3,746 matches
-
de a vorbi și de a simți sunt păstrate cu respect, unde conservatorismul este absolut și unde ferestrele sunt la fel de lustruite ca sticla de pe fotografiile Kaiserului. La doi kilometri mai Încolo pe drumul spre Lehnin, pitorescul făcu loc În mod abrupt haoticului. Acolo unde altădată fuseseră unele dintre cele mai frumoase priveliști de țară din afara Berlinului, se afla acum mașinăria de răscolit pământul și valea cafenie care era sectorul de autostradă pe jumătate construit dintre Lehnin și Brandenburg. Mai aproape de Brandenburg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
cu pupilele înghițind tot irisul și făcând întuneric în sala înghețată. Mă-ndrept pe bâjbâite spre cămăruța mea, unde lumina albastră, vuitoare, a focului din sobă aruncă raze pe pereți. Intru în pat, trag pătura peste cap și mă prăbușesc, abrupt, în vis. De ce mereu aceleași rețele subterane? Aceleași cabine verzui în grote cu apa până la glezne... Aceleași receptacule de faianță în care picură stropi strălucitori din stalactitele tavanului. 109 Aceleași conducte-mpăienjenite, cu mari robinete mâncate de rugină, cu smoala și
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
și să-mi iau ceva de mâncare, mă roade stomacul de foame, 20 aprilie, Piazza di Spagna, Barcaccia lui Bernini, Flori de vânzare, primăvara stăpână, am terminat portretul lui Andrea, sunt atât de ostenit încât numai uitându-mă la treptele abrupte ce urcă spre Trinita dei Monti și mă apucă vârtejul, renunț la tentativa de a urca și mă așez pe treptele de piatră lângă un grup de tineri, fumează, râd, beau bere, expun tablouri, lumea trece pe lângă noi indiferentă, tablourile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
astâmpăr setea cu apa de izvor și, după ce fac un ultim tur acestor locuri și-mi adun forțele, încep coborâșul la mănăstire, îmi simt pe obraji barba aspră, obrajii supți și în fundul orbitelor ochii mă dor, abia cobor pe pantele abrupte, atent să reconstitui drumul de întoarcere, curățit de tartrul depus pe mintea mea de lecturile înșelătoare, luminat pe dinlăuntru de adevărul uluitor de simplu pe care l-am descoperit, Cărarea tot mai bătătorită, încrucișarea de drumuri, fânăreața pentru sălbăticiuni, drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
Aș putea s-o termin eu, părinte, numai să mă lase starețul, Lasă că aranjăm noi! N-o fi dracul chiar atât de negru, în țara asta orice se poate aranja, nu-ți face probleme! Mașina urcă anevoie dealul destul de abrupt către carieră, de sub cauciucuri sar spre marginea drumului pietricele mărunte, privesc spre oglinda din dreapta mea, se vede micșorat în urmă, Diana s-a dus la mare! mă aud vorbind cu voce tare, Da, s-a dus ieri, părintele atent la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
Păstrează-ți banii. Am pornit-o pe coastă, mergând vreo sută douăzeci de kilometri spre sud, spre Ensenada, și întrebându-mă de unde avea Lee atâția bani de aruncat în stânga și-n dreapta. Călătoria era plăcută: în dreapta mea se căscau râpe abrupte, acoperite de lăstăriș, care se pierdeau în ocean, iar în stânga dealuri și văi acoperite cu foioase. Traficul era lejer. NU prea erau mașini, ci doar o coloană constantă de pietoni ce înaintau spre nord, familii întregi târând valize, oameni ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
solid în jurul datei când a pățit-o Blanchard. La dracu’, îți spun adevărul! Am lăsat pistolul în jos. — Atunci, arată-mi. • • • Groapa comună era situată la cinșpe kilometri de Ensenada, la sud chiar lângă drumul de coastă, într-o râpă abruptă deasupra oceanului. Locul era marcat de o cruce mare în flăcări. Dolphine trase pe dreapta lângă ea și opri motorul. — Să nu-ți închipui cine știe ce. Localnicii păstrează nenorocita aia de cruce aprinsă tot timpul, fiindcă nu știu cine-i îngropat acolo și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
calea ferată dinspre nord, din afara orașului. Ascunsă de terenul viran și de tufe, era o ravenă adâncă și lată, făcută de mâna omului, cu șine de cale ferată pe fundul ei. Doug alunecase În jos pe o parte a marginii abrupte. Bătrânul nu mai alerga foarte repede. Încetinise până la o alergare dezechilibrată, Încleștându-și la piept unul din brațe pe când Își croia drum către șinele de cale ferată. Logan se Împinse peste marginea de sus a gardului și se lovi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
terasă, pe un bulevard larg din colțul de nord al Middlefieldului. Nu mai era nimic În spatele unui șir de clădiri vopsite În alb, În afară de marginea unui teren viran mizer, dincolo de care urmau carierele de granit dezafectată. Apoi urma o pantă abruptă spre Bucksburn, cu morile sale de hârtie și crescătoria de pui. Vântul șuiera În spatele caselor, ridicând de pe jos o perdea de zăpadă Înghețată, amestecând-o cu fulgii proaspeți, Înghețați, care veneau de sus. Se agățau pe pereții caselor ca și cum cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
el. Acum stăm și sperăm s-avem noroc. Vara, ferestrele din spate dădeau spre tufele de iarbă aspră, poleite de soarele auriu, cu o priveliște care se Întindea până departe la orizont. Așezarea cenușie a Buckburn-ului era ascunsă de dealul abrupt de la cariere. Într-o zi bună, când morile de hârtie nu emanau nori cumulus de aburi cu miros dubios, coastele dealurilor, terenurile agricole și pădurile de pe celălalt mal al lui River Don sclipeau ca smaraldele. Un adăpost bucolic, izolat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
bătrânul, și mândria de a fi avut un asemenea privilegiu îi însufleți glasul slab. Aveam anii tăi și aceeași curiozitate. Studiam în templul de la Ab-du; marele preot mă iubea, și împreună cu el am coborât treptele subteranelor; sunt o sută douăzeci, abrupte și obositoare. Era noapte: nu poți bate ziua la poarta regatului morților. Și am văzut vasele și plăcuțele de fildeș îngălbenit cu semnele sacre. Dar Germanicus, care se simțea atacat de o lume irațională, întrebă cum se putea ști dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
gândi că și fratele său, Nero, mersese pe acolo. Începură să urce; la fiecare curbă, la fiecare palier, în dreapta și în stânga se deschideau galerii și porticuri acoperite, se zăreau săli cu un du-te-vino silențios de curteni. Încăperile urmau forma stâncii abrupte și comunicau unele cu altele prin porticuri și balcoane. Peste tot, Augustinienii vegheau nemișcați, cu privirea opacă. Tribunul înainta hotărât. — Aici vor fi camerele tale. Gajus se gândi că, măcar un timp, nu știa cât, avea să trăiască. Se opri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
-i rezervase o cameră umilitoare și sărăcăcioasă, ca aceea pe care i-o impusese Maștera, iar el se simți ușurat și aproape recunoscător - și se plimba privind, cu ochii care nu reușeau să vadă, frumusețea schimbătoare a grădinilor, a stâncilor abrupte, a golfurilor, cu pasul acela distrat pe care și-l formase în casa Liviei. Simțea ochii celor care îl supravegheau ațintiți asupra lui, dar, zi după zi, își forma în minte o arhivă de chipuri și comportamente, începea să perceapă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
desăvârșire goală, dar regală, și avea diadema pe cap. Au ascuns-o atât de bine, încât acum nu mai sunt în stare s-o găsească. Sub soarele de ianuarie, în dreapta lor se întindeau câmpiile și marea Tyrrhenum; în stânga, pe dealurile abrupte, se aflau orașele din Latium Vetus, mai vechi decât Roma. Colinele erau acoperite de stejari, fagi, dafini și, mai sus, castani, ale căror fructe le îndrăgea, potrivit lui Vergilius, blânda păstoriță Amaryllis. Însă păstorii și tăietorii de lemne povesteau: „Muntele cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
portal care stătea închis de ani de zile. În deschiderea lui apărură o terasă, o balustradă și, dincolo de ele, golul. Ieși, se apropie de balustradă. Printre copaci se zărea o prăpastie, iar pe fundul ei, liniștit, întunecat, înconjurat de maluri abrupte, se ivi lacul. De jur-împrejur, pădurea, acel nemus compact, acoperea munții, iar ramurile se împleteau, ajungând să se aplece peste maluri. — Sacrul Lacus Nemorensis, șopti Claudius, poetul cel palid. De la începutul vremurilor, încă dinainte de nașterea Romei, lacul, munții, pădurea întunecată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
spaimă ancestrală. Într-adevăr, în lac se vărsau doar firele subțiri ale unui izvor sacru, însă uneori apa inunda în mod misterios malurile, iar oamenii locului săpaseră în stâncă o galerie lungă, pentru a dirija fluxul spre mare. Pe coasta abruptă dinspre nord se deschidea un luminiș, unde se înălța un singur edificiu mohorât, din piatră cenușie, lava solidificată a vechilor erupții. — Acela este templul zeiței, spuse Claudius. Instinctiv, toți rămăseseră nemișcați. Cel despre care vorbește Vitruvius? întrebă Împăratul. — Întocmai, Augustus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
închinat tatălui meu, Germanicus, și visului de pace pentru care și-a dat viața. Și îl vom uni cu memoria mamei și a fraților mei uciși. Imhotep își înălță chipul slab, pe care vântul deșertului săpase multe riduri, privi stânca abruptă de dincolo de lac și murmură: — Mă gândesc, Augustus, la un monument asemănător celui pe care marele Senmout l-a construit în Valea de Apus întru gloria reginei Hatshepsut. Dacă îți place, de stânca aceea voi sprijini arce puternice, care vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
îi era blând. Îi promise: — Mâine. Toți înțeleseră că în viața Împăratului se întâmpla ceva nou. Ziua următoare era cea de-a douăzeci și una a lunii martie. Cerul nopții, în lipsa vântului și a norilor, se reflecta luminos în lac, printre coastele abrupte acoperite de păduri. Pe mal, Împăratul îi trimisese pe soldații germani, care vegheau stând într-un cerc tăcut. Comandantului lor, lacul nemișcat, înconjurat de păduri adânci, îi evoca ritualurile zeilor săi aflați departe, dincolo de fluviul Rhenus; împărți ordine oamenilor săi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
al platului și, simțind că nici acolo nu era în siguranță, se chirci sub acoperiș, pe o terasă. Senatorii se grăbiră să se adune în vârful sacrului Capitolium, mai ușor de apărat decât Curia Julia din For. Niciodată superba, dar abrupta Via Sacra nu fusese urcată mai repede. Totuși, nu fuga lor lașă a fost cea care i-a salvat, ci înțelegerile tainice ale prevăzătorului Callistus: patru cohorte veniră repede pentru a apăra noua putere, înconjurară Capitolium-ul, cu un cuvânt de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
vară, la Slatina, când eram În clasa a VII-a, am plecat la Olt să ne scăldăm. Drumul era cel știut: „printre vii“, prin „poiană“, ocolul pe la mânăstirea de maici din Clocociov, urcușul pe poteca din marginea apei de pe malul abrupt și apoi, țuști, săritura curajoasă În Olt de la o Înălțime de peste zece metri. Acolo am fost cel mai bun la Înotul sub apă, aproape am traversat Oltul, l-am Întrecut pe G., colegul meu. La Întoarcere, urmând același drum, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
urez succes. Și râd. Oare voi râde la fel și joi?Acum, că stau acasă, la căldură și În pat, mi-e ușor să spun că nu voi șovăi. Dar acolo, În fața stâncii goale și a prăpastiei negre, În fața peretelui abrupt, oare tot așa voi spune? Ei bine, poate acolo voi fi mult mai curajoasă ca acum. Eu, cel puțin, așa cred. De-ar veni mai iute și clipa primului contact cu stânca! Acel contact va decide cât de puternică sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
fac, vreu s-o f... pe Anca!“ „Asta e tot ce vrei tu să faci?“, Îl Întreb din nou, cu vădit dispreț. „Asta!“, Îmi răspunde el rânjind cu satisfacție lubrică. „Atunci degeaba trăiești!“, Îi spun brusc, dându-i un ghiont abrupt În umăr. Această degradare de la rangul ontologic minim, conținută În apelativul „Degeaba trăiești“, a făcut rapid carieră În facultate; folosirea sintagmei Îi face pe unii să mă urască, iar pe alții - mai puțin proști - să mă ocolească, de teamă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
sigură că cel care a folosit pentru prima dată valoarea figurată a cuvântului broască trebuie să fi fost un poet. La fel și cu sinonimia“ etc. Colega noastră se aprinsese, vorbea pe un ton profesoral și la sfârșit a Încheiat abrupt: „Ce rezultă de aici? Că poetul creează În limbă sau nu?“. Atunci profesorul pitic și negricios, cu mustăcioara lui de carbonar, și-a strâns fițuicile de pe masă (tocmai suna) și a ieșit; singurul răspuns la Întrebarea retorică a studentei fiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
fără să ne Întrebăm de ce. Ocolim Grădiștea pe partea dinspre casele rudarilor. O cocoașă de câteva sute de metri Între fluviu și oraș, Grădiștea e acel tampon pus de natură chiar contra ei pentru a garanta liniștea slătinenilor; la rădăcina abruptă, Înspre partea unde apele Înfuriate bat din când În când pentru a avertiza că aici Oltul devine aproape un mare fluviu, s-au aciuat acei țigani blonzi ce se ocupă cu prelucrarea lemnului moale, de prin jurul apelor. Li se mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Cerul, numai el Îi chema, ca să confunde cele două mari dorințe albastre, ochii și infinitul. Plecând de pe pământ, ochii cei albaștri nu au ajuns niciodată albastrul cerului. Și au căzut Înapoi triști, puțin obosiți... Au urcat apoi spre albastrul piscurilor abrupte. Cenușiul drumului bătut nu i-a Îndemnat niciodată să-l cunoască. Deodată, ochii aceia n-au mai fost ciudat de albaștri, ci nemaipomenit de albaștri. Cerul, cerul Întreg coborâse În ei. Ba nu, mi se pare că ei urcaseră la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]