KorAP: Find »[drukola/base=șterge & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...77 78 79 ...742 >

18,529 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202

s-a ridicat pe saltea, ducându-și mâinile la piept și uitându-se cu gura căscată cum ea încă îi sugea călcâiul. După ce inima a încetat să-i mai bată, Angelique l-a învelit cu cearșaful până la bărbie. I-a șters piciorul de ruj și și-a rujat buzele din nou. A scos telefoanele din priză și le-a spus paznicilor că Lenny trage un pui de somn. Coborând cu liftul, Angelique îți spune că asta a fost ultimul ei masaj

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
în fața fiecărei clanțe și încerca să descuie închizătoarea cu un cuțit de pictură împrumutat de la Ducele Vandalilor. Am mâncat biban dungat de mare în timp ce domnișoara Hapciu înghițea pilule din borcanele zuruitoare din valiza ei. În timp ce tușea în pumn, și-și ștergea nasul cu mâneca puloverului. Mâncăm Tetrazzini de curcan în timp ce Lady Zdreanță își învârte în joacă inelul cu diamant pe deget. Întorcându-i arcul de platină în afară, vorbește cu diamantul mare care pare a-i sta cuibărit în palmă. — Packer

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
intra zicând că-i pare rău, dar trebuie să mai taie un invitat. Producătoarea se va uita la părul blond-strălucitor al fetei. Producătoarea se va uita la jacheta bleumarin a spilcuitului. Tipul care trebuia să intre în segmentul F a șters-o în momentul în care a intervenit scufundarea vasului de croazieră. Apoi tipa din segmentul E - Consultantă culori, scria în căsuța ei - a șters-o când era clar că emisiunea se lungea. Apoi s-a cărat Cartea pentru copiii programată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
va uita la jacheta bleumarin a spilcuitului. Tipul care trebuia să intre în segmentul F a șters-o în momentul în care a intervenit scufundarea vasului de croazieră. Apoi tipa din segmentul E - Consultantă culori, scria în căsuța ei - a șters-o când era clar că emisiunea se lungea. Apoi s-a cărat Cartea pentru copiii programată în segmentul D. Tristul adevăr e că poți să-ți tot vopsești părul în culoarea potrivită și să te prefaci că ești un material

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
Cât ai clipi din ochi. — Pentru a-și proteja veniturile, spune Lady Zdreanță. Fluxul de lichidități provenit din drepturile de autor pentru patente și invenții. Cu vălul de tratamente cosmetice și pedichiuri, de baluri de caritate și loje la operă, ștergându-i fața netedă Lady Zdreanță spune: — Și tatăl meu, la rândul lui. Pentru binele lui. — Se... dădea în spectacol, spune ea. Avea o amantă tinerică. Purta fustițe de balet. Nu împărțea profitul liniei sale de producție. Își neglija munca. Așa că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
În fața lor pe stradă, anturajul unei statui în fustă mini se revarsă dintr-o limuzină, tipi zvelți având căști cu microfon între ureche și gură, fiecare purtând o conversație cu cineva de departe. În timp ce trec pe lângă ei, Inky se împiedică, ștergându-i cu poșeta plină de pește putrezit, atingând-o de mânecile hainelor de piele și blană. Bodyguarzi în costume de culoare închisă. Asistente personale în haine negre făcute la comandă. Cei din anturaj se strâng unii în alții, ferindu-se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
mână. Contele Calomniei cu reportofonul. Agentul Ciripel cu videocamera. — Credeți-mă, spune Sfântul Fără-Mațe. Din întâmplare, știu multe despre măruntaie. Domnișoara Hapciu strănută în pumn, de parcă am mai avea nevoie de moartea ei. Domnișoara Hapciu, viitoarea stafie a acestui loc. Ștergându-și brațul de picături, Tovarășa Lătrău spune: — Scârbos! Spune: Unde-ai crescut, într-o sferă de plastic? Și domnișoara Hapciu spune: Da, cam așa ceva. Pețitorul se retrage, spunând că e obosit și are nevoie de somn. Și se furișează în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
Acolo să le vadă lumea, între un Rubens și un Picasso... o lucrare originală de Terry Fletcher. La Tate Gallery, înghesuind pictura lui Turner, Furtuna de zăpadă: Armata lui Hannibal traversând Alpii, iat-o pe mama lui Terry, zâmbind. Își șterge mâinile cu un prosop de vase cu dungi albe și roșii. La muzeul Prado, sprijinită de portretul Infantei lui Velasquez, iat-o pe Rudy, prietena lui. Sau pe Boner, câinele lui. Sigur, ar fi opera lui, semnătura lui, dar ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
a omorât un autor de colaje care-și vânduse integritatea artistică. Toți ăștia sunt morți, în vreme ce lucrările lor sunt expuse în muzee, ca un cont bancar a cărui valoare crește mereu. Și nici măcar nu-i valoare estetică: doar culorile se șterg în maroniul florii soarelui a lui Van Gogh, vopseaua și lacul crapă și se îngălbenesc. Sunt mereu mult mai mici în realitate decât în așteptările oamenilor care stau toată ziua la coadă să le vadă. Așa funcționează piața de artă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
a spus criticul. Dacă Terry hotăra să nu preia această primă „comandă” adevărată, nu era nici o problemă. Dar avea înainte un viitor lung de procese neterminate, un șir de capete de acuzare împotriva sa. Oamenii ăștia de artă îl puteau șterge cu un singur telefon. Sau îl puteau agrava. Chiar dacă Terry nu făcea nimic, putea fi condamnat la închisoare pentru multă, multă vreme. În celula aia verde cu pereți zgâriați. Și după aia cine i-ar mai da crezare unui pușcăriaș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
s-a dat un aer străvechi, mult deasupra capetelor noastre răsar ghirlande de orhidee grase făcute din hârtie violet. — Domnul Whittier avea dreptate, spune doamna Clark, privind în jur. Noi creăm tot teatrul ăsta care ne umple viețile. Doar praful șterge portocaliul penelor și violetul florilor. Canapelele de lemn negru sunt acoperite cu imitații de balnă de leopard. Sofalele și fețele rânjite ale războinicilor și bazaltul fals sunt toate împânzite de plasele cenușii ale păianjenilor. Doamna Clark spune: — Câteodată parcă ne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
de necunoscuți. Mai întâi închiriau o cameră de filmat și masa de montaj. Găseau apoi un distribuitor pentru filmul lor. Fiind căsătoriți, spusese Nelson, nici măcar nu era păcat. Acum n-are sens să se dea jos din pat și să șteargă caseta. Ar fi ca și cum ai sparge o oglindă fiindcă îți arată adevărul. Ca și cum ai ucide mesagerul care-ți aduce vești proaste. — Stând în pat zi după zi, spune doamna Clark, îți dai seamă că nu țărușii ucid vampirii. Ci balastul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
geam oglindă: e locul în care se poate înfiripa o idilă. — M-am gândit să mă îndrăgostesc de Tovarășa Lătrău, zice Sfântul Fără-Mațe. Lângă ei, satârul e împlântat în masa lungă de lemn: stafia domnului Whittier așteptându-și următoarea victimă. Ștergându-și nasul într-o parte, domnișoara Hapciu îl întreabă dacă i-a spus și Tovarășei Lătrău despre îndrăgosteala asta. După ce ne salvează, în timpul campaniei de marketing și promovare media, cei doi care s-au zbătut să fie împreună va trebui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
pieptul de plastic. Și tipul aflat în genunchi, cu buzele lipite de buzele de cauciuc ale lui Betty, începe să tușească. Se lasă pe spate, pe călcâie, tușind. Apoi scuipă. Pleosc, o flegmă acolo pe linoleumul din cabinet. Tipul își șterge gura cu dosul mâinii și zice: — Mă-sa, ce pute. Și ceilalți strânși în jurul lui, inclusiv Cora Reynolds, restul grupei, se apleacă mai aproape. Ghemuit pe vine, tipul zice: — E ceva înăuntru. Își acoperă gura și nasul cu mâna. Cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
cocaină din camera probelor. Atunci Cora a ieșit la prânz și a cumpărat o lamă. Două. Trei lame. Cinci. La următoarea rotație, când fetița ajunge pe biroul ei, Cora o duce la baie și o așază pe marginea chiuvetei. Îi șterge cu un șervețel rujul de pe buzele roz. Îi spală și piaptănă părul uns. În timp ce următorul detectiv bate deja în ușa încuiată a băii, Cora îi spune fetiței: — Iartă-mă. Iartă-mă. Iartă-mă... Îi spune: O să fie bine. Și vâră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
la ultimul nasture de alamă, Sfântul Fără-Mațe se apleacă s-o sărute pe Mama Natură, întrebând-o: — Mă iubești? — Ce să fac, trebuie, spune ea, dacă vrem să meargă idila. Cu Lordul Zdreanță scânteindu-i pe deget, Mama Natură își șterge buzele cu dosul palmei, și spune: — Saliva ta are un gust groaznic... Sfântul își scuipă în palmă și linge saliva, înghițind-o din nou. Își miroase mâna, și zice: — Cum adică, groaznic? — A cetone, spune doamna Clark fără a se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
cine trebuie să bocească. Tot mai mult facem loc în fiecare grup videocamerei Agentului Ciripel. Vorbim astfel încât reportofonul Contelui Calomniei să prindă fiecare cuvânt. Aceeași bandă sau card de memorie sau compact disc folosit din nou și din nou. Ne ștergem trecutul cu prezentul, mizând pe faptul că următorul moment va fi mai trist, mai groaznic sau mai tragic. Tot mai mult, ceva și mai rău trebuie să se întâmple. Domnul Whittier a murit de câteva zile sau ore. E greu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
de la gât scoate câte-un clinchet. Părul îi miroase a lemn de santal, a patchouli și mentă. Domnișoara Hapciu tușește. Săraca domnișoară Hapciu, tușind mereu, cu nasul roșu și strivit într-o parte pe obraz de cât și l-a șters cu mâneca. Ochii ei exoftalmici, înecați în lacrimi și crestați de vinișoare roșii. Domnișoara Hapciu tușește și tot tușește cu limba pe-afară, cu mâinile pe genunchi, îndoită de șale. Uneori, Pețitorul apucă strâns picioarele scaunelor, marginile tăbliilor de marmură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846

care Ema și Dan plecau împreună cu părinții la țară, la bunici. Se trezeau devreme, se găteau cu haine frumoase și ieșeau în curte să-i privească pe cei mari cum pregătesc automobilele pentru drum. Femeile scuturau covorașele și husele, bărbații ștergeau parbrizele, făceau curat în portbagaje. Copiii se hârjoneau, așteptând cu nerăbdare plecarea. Unchiul Vali avea un "Trabant". Se auzea până în capătul străzii pârâiala pe care o făcea motorul când era pus în funcțiune. Luana asista la toată mișcarea ascunsă după

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
din nas și se foia în bancă pentru că bărbatul mirosea a băutură. Se abținea cu greu să nu-i facă observație. Luana îl privea cu milă pentru că era prost îmbrăcat, avea pantalonii rupți și cămașa arăta ca o cârpă de șters vasele. Era însă vesel și făcea tot felul de glume la care copiii râdeau cu toată gura. Învățătoarea îl atenționă să fie mai serios, dar bărbatul îi dădu o replică plină de sârg, pe care femeia de la catedră o înghiți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
facă asta. Nu înțeleg ce-i cu el, Luana. L-ai supărat cândva, de acord, dar nu știu de ce te urăște într-atât. În definitiv, cu toții avem micile noastre dezamăgiri. Stătură unul lângă altul până sună clopoțelul și atunci când fata, ștergându-și lacrimile, dădu să se ridice, băiatul spuse dintr-o dată: Rosti e marcat de o viață plină de nenumărate reguli. Nu știu dacă a fost alintat vreodată. Mama lui e foarte... e puțin mai severă decât celelalte. Am să-ți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
Fata se ridică cu demnitate și-i șuieră printre dinți: În viața ta să nu-mi mai vorbești. O singură dată dacă te mai apropii de mine... O luă la fugă spre magazie. Scoase bicicleta și fără s-o mai șteargă de praf și pânzele de păianjen, agățate peste tot, încălecă și ieși pe poartă în strigătele disperate ale băiatului: Luana, vino înapoi! Unde te duci? Luana! Găsi familia adunată în chioșculeț, cu Aneta în capul mesei. Intră pe poartă călare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
noteze acolo întregul zbucium prin care trecuse, să se explice și să se scuze, oferind, astfel, o șansă relației dintre ei. Dar în clipa când deschise caietul și văzu că, la rândul ei, e prima, pagina albă și impersonală îi șterse din minte toate planurile și Luana scrise, sub imboldul primului impuls: Iubitul meu, îți scriu această carte, Să nu mă-ntrebi de ce, să nu mă-ntrebi! E, poate, pentru că vreau să ai parte De dragostea pe care n-o observi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
încotro s-o apuce. Ce-i cu tine? Fetiță, ce s-a întâmplat? Luana hohotea și baia răsuna de plânsul ei jalnic. Convins că se întâmplase ceva grav, Ștefan amenință că sparge ușa. Ea ieși țeapănă, străduindu-se să-și șteargă cu demnitate lacrimile rușinoase. Bărbatul încercă s-o prindă de mână dar fata se smuci, oripilată. Te rog să nu mă atingi! Tentativele lui de comunicare se ciocneau de un zid. Femeia continua să întindă rufele, să deretice prin casă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
a-ți demonstra că... Își ascunse obrazul la pieptul ei și ea îi mângâie părul, începând să se scuze pentru toate întâmplările nefericite din trecut, încercând să-l convingă cât de mult suferise din pricina lui. La rându-i, Rosti îi șterse lacrimile și își lipi fruntea de fruntea ei, uimit și fericit că-i poate spune, fără teamă, ce simte pentru ea. Își amestecară lacrimile, trăirile și sufletele și buzele lor se găsiră cu surprindere, fierbinți, dezlănțuite și zăpăcite de emoție

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]