20,853 matches
-
în Ghimpele, an. XIII, nr. 11, 16 aprilie 1872, p. 3. Iar voi ciocoi Și vechi și noi Cătați-vă pungile Și plătiți bacșișele! Paparudele! Di ha, paparudele, C-a-nceput snopelile, Pumnii, târnuielile Să ție ulițele... Paparudele! Bate-n palme, zi din gură De vrei să-ți pice-n gură Țigări de la Gospodin Și zgripțori de la Berlin! Iar voi lachei Seci și mișei, Împletiți cununele Să-ncoronați cadrele! Paparudele! Di ha, paparudele Că chiar bizdadelile Au încălțat cizmele Și bat
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
noastră-i lungă și puțin în pantă. Niciodată n-am străbătut-o mai lent și cu inima mai grea ca acum. Cînd am intrat în casă, tata stătea pe marginea patului și privea nedumerit pe fereastră, sprijinindu-și bărbia în palmă. M-am apropiat de el, l-am îmbrățișat și l-am întrebat cum se mai simte. Mi-a răspuns, abătut, că nu tocmai bine, fără să-și schimbe poziția în care îl găsisem. „Dar ce s-a întîmplat?”, m-a
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
inși fără de Dumnezeu, cumpliți, care dau „lovituri”, batjocoresc. Cînd se duceau undeva departe, oamenii se întovărășeau, plecau pregătiți „pentru tot ce e mai rău”. Tata însă, nu o dată, pornea la drum lung singur, numai cu Bicu, calul nostru, și cu palmele goale. Nici nu îndrăzneam să-l întreb cum de are curajul să meargă la Frasin, după scîndură, sau la moara din Zvoriștea, după făină, prin lunci și păduri, prin hîrtoape și locuri pustii. Mie îmi era frică, noaptea, să ies
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
este invadată ici-colo de peri lungi, țepoși. Din partea dreaptă a bărbiei, peste pliul broboadei saltă un neg cît o măslină. Lena a întîmpinat-o cu o bunăvoință exagerată, cerîndu-i, chiar înainte ca baba să apuce a mînca, să-i ghicească în palmă. „Madam Zodieru” nu numai că arată ca o vrăjitoare, dar și are reputația de chiromantă perspicace. Odinioară - mi se spune - Georgeta Mircea Cancicov, cunoscuta scriitoare, și alte mari doamne ale orașului îi trimeteau trăsura pentru a o aduce să le
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
va face, aceasta ar fi, după A., „o imensă tîmpenie”. Virgil, adoratul, e un ofițer de aviație, văduv, încă vînjos, omul unei singure cărți (biografia lui Alexandru Papană), priceput în meserie și norocos, sau, cum singur zice, „cu păr în palmă”. Are, totuși, cu vreo trei luștri mai mult decît L. și asta, încet-încet, îl va exceda. * Spre deosebire de maturi, care, adeseori, tîrîie după ei lanțul greu al amintirilor, copiii caută mai ales spre viitor. Ieri, după întoarcerea de la săniuș, am aflat
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
în literatură. Nu cunosc pe altcineva care să aibă într-un grad mai înalt decît el cultul cărții și al scriitorului clasic. Ar merita să fie observat cum se poartă cu cartea: cum o ține în mînă, cum își trece palma în sus și în jos pe cotor, cum dă pagina. Din cîte-mi amintesc, nu mi-a spus niciodată care au fost modelele sale intelectuale (învățători, profesori), i le cunosc doar pe cele alese din istoria filologiei, a lingvisticii, a literaturii
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
auditoriului știa), Sergiu s-a dus cu șpalturile la „tovarășul Toma”. Avertizat de Filioreanu, acesta s-a uitat pe primele două pagini, după care a început să dea indicații: „Nota să fie cam atît de lungă” (și a măsurat cu palma), articolul de fond să înceapă cu „Sub egida tovarășei” etc. Pentru a-l speria pe S., a spus că „în săși tovarășa Găinușă s-a mirat (cînd, căci plecase de cîteva zile la București?) de lipsa de orientare a redacției
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
și-a înăbușit cu greu invidia) i-a luat locul, a devenit ea „sora lui Camilar”. Frustrare, pe de o parte; autocompensare, pe de altă parte. Lucru cert, relațiile lor sînt definitiv otrăvite. Sub o mască liniștită, dar frămîntîndu-și continuu palmele în poală, mătușa mi-o bîrfește cu neașteptată cruzime pe soră-sa. „Ți-o spun ca unui copil de-al meu”, își descarcă ea sufletul, asigurîndu-mă că totul e așa și nu altminteri. Sînt anunțat că mă va căuta și
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
caracter de „panseu”, formulările greșite, pretențioase, „eclovente” (vorba cuiva de la centru) pentru nivelul cultural al luătorilor de cuvînt; „oratori”, chiar cu ghilimele, ar fi prea mult. Le notez pe fișe de mărimea unei optimi de pagină, ușor de ținut în palmă, de vîrît și de scos din buzunar, nu cu scrisul meu normal, care e citeț, ci cu unul în care literele sînt reduse în înălțime; scris aproape linear, „topit”, indescifrabil pentru cei din jur. Reîntors acasă, înainte de a le sorta
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
ochiul și spre chelie, dar despre ea nu zice nimic. El are părul des și cîrlionțat, cărunt la bază și negru la vîrf. E - îmi spune - directorul școlii din VîlceleTg. Ocna, dar vede și de propria-i gospodărie. Îmi arată palmele: sînt înnegrite, crăpate. Nu ezită să-mi declare că regretă că a urmat facultatea. „Nu cei cu școală o duc bine azi”. În ceea ce-l privește, mai ia în mînă uneori cîte o carte, dar mai mult decît de lecturi
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
unealtă pentru propagarea insistentă a „adevărurilor” lansate de „Ministerul Adevărului”, pentru lingușirea vanităților unor indivizi (inclusiv a piticilor locali), pentru ascunderea unor rele care îmbolnăvesc ireversibil organismul societății. Da, cînd citesc „Les Nouvelles de Moscou” ale cărei pagini îmi încălzesc palmele -, întrevăd că încă mai sînt șanse la demnitate! * Deși lucrurile nu-s simple, rezist judecăților alor mei. Toți sînt nemulțumiți de mine: de ce n-am scris, de ce n-am publicat, de ce nu mi-am folosit relațiile, de ce n-am economisit
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
venit să strig cu vorbele lui Goga: „Țară de secături, țară minoră...” * Cînd își pune căciula și paltonul cu guler de nurcă, șoferul de la scara vecină, lucrător la miliție, străbate aleea pășind cu mîinile la spate și bătînd ușor cu palmele, așa cum a văzut el la televizor că fac, în filme, boierii. E cineva... * Uneori „un pahar în plus”, în loc să-i apropie pe oameni, îi desparte. Numai un intrigant, un amator de discordii, se poate ruga: „Dă-le, Doamne, un gînd
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
e guvernată pe bază de decrete prezidențiale. Avem și un for legislativ, care e convocat de trei-patru ori pe an și toți deputații nu au voie să facă altceva decât să ridice mâna pentru aprobarea decretelor și să bată din palme pentru iubitul conducător până fac bătături. Căci tot ce spune el e linie directoare pentru toată suflarea românească. Iar dacă se întâmplă ca să mai ia cuvântul altcineva, apoi e vai de el dacă nu îl laudă. Mai nou, a alăturat
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
primul examen. Încurcă tabelele, confundă tonele de produse cu milioanele de dolari ce prevedea că se vor obține din export. Secretarul general stătea în continuare mut, dar mai încruntat la auzul celor încurcate de frățiorul ministru. Își sprijini fruntea în palmă și rămase așa până la sfârșitul expunerii făcute de Ion Ceaușescu. începură întrebările către președinte. În acel moment apărură doi oameni ce țineau în mână un microfon legat la un dispozitiv de înregistrare. Microfoanele întinse spre gura lui Ceaușescu și a
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
parcă se rugau. Întrebările ce se puneau secretarului general se auzeau clar, dar răspunsurile nu veneau deloc. Ceaușescu tăcea, iar la unele întrebări mișca din buze, fără însă să se audă ceva. Cei prezenți la masă își puseseră câte o palmă cornet la ureche, doar-doar vor prinde vreun sunet. Angelo Miculescu, deși mai aproape de președinte, se săltase de pe scaun și își întindea gâtul lung cât putea pentru a scurta distanța dintre el și gura președintelui. Dar, în afara întrebărilor, nu se mai
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
în funcțiune a instalației. în acel moment, microfoanele cu pricina scoaseră un țipăt ascuțit. În liniștea mormântală ce domnea, țiuitul ne scoase din amorțeală, dar în același moment Ceaușescu, parcă speriat de neașteptatul țiuit și enervat la culme, izbi cu palma în masă, urlând: Oprește! Experiențe să faci acasă, nu aici! Microfoanele amuțiră împreună cu toată asistența. În acest fel lua sfârșit consfătuirea de lucru de la Apimondia. Ceaușescu se ridică și plecă la fel de încruntat și vijelios cum venise. Paharul cu suc rămase
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
inginerilor Nicu Kantar și Dan Dumitrescu (Ed. Sport-Turism), numărul competițiilor crește, iar țara începe să fie vizitată de bridgiști celebri, ca italienii Belladonna și Garozzo, iar ca urmare firească a dezvoltării acestui sport, care presupune puterea minții, și nu a palmelor care aplaudă, a fost organizarea, sub auspiciile Federației Române de Bridge Competițional și Clubului bucureștean ACR (Automobil Clubul Român în București mai funcționând încă două cluburi mari, Locomotiva și IPSCAIA, având toate trei peste 500 de membri), a Festivalului Internațional
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
zilele friguroase de iarnă vindeau castane prăjite, strigând cu umor: Ia calde maroane, calde castane! , făcându-ne să simțim parcă mai deplin frumusețea anotimpului rece și intimitatea orașului înghețat, în orele molcome ale serii, când ieșind de la cinematografe ne încălzeam palmele cu fructele pârguite de foc, și nu de ger? în memoria mea, acestor vânzători ambulanți, astăzi dispăruți ca și castanele lor parfumate, intitulez aceste rânduri: Calde maroane, calde castane, chiar dacă unele dintre știri nu mai sunt atât de calde. Nicușor
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
Barbu, fac parte din garda intelectuală a Dictatorului! Trebuie să execute ordine. Întocmai și la timp. (Aceasta nu-i absolvă de vină, ci îi face complici!) Dacă ne-am supărat că rușii au criticat cartea lui Dumitru Popescu Pumnul și palma (fără ca ea să fie tradusă și deci cunoscută publicului sovietic), nu ne-am sfiit să terfelim cărțile lui Paul Goma, nepublicate în țară și cunoscute de puțini oameni, sau fragmentar, de la Europa Liberă! Se poate afirma și trebuie să se
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
pe cei de care îți bați joc cu bună știință să-ți mulțumească pentru tot ceea ce le iei, să-ți hrănească morbul orgoliului și al infatuării cu urale și ovații, cu sacadate strigăte mecanizate, inconștiente și contagioase, care le umflă palmele și le dilată coardele vocale, ca într-un coșmar colectiv demn de cei mai temuți torționari ai închisorilor comuniste. în zilele acestui congres, e bine să nu ieși din casă decât mânat de nevoi absolute. E bine să ocolești și
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
autoare, cu aldine, spre știința exilatului, imediat sub titlu: „amar a se citi la fiecare Pesah,/ În lux, calm și voluptatea de-a fi”. În singurătatea benefică a dimineții, carâmbul stâlcit al clovnului din creier ciocănea secundele. Știam despre ce palmă și despre ce exil vechi și nou și perpetuu și despre ce amară sărbătoare a descătușării vorbește poeta: „Singurătatea celor patru scânduri/ din palma plesnită peste obraz,/ lacrima de dimineață/ asmuțită Împotriva părăsirii de sine/ și pantoful clovnului din creier
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
În singurătatea benefică a dimineții, carâmbul stâlcit al clovnului din creier ciocănea secundele. Știam despre ce palmă și despre ce exil vechi și nou și perpetuu și despre ce amară sărbătoare a descătușării vorbește poeta: „Singurătatea celor patru scânduri/ din palma plesnită peste obraz,/ lacrima de dimineață/ asmuțită Împotriva părăsirii de sine/ și pantoful clovnului din creier,/ - astfel Își Începea fiecare sărbătoare/ prietenul meu Mynheer”. În depărtarea și proximitatea poeziei: rătăcirea reluată, deșertul dintotdeauna al celui izgonit, noul cort pe care
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
și proximitatea poeziei: rătăcirea reluată, deșertul dintotdeauna al celui izgonit, noul cort pe care pribeagul și-l adjudecase: „iar și-a Înălțat cortul În propria piele,/ iar a pus la uscat ierburi amare/ pentru o altă alungare,/ pentru o altă palmă,/ prietenul meu, Mynheer”. Hipnotică precizie, pe care doar Poezia o poate imagina... „Mi-e dor de poemele cărora doar eu Însămi/ le eram universul” - mărturisește poeta, la acest ceas de cumpănă neagră, când contemplă „scheletul secret” al existenței: „E un
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
decât celelalte./ Te umilește cu dragoste,/ Îți susură lapte și miere/ dintr-o țară ce n-a fost să fie a ta./ Te Îmbracă În giulgiul purpuriu de rodie,/ și-apoi Îți mai suge puțin sânge,/ Îți mai cârpește o palmă”. Halucinantă concretețe: „Când tocmai am Împlinit treizeci de ani/ aveam În spate o zestre frumușică de morți/ și Între patru pereți mă Împiedicam zilnic/ de un geamantan cu prieteni plecați”. Iluziile au acea specifică diafanitate otrăvită a macabrului inevitabil: „Apoi
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
patriei./ Parcă ar fi fost mâine.” Era chiar mâine, iată. Excesivă În toate, Madi se grăbise. * Prietenul ei Mynheer avea să revină, adesea, În zilele următoare, la codificata epistolă care Îl evocase și invocase, la „singurătatea celor patru scânduri/ din palma plesnită peste obraz”. Trebuia Începută sărbătoarea cu ierburi amare, pentru „o altă alungare, o altă palmă” a cotidianului? „E obiceiul acestui ciudat teritoriu al sinelui/ să se-ngrijească de niciodată ultimul drum”, Îmi repeta Poeta. Niciodată ultimul, Într-adevăr, pentru
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]