9,813 matches
-
oile și-am fugit. Păi bine, frate, eu atunci pe cine-am omorât? — Nu știu, frate, că mai erau doi cu mine, unu ungurean și unu vrâncean. Episodul 22 DESCRIPTIO MOLDAVIAE înduioșați, cei doi frați își strânseră îndelung mâinile, se îmbrățișară cu respect. Deoparte, Iovănuț privea scena cu lacrimi în ochi. își aduse aminte că e singur la părinți. — Frate Nică, zise suspinând Dărăban, ce-a fost a fost. Morții cu morții, viii cu viii. Tu ești viu și nevătămat. Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ochi critic și, facându-și semnul crucii, scuipă mult în sân. în sfârșit, după alte câteva colțuri, apăru un eunuc cât un taur. El deschise o ușă și în fața lor apăru viziriul. — Dragii mei! - spuse surâzător viziriul, repezindu-se să-i îmbrățișeze. Ce bine-mi pare că vă văd! N-o să mă credeți, dar tocmai mă gândeam azi la voi: oare ce mai fac prietenii mei de la Moldova? Păi nu fac prea bine, luminăția-ta - zise Vulture. — Ei, cum se poate?! - zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Poftiți, rogu-vă, încoace! Nu vă facem nimic! Palizi, drepți, cu traista-n mână, călugării se apropiară de șanț. — Stănciulescu Vasile! - zise unul din voinici, întinzând brațul. — Stănciulescu Demeter! - spuse și celălalt, făcând aceeași mișcare. își strânseră îndelung mâinile, se îmbrățișară cu respect. — Poftiți, ședeți, nu vă sfiiți! - spuse Stănciulescu Demeter, lăsându-se în iarbă. Călugării, destinși, căutară din ochi un petec de pământ și luară loc. — Noi suntem lotri - spuse Stănciulescu Vasile - și de aceea precum ați văzut... în sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
-i drept, sunt foarte frumoși. Mai că nu i-aș da. Episodul 114 CASTELUL Nimeni nemaiavând nimic de zis împotriva soliei celor doi preabuni călugări, Metodiu și Iovănuț își luară rămas bun de la cazacii lui Vasea, strângându-și îndelung mâinile, îmbrățișându-se cu respect, ș-apoi, liniștindu-l încă o dată pe jupan Macek în privința succesului misiunii lor, puseră cei doi dinți în traistă și o apucară teleap-teleap spre castelul Potoțki. Castelul își ridica înfricoșător surii păreți pe geana unui deal, nălucindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
coordonator Culiceanu Georgeta Mă trezesc din somn cuprinsă de o mireasmă de tinerețe. Priveam cum soarele se oglindește în picurii străvezii de rouă. Razele-i de aur mângâiau teluricul amorțit, dar pictat cu mii de culorii vii. Discul de foc îmbrățișa necuprinsul. Nopțile încărcate de farmec făceau să îmi doresc să ating licăririle de diamant, ce niciodată nu erau stinse. Pufos de nori grei și albi, corpul meu se opintește din greu să iasă din brațele puternice ale Terrei. Pluteam în
Rătăcitor printre stele. In: ANTOLOGIE:poezie by Cosmina Bojoga () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_660]
-
un bidon greu cu apă și vechea pușcă și porni grăbit prin labirintul complicat de stânci ascuțite care pătrundea în munți. O oră mai târziu, silueta robustă a lui Suleiman apăru în depărtare, agitându-și turbanul; după puțin timp se îmbrățișară cu afecțiune și merseră împreună spre intrarea îngustă a unei peșteri, atât de bine ascunsă, încât chiar și lui Gacel îi fu greu s-o descopere, deși o știa de multă vreme. Ați camuflat-o foarte bine, spuse surâzând. Poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
revărsatul zorilor, două capre fuseseră deja sacrificate și sângele lor stropise nisipul deșertului și pietrele de la poalele munților, făcând ca în scurt timp primii vulturi să apară zburând la mare înălțime. Puțin mai târziu, Gacel intră în „Peștera gazelei“, își îmbrățișă mama și frații și, după ce acceptă cu plăcere un reconfortant pahar de ceai fierbinte, îi puse la curent cu ultimele întâmplări, precum și cu planul de acțiune pe care-l gândise. — Crezi că o să funcționeze? întrebă Suleiman. — Trebuie să funcționeze - veni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
își făcură apariția primii vulturi. Un sfert de oră mai târziu, greoiul Hercules ateriză pe esplanada de nord, ca apoi să se îndrepte vuind și ridicând nori de praf spre locul exact unde grupul de bărbați plângeau, râdeau și se îmbrățișau, conștienți că trecuseră la câțiva centimetri de lama ascuțită a coasei. Fără ca măcar să oprească motoarele, pilotul îi așteptă pe nenorociții săi pasageri să urce la bord, ca să se lanseze din nou pe pistă înainte, încrucișându-și degetele și rugându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Vru să mai adauge ceva, dar se întrerupse văzând că de după stânci apăru grupul format din ostatici, maică-sa și soră-sa... - Iată-i! exclamă. Întregi și nevătămați. — Slavă Domnului! Pilotul se duse să le strângă mâna și să-i îmbrățișeze pe cei ce păreau idiotizați, deoarece se aflau afară din peșteră și la câțiva metri de un elicopter care-i va duce înapoi la casele lor, și se vedea că nu numai unuia îi dăduseră lacrimile, fiind pe deplin conștienți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
revoluție era nevoie de un conducător cu calități deosebite, capabil să mobilizeze masele la un moment dat. Din păcate, însă, în Sahara nu existau mase pe care să le mobilizezi. Existau doar mici grupuri de oameni care cu greu ar îmbrățișa un ideal ce n-ar avea legătură cu cele mai ferme convingeri religioase ale lor. Probabil că un sângeros „război sfânt“ i-ar determina să lupte cot la cot, dar el nu se vedea capabil să înceapă una din acele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Pe cînd nunta? Aștept să-mi trimiți ultimul tău volum de versuri. Salută-i pe toți cei cunoscuți din partea noastră și spune-le că ne e tare dor de ei - mai puțin de Birgit. Pe tine și ai tăi vă Îmbrățișăm cu drag Gerda și Rudolf țMint. Nici n-a pomenit de Birgit În scrisoare. Atunci de ce? La ce-mi folosește? Voi continua). „...mai puțin de Birgit“ - ce resentimente Înăbușite Îndelung i-au scăpat de sub control unei naturi atît de echilibrate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
tropotească. — Nu vă sfiiți - l-a îndemnat Engelhart. Eu încerc întotdeauna să pun în practică observațiile clienților mei. — Cum să vă spun? Nu sunt aici decât de o săptămână, dar am observat că soarele nu apune în partea aceea. Am îmbrățișat ursul de la spate și am izbucnit în plâns și mi-am amintit totul. Îl strângeam de-i pârâiau paiele și mi-am ascuns fața în blana lui, ca măcar pe mine să nu mă audă. Engelhard plesnea de fericire. I-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
a cântat. Era o melodie pe care o puteai auzi tot timpul la radio pe atunci, așa că toată lumea a cântat împreună cu ea a doua oară. Când s-a terminat și asta, toate femeile au tăbărât pe tanti Mae și au îmbrățișat-o. Avea ochii în lacrimi când s-a întors la noi. Se lăsase frigul nopții de vară, pe care l-am simțit în timp ce urcam înapoi spre casă. Oricât de cald ar fi fost ziua, când se lăsa noaptea pe dealuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
Chiar îți pasă de asta, am răspuns furioasă. - Ce vrei să spui cu asta? - Du-te mai bine în pod și uită-te la desenele mele. - Știi că îmi placi și tu și desenele tale. Apoi a încercat să mă îmbrățișeze. L-am respins. - Nu mă atinge, mă simt rău! - Și eu mă simt la fel de rău. Era ciufulit și cu fața galbenă. - Poate ai nevoie să te odihnești un timp. - Nu, n-am nevoie de odihnă, ci de pacea simțurilor. După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
rezervată nouă, tata s-a împiedicat de un scaun și i-am remarcat pantalonii uzați și părul alb ca florile de gheață. L-am prezentat pe Nunu părinților mei - el i-a sărutat mâna mamei, iar pe tata l-a îmbrățișat. Ne-am așezat la masă. Mama nu dorea să mănânce, nici să bea. Tata, dimpotrivă, comandase aceleași feluri ca Nunu, bucurându-se deschis de prezența lui. Eu am gustat puțin din mâncare și am sorbit din paharul de vin. Ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
a mamei, mi-am dat silința s-o conduc până la ușă. - Întoarce-te acasă, Kiri, dacă se poartă rău cu tine, îți dau camera cea mare numai pentru tine. - Niciodată, i-am răspuns, chiar dacă ar fi de aur! N-am îmbrățișat-o. Mă privea consternată. Din adâncul gâtului mi-au ieșit atunci cuvinte necontrolate: - Adio, muierea dracului! Mama s-a făcut albă ca varul, hainele ei erau și mai negre. Mi-a dat două palme răsunătoare care s-au auzit în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
mine! Acuma parcă văd în ochii tăi privirea lui jucăușă! Natanael ar fi vrut să spună: „Eu sunt Rudi“! Dar în schimb a întrebat-o: - De unde vine mirosul ăsta de cafea? După aceea s-au sărutat și s-au dus îmbrățișați la o cofetărie din apropiere ca să se uite unul în ochii celuilalt până la uitare. Fusese ca și cum iubirea venise ca să-i caute și să-i ducă în spațiul albastru de deasupra lumii noastre. Să le dea o nouă piele - cea a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
chiar de al Tuei. Se mira el însuși de această bruscă schimbare. Se întreba dacă nu cumva spiritul acelui Rudi, despre care mai vorbise cu Tua și după ce aflaseră că murise în ziua în care ei se întâlniseră și se îmbrățișaseră pentru prima oară, îl ajutase să alunge din el superficialitatea, punând în loc un spirit înflăcărat. Mai înainte nu îndrăznea să le privească pe fete, tremura de nervozitate când vreo fată dansa mai strâns cu el. Avusese ochi reci de iepure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
ani împreună. Dar din iubirea lor nu ieșise în lume nici un copil, în afara fiicei al cărei nume, în toate mitologiile, se numește Plăcere, venind din Penurie și Preaplin. La bătrânețe, la fel ca în tinerețe, corpurile lor obișnuiau să se îmbrățișeze înainte de a cădea în somn. Într-o seară, pe când se sărutau, Tua își schimbase deodată expresia feței. Natanael o întrebase dacă se simțea rău. - Sunt obosită. E ca și cum aș fi ajuns la capătul ruloului pe care mi s-a înfășurat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
de aproape, era așa cum îl descrisese Franco: un bătrânel cu ochi de cicoare, slab, cu coșul pieptului plat, de parcă ar fi aparținut deja altei lumi, unde imponderabilitatea era o stare naturală. - Benvenuti, ne-a urat el, lăsând baltă păsările și îmbrățișându-ne unul după altul, prietenii lui Franco erau desigur și prietenii lui. Își scosese pălăria, așa că i-am văzut scăfârlia pe care nu avea nici un fir de păr. Soția lui, Carla, a venit să ne salute. Era o femeie tânără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
nori. Alături de soțul meu mă simțeam ca o femeie care petrecuse câteva nopți cu un necunoscut. Și deodată venise timpul să ne despărțim. Bănuiam că și gândurile bărbatului erau aceleași. Când avionul a aterizat la Arlanda, soțul meu m-a îmbrățișat vesel: - Suntem acasă, Matilda! Fața îi era scăldată în lumină. Se uita la mine cu ochi pe care nu-i văzusem niciodată. Era ca și cum o altă față învinsese toate celelalte fețe, sărind din camera întunecată a craniului lui. Era vesel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
albul ei bășit după ea. Luminat și transformat pe veci după oribila experiență din București, Abdulah se îndreptă spre ei zâmbind cu toată fața, vesel, radiind fericire și bunătate. Îi întâmpină cu mâinile întinse ca pentru a-i saluta sau îmbrățișa, însă atât de neașteptat, încât cei doi se speriară. Lindsay îl recunoscu imediat, luminându-se și ea la față. Îi studie costumul. - Abdulah, tu aici? Ce idee bună ai avut să fii Moș! Îți stă extraordinar! - Am vrut să vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
o iubire impusă de altcineva -, cât un sentiment de dușmănie pentru cel care-și bagă nasul unde nu-i fierbe oala. Mișcat de această asemănare, m-am apropiat de Stein și, luându-l strâns de talie, am pornit-o așa îmbrățișați pe coridor. 7 Cu două săptămâni înainte de examenele de bacalaureat, în luna aprilie, la un an și jumătate de la începutul războiului cu Germania, eu și liceenii care-mi erau mai apropiați ne pierduserăm orice urmă de interes pentru acest război
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
tare, încât fetele își traseră capul între umeri ca lovite. Dacă divanele și plămânii voștri sunt în regulă, n-o să se audă nici pâs. Iag își dăduse capul pe spate și, plin de zâmbet, își desfăcuse brațele pentru a-i îmbrățișa pe toți. Imediat ce ne așezarăm pe divanul de lângă măsuță și bău din samahonka tulbure ca apa de baltă, lui Iag i se făcu rău. Fața lui albă se acoperi de broboane de sudoare, începu să tragă zgomotos aer pe nas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
șapca de pe cap pe care începu s-o mângâie cu vârful degetelor, delicat, ca pe o pisicuță. Poate că, încurajat de acest gest, probabil și pentru că nu-și desprindea ochii din ochii mei, m-am apropiat de ea și am îmbrățișat-o plin de teamă că am să leșin. „Se poate“ îmi spuneau ochii ei închiși în istovire. M-am aplecat și i-am atins buzele. Poate că exact așa, cu aceeași puritate neomenească, cu aceeași dorință dureroasă de a da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]