7,005 matches
-
și animale. Era oare cu adevărat posibil să fie fabricat, cu o puritate atât de mare Încât să Înșele până și ochiul unui meșter ca Flavio Petri? Ar fi trebuit să dea alarma la Monetărie. Își mișcă grumazul Încoace și Încolo, Încercând să risipească amorțeala produsă de căldură și de vin. În mintea lui, gândurile continuau să se rotească. Ce s-ar fi Întâmplat dacă, Într-adevăr, o enormă cantitate de florini ar fi fost introdusă În circulație? La Început, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
reînsuflețise, ca și când ar fi conceput o nouă idee. O rupse la fugă, lăsându-și stupefiat Însoțitorul, care după o clipă se zori să Îl ajungă din urmă. Îl apucă ușor de cot, abătându-i mersul către o străduță laterală. — De ce Încolo? Întrebă Dante, care continua să se simtă dezorientat. Pentru Paradis trebuie să mergem În partea opusă. — Cercul zidurilor vechi: acesta este ceea ce leagă casele... Un cerc. Iar un cerc poate fi parcurs În ambele sensuri, messer Alighieri, răspunse Veniero. Poetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
târându-l spre piațeta de la capătul străzii. Pe deasupra mulțimii de capete se zărea un vârtej de pânze colorate, Înălțate ca niște vele pe platforma unui car oprit pe latura scurtă a pieței. Pe acea scenă improvizată se mișcau Încoace și Încolo niște trupuri Îmbrăcate În straie multicolore, Înconjurate de o mulțime care aplauda. Ultimul lucru pe care și-l dorea era să se pomenească, odată cu bestiile acelea, dinaintea unei paiațării de saltimbanci. Încercă să se strecoare spre una din prăvăliile deschise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Însă expresia rămânea aceea de stupoare Îndurerată, imprimată de artizan, ca și când n-ar fi priceput nimic din disputa al cărei obiect Îl constituia În lumea de dincolo. Între timp, Îngerii Își Întețiseră invocațiile cerești și prinseseră să țopăie Încoace și Încolo, Într-o simulare de zbor, agitându-și aripile din carton. Departe de a evoca o ardoare serafică, acea frenezie dezlânată aprinse În fantezia lui Dante imaginea unui stol de harpii care se năpusteau asupra fantoșei moarte. Oricare ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
dacă... Încă o dată vă spun, trebuie să luați părerea mea sub beneficiu de inventar, s-ar putea să mă Înșel, deși nu cred. În sfârșit... Am impresia că marea problemă...una dintre ele, vreau să zic... ce mai Încoace si Încolo: America! Mai precis, intenția Statelor Unite de a impune principiile și instituțiile democrației pretutindeni În lume și cam indiferent cât de mult Își dorește sau nu lumea acest lucru. - Mulțumesc. De-asta mi-era teamă! Doar primul cuvânt l-am rostit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
pentru bănuiala mea stupidă cu furtul pistolului. Probabil că se și vedea sau poate că doamna psiholog nu-și pierduse cu totul reflexele profesionale - fapt este că mi-a zâmbit Împăciuitoare: - Nu trebuie să-ți faci probleme, de la un punct Încolo, raționamentul tău a fost bun. Ceva mai prost ai stat la capitolul premise, dar consolează-te: nimeni nu-i perfect, nu-i așa? În afară de tine, pesemne, am mormăit, Înciudat, În gând. Noroc că ai dreptate atât de des; fără acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
măr pădureț în floare, apărându-se alene de câteva muște matinale, picoteau doi murgi priponiți. Nu trece nimeni - spuse unul din oameni, ridicând o geană și privind în lungul drumului. — Apăi, măi fârtate - spuse celălalt - uite plosca jumătate. Lasă-l încolo și bea ici pe săturate. Am sau n-am dreptate? Drept răspuns, primul luă plosca și trase o dușcă bună. — Trebuia să ieșim la drumul mare - continuă el. Pe cărăruia asta nu trece nimeni. Foicica fagului, trebuie să treacă până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cum fac suratele ei, ar ieși din rând și-ar zbura în formă de Z. Episodul 94 LA PUPA în timp ce vorbeau ei astfel, Marea Neagră, prinsă între două imperii își înteți hula. Se făcură palizi, apoi galbeni și-apoi plecară mai încolo Barzovie-Vodă și tăcutul Broanteș, în această ordine. Spătarul Vulture și țigăncușa Cosette păreau să n-aibă nimic, ceea ce ne face să spunem că dacă pe unii oameni hula îndepărtează, pe alții îi apropie, întocmai cum, pe scara evoluției naturale, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
putere, tocmai pentru ca de supărare buzele să ne dondăne, dinții să ni se clatine și celelalte. — Știi ce văd eu, spătare? Că ori despre ce și cu cine vorbești tot la treburile dumitale ți-e gândul. Da’ mai las-o-ncolo de putere și de mazilire, că doară acum ești cu o femeie! - zise Cosette țuguindu-și buzele a reproș. — în orice femeie zace un turc - grăi spătarul. Dă-i unei femei doi eunuci zdraveni și dacă nu va mazili pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
-te, unchiule, c-a fugit mătușa cu-n cazac!”. „Ce vorbești, mă?” zice de pe scăunel unchiu ce era un om liniștit de felul lui. „Ce zi e astăzi?”. „Joi!” strig eu. „Atunci n-ajung ei departe. încotro au luat-o?”. „încolo!”, arăt eu. „Ciudat, zice unchiul. Au luat-o aiurea. Bei ceva?”. „Ce să beau?!”, fac eu. „Bem un vin, te-ai făcut și tu băiat mare. Ia ține-aici”. Și-mi dă să țin piciorul iepei și el se duce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
bine cu drumul!”. Căci iată-i din nou pe bunii noștri călugări, rotofeiul Metodiu și rășchiratul Iovănuț, pășind cu tristețe peste hotarele Moldovei și luând-o ocolit spre Râm, prin deluroasele ținuturi polace. De ce pe-aici? O vom afla mai încolo. Era o zi cu soare. Stârnind în mod pașnic colbul drumului și ascultând cu luare-aminte apelurile impetuoase prin care sub forma unor sunete laice, stomahurile lor solicitau să fie degrab’ umplute, cei doi slujitori ai Domnului pășeau repejor, cu capetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
rămas bun și se depărtară de marinarii greci care, văzând că nu pot scoate corabia din mal își scoaseră toți undițele și se puseseră pe pescuit. Moldovenii merseră pe cărăruie, până ieșiră la un ochi mare de apă unde, mai încolo, se zărea plutind o luntre cu un om. — Hei creștine! - strigă spătarul Vulture. Cum le zice la locurile astea? — Șto? - făcu creștinul, punând mâna la ureche. — Aoleu, Măria-Ta - zise spătarul Vulture - cred c-ai sărutat greșit. Episodul 134 FAMILIE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
apa abia putea să-i mai încapă, vegetau nemișcați în fundul unor gropi mâloase, visând la vremea când erau mai mici. Tineri bibani pe care nimeni nu putea să-i înghită din cauza țepilor tari din înotătoarea dorsală se învârteau încoace și încolo după vreun gheșeft. Șalăi cu gura strâmbă și avați cu ceafa groasă mistuiau la umbra unei sălcii-n floare foste grupuri de obleți aventurieri căzuți într-o ambuscadă de nuferi. Porcușorii, văduvițele, săbițele, babuștile, biborții, carașii, plăticile, aspreții, murgoii, țigănușii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Broanteș drept condiție necesară și deocamdată suficientă, să presupunem acum reciproca, adică fie privirea noastră privirea lui Broanteș. Ce vede el? Peste spatele spătarului vede năsucul poznaș al Cosettei, mai departe bărbia dublă odată cu trecerea anilor a lui Barzovie-Vodă, mai încolo zidul de lut nears al colibei susținut de o grindă orizontală groasă în interiorul căreia privirea dibuie un cariu mic și stahanovist, apoi privirea iese afară, se strecoară printre foșnitoare pâlcuri de trestii, lunecă precum o fregată pe apă, pe mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
contractat în timpul unei misiuni de creștinare în Numidia imprimară feței sale un aer de perpetuă suferință, așa că alegerea sa în fruntea bisericii catolice la sinodul din 1621 nu miră pe nimeni. Cu excepția unei singure inițiative despre care vom vorbi mai încolo, a fost un papă foarte liniștit. Gurile rele calvine îl porecliseră „Assonnato” (Somnorosulî. îi plăcea să se plimbe îndelung prin grădinile Vaticanului și putea fi deseori văzut aplecat asupra florilor, murmurând formule numai de el știute către vreun bondar năucit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
multe litere vopsite pe ea. Metodiu își miji ochii: — Nu înțeleg acest scris - spuse el. — Nici eu nu-l înțeleg - zise turcul - da’ știu ce scrie. — Și ce scrie, dacă nu vă supărați? - întrebă Metodiu. — Până aici Occident, de-aici încolo pașalâc - spuse turcul cu mândrie. — Mă scuzați, n-am știut - zise Metodiu. Eu sunt moldovean, și știți, la noi nu... — Moldovean?! - spuse uimit ienicerul. Osman, Selim, Zaiafet, ia veniți bre, încoace! Din niște tranșee săpate la umbra pâlcurilor de salcâmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
concluzia că cel mai bine ar fi să vă întoarceți în nord, unde trebuie să ne mai fi rămas vreo rudă care să-și aducă aminte că a fost soția unui erou. — Și să fim condamnați să trăim de-acum încolo din mila altora? întrebă Aisha, întorcându-se ca să-l privească. Îți dai seama ce spui? Gacel nu-i răspunse, deoarece era limpede că nu avea ce să-i spună. Nomadul își dădea foarte bine seama că dacă s-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
pe care-i oferiți, nici măcar în cazul puțin probabil că acești bani ar ajunge la ea... Nu! clătină din cap hotărât. Aceste presupuse despăgubiri ale voastre nu compensează răul pe care ni-l faceți... — O să dăm dispoziție ca de acum încolo cei afectați să primească personal... Bătrânul amenokal, cel mai mare patriarh al triburilor tuarege din regiune, ridică mâna, împiedicându-l să continue cu niște argumente pe care în mod evident nu era interesat câtuși de puțin să le audă. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
al triburilor tuarege din regiune, ridică mâna, împiedicându-l să continue cu niște argumente pe care în mod evident nu era interesat câtuși de puțin să le audă. Nu te obosi! îl rugă. Nu va mai fi nici un „de acum încolo“. Ce vrei să spui cu asta? se alarmă celălalt. — Că Sfatul bătrânilor a luat o hotărâre, și când imohagii iau o decizie, nu mai dau înapoi... Din nou făcu o lungă pauză pentru a-și sublinia spusele: — S-a terminat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
cămilele și porni la drum fără să se oprească nici o clipă, până când o timidă rază de soare apăru la orizont; și atunci se întoarse și tăie cureaua care-l ținea legat pe Pino Ferrara de coada ultimului animal. — De acum încolo n-am de gând să te mai păzesc... - spuse în timp ce făcu un gest amplu cu mâna, arătând pustiul labirint de roci negre ce se întindea în jurul lor. Dar nu uita că toată apa pe care-o avem e la mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
grași tunși scopiți asmuțind corul lîngă coarnele altarului făcînd să răsune osanale un spectacol pentru ochii obosiți nu toate cuvintele pot alerga unele se tîrăsc ca un maratonist istovit picioare de lemn Înaintînd În pietrișul zgrunțos și două străzi mai Încolo În spatele betonierei fete de carne roșie Încolonate pentru defilare Închizi ochii mirosul lor te asaltează dă năvală În nări pînă la rădăcina unei glande mici pofticioase care Începe să scheaune nimic nu mai e pentru mine pentru ei a ars
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
umbrele lungi ale blocurilor căzute pe pămîntul bătătorit. Un oraș culcat pe solul arid peste care calci indiferent. Și deodată acolo, lîngă gunoaie, un corp care se mișcă, un corp mic de culoarea pămîntului. O vietate speriată săltînd Încoace și-ncolo de la o pubelă la alta. Se apleacă mult deasupra marginilor pînă cînd partea de sus a trupului Îi dispare cu totul În pîntecele acelea burdușite cu resturi de tot felul. Caută mîncare. Își Înfige mîinile negre În miezuri de pîine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Maria. Apoi i-au ordonat pantofarului să pună cleiul la fiert - cât mai repede, dacă se poate, altminteri îi vor țintui limba cu gloanțele de calapod - și să le lipească bărbi din firele acelea frumoase de păr, căci de acum încolo ei vor fi micii Isuși și vor apăra țara. Bărbile le ajungeau până la brâu, iar celor mai norocoși, până la genunchi, așa că au hotărât cu țolștokul cine este Micul Isus șef. Au fluierat toată noaptea prin oraș cu tuburile smulse din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
a trimis într-un fel de cofetărie. Credeam că vom intra în biserica unde m-au botezat, dar nici nu ne-am oprit în dreptul ei. — Există și altfel de biserici - a spus Adél. Acum noi vom merge o casă mai încolo, unde, aparent, se vor ocupa numai de corpul tău. Dar rezultatul va fi o minunăție: singurele haine perfecte care ți se pot crea. În ziua în care îți vor deveni prea mici, te vei întrista profund. Vei merge din atelier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
mă vadă. Mă urc pe schele, mai ușor decât aș fi crezut, dar, când să ajung în dreptul frescei, una dintre măicuțe mă apucă de braț și mă trage lângă ea, pe banchetă. — Iată că ai venit în sfârșit. De acum încolo o să lucrezi cot la cot cu noi. Clar? zice ea și îmi dă o frânghie imensă, plină de apă. Stoarce-o! Privesc cu disperare către Adél, dar ea nici nu tresare. Iar trenul se smucește din loc. Și atunci observ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]