KorAP: Find »[drukola/base=încuviința & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...77 78 79 ...377 >

9,411 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227

avea să se curețe în patru luni. La plecare, unchiul cel nou al lui Karin își înfipse două gheare în Cappy. Ea a făcut ce a făcut. Niciodată n-am vrut să-i insult memoria. Cappy se mulțumi doar să încuviințeze din cap. —Eu am încurcat lucrurile și mai tare, spuse el. Cei doi bărbați își strânseră mâinile țepene și se despărțiră. Karin nu-și mai amintea nimic din drumul de întoarcere. Unchi de nicăieri și frați care dispăreau. Lângă iazul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
spus și eu, zice Mark. De ce nu te examinează și pe tine? Rupp se supără. De ce te plângi? Trăiești la vida loca, frate. Serviciu în cameră, mese calde. Femei pricepute care-ți fac tratamente. Ar putea fi și mai rău, încuviințează Duane. Ai putea fi un terorist d-ăla afgan din Gitmo. Ăia n-o să plece nicăieri de-acolo prea curând. Da’ ce ziceți de americanul ăla de l-au prins? Tipul ăla o fi fost drogat, beat, spălat pe creier

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
un consult voluntar? N-o să am nici un laborator. Iar călătoriile au ajuns așa o bătaie de cap. Trebuie să te dezbraci practic înainte să te sui în avion. —Hei! De chestiile astea nu se ocupă Ghidul? El se înfioră și încuviință din cap. Ghidul: asta era tot ce rămăsese din educațiile lor religioase combinate. —Normal. Cred doar că, pentru mine, cercetarea pe teren ar putea fi un capitol încheiat. Trebuie să mă recompun, Syl. Vreau doar să stau acasă, cu o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
stăpânire de sine, în momentul ăsta din viața mea. —„Mare parte din activitatea creierului constă în a-și ascunde activitatea de noi“, cită ea. —Drăguț. Îmi sună cunoscut. De unde e? —O să-ți amintești. —Oamenii ăștia. Își masă tâmplele. —Interesantă specie, încuviință Sylvie. Nu poți trăi cu ei, nici nu le poți face vivisecție. Deci ce anume au oamenii ăștia de te-au prins iar în laț? Asta era treaba ei, să-l convingă să facă ceea ce hotărâse deja. Un tip care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
din nou fără efort. Sună altfel? Ea cercetă aerul. —Mai lent. Mark vorbea întotdeauna foarte repede. Își caută cuvintele? Ai remarcat vreo schimbare în vocabularul lui? Zâmbetul ei strâmb reveni. —Vă referiți la afazie? Stâlcise pronunția. Weber se mulțumi să încuviințeze din cap. Niciodată n-a stat prea bine cu vocabularul. El porni la atac. Ești apropiată de fratele tău? O premisă necesară pentru Capgras. Așa ai fost întotdeauna? Gâtul ei se smuci înapoi, defensiv. —Nici unul din noi nu are alte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
parte din el nu se mai recunoaște pe sine. Întotdeauna mi s-a părut că merită să concepem o idee delirantă ca fiind atât o încercare de a raționaliza, cât și rezultatul unui eveniment profund tulburător. După o pauză, Hayes încuviință din cap. —Ăă... sunt sigur că toate astea merită atenție, dacă vă interesează, domnule doctor Weber. În urmă cu cincisprezece ani, Weber ar fi lansat un contraatac. Acum i se părea comic: doi doctori marcându-și teritoriul, pregătiți să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
mic totem cu incisivii săi pricepuți. Nu ne permitem să ne batem cu pumnu’ în piept, spuse bărbatul. Arabii ăia ar fi în stare să traverseze deșertul ca să se răzbune pe un miraj. Păi, cam așa scrie și-n Biblie, încuviință vecinul său de masă. De fapt, n-avea de ce s-o mai sperie și pe Sylvie. Ea n-avea ce să-i spună. Dacă s-ar fi întâmplat ceva rău, i-ar fi spus-o ieri-seară. În plus, dacă-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
contrazică așa ceva? Ascultând cronica, Weber se simți singur și neînțeles. Cavanaugh se opri din citit. Era rândul lui Weber să răspundă. Ești mulțumit? îl întrebă el pe editorul său. —Eu? Cred că e excelentă. O s-o folosim ca reclamă. Weber încuviință din cap către cineva aflat la o depărtare de jumătate de continent. — Ce nu le-a plăcut ălora de la Kirkus? La celălalt capăt urmă un nou moment de tăcere. Cavanaugh, nuanțând. — Ceva cum că studiile de caz ar fi prea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
plecă, el canaliză spre Karin toată forța voinței sale, înnebunit să demonstreze o decență pe care până și ea avea să fie nevoită s-o recunoască. —Trebuie să-i spunem lui Weber de Mark. Aici suntem pe teritoriu necunoscut. Karin încuviință din cap, dar nu putu să-l privească. Toate lucrurile vechi erau iarăși noi. Întors în sfârșit în colțul său de lume, în cuibul său de pe malurile Conscience Bay, Weber ajunse pe pământ ferm. Sylvie era de neclintit, bineînțeles, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
doi. Toți trei se așază, beau, pregătesc niște cârnați la micul grătar portabil. Apar condorii și astfel sunt două specii înrudite, fraternizând la un mic picnic comun. Ah, Ziua Muncii, zice Duane. N-are cum să nu-ți placă. Rupp încuviințează. Vita n-are cum să fie mai dolce decât acum. Într-o zi ca asta se cere un pic de poezie. Recită-ne și nouă o poezie acolo, Cain, vrei? Aș prefera să scot bășini din curu’ vacilor, spune Cain

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
zbârnâi. Parc-aș avea tot timpul niște păianjeni mici pe piele. Sunt varză. Sunt dezgustătoare. Pur și simplu nu e cazul, nu poți, n-ai nici o... El îi puse mâna pe umăr ca s-o calmeze. Nu spuse „Știu“, ci încuviință doar din cap. Un fel de nervozitate îi dădu elan. — Apartamentul o să mai stea zece zile deschis. Pot să mă instalez pe podea. O să fie așa de simplu - doar lucrurile de bază. Pot să-mi închiriez ceva cu banii de pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
tot să explic de ce mă simt de parc-aș trăi într-un joc video. Unul în care nu pot trece de un nivel ca să ajung la nivelul următor. Weber propuse să iasă afară și să se plimbe către râu. Mark încuviință, puțin neliniștit. Aerul proaspăt avu efect asupra lui Mark. Cu cât vorbeau mai mult, cu atât mai ferm devenea. Lui Weber îi trecu prin cap că era posibil să-l fi ajutat pe omul ăsta să-și creeze boala. Iatrogenic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
că nu știa. Daniel insistă. Auzise zvonuri. Antipsihoticele provocau izolarea socială, aplatizau afectul. Cu delicatețe, Weber le atrase atenția asupra evidenței: Mark era deja mai rău. Daniel începu să înșire o listă cu toate efectele secundare din istoria medicinei. Weber încuviința din cap, încercând să-și înfrâneze iritarea. Voia să-l vadă pe omul ăsta dărâmat, căindu-se. — Ăsta e un medicament mai nou, unul dintre așa-zisele antipsihotice atipice. Are mult mai puține efecte secundare decât marea majoritate a celorlalte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
pe Mark să ia pastile? Problemă? Pufni îndurerată. —Să-l faci să se țină de ele. Sau să-l urmărești cum trebuie. N-o să fie cel mai de încredere pacient posibil. Dacă-i intră în cap să întrerupă brusc... Ea încuviință din cap - încă un motiv de stres. Amândoi ajunseseră la limită cu cafeaua. Era momentul să plece. Nici unul nu făcu vreo mișcare. Ar trebui s-o iau spre serviciu, spuse ea. — Deci chiar ai ajuns să faci muncă voluntară în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
mine. Cea mai periculoasă pantă posibilă. Cineva care-i face pe alții mai bucuroși că sunt cine sunt - tocmai asta visase să fie. Iar bărbatul acesta era singurul care-i cunoștea această slăbiciune fatală. Ascultă și-i cântă în strună, încuviințând din cap la amănuntele pe care i le dădea - apartamentul de salvare pe care îl pregătise, avocatul care promitea protecție convenabilă. Îl lăsă să trăncănească despre viitorul care-l aștepta. Măcar avu decența să n-o întrebe dacă era dispusă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
esențial. Vreo parte din creierul, din sufletul ei. Un pic de Karin, aici. Ea arată spre nișa din pervaz, spre căsuța în care locuise domnul Thurman, ani în șir. Singurul prieten de nădejde din copilăria lui Mark. El tresare, dar încuviințează din cap. Iar privirea aia provocatoare a ei. Mark? Pot să te întreb o chestie? Nici nu m-am atins de porcăriile alea de reviste Seventeen. Ea râde puțin, de parcă n-ar fi convinsă că el încearcă să fie haios

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
să nu mi-o tragi cu chestia asta, da? Se ridică și se îndepărtă câțiva metri de casă, suficient cât să arate spre geamul fostului său dormitor. —Îl ții minte pe tipul ăla? Ea reuși să-și silească țeasta să încuviințeze. Din băncile alea ale tale de amintiri. Cine era, cum a crescut, ce s-a întâmplat cu el? Ce-a devenit? Ea își forță capul să încuviințeze din nou, dar nu voia. Mark nu observă. Privea țintă la fereastra copilăriei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
Îl ții minte pe tipul ăla? Ea reuși să-și silească țeasta să încuviințeze. Din băncile alea ale tale de amintiri. Cine era, cum a crescut, ce s-a întâmplat cu el? Ce-a devenit? Ea își forță capul să încuviințeze din nou, dar nu voia. Mark nu observă. Privea țintă la fereastra copilăriei lui, așteptând ca dovezile să coboare pe o frânghie făcută din cearșafuri și fețe de pernă. Se întoarse și o luă de umeri, de parcă ar fi fost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
trebuit să-i ajungă pentru toată viața. Dar se risipi odată cu noile descărcări, când Sylvie gemu, se răsuci și se trezi, deschise ochii și îi surâse. —Bine? întrebă ea, somnoroasă. Un vechi cod al lor: Ai dormit bine? Și da, încuviință el din cap, răspunzându-i la surâs. Toată viața dormise bine. Crăciunul sosi și trecu și nici urmă de înger. După emisiune sunaseră zeci de oameni, fiecare cu teoria lui, dar nici unul cu informații utile. Când până și „Mistere descifrate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
Mark făcu praf explicația. —Bănuiam eu. O folosești pe post de soră-mea! Te culci cu ea pentru că-ți amintește de Karin. Vremurile de altădată. Frate! Memoria. Nu scapă nici o ocazie să ți-o tragă în stil mare, ai? — Nu, încuviință Daniel. Așa face. — Păi, bine. Atunci asta e. Dacă te ajută să treci noaptea, e bine. Numai să ții minte: chestia asta cu iubirea vine și pleacă. Te trezești într-o bună zi și te minunezi. Presupun că nu trebuie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
o jumătate de milion de cocori cenușii pe post de vedete. Încep să sosească de Valentine’s Day și cei mai mulți dintre ei pleacă până de ziua Sfântului Patrick... Ce păsări deștepte, spuse Sylvie. Și mari cunoscătoare ale sărbătorilor. Soțul ei încuviință din cap, cu ochii la ecran. —Toate sunt irlandeze, ha? Soțul ei nu spuse nimic. Ea-și încleștă fălcile și-i mângâie umărul ceva mai apăsat. De Presidents Day, luându-și adio de la toată lumea, Mark începu tratamentul. Doctorul Hayes dublă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
tresări. —Poate că-i din cauza medicamentului, sugeră el. Poate are un fel de reacție. Ea se răsuci cu fața la el, în întuneric. —O, Doamne. Oare e posibil? Trebuie să-l internăm iar, ca să stea sub observație. Mâine, la prima oră. Daniel încuviință. Un gând o îngheță. —Căcat. Doamne. Cum de-am putut să uit? —Ce? Ce e? Încercă să-i maseze umerii, dar ea se feri. Accidentul lui. Azi se face exact un an. Mi-a ieșit total din minte. Se întinse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
culoare de fața lui Karin, studiindu-le cu ochii mijiți. Atingând-o ușor pe cotul stâng, Karin o întreabă: —Ții minte că i-ai făcut lui Mark unghiile de la picioare când era încă la traumatologie? —„Degerătură“, își amintește Bonnie. —„Degerătură“, încuviințează Karin. Fă-mi și mie. Lucrează împreună, ca niște tehniciene. Bonnie se dă un pas îndărăt, ca să-și admire opera. —Mortal, spune ea, ceea ce probabil că e de bine. Înarmată și periculoasă. Poți să mănânci bărbații cum mănâncă broaștele muște

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
ridică ochii și e ca și cum voința lui i-ar fi dat ei ființă, acolo, în fața lui. Sora, în mătase verde. —L-ai văzut? întreabă el. Vocea lui îi pare atât de stranie. Karin clatină din cap. —Doarme. E inconștient. Weber încuviințează. In-conștient. E o greșeală că negația întruchipează ceva cu atâtea miliarde de ani mai vechi decât negatul. O să se facă bine? Întrebarea are ceva ce el nu poate pătrunde. Se face cineva bine vreodată? —E în siguranță. Deocamdată. Stau unul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350

râma e doica recoltelor bogate pentru că le prepară hrana în micul ei corp, sub forma celui mai curat și mai roditor sol. De asemenea „amănunte” am avea mereu nevoie. Ce dacă sunt mici, când ele fac lucruri mari?! Da, a încuviințat Artistul, vestitul italian Michelangelo Buonarotti a fost cel care zicea: „Amănuntele fac perfecțiunea și perfecțiunea nu-i un amănunt”. Când rostea aceste cuvinte, cred că Artistul se gândea și el, ca și mine, cu mult respect la râmă și la

Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu (2011) [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]