2,049 matches
-
ei cum hăpăie apa pe plajă. Mai aprind o țigară, mă Întind pe spate În iarbă. Se Întinde și ea, Îmi cere un fum. Mă rostogolesc Într-o parte ca să-i Întind țigara. Rămân așa, sprijinit Într-un cot. Mă Înfiorez din nou. Între noi sunt doar câțiva centimetri. Îmi dă țigara Înapoi, umezită. Acum am mâinile ocupate. Mai trag repede câteva fumuri, apoi vreau să arunc țigara la jumătate. Nu, mai dă-mi și mie. Am din nou mâinile libere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
În mînă niște zahăr și stăpînul calului, cu chipul aspru și brăzdat, specific orășeanului, s-a apropiat de cal cu o găleată plină cu apă pe care i-a deșertat-o pe spinare. Timp de o clipă spinarea mare se Înfioră de recunoștință și Începu să aburească, iar stăpînul se Întoarse pe trotuar de unde privea animalul cu un ochi atent și plin de interes; băiatul rămăsese acolo mîngîind botul calului și vorbindu-i Întruna cu blîndețe. Apoi Îți amintești cum un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
trei și jumătate, cerul era plin de stele delicate și strălucitoare, iar noaptea Încă liniștită, scăldată Într-un uriaș Întuneric violet, Încărcată de răcoare, dar și de bucuria expansivă și singuratică a primăverii. Undeva departe, abia perceptibil, plin de jale, Înfiorat de bucurie și de durere, se Înălța glasul unui vapor pierdut În noapte, al unui mare vas ce chema la gura portului. Strada era Întunecată, liniștită, aproape goală, cunoscînd calmul suprem și ceasul scurt de liniște cînd parcă toată zarva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
și un oraș strălucitor. Curînd, curînd, curînd! Oare Garfield, Arthur, Harrison și Hayes, acești tineri aprigi și entuziaști, care au așteptat acolo, așa cum am așteptat și noi, pe străduța tăcută și pustie, cu buze tremurătoare, cu mîini Încremenite, cu trupul Înfiorat de teamă, de bucurie sălbatică, de visuri sfîșietoare... oare ei n-au simțit ceea ce am simțit și noi cînd au auzit În noapte șuieratul de plecare al trenului, vuietul roților mari pe malul rîului? Oare n-au simțit, așa cum am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
ce zice... N-a spus-o cu răutate... (foarte apăsat) Nuuuu!... CÎnd nu bea, e omul cel mai cumsecade... glumește... n-a spus-o cu răutate... dar... Doamne! (deodată izbucnește În rîs amintindu-și cele Întîmplate, gușa negricioasă Îi tremură Înfiorată de un hohot plin și calculat) Nu m-am putut abține cînd a trîntit-o pe-aia, că te-ai suit pe-o ladă sau cam așa ceva... ha, ha, ha! Dar n-a spus-o cu răutate!... Nuuu!... E omul cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
veneau În oraș marile trupe de circ: Frații Ringling, Robinson, Barnum și Bailey și cînd, copil fiind, Împărțeam ziarele de dimineață; În diminețile cînd trebuia să sosească circul, Îmi făceam rondul Într-o goană nebună În Întunericul răcoros ce mă Înfiora, la ceasul de dinaintea ivirii zorilor, iar apoi mă duceam acasă și-l sculam pe fratele meu. Vorbind repede, În șoaptă, ne Întorceam grăbiți În oraș, În foșnetul frunzelor de septembrie, trecînd pe străzile răcoroase, scăldate acum În cenușiul calm, nepămîntean
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
ureche, de la mai vechile noastre cunoștințe istorice, turcii. La ei "leke" înseamnă "pată de neșters". E bine de știut! In zilele noastre cortegiul de lichele, politice mai ales, au preluat precum o bomboană, un alt termen, care le înviorează și înfiorează. Termenul este definit ca "reformă". Și lichelele vorbesc tot într-o veselie, despre reforma statutului, reforma bugetară, reforma învățământului, reforma poliției, reforma în administrație sau, mai nou, despre reforma administrativ- teritorială a României. După cum se vede și fără ochelari, noi
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
strigăt /din abisurile în transă ale cărnii etc. sunt imagini-coșmar, întrupări ale aceleiași disperări în fața sfârșitului, când smârcuri cresc în mine... Această terapie prin spunere (îmi privesc în fiecare clipă moartea în ochi / când nu o simt pe aproape mă înfior la gândul / că nu știu de unde mă pândește și unde se poate ivi) își face, în cele din urmă, efectul (Presimt că sfârșitul nu va întârzia /sunt părăsit de orice urmă de spaimă /nu-mi clănțăne dinții nu-mi tremură
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
față de femeia-femeie, să fie o dedublare, o manifestare conștientă a fecioarei despletite din interiorul ei, dar pe care nu este capabilă să și-o asume deplin? Nu se înțelege cu exactitate ce vrea eroina, certitudine este doar gelozia, care-i înfiorează sufletul: “Gelozia ei nu mergea la o femeie, mergea la efigia care întrupa nepăsătoarea lege a firei stăpânitoare, care sfida cu nudul ei ritualul, amorul fermecător și plăpând al sufletului, a cărui întrupare era ea, Manuela, și iubirea ei nesăvârșită
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
ei nu mergea la o femeie, mergea la efigia care întrupa nepăsătoarea lege a firei stăpânitoare, care sfida cu nudul ei ritualul, amorul fermecător și plăpând al sufletului, a cărui întrupare era ea, Manuela, și iubirea ei nesăvârșită. Tot ce înfiora și lupta de la începutul lumii în inima fiecarei femei înamorate, tot ce era neânțeles și ostil în legea aceea pentru fiecare amantă care nu plătise, ea însăși, omului tributul cărnii, era cuprinsă privirea palpitândă, neliniștită, dornică, chinuită, rușinoasă și enigmatică
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
directă concordanță cu starea ei sufletească, natura caută armonia liniștită a împerecherii lor, cu un acompaniament lung și egal al căderii regulate de apă, lung și egal ca o iubire eternă. Ploaia este pretextul visării, Ea, ba traiește exaltarea cuplului înfiorat de amor, ba își dorește o viață “obicinuită, cu gesture familiare, văzându-se lucrând la masa la care altul citește, “o mică corabie de fericire, simplă, umilă și pacinică”. Logodnicul și întâlnirea cu el sunt scopul ei existențial, el este
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
2.Selectați expresiile care descriu hanul cu rândunici 3. Alcătuiți propoziții folosind ortogramele din text. 4. Explicați versurile: “Soare, pretutindeni soare: nici un om, dar prind să zboare Până-n suflet rândunici.” Lupul Octavian Goga (fragment) Te-am auzit cum hăuleai departe, Înfiorând pădurea-nzăpezită, Bătrâne lup, cu gura istovită, Etern pribeag al câmpurilor moarte, Te-am auzit cum hăuleai departe. Te-am auzit, și-n ceasurile grele Ce mă gonesc cu vifore turbate, Am priceput chemarea ta de frate, Și-am priceput
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
să pisezi sticla în măsele până ce devine faină, ca să poți s-o înghiți. "Numărul" mi s-a părut grozav, de mare efect. Am încercat la câteva baluri și am reușit. Sunetul sticlei pisate era sinistru și eficient. Asistența se uita înfiorată de curiozitate și teamă la mine, ca la un "cîine rău", gata să muște dacă era zgândărit, iar eu îmi savuram succesul, plăcut impresionat de faptul că unii, mai slabi de înger, se speriau. Învățasem, de asemenea, cum să arunc
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
durere surdă. Nu-mi vine să mai plec acasă! - Vrei să te frecționez puțin? o întrebă amabil. Ea alunecă fără un cuvânt și mai mult spre el... destinsă, se sprijini moale prin pătură. Respirația îl pătrunse până la pântec și se înfioră. Femeia îl simți cum emite unde de întrebare și își apăsă tot mai mult răsuflarea fierbinte prin cuvertură. Când mâna lui îi atinsese fața, degetele nepricepute nimeriră mai întâi în lob și intrară în ureche, zgâriindu-i cartilajele, dar nu
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
în jurul ei, - Ajunge unul! Dă acum jos și sutienul! Comanda fără nicio milă, autoritar, ca unui obiect impersonal fără s-o privească. Trăgând de timp, cu degetele tremurânde își descheie nasturii bluzei și părea ciudat cum sânii i se-nghesuiau înfiorați în timp ce aștepta miracolul unei salvări supranaturale. Bărbatul mângâie îndelung accesoriile care împungeau hotărâte aerul... îi plăceau! Totuși bărbatul manifesta delicatețe, sesiza din modul în care s-a apropiat de sânii săi... cu mișcări tandre, învăluitoare, neașteptat de gingașe; deci nu
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
aude spunând forțat, cu vocea răgușită, gâtuită, parcă era un altul, - Ce minunat este parcul, și noaptea... și noi ! pasiunea i-a uitat pentru altă clipă însă le place să se sărute și continuă la nesfârșit. Trupurile lor contorsionate se înfioară, sclipind în răcoarea nopții. O ajută să-și pună ceva din hainele mototolite. În razele rătăcite și tăcute ale astrului le vede răscolite, murdare de iarbă și țărână. Roua dimineții au luat-o cu ei pentru întotdeauna... le scutură cum
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
obișnuită. Sabia s-a pierdut și ea. Și totuși arta e singura ocupație care ne permite să bănuim că nu toate lucrurile au un sfârșit. Care e principalul ei ingredient? De ce mâna artistului ne mișcă de dincolo de timp? De ce ne înfioară cuvintele poetului mult după ce au încetat să mai aibă orice conținut vizibil? Timpul e o țară cu munți, cu văi, cu șesuri. Dacă vom izbuti să-l străbatem, dincolo de ceea ce par a fi niște hotare de netrecut, vom afla răspunsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
scris, Domnul R. n-a mai simțit nevoia să-i înmâneze Teodorei dovada slăbiciunii sale din momentele de singurătate. Parcă nu ar vrea să observe și ea cum evenimentele îi iau cu asalt „cetatea interioară”. Se surprinde tot mai des înfiorat de gândul vremelniciei, de „spectrul sfârșitului” și de presimțirea că nu va ajunge niciodată să fie sigur de „adevăratul rost” al vieții sale. Mai mult! Așteptarea nașterii copilului lor, apariția acestui punct luminiscent pe magma lumii obosite și îmbătrânite îl
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
porthartul, cuțitul, pumnalul și baltagul, că avea și baltag. Le-am dat pe toate în fântâna de la canton, apoi ne-am despărțit. Vărul meu a plecat în sat în Tansa, iar eu am plecat acasă la Glodenii-Gândului și ca să le înfiorez pe toate neamurile lui Ciolac și să împrăștii bănuiala crimei, m-am dus și l-am anunțat pe Sava, pe fratele lui Ciolac, care era și el pădurar ca și Ciolac în aceeași pădure și i-am spus că, trecând
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
le propune pentru păstrarea cuceririlor: privite cu atenție, nu va rămîne unul care să fie rezonabil sau just. Trebuie, spune acest om rău, să stîrpiți neamul principilor care domneau înaintea cuceririi voastre: putem citi, oare, asemenea precepte fără să ne înfiorăm de oroare și de indignare? Aceasta înseamnă să calci în picioare tot ce e mai sfînt în lume; să comiți, pentru un interes, toate crimele posibile. Cum! Dacă un ambițios a reușit, prin violență, să pună mîna pe statul unui
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
pe cei care se declară dușmanii voștri; dar nu întîrziați prea mult cu răzbunarea. Machiavelli este de acord cu acte asemănătoare vecerniciilor siciliene, ori teribilului masacru din noaptea Sf. Bartolomeu, cînd s-au comis fapte de o cruzime ce a înfiorat omenirea. Pentru acest monstru nu contează deloc oroarea crimelor, ci numai să fie săvîrșite într-o manieră care să impună poporului, care să-l înfricoșeze prin amintirea lor. Motivul invocat de autor este că ideile se sting mai repede pentru
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
dură treaba? Întrebă Wilson. — Înspăimântătoare. Nu mi-a fost așa frică-n viața mea. Hai să bem toți ceva, spuse Macomber. — Clar, răspunse Wilson. Dă-i-o Întâi lu’ memsahib. Femeia luă o gură de whisky din ploscă și se Înfioră puțin când Înghiți băutura. Apoi Îi Întinse plosca lui Macomber, și după aia el i-o dădu lui Wilson. — A fost foarte palpitant, zise ea. Am o durere de cap grozavă de la chestia asta. Da’ nu știam că ai voie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
piciorului rănit. Ceva tare ca o bucată de lemn l-a făcut să se îngrozească... „Doamne! Mi-au tăiat piciorul și mi-au pus unul de lemn! Ce mă fac? Cum am să merg eu?” - i-a trecut prin gând, înfiorându-se... Un plâns înăbușit a pornit să-i zguduie trupul, în timp ce strigătele de durere ale răniților din jurul lui se țeseau ca un zbor de viespi... Ai avut mare noroc că prima oară ai trecut prin mâinile domnului colonel doctor - „Tataia
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
începea misiunea care-i fusese desemnată de zei. Nu avea cum să i se sustragă. Nu știa care era ținta noului drum al existenței sale și care era prețul pe care trebuia să-l plătească pentru a o atinge. Se înfioră, ca și cum s-ar fi aflat pe marginea unei prăpăstii pe care știa că trebuie s-o treacă. Își lăsă privirea să rătăcească peste peisajul estompat de fulgii deși. Velunda era aproape de el, mai aproape decât în scurtele apariții nocturne, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Skorpius e feroce. E un munte de om, dar e foarte agil. Nu poate fi învins. Este cel mai faimos rețiar din întregul Imperiu, iar acum îi aparține lui Vitellius. Skorpius. Numele avea o rezonanță sinistră. Skorpius, se gândi Valerius înfiorându-se. Ce anume îi spunea numele acela? Încercă zadarnic să-și amintească. Încet-încet, se liniști, dar într-un colț al memoriei lui era ceva ca o prevestire. Îl abătu de la gândurile sale glasul amuzat al lui Maktor. Și când mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]