3,037 matches
-
nu constituie în sine un subansamblu semnificativ distinct de toate celelalte. Există praguri de consistență a invenției plastice dincolo de care "istoria artei" trebuie să accepte să se piardă în istoria religiilor, adică într-o simplă antropologie. Republica le-a arătat înaintașilor noștri distincția între învățământul Religiei și Istoria religiilor. Învățământul Religiei îl desemnează pe cel al Creștinismului, care este religia prin excelență, singura adevărată. El ține de facultățile de teologie. Istoria religiilor, laică sau profană, lipsită de judecăți de valoare sau
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
cât mai mult pe delfin, un intrigant și un incapabil. Până când capitulează în fața lui. Astăzi, pornind de la imaginile imateriale și fără subiect ni se dezvăluie singularitatea imaginilor de celuloid și semnate. Nu că am avea vederea mai pătrunzătoare decât a înaintașilor noștri. Suntem pur și simplu, ca la fiecare pliu al istoriei, "niște pitici cocoțați pe umerii unor uriași". Și aici, nu există noutate decât în retrospectivă. Mediasferele depind în ultimă instanță de principalul vector material de transmitere. Cum arată și
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
considera (de unde vin "teatru" și "teoremă"). Așa cum fotografia a eliberat pictura de îndatorirea asemănării, televiziunea a eliberat cinematografia de îndatoririle ei documentare să spunem de "subiectele de societate" și de cotidianul social. Banalizând imaginea, mediul cel mai ușor își obligă înaintașul mai greoi să supraliciteze extraordinarul pentru a-și justifica existența. Fotografia sau televiziunea, deopotrivă stimulante și concurente, sunt cele mai bune propagandiste ale înaintașului pe care-l declasează. Principalul complice este totodată inamicul intim. Fotografia a permis revista de artă
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
de "subiectele de societate" și de cotidianul social. Banalizând imaginea, mediul cel mai ușor își obligă înaintașul mai greoi să supraliciteze extraordinarul pentru a-și justifica existența. Fotografia sau televiziunea, deopotrivă stimulante și concurente, sunt cele mai bune propagandiste ale înaintașului pe care-l declasează. Principalul complice este totodată inamicul intim. Fotografia a permis revista de artă accesul la toate colecțiile particulare, transportul la domiciliu al operelor inaccesibile, democratizarea gustului. La fel, prin cumpărarea drepturilor de difuzare, televiziunea susține financiar producția
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
fi existat chiar sub Apostoli, putem să le cerem să și dea la iveală obârșia Bisericilor lor, să desfășoare șirul episcopilor lor, precum urmează unul după altul, dintru început, așa încât cel dintâi episcop al lor să poată avea chezaș și înaintaș pe vreunul dintre Apostoli, ori Bărbați apostolici, care au stăruit până la urmă în cele apostolicești. 80 Căci în acest chip Bisericile apostolice fac cunoscute pomelnicele lor: astfel, Biserica Smirnei istorisește că Policarp a fost înscăunat de către Ioan; tot astfel Clement
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
Franța și Elveția, țări pe care cei mai mulți oameni le-ar fi numit extrem de democratice, femeile nu au putut vota pînă după cel de-al doilea război mondial. Pentru că astăzi multora le este greu să înțeleagă ce a însemnat "democrația" pentru înaintașii noștri, voi sublinia din nou diferența: în toate democrațiile și republicile existente de-a lungul a douăzeci și cinci de secole, drepturile de a se angaja pe deplin în viața politică erau restrînse la o minoritate de adulți. Guvernarea "democratică" era doar
Despre democraţie by Robert A. Dahl () [Corola-publishinghouse/Science/1397_a_2639]
-
aglutinantă și că tatăl acestui strămoș, monosilabismul primitiv, poate fi un frate al chinezei. Este astfel recunoscută originea naturală comună a speței umane împreună cu limbajul acesteia, ceea ce înseamnă derivarea totală, fizică și psihică, a omului din evoluția naturală pe care înaintașul omului a parcurs-o în prealabil. Dar introducerea transformismului în constituirea limbajului nu a putut duce la rezolvarea științifică a problemei limbii în ansamblul ei. Cauza acestei neîmpliniri o constituie perceperea limbii ca fenomen care evoluează independent de viața și
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
Valahia), speranță care s-a dovedit, din păcate prea târziu, a nu fi fără temei. În consecință, Dimitrie introduce în istoria sa ajustări capabile să subordoneze această provincie istoriei Moldovei, ducând mai departe și accentuând orientarea în această privință a înaintașului său Miron Costin. Mai mult decât atât, Transilvania, vasală Apusului și practic lichidată de Dimitrie ca teritoriu romanizat inițial, este revigorată sub acest aspect prin refugiile peste munți ale romanilor extracarpatici. Din aceștia din urmă se desprinde pe parcursul istoriei și
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
contra jugului grecesc și au pus, la sfârșitul secolului al XII-lea, temelia statului româno-bulgar de peste Dunăre” (Ib., p. 59), ar fi fost nevoit să se retragă cu oastea lui în Ardeal, de unde urmașii lui, intitulați cu Ιω în cinstea înaintașului lor, descalecă voievodatele extracarpatice. În aceste condiții singura origine plauzibilă a acestui titlu rămâne pronumele personal de persoana întâia singular: eu. Gospodar este cuvânt compus, ca și Jupiter al latinilor: gospodar și Ju-piter. Părțile componente ale acestor nume sunt atestate
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
a se studia îndeosebi aspectele actuale, vii ale limbilor”. Relatarea lui Iorgu Iordan despre neogramatici ajută la înțelegerea faptului că sunt practic imposibil de identificat, în baza de articulație a poporului român de astăzi, acele particularități fiziologice care, moștenite de la înaintașii lui mediteraneeni, ar fi cauzat trecerea de la latină la română. Înțelegem totodată de ce I. Iordan a evitat abordarea personală a istoriei limbii române, pentru care profesorul său nu oferea o soluție realistă, și s-a ocupat exclusiv de nivelul contemporan
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
alții au considerat-o ca fiind depășită din momentul apariției și ca informație și ca interpretare”, cum arată Manole Neagoe în studiul introductiv la ultima ediție a „Daciei preistorice”. Autorului i se reproșează faptul că el considera poporul pelasg „ca înaintaș atât al daco-geților, cât și al latinilor” (p. 5), ceea ce contrazice ideea arborelui genealogic indoeuropean din care decurge orientarea trecutului limbii române exclusiv spre latină, care ar fi trecut la română după reguli fonetice precise. Pe nerespectarea acestor reguli se
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
medici, care s-au făcut cunoscuți în spațiul mediteranian. Omul și faptele, medicul și opera s-au completat de legende. știut ca al 72-lea urmaș direct al lui Asklepios, el a fost considerat ca descinzând din lumea divină a înaintașilor solari. Urmașii și urmașii descendenților săi au vindecat regi și familii regale, între care și pe Alexandru cel Mare. Locurile pe unde a trecut ca medic, au intrat și ele în legendă ca Platanul din Cos, sub ale cărui imense
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
au influențat farmacopeea romană, bizantină, arabă și occidentală. Călătoriile sale l-au ajutat. A fost medic militar cu discernământ și spirit științific. Tratatul său de medicină universală a fost, timp de secole, consultat și tradus. Dioscorides și-a asimilat creator înaintașii, maeștri de medicină. În metodologie mai ales, se afirmă Soranos din Efes, specializat în toate domeniile medicinei, format în școala din Alexandria. El vine la Roma la sfârșitul secolului I e.n. în timpul împăraților Traian și Adrian. Soranos a scris vreo
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
în cetatea luminii, Roma. în 202. Galen se afirmă ca enciclopedist, naturist în sensul rolului acesteia în vindecare, fiziolog și anatomist. în etiologie este organicist. Se inspiră , din Hippocrat, selectiv. Cunoaște maeștri din Cos și Cnidos, este teoretician comentând operele înaintașilor dar și inovator în medicina experimentală. Experimentează pe animale și sclavi accidentați mortal. Galen valorifică și tradiția timpului său. Se ocupă de astrologie medicală. Interpretează medical visele. E mereu atent la natura medicatrix, deci care poate vindeca sau participa la
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
Unii medici sfinți sunt imortalizați pe icoane cu instrumentele medicale în mână și lumina dragostei creștine pe față. înfăptuirile lor i au făcut pe păgâni să vină la creștinism, căci în epidemii medicii lor se dovedeau ineficienți. În Bizanț concepțiile înaintașilor Hippocrat, Galen și toate marile nume ale Antichității renășteau, datorită preluării acestora de către călugării medici. Medicina revigorată prin creștinism, a dobândit un caracter de masă. Medicina se confunda cu religia: „Iisus Salvatorul“, „Sf. Evanghelist Luca doctorul“, frații Cosma și Damian
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
cu care se înscrie vârstei de aur a medicinei bizantine. Opera sa a fost repede tradusă în arabă, constituindu-se în sursă de specializare și cercetare pentru medicii califatelor secolelor următoare. Nu este un compilator, dar recunoaște că prezintă pe înaintașii de referință. S-a străduit să nu omită nici o maladie, făcând și retușuri unde ideea era anacronică. Descrie în a 7-a carte, în extenso, ciuma studiată de Rufus din Ephes. A rămas și ca specialist în chirurgia ganglionilor, tumorilor
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
interziceau călugărilor să practice medicina, făcând loc medicilor laici și cărților. Episcopul Isidor din Cartagina, funcționând în Sevilla spaniolă, în cele 8 volume ale Etimologiilor sau Originilor ca și în Despre natura lucrurilor scrise în latină, înscrie texte medicale din înaintașii cunoscuți, cum face și Benedict Crispus episcop de Milano în Comentariul medical, inspirându-se din Pliniu cel Bătrân și Dioscorides. La Monte Cassino, călugărul Berthier scrie două cărți de terapeutică și altele de comentarii filosofice. Sub numele de Physica, apar
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
lui Franco (1556), Observațiile anatomice - lui Fallope (1561), Tratatul Ciumei a lui Paré (1568), Cartea nervilor a lui Varole (1583) care sunt și astăzi cercetate de pasionați. Iată de ce Renașterea nu este reductibilă la resuscitarea clasicilor Antichității. Fructificând critic pe înaintașii din diferitele domenii ale medicinii, făcând loc și conferind autoritate unor nume de savanți constatăm că medicii au ținut pasul cu pictorii, arhitecții, sculptorii și filosofii. Medicii au dovedit că medicina reflectă toate științele și artele și are capacitatea de
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
se află și cauzele și leacurile bolilor. Prietenul său John Loke, filosof, medic empirist și practician, l-a apreciat mult, operele lor interinfluențându-se. Ca șef de școală și formator al atâtor clinicieni Sydenham a știut să-i fructifice selectiv pe înaintași și tot selectiv să asimileze curentele științifice și filosofice ale timpului său. Acest spirit electic și exclusivist l-a comunicat discipolilor, ecoul său în secol fiind incontestabil. Ilustrativ este cazul medicului olandez Herman Boerhaave (1668 - 1738). Cunoscător de limbi străine
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
că absența (carența) unor substanțe din organism creează dezechilibre generatoare de boli. Face studii aprofundate asupra sistemului nervos, acordă importanța dorită de Paracelsus, chimiei ca bază a fiziologiei. Prin adversitatea sa față de empirism și de speculațiile medicale fanteziste ale unor înaintași, Magendie se înscrie între creatorii medicinei moderne, dincolo de exagerările sale. Dacă în sec. XVIII rolul sistemului nervos se intuiește, (Hoffman Cullen, Brown), cu studiile experimentale făcute de Magendie și Pierre Flowens (1794 - 1867), medicina sistemului nervos capătă amploarea meritată. Ei
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
scop, cartea este structurată astfel încât constituirea corpusului literar postcaragialian să se poată face gradual, prin depistarea urmelor genealogice în acele embleme ale caragialismului, reiterate și revalorificate într-o suită de opere aparținând scriitorilor fascinați în mod declarat de arta marelui înaintaș, dar și celor care încearcă o desprindere mai mult sau mai puțin fățișă de sub tutela acestuia. În consecință, în primele capitole sunt căutate astfel de reminiscențe printre manifestările literare specifice comicului, mai întâi în firidele departajate după criteriul "sensului"1
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
trufașă resemnare. Ea le veghează elanul condeiului, le decantează fervorile, depunând în ele zațul nobil al melancoliei"47. În cazul acestora din urmă, se disting mai multe situații: cei care abordează cu predilecție comicul și sunt inevitabil legați de numele înaintașului, cum este cazul lui Tudor Mușatescu, Al. Kirițescu, Ion Băieșu, Aurel Baranga, Teodor Mazilu, dar și Mircea Horia Simionescu sau Costache Olăreanu, apoi o serie de scriitori pentru care o raportare la caragialism pare surprinzătoare, de pildă, la Mircea Eliade
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Caragiale în consolidarea modului satiric în literatura română. Nu se poate pune, însă, în discuție, superioritatea valorică a contribuției sale. Parafrazându-l pe Al. O. Teodoreanu, care sintetiza memorabil raportul dintre teatrul lui Alecsandri și cel caragialian, putem susține că înaintașii au "înălțat un templu" al satirei românești, dar "Caragiale l-a sfințit"12. În același spirit al evaluării juste, trebuie lămurită problema locului pe care satira îl ocupă în universul comic al lui Caragiale. În ultima perioadă a început să
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
mimetică, la limita epigonismului, de pildă în unele schițe ale lui Al. O. Teodoreanu (S-au supărat profesorii, Un gazetar de rasă), care tocmai prin aproprierea procedeelor ironice acreditate de Caragiale, izbutesc decisiv să pastișeze, adică să revalorifice omagial creația înaintașului. În privința dramaturgiei, câteva exemple de utilizare a comicului ironic descoperim în piesele lui I. Valjan Generația de sacrificiu (pentru care primește în 1937 Marele premiu pentru dramaturgie al Teatrului Național) și Lacrima, cu titluri care dezambiguizează, într-o notă de
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
dureros dintre sensibilitatea insului și realitățile societății ", se pliază perfect pe specificul teatrului său"221. În ciuda impresiei de desprindere definitivă, prin accentul pe afectivitate, de direcția caragialiană, componente ale tipologiei și ale tematicii lui Mihail Sebastian sunt încă tributare marelui înaintaș.222 Personaje ca Bogoiu, Madame Vintilă, călătorul și soția lui sunt tipuri caragialiene (micul funcționar, cocota adulterină, cuplul de vilegiaturiști) mai adânc personalizate și umanizate, iar anumite scene dezvoltă în același sens găunoasele și sincopatele pseudoconversații din "șarjele de atelier
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]