19,547 matches
-
Cincilea Cerc. Neobișnuită întâmplare fu inscripționata a doua zi și pe pielea abdomenului lui Vetéa Pitó, al cărui corp începuse să fie acoperit de tatuaje complexe, despre care se presupunea că aveau să le servească pentru a găsi drumul de întoarcere, atunci cand va veni momentul să îndrepte prova spre Bora Bora. În acele zile, cel mai sumbru pesimism pusese stăpânire pe Peștele Zburător și chiar dacă nimeni nu se-ncumeta să pomenească de posibilitatea de a se-ntoarce, în sufletul unora se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
la sud de Rapa-Nui, unde am rămas încă o lună, isprăvindu-mi reparațiile și aprovizionându-mă cu ouă. Apoi am pornit din nou în larg, iar patru luni mai târziu am debarcat în Bora Bora. — Îmi amintesc foarte bine ziua întoarcerii tale, murmura Omul-Memorie, și îmi amintesc foarte bine și cântecul cu care ai fost întâmpinat. Haide, te rog! protesta Miti Matái, care păru să-i înțeleagă intenția. Era o prostie cât toate zilele! Doar n-o să te-apuci să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
de la maestrul sau. — În nopțile astea întunecoase, răspunse acesta, mai ales dacă plouă, se poate vedea, sub apă, o rază de lumină care se deplasează foarte încet. Sunt valuri de adâncime, care s-au lovit de un recif, iar la întoarcere provoacă această luminozitate fosforescenta. Dacă întâlnim această lumină, nu va trebui decât să mergem pe urmele ei și vom găsi pământ. Atât de rătăciți suntem? Mai mult decat poți să-ți închipui, recunoscu Navigatorul-Căpitan. Dacă nu se schimbă situația, va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
să-i însoțească în lungă lor expediție, deci erau nevoiți ori să-i lase acolo, conștienți fiind că nu vor putea supraviețui, ori să le asigure propriul lor mijloc de transport, cu speranța că vor reuși să găsească drumul de întoarcere către căminele lor. Din fericire, descoperiseră printre recife o mică ambarcațiune avariată, care trebuia să fi servit drept barcă de salvare pe corabianaufragiată, iar dulgherul de pe Marara aprecie că ar fi în stare, cu puțin noroc, să o repare, folosind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
fără să li se întețească bătăile inimii. Nu simți invidie nici atunci când Chimé din Farepíti fu ales printre cei care urmau să vâslească în mica piroga care avea să conducă iscoadele până la recif, deși în orele care se scurseră până la întoarcerea ei statu într-o asemenea tensiune, încât în momentul când Vetéa Pitó se așeza lângă el sări în sus, de parcă l-ar fi ars cu un tăciune aprins. Liniștește-te!... îi șopti prietenul lui. Totul o să fie bine. Nu ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
fruntea oamenilor lui, hotărât să-și ducă la îndeplinire răzbunarea pentru toate câte suferiseră. În peștera nu mai ramaseră decât femeile, grăsanul Oripo, Vetéa Pitó, care n-avea dreptul să se expună, căci pe corpul lui era tatuat drumul de întoarcere acasă, precum și Miti Matái, a cărui viață era sfântă, căci de el depindeau viețile tuturor. Restul, printre care și Tapú Tetuanúi, porniră înainte prin desiș, cu un ordin foarte clar și precis: să ucidă! Și uciseră. Deși nici unul dintre ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
cele două carene. Odată eliberată de greutate, ambarcațiunea se ridică singură la suprafața apei, suficient pentru că oamenii să poată aruncă apoi apă din ea, astfel că, la amiază, Peștele Zburător era gata să pornească în lungă și dificilă călătorie de întoarcere, iar Tapú Tetuanúi nu putu decât să recunoască, încă o dată, incredibilă înțelepciune a Navigatorului-Căpitan. Trebuia să aibă niște cunoștințe extraordinare cu privire la mare, pentru a ajunge la concluzia că locul cel mai sigur în care se putea afla o ambarcațiune în timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
oară de când părăsiseră Bora Bora, simți că toate orele acelea interminabile în care studiase stelele, pana i se împăienjeneau ochii, nu fuseseră în zadar. Însă nu putu să nu se întrebe dacă se simțea în stare să găsească drumul de întoarcere prin acel ocean infinit și se ruga, în mintea lui, zeului Taaroa să nu i se întâmple nimic aceluia care într-adevăr știa să ducă navă la liman. Tapú Tetuanúi reușise să-și facă o idee destul de clară despre stelele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
lor, atunci când aveau să descopere că asupra insulei lor se abătuse un blestem sub forma unui uragan, urmat de altul și mai cumplit, în chipul unor războinici dornici de răzbunare; să privească, de asemenea, cum le dispare de pe chip bucuria întoarcerii glorioase, atunci când își vor da seama ca în timpul absenței lor pierduseră practic totul. Sosise dulcea clipă a răzbunării. Clipă în care să savureze furia acelora care sosiseră încarcați de prazi ce însă nu mai puteau compensa atâtea eforturi. Sosise momentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
au cerut de la ei! Totul o să se rezolve după moartea mea, îi spuse într-o noapte Miti Matái discipolului sau favorit, într-un moment de răgaz de la studiul cerului, pe care Navigatorul-Căpitan încerca din nou să-i indice calea de întoarcere în Bora Bora, ca și cum i-ar fi desenat-o pe o hartă marină. În acea clipă se va împlini cea mai veche lege a lui Tané, iar el va zâmbi din nou și se va îmbuna... Își trecu cu afecțiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
părea cel mai teribil obiect pe care îl văzuse până atunci. Privi, prin geam, efortul chinuit al celorlalți. Distracția dură până în seară când, epuizați, intrară în casă. Luana se furișă afară și o zbughi pe poartă. Așteptă în colțul străzii întoarcerea mamei. Trecuse bine de ora zece când o zări ivindu-se în depărtare. O luă la goană spre ea și femeia încremeni văzându-i lacrimile șiroind pe obraji. Trecu prin toate spaimele până se lămuri care era motivul acestei suferinți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
pe unde" și cu toții se bucurau de o împăcare nemărginită. Dar cum nimic nu e veșnic, tihna familiei luă sfârșit într-o zi în care, plictisită de bicicletă, Luana reveni la vechile obiceiuri în forță, dorită și plină de idei. Întoarcerea furiei cârlionțate îi umplu de vervă pe "sfinții" de acasă. Curtea se animă, partidele de fotbal se întoarseră pe strada lor iar Ema, stând rezemată de poartă, într-un moment de inspirată reflectare, se întrebă ce anume putea ascunde inima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
râs. Luana, ai să rămâi în istoria familiei cu bovina ta colorată. Anda urmărea berzele și-l punea pe băiat să se roage pentru o surioară. Copiii porneau o serie de rugăminți din cele mai aprinse, convinși fiind că la întoarcerea acasă vor găsi ființa cu pricina așteptându-i în poartă. Debarcarea la destinație nu mai ținea cont de nici o regulă. De la poartă, Dan și Luana nu știau spre care dintre "minuni" să se mai îndrepte. Spre nucul bătrân din mijlocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
le așeză călare la cele două capete și dispăru. În lipsa agitației din magazin fetițele ar fi putut găsi, lesne, un mod de joacă dar haosul din jur le făcu să se încleșteze de obiectul de sub ele și să aștepte, nerăbdătoare, întoarcerea mamei. Li se păru că trec ore, zile, ani, că Sanda nu va mai reveni vreodată și ele vor rămâne încremenite pe locul datoriei pentru vecie. Când raionul începu să se golească, prin plecarea fericiților câștigători de "trofee", cei mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
aspectul părului ei nu este pe placul învățătoarei și nu se miră date fiind paratrăsnetele ancorate în creștetul ei. Tovarășa prezentă elevilor abecedarele, le oferi florile, adresă zâmbete din colțul buzelor anumitor părinți și declară prima zi de școală încheiată. Întoarcerea acasă fu o mare ușurare. Aruncă scrobeala cât mai departe, cu dorința neexprimată de-a o mânca șoarecii până a doua zi, îmbrăcă treningul și călare pe bicicletă își oferi binemeritata evadare. Încet, încet, străzile prinseră viață. Urletele, chiotele, râsetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
facă nici un fel de efort fizic, nu s-au putut abține de la plăcerea urcușului prin munți. Și-au instalat corturile în cele mai frumoase colțuri ale naturii, nopțile, la lumina stelelor și a focului, au povestit întâmplări de peste an. La întoarcere, legănată de mersul monoton al autobuzului, vegheată de privirea grijulie a lui Renar, Luana a simțit satisfacția acestei preocupări sincere, o liniște benefică și-o armonie în jur, numai bune pentru a-i vindeca rănile de până atunci. Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Întreaga noapte, în timp ce el dormea liniștit, fata îi privi chipul drag și trupul tânăr. Dimineață el o găsi sprijinită în cot, cu ochii ațintiți asupra lui. Ce faci? Aștept să învie minunea ochilor tăi. Ești nebună! Dumnezeule, tu ești nebună! Întoarcerea acasă a fost cel mai îngrozitor lucru care i se putea întâmpla. Altă dată plină de vervă obositoare, Luana afișa acum o tăcere bolnăvicioasă. Mama o iscodi cu insistență. Se ținu după ea prin toată casa, insistând să afle motivul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
nu rămăsese gravidă, deși nu folosise nici o metodă contraceptivă. În seara aceea, se repezi la soțul ei: Ștefan, vreau un copil. Nici dacă ar fi câștigat lozul cel mare, bărbatul n-ar fi fost mai surprins și mai fericit. O întoarcere atât de neașteptată spre el îl lăsă cu gura căscată. Se grăbi să răspundă: Imediat, iubito. Acum îl facem. Dar Luana era serioasă. Cred că nu pot avea copii. Dacă nu am rămas însărcinată până acum, înseamnă că sunt bolnavă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Nu dădea doi bani pe afacerile lui prospere, pe iubirea declarată la orice colț de stradă, dacă nu făcea nici cel mai mic efort să-i dea unicul lucru cu adevărat important în viață. Porniră, astfel, pe un drum fără întoarcere. Luana căzu într-o tăcere îndărătnică, afișând o ranchiună dușmănoasă. El îi răspundea cu aceeași monedă, ascunzându-și, infantil și periculos, neputința. Îi interzise, copilărește, s-o mai viziteze pe Iuliana și femeia râse sarcastic de neghiobia lui. Se răzbunau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
frenezie să aducă împlinirea viselor de altă dată. Așteptaseră atât, doriseră, cu ardoare, o clipă ca asta, de la prima zvâcnire de iubire. Amețiți de vin și de trupurile tinere, ce învățaseră între timp împlinirea, se rătăciră pe un drum fără întoarcere, uitând de îndatoririle și jurămintele conjugale. Rosti o iubise cu devotament, cu un fanatism ce-l împinsese la gesturi nebunești. Îi fusese frică să-și recunoască sentimentele, să creadă în nevinovăția ei și s-o ierte. Se temuse, cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
preocupată de o meserie care-i făcea plăcere. În scurt timp, redactorul-șef, profesor de limba română, constată că noua angajată are posibilități intelectuale cu mult peste cerințele funcției sale. O încurajă să scrie. După câteva zile, Luana îi aduse " Întoarcerea acasă", o compoziție duioasă despre pribegia înșelătoare a celor ce caută împlinirea printre străini: Cine n-a trăit departe de casă nu știe ce înseamnă să revii, după ani, acolo unde te-ai născut, acolo unde sunt părinții, frații, prietenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Să trăiți, șefa!" Însăși madam Cordel își cocoșase spinarea aplecându-se slugarnic ani de zile, aruncând din gura colorată "Să trăiți, sefu'!", spre hazul tuturor. Când Radu plecă în delegație, ea răni inima Luanei cu tot felul de insinuări. O dată cu întoarcerea tânărului, Nuța veni lângă mașina de scris, la care fata dactilografia de zor și aruncă din vârful buzelor mari, ieșite în afară ca un bot de rață: Știi ce-a făcut drăguțul tău la Râmnicu? Au băieții pe una acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
diplomele ce se impuneau pentru ocuparea unui post de referent. O așa minciună sfruntată o dădu cu totul peste cap. Realiză că atâta timp cât una dintre ele nu va pleca din fabrică, războiul nu se va termina niciodată. Îngrozită de gândul întoarcerii la o activitate limitată doar la coada cratiței, Luana hotărî să reziste, să nu-i dea șefei satisfacția victoriei. Daniel Liga nu era departe de zbuciumul Luanei. Se impunea debarasarea de una dintre ele și căută o modalitate de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
limitată doar la coada cratiței, Luana hotărî să reziste, să nu-i dea șefei satisfacția victoriei. Daniel Liga nu era departe de zbuciumul Luanei. Se impunea debarasarea de una dintre ele și căută o modalitate de a face asta. La întoarcerea din concediu, doamna Noia depusese la personal două diplome. Una în operare P.C., alta de ajutor analist programator. Nu mai lucrase nicăieri, nu avea nici o caracterizare. Pe Nuța Cordel directorul o cunoștea foarte bine. Nu era singura care călca pe-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
tânără. La patruzeci de ani, la cincizeci, la șaptezeci de ani. Împlinise optzeci și doi, nu mai ieșea din casă, nu voia să mănânce mai nimic. Privirea, altădată ageră, plină de lumina lunii, o învălui absentă, dintr-un adânc fără întoarcere. Întinse mâna spre Luana și vorbi rar, atât de încet că abia o auzi: Ți-am spus, vreodată, că am fost o femeie frumoasă? Am avut un trup zvelt, cu sâni puternici. Astea trei șuvițe albe pe care le vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]