2,613 matches
-
pe ulițele satului, căscam ochii după fete, îmi pierdeam timpul pe la colțul caselor sau în fața magazinelor sătești, pedalam prin fața gospodăriilor țărănești. Într-una din aceste căsoaie am zărit o fată care, cu oarecare bunăvoință și de la distanță, ar fi putut întruchipa tocmai simțurile mele rătăcite: semăna cu o egipteancă sau avea cel puțin ochi migdalați. Dar când am intrat a doua zi cu ea în vorbă, în fața mea sta o țărăncuță speriată, se făcuse roșie la față și când am întrebat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
la recepția organizată pentru nuntă. Ca majoritatea membrilor de partid, Johannes Buerckel avea Înfățișarea și aerul unui bărbat care se lua prea mult În serios. Dagmarr a fost cea care ne-a făcut cunoștință. Johannes, fidel tipului pe care-l Întruchipa, și-a lovit călcâiele cu zgomot și și-a Înclinat scurt capul Înainte de a da mâna cu mine. — Felicitări, i-am zise. Ești un tip foarte norocos. Aș fi cerut-o chiar eu În căsătorie, numai că nu cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
anii deloc ușori ai naufragiului - eliberatorul naufragiu, plin de promisiuni și privațiuni - de o admirabilă consistență În caracter și credințe, de o demnă Însingurare, cu aceeași devoțiune față de cărți și prieteni și, s-o spunem, față de propria lor extraordinară Înfrățire, Întruchipând ei Înșiși ceea ce Îi preocupase dintotdeauna la alții: adevărul adânc misterios al suferinței și creativității, al nădejdii, al frumuseții. Și, ca miracolul să fie complet, de o mereu nobilă, angelică modestie. „Modestia ca forma cel mai puțin antipatică a orgoliului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
treabă, prăfuit și maron./ Peste douăzeci de ani eu Îmi doresc/ să fiu un gâtlej În ștreangul de colo’colo”. Anemona Latzina, poeta germană din România care, cum spune confratele ei Ernest Wichner, „avea ceva din tânăra Jeanne Moreau” și „Întruchipa lumea mare, liberă, conștientă de sine: frumusețe, pasiune, poezie și inteligență”, fusese și ea „unul dintre punctele nodale ale unei plase de prieteni și ei morți ca și ea Înainte de vreme”. „Fără prietenii mei - tinerii poeți germani din România -/ subiectivitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
de care, nu o dată, mă simt teribil de vinovat. Nu mă Împac cu „misterul” dispariției sale, nici cu cel al separării noastre prealabile, pe care aș putea-o vedea astăzi ca un exercițiu pregătitor de adaptare la inevitabil. Liviu Petrescu Întruchipa civilitate și destoinicie, subtilitate cărturărească și elegantă demnitate. Discret și delicat, nu evita În știrile pe care mi le dădea despre România sarcasmul față de vedetele literare și politice profesionalizate În a-și lustrui duplicitatea. Inexplicabila noastră tăcere mutuală de după vizita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
Caietul albastru, vol. 1, p. 227). Un ispirat cavaler al euforionismului a fost Nego, sinteză, cum el Însuși scria, Între „spiritul grec, apolinic și fausticul modern al europeanului, adică dinamismul, avântul nesăbuit”. Un minoritar, nu doar erotic, ci un ales, Întruchipând ardenta condiționare, cu adevărat intrinsecă, originară, scutită de negocierile acomodante ale sinelui, Între libertate și frumos, nu doar Între libertate și morală, cum Îndeobște se susține. Rezistența scriitorului sub comunism, onorată cu Închisoarea, devine firească, după trezirea din Întunecata vrajă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
asupra Occidentului, din cărțile lui Mircea Zaciu și mai ales din frecventele sale călătorii În străinătate, mi s-au părut cel puțin bizare. Mă regăseam, Însă, Într-o anumită relație de solidaritate intens „culturală” cu modelul pe care profesorul Îl Întruchipa. Ne vedeam rar și Întâmplător, În vizitele sale bucureștene, când se Întâmpla să-l Întâlnesc la Uniune sau În oraș. Eleganța sa vestimentară se armoniza cu o anume reticență „domnească”, ce putea fi citită și ca elitară sau chiar vanitoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
timp de 75 de ani, Europa și-a tot dospit și explodat modernitatea. „Un grand navire qui sombre” - aceasta era imaginea pe care o proiecta Îngrijorarea lui Valéry, când se referea la civilizația europeană În care crezuse, pe care o Întruchipa și la a cărei prăbușire se referise În 1919, 1935, 1939... mitologizând o realitate complicată și dureroasă, receptată selectiv, doar prin glorioasele ei aparențe elitare. Modernitatea, cu tensiunile și izbânzile ei centrifuge, rezultase, de fapt, din numeroasele contradicții și impasuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
sinucide, În cele din urmă, atunci când Își va da seama că nu există alternativă pentru a ușura familia de povara prezenței sale și că doar astfel cei dragi ar putea reîncepe o existență normală, fără anormalitatea pe care el o Întruchipează. În cursul povestirii, care debutează prin faptul Împlinit al metamorfozei, un alt proces, mult mai insidios, al schimbării, se desfășoară, cel În care ființa umană devine „altceva”, anume... celălalt, infernul sartrian. Mesajul narațiunii ține de această percepție a „celuilalt”, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
mai insidios, al schimbării, se desfășoară, cel În care ființa umană devine „altceva”, anume... celălalt, infernul sartrian. Mesajul narațiunii ține de această percepție a „celuilalt”, de felul cum rutina se poate brusc schimba, celălalt devenind, pe neașteptate, ceva insuportabil și Întruchipând, astfel, o șocantă declarație publică asupra inumanității omului față de om. Chestiunea centrală ar putea fi, eventual, căutată și În Întrebarea: fusese, oare, această „metamorfoză” o reală schimbare sau nu era vorba, de fapt, decât de un același veșnic intrus, marginalul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
dezlănțuit În violente diatribe contra unui Demiurg rival, dar el este, mai ales, un Noe nocturn, somnambulic, care salvează, din nou și din nou, arca propriei sale creații și, prin aceasta, dreptul inalienabil al fiecăruia de a-și revendica și Întruchipa singularitatea, creativitatea, zonele echivoce, populate de „ființe semiorganice”, un fel de „pseudovegetație și pseudofaună” pe care doar geniul copilăriei, care este uneori geniul, pur și simplu, le poate defrișa din „fantastica fermentație a materiei”. „Demiurgos, spunea tata, nu deținea monopolul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
-și susține propria libertate morală. El nu este, cu siguranță, un susținător al libertății În societate.” Ba este, bietul de el! Este, a fost, cu siguranță, și a rămas. Un visător, susținător al libertății, ăsta este nenorocitul. Elogierea simbolului „revoluționar”, Întruchipat În sălbatica maladie „Înnoitoare” a rinoceritei? Inculparea anti-eroului Bérenger? Studenta răsturna, cu o calmă candoare, premisa dragă autorului și admiratorilor săi și lectorului rătăcit În acea toamnă și sală de curs americană. Renunța cu greu, trebuia să recunoască, la acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
tot atunci, la București, alt prieten al lui Ionescu. Bérenger se numea, pe vremea aceea, la București, Eugen Ionescu, martor Îngrozit al rinocerizării prea multora dintre prietenii săi. Pentru el, legionarii În cămășile lor Înverzite, de rinoceri, erau „fiare Înlănțuite”, Întruchipând „bestialitatea și nelimitata prostie a omenirii și a cosmosului”, iar cântecele lor un „răget de fier, cu vorbe de fiere și fier, scuipând fiere și fier”. Rinocerita avea să reapară, Însă, și după evadarea lui Ionescu din Patria rinocerizată... Rinoromânia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
care i-l dăduseră indienii, „odontotyrannos”. Fabuloasa apariție era menționată și În scrierile neopitagoreanului Philostratus și chiar Înaintea acestuia, În literatura iudaică apocaliptică, apoi În cartea lui Daniel (7.7), unde monstrul „odontotyrannos”, văzut cu aceeași escatologică oroare și spaimă, Întruchipa, prin „dinții de oțel și ghearele de bronz”, forța devastatoare pe care tiranii moderni o vor regenera cu proaspătă vitalitate. Nu eram deloc sigur că asemenea pedante precizări nu ar plictisi auditoriul. Paginile insolit-insolente ale studentei din urmă cu 7
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
morale și politice. Provocarea, pe care creația o Întreține În haosul existenței cotidiene, Îl chinuia, fără Îndoială, În continuare, dar nu obișnuia să amintească acest subiect delicat. Un scriitor vulnerat de propriile sale tăceri și de tăcerea din jurul numelui său Întruchipează o tulburătoare ipostază a zădărniciei. Reluase fumatul, trecea și printr-o criză personală. Părea, ca și În Întâlnirea noastră din primăvara trecută, când tăcuserăm Împreună mai mult de o oră, prea plin de neîmpliniri și negație. „Nu mai suport, dragă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
Între timp antistalinist și stânjenit de acest episod Încă viu al istoriei sale. În primul caz, avem un obsedat al trecutului pe care Încearcă să-l reînvie Într-un alt spațiu. În al doilea, avem obsedații viitorului, gata să-l Întruchipeze În orice spațiu le-ar găzdui utopia. Magris a răspuns evocând ambiguitățile și fluiditatea noțiunii de identitate, de apartenență, chiar de patrie. Patria se schimbă și ea În timp. Oamenii trec prin revoluții, contrarevoluții, adaptare. A spune „sunt italian și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
actorul de operă Haoliang, balerinul Liu Qing-tang și campionul mondial de tenis de masă Zhuang Zedong. Există un singur bărbat care nu vrea să îngenuncheze în fața ei. Dan. Arde pentru el, căci îi apreciază talentul - în comparație cu împărații pe care-i întruchipează el, Mao e ca un fals. Și, cu toate asta, nu poate să-l sufere. În fața lui, se simte învinsă. Se reîntâlnesc atunci când ea își ia o scurtă vacanță la Lacul de Vest. Stau, din întâmplare, la același hotel. Dan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
care am transpirat ca să obținem în film totul la superlativ. Amintirea este darul nostru unul față de celălalt. Nu pot să-ți ofer îndeajuns. Însă inima mea îți va fi aproape în ceruri sau în iad. Eroul pe care l-ai întruchipat pe scenă a murit de mâna dușmanului. Adu-ți aminte de mine și de tine în acest fel. În zori, îl sun pe Chun-qiao pentru noutăți. Îmi raportează că între „băieții din vechea gardă” și șefii din armată au avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
că mai multe persoane diferite sunt de fapt una și aceeași persoană care-și schimbă înfățișarea. Sindromul poartă numele lui Leopoldo Fregoli (1867-1936), magician și mim italian, a cărui capacitate de a-și modifica fulgerător chipul și vocea pentru a întruchipa orice personaj uimea publicul... La fel ca și sindromul Capgras, Fregoli presupune un fel de scurtcircuitare a capacității de a distinge chipuri. Unii cercetători sugerează că toate falsele recunoașteri pot coexista cu un întreg spectru de anomalii familiare împărtășite de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
i-ar fi dat ei ființă, acolo, în fața lui. Sora, în mătase verde. —L-ai văzut? întreabă el. Vocea lui îi pare atât de stranie. Karin clatină din cap. —Doarme. E inconștient. Weber încuviințează. In-conștient. E o greșeală că negația întruchipează ceva cu atâtea miliarde de ani mai vechi decât negatul. O să se facă bine? Întrebarea are ceva ce el nu poate pătrunde. Se face cineva bine vreodată? —E în siguranță. Deocamdată. Stau unul lângă altul, fără să spună nimic. El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
poză Înfățișând un om mergând printre brazi spre munți Înzăpeziți, pe care scrie „Cu schiurile prin munții Bucegi”, te apuci și răspunzi la scrisoarea vărului tău. Începi așa: Dragă vere... Răsăritul soarelui pe râul Moscova Începe cu o frază muzicală Întruchipând parcă ușoara boare a dimineții ce se ridică. Chiar și fără a cunoaște titlul compoziției Îți dai seama că e vorba de un cântec despre Rusia, despre natura ei: (Se inserează P O R T A T I V pag
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
reviste le creează și le promovează! — Da, dar ele nu cumpără Modern Woman - ele împăturesc hârtie sau se duc la pescuit cu muște. M-a privit pe sub gene, recompunând fotografia principală pe care o folosiseră. —Eu, pe de altă parte, întruchipez idealurile pieței: sunt interesată de modă, ies în oraș, beau, socializez, fac toate lucrurile astea care costă bani. Cei din publicitate mă vor adora. Iar răspunsurile au început deja să curgă. Și știi de ce? Pentru că ai zis că îți place
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
ridicară amândoi și unchiul, curtenitor după obiceiuri europenești, își sprijini nepoata de braț, dându-i întâietate la toate ușile. Stanca îi mulțumea de fiecare dată, cu un surâs copilăresc. Din sala mare, aruncând o ultimă privire tavanului boltit și zugrăvit, întruchipând drumul lui vodă făcut cu nouă ani în urmă la Adrianopol, spătarul își conduse nepoata într-o trecere intermediară dând înspre galeria care unea cerdacul de deasupra intrării de la răsărit cu loggia dinspre apus ce dădea spre lac. — O clipă
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
de regizor”. Îi admir pe cei care pot face teatru cu actori inadecvați - bolnavi, deținuți, copii ai străzii ș.a. Eu abia mă descurc cu cei (așa-zis) normali... Cum se Întîlnesc, din nou, peste ani, Caragiale și Ionescu! „Cuvîntul teatral Întruchipează, el Însuși, conflictul” zice Conu’ Iancu. „Există cuvîntul-luptă, de conflict. Dacă la unii autori el nu e decît discuție, greșeala e de partea lor”remarcă Ionesco. Asta nu-nseamnă că nu pot fi create, pe scenă, mo mente conflictuale remarcabile
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
Dar, mai întâi să bem ceva. Merităm un pahar după toată agitația acestei zile care oricum nu știm când se va termina. Lucrau împreună de peste doi ani de zile și ajunseseră să se cunoască foarte bine, șeful de stat major întruchipând perfect militarul potrivit pentru o astfel de funcție: eficient, muncitor, organizat și pentru cei care nu-l cunoșteau îndeajuns, lipsit de emoții. Dar numai aparent, deoarece scoarța dură asociată înfățișării lui, ascundea un suflet mare și generos. În scurtul răstimp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]