2,013 matches
-
cred că a fost îngrozitor... Mai mult m-a impresionat reacția unei femei. Venea dinspre alimentara, era îmbrăcată cu pardesiul direct peste capot. Cînd a văzut despre ce e vorba, a făcut o criză de nervi... Doamne, ce scenă! se înfioară Fulvia. Abia au putut-o imobiliza milițienii veniți la fața locului. Au urcat-o în mașina Miliției și-au dus-o la spital. Îngrozitor!!... murmur eu, rezemîndu-mă cu spatele de tocul ușii. Îngrozitor... În-gro-zi-tor... Ha-ha-ha !... mă apucă un rîs isteric
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
și urc treptele în continuare, trecînd pe lîngă ea cu capul plecat, poticnindu-mă la fiecare treaptă. Pe culoarul etajului patru, merg încet, cu un ultim efort. Descui ușa, o deschid, aprind lumina și intru. "Sînt la mine acasă!", mă înfioară un gînd plăcut. Jos, lîngă ușă, mă așteaptă revistele din ultimele două săptămîni, invitația pentru premiera de alaltăseară de la teatru, invitația pentru vernisajul expoziției prietenului meu Cetină și cîteva scrisori băgate de poștaș pe sub ușă. Arunc mănușile pe masă, peste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mult norocos; de când a venit ea, merge bine la noi“. Am întrerupt scrisoarea; m’am dat jos la masă, la Delureanu. Muzicantul acela unic la un moment dat a cântat un cântec învățat de tine; prezența ta neprezentă m’a înfiorat; am simțit un nod cald de lacrămi și tot ce era și este nelămurit și covârșitor în mine, de când ai plecat, mi-a întunecat iar toată ființa; m’a crispat. Este cel mai nelămurit și complex sentiment: mă simt amputată
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
un scurt contrapunct, apoi iarăși împingîndu-le spre crescendo. îmi plăteam însă, aproape de fiecare dată, încîntarea cu un efort suplimentar de atenție, căci nu era prea ușor să-i urmărești firul raționamentelor printr-o cortină de vegetație verbală luxuriantă și permanent înfiorată de un lirism furtunos. Nu știam niciodată în ce măsură perorațiile sale sînt spontane, cum păreau, nici dacă scrisorile „tipărite” într-o „caligrafie vioaie”, cu literă aplecată spre dreapta și cu numai patru-cinci cuvinte pe rînd ori bătute la o mașină cu
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
Internet, deci cererea există. Permiteți-mi să reiau, ca să mă fac mai bine înțeles : există cerere pentru ștefan cel Mare. Poate că cineva și-l descarcă în secunda asta, cu ochii scînteind de emoția anticipării. Dacă tot nu v ați înfiorat, înseamnă că amintirile dumneavoastră despre ștefan cel Mare sau, ca să-i folosim titlul complet, ștefan cel Mare Vaslui 1475 și-au pierdut mult din pregnanța cuvenită. Ștefan cel Mare Vaslui 1475 a fost realizat în 1974 și dedicat aniversării a
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
șerif și unchiul său), drept care eliminarea nonșalantă a eroului pare un artificiu teribilist, fără semnificație. Aceeași senzație de artificial am avut-o la sfîrșit, cînd Chigurh comite o crimă atît de gratuită, atît de malefică, încît mă așteptam să mă înfioare. Pe hîrtie m-a înfiorat ; senzația de artificial m-a lovit abia după ce-am închis cartea. Proza lui McCarthy, care reușește să evoce cadențele Bibliei fără să pară că le caută, simulează cu succes un fel de simplitate adîncă
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
eliminarea nonșalantă a eroului pare un artificiu teribilist, fără semnificație. Aceeași senzație de artificial am avut-o la sfîrșit, cînd Chigurh comite o crimă atît de gratuită, atît de malefică, încît mă așteptam să mă înfioare. Pe hîrtie m-a înfiorat ; senzația de artificial m-a lovit abia după ce-am închis cartea. Proza lui McCarthy, care reușește să evoce cadențele Bibliei fără să pară că le caută, simulează cu succes un fel de simplitate adîncă, de care stilul Coenilor, cu
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
Quentin Compson cuvinte care aparțineau lui E.E. Cummings și anilor ’30, nu anului 1910. „Țară jidanilor, casa broscarilor”, Își spune Compson când cump)r) o chifl) de la o fetit) italianc). În Chicago aș fi citit așa ceva f)r) s) m) Înfior, dar la Ierusalim m-am cutremurat și am pus cartea deoparte. Reîntorcându-m) la ea a doua zi, nu l-am mai g)sit pe Faulkner vinovat de nici o ofens). Probabil, la Începutul secolului, oamenii spuneau „țară jidanilor”, iar Faulkner
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
mic de fric)? Înclin s) cred c) generalul a vorbit serios. S)-i rupem gâtul inamicului și s)-i sfâșiem carnea cu dinții. Noul naționalism nu a reînviat ce are mai bun Islamul sau, dac) judec)m dup) aceast) cruzime Înfior)toare, nici m)car sufletul uman. În Europa Occidental) și În Statele Unite, intelectualii de stânga au continuat s) foloseasc) obișnuitul vocabular marxist-leninist, sperând la o soluție radical) și aruncând vină pentru tulbur)rile din Orientul Mijlociu asupra superputerilor rivale, În special
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
de euforie sublimă. Nu citisem Însă libretul. Ce șoc, ce deziluzie să constat cât de neverosimilă poate să fie povestea. În comparație cu impresia cerului care se deschide, În special În ariile tenorului și ale sopranei, absurditatea de pe toate fronturile melodramei mă Înfiora. Cum să pun În scenă ceva În care nu cred nici o secundă? Mă Întrebam, ascultând discul iarăși și iarăși, cum a fost posibil ca Bellini să fi compus melodii care ating divinul plecând de la acest libret incoerent? Muzica operelor cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Domn cel Mare, Seamăn pe lume nu are, Decât numai mândru' soare"?! Mă iartă, se căinează vinovat Daniil. Ochii... Bătrânețile... Nu-s ochii, Sihastre! răbufnește Ștefan necruțător:... E apusul! Soarele a apus! Daniil se zbârlește: Ce vorbe-s-aistea Doamne?! Apoi, deodată, înfiorat la un gând, îngână cu teamă: Turcii?... Ha!! Ha!! Ha!! izbucnește Ștefan într-un hohot de râs sarcastic. Turcii?!?! Praful și pulberea! zice și se agită de colo-colo șchiopătând, gesticulând, strigând: A fost fantastic! Puțin a lipsit ca Vodă aista
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
se foarte minunează Ștefan. Da!... Din clipa aceea nu mai poate trăi fără ele, aleargă bezmetic ziua și noaptea, le caută, le strigă, le cheamă... Și ielele fac dragoste cu el, până-i iau suflarea... Brrr! E primejdie mare! se înfioară Ștefan teribil de spăimântat. Da!... Cel ce-a văzut ielele" n-are leac nici cu buruieni, nici cu leacuri, nici cu farmece. E pierdut!... Cu siguranță c-am văzut și eu niscaiva iele, mormăie Ștefan zâmbind în mustață. Păzește-mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
nu se vedea, era dincolo de al doilea zid de incintă, dar se auzea. Ar fi vrut să-l strige; oricum, n-ar fi auzit-o. Îl strigă totuși... Dar un tunet prelung îi acoperi strigătul. Haricleea!! strigă ea îmbujorată, udă, înfiorată de bucurie și de emoție. A venit!! A venit!! Haricleea aruncă ghergheful. Domnul?! și se repezi să vadă și ea, dar mai degrabă închise fereastra că ploua în casă. Repede!! strigă Maria într-o panică cumplită. Adu-mi apă să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
furnică pe șira spinării! Ține-ți-vă firea, spune Alexa cu calm. Isaia, știe el ce face. E uns cu toate alifiile. Un răstimp, se lasă tăcere și, parcă, cucuvaia din schitul părăsit se vaicăre și cobește și mai sinistru, înfiorându-i cu gânduri rău prevestitoare... Da' Isaia nu mai vine, bre? Să jurăm ce avem de jurat și să plecăm pe la cășile noastre, insistă Cupcici. Negrilă schimbă vorba, pentru că îi păcănea în urechi cuvântul: "Salcie! Salcie! Salcie!"... Voi ați băgat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
acele zile, pornind tocmai de la stihurile eminesciene evocând sfidarea adusă lui Baiazid, poetul Niculaie Stoian a născocit, prin parafrază, vizându-l evident pe Brejnev, versurile vieții sale: „N-avem oști, dară iubirea de moșie e un zid / Care nu se-nfiorează de-a ta faimă, Leonid!”. A fost, orice s-ar zice, o atmosferă atunci... Se spunea că la Comitetul Central ofițerii de securitate stăteau cu radiourile fixate - și date la maximum - pe „Europa liberă”. „Europa liberă” ascultam și noi, până
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
tata, pe care în acele clipe - nu stăteam lângă el, cum ar fi trebuit, ci lângă unchiu’ - l-am „fotografiat”, plângând un plâns, i-aș spune, al nedumeririi: „cum se poate așa ceva? Iată că chiar o bagă în pământ!” Citisem înfiorat de atâtea ori despre ceremonia înhumării și văzusem, cu un nod în gât, atâtea secvențe cinematografice înfățișând-o „pe viu”, cu lux de amănunte, cât mai veridic; iată că venise ziua în care toate aceste imagini și evocări s-au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
urmărite și că se ascundeau la grădina de zarzavaturi a lui Neculai Bulgarul. Oricât eram noi de nepricepuți în ale muzicii corale, corurile lor pe patru voci egale ne cutremurau. Era ceva ce noi nu mai auzisem, ceva care ne înfiora. Aveam atunci 10-11 ani. Târziu, după ce am făcut muzică liniară și muzică bizantină la seminar, mi-am putut da seama de calitatea acelor coruri și de specificul lor rusesc, ce ne înfiora prin armonia disperării, prin armonia sfâșietoare a stepei
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
ce noi nu mai auzisem, ceva care ne înfiora. Aveam atunci 10-11 ani. Târziu, după ce am făcut muzică liniară și muzică bizantină la seminar, mi-am putut da seama de calitatea acelor coruri și de specificul lor rusesc, ce ne înfiora prin armonia disperării, prin armonia sfâșietoare a stepei rusești. Se vorbea în sat că la miezul nopții se duceau toate călugărițele la râu și în timp ce făceau baie cântau îngerește. FERMA „IEPURAȘI” La marginea satului Corbeni, satul în care locuiau părinții
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
apărut și reapărut încă din evul mediu. * Ocupat cu treburile de rutină și cu notarea acestor sumare idei, constat că, aici, la munte, primăvara se manifestă ca în "Anotimpurile" lui Vivaldi, "sonor", apele devin zgomotoase, chiar munții mi se par înfiorați de ecourile unor melodii pline de bucurie; dar de o bucurie solemnă, aceeași solemnitate pe care o sugerează și Grieg. Primăvara, aici, la munte, este un spectacol total, luminos și melodic, o punere în scenă magnifică. Nu-mi amintesc să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
nu trăiesc fiorul trecutului când rătăcesc prin Sighișoara, că nu simt, copleșitoare, istoria, la Vatican, că nu sunt impresionat de o cetate medievală. Înseamnă doar că, în ce mă privește, peisajul "neutru" este tot atât de magnific precum unul istoric. Sulina mă înfioară, mi se pare de o tristă frumusețe copleșitoare și pentru că acolo este o imensitate de ape în amestec direct cu orașul și pentru că istoria se citește pe fiecare piatră de mormânt și pentru că biserica anglicană din cimitirul care se tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
persoane. Dar îmi pare rău că într-o viață care se poate umple cu fapte importante, ei sunt cărăuși ai nimicului, chiar dacă, ierarhic, ajung Patriarhi ai Nimicului. Ceva mă face să fiu aproape sigur că astfel de oameni nu se înfioară meditând asupra lui Einstein, că nu-și bat capul căutând să-l priceapă pe Kant, că nu simt misterul unei teorii matematice; mă îndoiesc, de altfel, că au ars vreodată în vâlvătaia unei iubiri. Nu disprețuiesc poezia amănuntului, dar prefer
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
ca niște licurici. De-aș fi fost primar, aș fi așezat aici, pe un soclu măreț, de piatră, statuia lui Mihai Viteazul, pe care aș fi pus zece mii de lumini, s-o vadă cine intră în Iași și să se înfioare de istorie. Mai este timp. Deci: nu-i adevărat că sunt refractar. Iubesc Istoria ca pe o femeie superbă care trebuie privită în toată splendoarea ei, iubită pe măsura măreției ei, întreagă, nu prin numărarea anilor și nici a siglelor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
somnului, vagonul se zgâlțâia ritmic... Eu aveam însă o problemă care luase dimensiuni cosmice: de unde venea minunata lumină verde care indica cifrele și arătătoarele și unde dispărea când se ivea câte un fascicol de lumină de pe culoar?... Acest mister mă înfiora de parcă l-aș fi văzut în persoană pe Dumnezeu, pe care îl pândisem, la slujbe, duminica, unde eram obligat să particip și unde nu observasem niciodată nici un semn al Lui, deși, preoți, dascăli și țârcovnici și un cor de doamne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
că în fiecare săptămână. Ce școală am făcut pe lângă acești mari actori, unde repertoriul universal, de la Shakespeare și Ibsen la Gorki, Tolstoi și Cehov ne-a devenit familiar! într-o sală a "Liceului", care era o improvizație rudimentară, ne-a înfiorat, în câțiva ani, măreția lumii. Locurile noastre, intrați "gratuit", nu puteau fi decât la stal, în picioare. La stal, în picioare, poți fi însă extraordinar de fericit. * În aceeași ani, abia adolescenți, participam cu un sentiment de sfințenie religioasă la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
care s-au imprimat în sufletul meu: o câmpie fără sfârșit, întinsă în dimensiuni amețitoare, făcând concret infinitul. Eram copil mic, stăteam într-o căsuță pe malul românesc, înalt, al Nistrului. Peste apa Nistrului, dincolo, era câmpia rusă care mă înfiora, dar mă și atrăgea, amestec de sentimente care a rămas totdeauna în sufletul meu în care, poate de atunci, a apărut o tendință de vagabondaj irepresibilă. Și acum visez s-o iau razna; privesc, de exemplu, "Mersul trenurilor" (care, într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]