare precum Tristan Tzara, Marcel Iancu, Carl Gustav Jung sau Vladimir Lenin. În Zürich, James Joyce se împrietenește cu Ottocaro Weiss, Frank Budgen și Rudolf Goldschmidt. Continuă
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
practicii concertante. Orga a fost construită și montată de firma L. Wegenstein din Timișoara în anul 1930, înlocuind orga montată în 1892 de firma Merklin din Paris. Între octombrie 2009 și aprilie 2010 a fost restaurată de către constructorul de orgi elvețian Ferdinand Stemmer de la atelierul de orgi din Hărman (jud. Brașov). Catedrala „Sfântul Iosif” a suferit avarii însemnate în urma cutremurelor de pământ din anii 1929, 1940, 1977, 1986 și 1990, precum și din cauza bombardamentelor americane din 4 aprilie 1944 și a celor
Catedrala Sfântul Iosif din București () [Corola-website/Science/298822_a_300151]
-
se căsătorească și să aibă un fiu. Mică Anastasia a fost un copil energic descrisă ca fiind mică de înălțime, cu tendințe de a deveni dolofana, cu ochi albaștri și păr blond roșcat. Anastasia a fost educată de un preceptor elvețian, Pierre Gilliard, ca și surorile sale mai mari Marile Ducese Olga, Tatiana și Maria, și că fratele ei, țareviciul Alexei. Foarte inteligentă dar puțin interesată de școală, Anastasia era dotată cu un excelent simt al umorului și îi plăcea sarcasmul
Marea Ducesă Anastasia Nicolaevna a Rusiei () [Corola-website/Science/298806_a_300135]