2,175 matches
-
primă etapă a demersului interior, ființa umană obține o perspectivă particulară, propria perspectivă spre divin. Iar, din perspectiva care îi este proprie, din perspectiva ei particulară, ființa se confruntă cu plenitudinea Privirii absolute. și, cum are o viziune intimă a Absolutului, pe care îl percepe, pe de o parte, ca plenitudine și, pe de alta, ca sursă a existenței proprii, ființa particulară tinde să își aroge această plenitudine și să creadă, iluzoriu, în plenitudinea propriei perspective. Tinde să considere că perspectiva
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
mod nelegitim raportul dintre cele două priviri. El avertizează împotriva tentației de a reduce privirea divină atotdirecționată la acea privire umană orientată spre Unitate, dar particularizantă și exclusivistă. Experimentul propus călugărilor de la Tegernsee e menit să dinamiteze această reducție a absolutului la o perspectivă particulară ; e menit să trezească, în fiecare privitor, conștiința că Privirea absolută acoperă, simultan, toate perspectivele, dar e, în sine, dincolo de perspectivă. înaintînd în viziune, intelectul înțelege că Fața Ta adevărată e detașată de orice reducție Ea
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
vreun fel libertatea ființelor particulare. Situarea nordică pe care Cusanus o dă imaginii Atotvăzătorului întărește de altfel simbolismul ei polar. Or, modul de prezență al transcendenței în societățile actuale poate sugera ceva din condiția ei polară. Pe scena noastră publică, absolutul divin nu mai e asociat cu puterea, fie că e vorba de puterea politică sau de puterea normativă a instituției ecleziale, exercitată asupra întregii societăți. Suveranitatea divinului nu mai poate avea pentru noi sensul inexact, desigur, dar devenit comun, de
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
de putere nu mai sînt admise ca transcendențe seculare, dar e adevărat că ele și-au pierdut, de asemenea, capacitatea simbolică, prezentă în lumile tradiționale, de a trimite la suveranitatea divinului. Pentru noi, domeniul politic și social nu mai reflectă absolutul, nu se mai află în corespondență cu o cetate divină, cu o societate perfectă, cu un model ceresc. Poate că această atitudine implică un scepticism zdravăn instalat în instituțiile și în conștiința omului tîrziu modern. Dar e un scepticism sănătos
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
ei exterior. Pentru a da seamă de acest paradoxal exterior, gîndirea greacă, cea creștină, cea ebraică au tematizat, într-un fel sau altul, creația pornind de la o mișcare de retragere a divinului către abisul lui insondabil. în chiar interiorul lui, absolutul lasă astfel spațiu pentru un altceva, dă suport arhetipal pentru realitatea relativă a alterității, a creației, a lumii. în dialogul platonician care îi poartă numele, Parmenide începe prin a considera în mod absolut Unul absolut Unul care este Unu , realitate
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
noastre curente. Dacă așteptăm ca oglindirea principiilor în planul vieții imediate să dea contingenței siguranță, durabilitate, îndreptățire, atunci într-adevăr modernitatea tîrzie ne contrariază și ne revoltă ca fiind o epocă ieșită din religie. Ea ne descurajează să punem lumina absolutului pe lucrurile veacului. Dar ne și împiedică astfel să folosim categoriile religiei pentru a ne instala într-o lume bine instalată în ea însăși. Ne și ferește să privim religia doar ca pe un instrument de gestiune socioculturală, să o
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
în volumul André Scrima, Teme ecumenice, ed. cit., pp. 88-103). tradițiile lumii nu au încetat să le cerceteze și să le rostească. Ireductibilitatea religiei la normă socială, formele tradiției care cheamă spre o perpetuă depășire, în sfîrșit, abordarea paradoxală a absolutului în tensiunea dintre via affirmativa și via negativa , toate acestea pot fi exersate pornind de la priveliștea lumii noastre secularizate. Noutatea ei constă în faptul că nu ne mai putem închide într-o religie ca într-o cetate, ci trebuie să
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
propriei tradiții, de diversitatea lumii și de universalul țintei care ne orientează căutarea. Dar, dacă modernitatea tîrzie ne așază într-un context nou, temele pe care am încercat să le evoc folosind-o drept suport sînt teme dintotdeauna, mărci ale absolutului în curgerea tuturor timpurilor, în conștiința omului de pretutindeni. Platon a folosit numeroase rafinamente stilistice pentru a semnifica incapacitatea expresiei, a textului, a formei de a încapsula adevărul. Dialogurile lui îl constrîng aproape pe cititor să pornească la drum pe
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
Blaga "un sacerdot în slujba Marelui Anonim" ca de un "inițiat exclusiv în taine la care cititorul curent de filosofie n-are acces", motiv pentru care gînditorul, căruia nu se știe cine i-ar fi conferit "competențele de traducător al Absolutului", trebuie să traducă, explice și nuanțeze mai tot ceea ce face Marele Anonim. Și cum nimeni nu poate să verifice afirmațiile lui Blaga (textele sale nu pot fi înțelese, cu ele nu se poate comunica în mod convențional), nu rămîne decît
Cel de-al treilea sens by Ion Dur () [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
lipsit de buna cuviință în acest moment pentru ca în celălalt să-ți sărute mîinile") sau pe cel ce este un simplu dezaxat și îl punea sub lupa microscopului pe cel "ademenit de mirajul singularizării". Măcinat, probabil, de relația individului cu absolutul, fără să agreeze monotonia concretului, a fenomenului, pe care-l respinge și-n ritmul căruia nu vrea și nu poate să-și consume existența (o atare acceptare, a "fenomenului ca singura realitate", ar însemna "recunoașterea unei limitări personale organice"), ilustrînd
Cel de-al treilea sens by Ion Dur () [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
respinge și-n ritmul căruia nu vrea și nu poate să-și consume existența (o atare acceptare, a "fenomenului ca singura realitate", ar însemna "recunoașterea unei limitări personale organice"), ilustrînd acea speță, spune Cioran, de donchișotism local, de nostalgie a absolutului atins într-un spațiu limitat și incapabil să perceapă tragicul existenței umane, provincialul suferă în fond de o maladie a egocentrismului: hiper- valorificarea eului. De aici provin mai toate frustrările lui: ruperea oricărei legături cu viața, claustrarea în sine, iluzia
Cel de-al treilea sens by Ion Dur () [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
unei a doua căderi: din Istorie (despre o a doua cădere a omului vorbesc, cum știm, dar cu sens oarecum diferit, Nae Ionescu și Mircea Eliade), cînd devenirea este suspendată, cînd se petrece "împotmolirea în inerta și posaca monotonie, în absolutul stagnării, acolo unde verbul însuși se împotmolește, neputîndu-se înălța pînă la blasfemie sau pînă la implorare"133. Care ar fi, totuși, semnele unei asemenea viitoare degradări nu atît de limpede operaționalizată de Cioran? Înainte de toate, "insensibilitatea față de propriul destin", apoi
Cel de-al treilea sens by Ion Dur () [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
nu un defect național, o formă vitală de supraviețuire în orice caz (p. 216). Asupra acestei teme, Octavian Paler revine îndelung, când revoltat și indignat, când înțelegător și clement. Cine decide în mod absolut și definitiv într-o zonă unde absolutul nu este posibil? La șantajul represiunii s-a răspuns cu cedări și compromisuri. înțelepciune sau lașitate? Rezistență prin cultură sau colaboraționism? Răspunsul nu este chiar foarte simplu. Uneori este sau poate fi și în dublu sens. Nebunie să te opui
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
refuzată. Deci, implicit, și cunoașterea universală și enciclopedismul cu toate urmările sale. Experiența istorică, mult mai puțin profetică, ar spune că o astfel de teză se verifică doar în parte. Iar în plan efectiv-universal, se poate veni și cu argumentul absolutului irealizabil, oricând și în orice domeniu. Doar o universalitate culturală, fatal limitată, un enciclopedism congenital imperfect etc. sunt posibile. Nu numai în cultura română. Pusă în acești termeni, problema este de fapt irezolvabilă. Să vedem totuși ce va spune istoria
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
celor absolute. Este o realitate evidentă, fundamentală. Admitem, în definitiv, că există și valori absolute. Dar de ce să nu fie puse în situația să și circule? De ce am declara doar, precum G. Călinescu, foarte dogmatic de altfel, că universalul este absolutul? Chestiunea răspândirii e de ordin cu totul secundar (de ce?, n.n.) și exterior (ce înseamnă, în acest caz precis, exterior? n.n.) și depinde numai de legile difuziunii 18 (și de ce acestea ar fi atât de puțin importante și neglijabile, de expediat
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
de atenuare a setei arzătoare care a generat amnezia). Teama că "dacă voi continua s-o văd pe Euridice și, deci, dacă mă voi dedica teatrului, voi muri curând..."689 stinge setea de dragoste, de absolut a lui Orfeu, revelația absolutului, a lui Eros și, în aceeași măsură, a lui Thanatos (teama din pragul mântuirii, pe care, după expresia Niculinei, și Isus a trăit-o)690. Printr-o serie de "evidențe mutual contradictorii" (ca în Ivan), Pandele se întoarce la momentul
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
tradiționale, însă l-a criticat pentru faptul că "s-a oprit la rezultatul doar negativ" al antinomiilor și nu a mers până la semnificația lor pozitivă și adevărată. Kant privea antinomiile drept o consecință firească a încercării rațiunii de a cuprinde absolutul sau nedeterminatul. Hegel le dă o altă interpretare: Semnificația adevărată și pozitivă a antinomiilor constă, în genere, în aceea că tot ceea ce e real conține în sine determinații opuse și că, deci, cunoașterea și, mai precis, conceperea unui obiect constă
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
obiectelor, trebuie să luăm în considerare nu numai anumite determinații, ci și opusele acestora 21. Dacă pentru Immanuel Kant rațiunea intră în afirmații contradictorii doar atunci când depășește limita a ceea ce poate fi prins în categoriile intelectului și vrea să cuprindă absolutul sau nedeterminatul, pentru Hegel lucrul acesta se întâmplă cu referire la fiecare obiect. Astfel, în locul unei semnificații epistemologice negative, Hegel conferă antinomiilor o semnificație ontologică pozitivă, considerându-le nu un eșec al rațiunii, ci un câștig al acesteia. Prin această
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
ecstatic"152. Într-o scriere de tinerețe, Filosofia stilului, scrisă în 1923153, Blaga vorbea despre mai multe stiluri în cultură, în funcție de valorile fundamentale în jurul cărora se cristalizează tendințele formative ale spiritului. În acest sens, deosebea trei valori: individualul, tipicul și absolutul. Eonul dogmatic pe care îl prevede era atunci schițat în jurul ultimeia dintre aceste valori 154. Însemnele sale coincid destul de mult cu cele ale spiritualității aflate sub semnul absolutului: anonimat și colectivism spiritual, tendința spre simbol, dezvoltarea dogmatică a ideilor. 1
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
formative ale spiritului. În acest sens, deosebea trei valori: individualul, tipicul și absolutul. Eonul dogmatic pe care îl prevede era atunci schițat în jurul ultimeia dintre aceste valori 154. Însemnele sale coincid destul de mult cu cele ale spiritualității aflate sub semnul absolutului: anonimat și colectivism spiritual, tendința spre simbol, dezvoltarea dogmatică a ideilor. 1.2. Metoda antinomiei transfigurate și cosmologia blagiană Lucian Blaga nu a articulat doar o metodă metafizică nouă, ci a pus-o el însuși la lucru. Nu a fost
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
simbolului, însă perspectiva corectă este dinspre filosofia indiană, crede Sergiu Al-George. El susține că metaforicul a fost, inițial, descoperit de Blaga sub numele de "simbol", în preocupările sale incipiente de filosofie a stilului, aflate sub influența Indiei, în orizontul categoriei Absolutului 224. Însă, el a intrat probabil ulterior în contact cu ideea dialecticii paradoxale a simbolului (aceea a arătatului și ascunsului), din gândirea romantică, pe care a preluat-o mai întâi în ideea relației dintre "fanic" și "criptic" și în cea
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
se afundă în mod necesar atunci când se străduiește să atingă adevăruri metafizice"258. Acesta devine unul dintre argumentele cele mai serioase împotriva pretențiilor de cunoaștere ale metafizicii tradiționale. Metafizica tradițională se baza pe supoziția că rațiunea poate accede la cunoașterea absolutului, a ceea ce este dincolo de limita fenomenelor, adică, la cunoaștere metafizică. Kant, însă, arată că rațiunea, în încercarea ei de a depăși totalitatea fenomenelor și a produce afirmații metafizice, ajunge la antinomii, adică în definiția sa la perechi de teze contradictorii
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
ființă, deci trebuie să fie real și necondiționatul sau condiția ultimă, de care depinde existența ca atare. Principiul pe care se bazează rațiunea aici este: "dacă este dat condiționatul, atunci este dată și întreaga sumă a condițiilor, prin urmare necondiționatul absolut, care el singur face posibil condiționatul"264. Această iluzie prin care s-a constituit metafizica nu poate fi înlăturată, fiind constitutivă rațiunii. De aceea, Kant va proceda la o altă strategie de a-i dovedi aparența: să arate că în
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
la antinomiile pe care rațiunea le produce în legătură cu Ideea cosmologică, căci acestea ne interesează aici. Universul, ca unitate necondiționată a tuturor fenomenelor ce se condiționează unele pe altele, ca totalitate a lor, este doar o idee a rațiunii în căutarea absolutului. În activitatea sa metafizică, rațiunea, însă, investește această idee cu existență de sine stătătoare și caută să-i determine caracterele, firește fără să recurgă la experiență, pur rațional. Rezultatul a fost, spune P.P. Negulescu, "că determinările acestea au luat forme
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
la Immanuel Kant, ca și la eleați. Diferența față de eleați este însă foarte mare, aș spune radicală. Acolo, paradoxurile erau consecința încercării de cuprindere rațională a lumii sensibile. Dincoace, antinomiile sunt rezultatul încercării rațiunii de a cuprinde lumea suprasensibilă, lumea absolutului, a necondiționatului. În consecință, la eleați antinomicul era folosit ca argument pentru negarea realității lumii fenomenale, în favoarea lumii raționale, metafizice. Dincoace, el este un argument pentru negarea posibilității cunoașterii lumii suprasensibile, un contra-argument la adresa posibilității metafizicii. Prin argumentul antinomiilor, la
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]