8,468 matches
-
Tinerii rămaseră singuri. — Șezi! - spuse tătăroaica. Relaxează-te. îi fi ostenit. Călătorești mult? — Enorm de mult! - zise Iovănuț așezându-se cu sfială. — Dar de ce umbli atâta? — Oamenii sunt ca banii. Ăia sunt mai buni care îmblă în toate țările. Și-acuma de unde vii? Iovănuț își ridică cu grijire capul, privi atent în jur și zise încet: — Da’ nu spui la nimeni? — Ce’șt copil?! De la Râm! - șopti el. Mierla tăcu brusc. Episodul 4 îN DRUM SPRE HAREM Lăsându-i pe cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Râm! - șopti el. Mierla tăcu brusc. Episodul 4 îN DRUM SPRE HAREM Lăsându-i pe cei doi tineri mâncându-se din priviri să-și depene amintirile, hanul și Metodiu o luară agale spre harem. — Signore - grăi Metodiu cu glas coborât - acuma noi am luat-o agale spre harem. Eu pă matale te înțeleg, că ești în putere și vei fi având șapte vieți în pieptu-ți de aramă. însă eu... la harem... să-mi fie cu iertare... — Amore, more, ore, re probantur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
supt oameni, ci oamenii supt vremi. Ieri ai fost, azi nu ești. Ieri ședeai, azi umbli. — Oi, oi, oi, spătare Vulture! - se văită cel gras, trăgându-se de barbă. Măcar dacă apucam să-mi iau cărțile! Episodul 9 DUPĂ CĂDERE — Acuma nu-ți fie cu supărare, mărite Doamne, că-mi las gura mai slobodă, da’ parcă și mneata prea stăteai toată ziua cu nasu-n cărți! - grăi spătarul Vulture către cel gras cu căciula de jder. Mneata citeai și noi strângeam dările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
sufletului. — Scoală-te, fata mea! - spuse încet. Nu sta așa! Stai normal! — Nu pot sta decât plecată în fața unui principe! ciripi Huruzuma, trecându-și vârful rozaliu al limbii peste buze. — Care principe? - suspina Barzovie. N-ai auzit ce-am pățit? Acuma sunt și eu om. Episodul 13 FEMEIA TOT FEMEIE — Ba nu, Măria-Ta! - grăi cântat Huruzuma, Pentru mine tot principe ai rămas și genunchii nu-mi tremură, precum se vede, în fața omului, ci-n fața domnului. La mine, din două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
grăi Parnasie. Dar cum eu nu sunt altul, eu știu că nu e poveste pentru că tot ce voi spune, am trăit, mi s-a întâmplat. Mai pot eu zice atunci că e poveste? Hai, mă, las-o dracului, că știu acuma pe care vrei s-o spui! - zise povestitorul numit Surduc. Mai bine spune-o pe aia cu jderu, că e mai frumoasă. — Vedeți? - zise Parnasie, luându-i de martori pe ceilalți. Lui i-am mai spus-o și n-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
intrat lupu, că prea hămăiau dobitoacele. Am luat ciomagul, am ieșit din colibă și peste gard, cam la zece pași, în poiană, i-am văzut. Eu m-am uitat la ei, ei s-au uitat la mine, așa cum vă uitați acuma și dumneavoastră. Și n-ați vorbit nimic? - zise încet Metodiu. — Eu n-am vorbit, că vorbeau între ei, nu puteam să le stric vorba. — Și ce ziceau, mă? - întrebă Stejeran. Unu a zis, parcă-l aud și acum: „Oare unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
prin stepă, din când în când Barzovie-Vodă se-ntorcea neliniștit și zicea: „Spătare Vulture, să știi că ne urmărește cineva.” „Cine să fie, mărite Doamne, nu vezi că nu-i nimeni?” „îți spun eu, că simt, ne urmărește cineva, spătare.” „Acuma că ești mazilit, cine să te mai urmărească? făcea spătarul plictisit. Ești bun mazilit, mergi sănătos.” „Ba să știi că e cineva”, nu se lăsa Barzovie. Ei, cine credeți că era? Eram noi, povestitorii! Voiam să auzim ce mai vorbește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
toți... ăștia... cum le zice... — Bojocii - gemu Abăluță. — ...așa, bojocii. Păi se poate? Nu mai fac, vistiernice Ximachi! - șopti armașui. Aș vrea să te cred - răspunse Ximachi vistiernicul, căci el era. Aș vrea încă o dată să te cred, armaș Abăluță. Acuma du-te și deschide-le poarta. Apoi se aplecă peste parapet: Cuvioșiile voastre, Vodă, cu neostoita-i înțelepciune, doarme momentan, dar sunt treaz eu. Poftiți înăuntru. O, biată țară a Moldovei! Pe mulți venetici oploșita-i la sânu-ți, multe guri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
călugări se așezară din nou în jilțuri. La fel făcură Sima-Vodă și Ximachi. De pe brațul domnului, papagalul sări pe umărul dânsului. — Ce-i? - făcu Sima-Vodă. Ce vrei? Lui Metodiu i se păru că aude un ușor cârâit. — N-am timp acuma - spuse Sima-Vodă. Papagalul se foi pe umărul domnului și cârâi de-a binelea. — Of, Doamne, că o să mă înnebunești de-a binelea - făcu Sima-Vodă, apoi se plecă spre călugări; Iertați-mă că vă-ntreb, cruciulițele ce le purtați la gât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
zise Sima-Vodă. Tu știi, vistiere, că sunt oameni în urbe care nici nu știu cum mă cheamă? Tu știi că Iusuf-pașa, când a venit de la Poartă să-mi dea caftanul de domnie, a crezut că-s tata, Dumnezeu să-l ierte? Dacă acuma nu mă știe nimeni, ce-o să fie mai târziu? Câți s-au ridicat împotriva turcilor, toți au rămas cu faimă, deși puțini au apucat s-o și simtă. Când ai o viață de câine, măcar să mori mușcând. Așa că, dragii mei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
găvane, în care poate oricând intra câte o suliță - mai zise Samoilă. — Adevărat grăit-ai - spuse Vodă. Dar ia spune-mi, fata ce-o atingi mereu cu toiegelul, fata ta este? — Fiica mea Despina este - spuse moșneagul - și-o scot acuma în lume, socotind că i-a venit vremea când bucuriile pe care i le poate aduce Domnul nu i le poate dărui un tată, oricât de vrednic ar fi. Bine zici și bine faci - spuse Sima-Vodă, poftindu-l apoi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
clatină și trosni din încheieturi, trezind matelotul legat în vârf. „Pămââânt!” strigă el buimăcit. Intr-o clipită toți marinarii, în frunte cu căpitanul Ianis, ieșiră val vârtej pe punte. — Fire-ai a dracului - urlă căpitanul, uitându-se spre vârful catargului - acuma strigi?! — Nu s-a văzut nimic - se justifică matelotul de sus. — Bine, hai jos - răspunse Ianis, apoi întorcându-se spre moldovenii care se ridicau scuturându-și hainele: Domnilor, ați ajuns acasă! Spătarul Vulture merse clătindu-se până la balustradă, se aplecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
se întoarse ei spre ceilalți, luându-i martori - suntem tapiri?! Femeile dădură repede din cap că nu, nu sunt. — Ce-s ăia tapiri? - întrebă bătrânelul numai pielea și osu, din colțul lui. Mustăciosul îi aruncă o privire ucigătoare, că adică acuma avea el chef de explicație? — Unde s-a mai văzut una ca asta? - continuă el în culmea mâniei. Unde? — întrebarea dumitale, căpitane Tresoro, e pur retorică - spuse deodată un domn destul de slab care până atunci stătuse liniștit în stânga femeilor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
vedea cât colo că e făcută să calce pe delături. Dar nici maică-sa nu era de lepădat. Vel-comisul se opri în fața lor. — Uite ce e, dragele mele - începu el grav. Până a fost Sima-Vodă ați făcut ce-ați vrut. Acuma Sima-Vodă nu mai e. Dacă vă mai prind vreodată că umblați lela cum făceați când era Sima-Vodă, vă crap capul, întâi ție, apoi dumneaei! S-a-nțeles! — Da - murmură soacra. — Gata, plecați la gherghef! - le expedie vel-comisul, apoi se-ntoarse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de ce stați în picioare? Luați loc, vă rog. Stați în genunchi. Boierii se uitară neliniștiți unii la alții, apoi îngenuncheară. — V-ascult - spuse Barzovie-Vodă. — Măria-Ta - zise venerabilul Samoilă - mă știi că n-am vorbă lungă. Vremurile sunt grele. Suntem acuma o turmă fără păstor și zice-o vorbă de-a noastră: o turmă fără păstor e ca o stână fără câini. Una peste alta, noi te vrem, Măria-Ta! — Voi? - făcu mirat Vodă. Voi, mă?! Noi ca noi - răspunse Samoilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
răspunse Metodiu cu prudență. — Am un văr acolo - spuse turcul, ștergându-și fața. Băiat bun, negustor, n-are treabă. Mi-a zis și mie: „Hai, bre, să faci negoț cu mine la Chilia, ce-ți trebuie războaie, ești bătrân de-acuma”. Da’ l-am ascultat? Nu l-am ascultat. M-am gândit c-aici e pașalâc nou, pun și eu mâna pe ceva înainte de bătrânețe, auzisem că sunt orașe mari, pline de sfeșnice, de cruci... Aiurea! Câmpie și iar câmpie! — Cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
-mi dau seama că imperiul nostru e în declin. Ascultă-mă pe mine, dacă o mai ducem trei sute de ani, e bine. Da’ nu cred. Noi am stat în picioare și-am bușit toată lumea câtă vreme am putut lua aur. Acuma aur nu mai prea este și cărăm acasă ce găsim. Am un consătean care anu’ trecut s-a-ntors acasă cu un sac de grâu, era să deșele bietu’ cal. Să bați până aici atâta drum pentru un sac de grâu! Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
tapetul de hîrtie roșie de la Dockrell, un șiling și nouă pence duzina. Noaptea cînd făcea Milly baie. Cumpăram săpun american - flori de soc. Ce miros plăcut avea apa din cadă. Și ce nostimă era, săpunită toată. De pe atunci era frumoasă. Acuma fotografiile. Atelierul de dagherotipie de care mi-a povestit tata, săracul. E o Înclinație ereditară.“ Și jetul acela de apa curgînd continuu În băiță - șuvoiul vieții - și săpunul topindu-se, irosindu-și tăria acolo, pierzîndu-și sensurile, pierzîndu-și forma. O urnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
era mai tot timpul amurg. Celălalt mal nu se vedea, sub malul apropiat mai era un jilț sculptat. Acolo stătea Eberhart toată ziua, de parcă ar fi fost pe nisipul de pe malul lacului. Pe ochii lui era întinsă o pieliță verzuie. Acuma ochii lui privesc prin pielița aceasta de-a lungul camerei, pe fereastră, printre cei doi platani de afară, la acoperișurile de peste drum și vede altceva, gândeam eu. Noaptea se ridica, își desfășura pătura în carouri de pe el și umbla prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
electric și copilul de omul adult, ceea ce veți deveni și dumneavoastră în curând. Noi nu facem sacrificii pe altarul științei strivind cu o piatră capul unei găini șterpelite din dosul casei. Vedeți bine cu toții? Acesta este coșul pieptului. Și până acuma nu a curs nici o picătură de sânge. Știința nu mânjește. Dați-mi vata, vă rog. Ceea ce vedeți aici nu e altceva decât inima. Care pompează. Funcționează. Trimite sânge în creierul animalului adormit. Dați-mi altă vată. Acum o extirpăm. Asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
eu, iar între timp plângeam, dar în sinea mea, să nu se vadă. Lacrimile mi se adunau în stomac. — Așa, așa! Și acum o să-ți spun povestea. Suflețel. A fost odată ca niciodată, cum că mama a avut șapte amanți. Acuma chiar că mi-era frică. Nu știam ce vrea. Numai că mama nu știa nimic despre asta, dar chiar nimic! a țipat ea. Căci de zece ani, de când a murit Bálint, n-am văzut de fapt nici un bărbat. Numai acarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
mai rămas decât unul, cu toate că au fost făcute două. Dar nici asta nu-i adevărat. N-au fost făcute două. Perechea ăstuia n-a fost decât imaginea lui în oglindă. Sau acesta este imaginea celuilalt. Astea sunt chestii complicate. Dar acuma e deja totuna, a ars în Bizanț. — Și acum valorează mai mult? — Ei bine, nu. Doar jumătate. — Cât stațiunea? — Nici pomeneală. Cât biserica. — Aveți și aur? am îndrăznit să-l întreb eu, pentru că, în materie de avere, cunoștințele mele erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
pusă, lumânările aprinse, vinul și mâncarea bună o așteptau chiar pe ea. Ochii ei migdalați aveau o strălucire tinerească. - Ce surpriză! Să fiu oaspete în propria mea casă. Apoi deschise ușa garderobului ca să-și pună acolo geanta. Feifel se gândea: acuma va remarca că lipsește trenciul. Va fi amabilă să-l știe în mașina de spălat! O să mă sărute, poate, cum n-a mai făcut-o de mult. Dar Rita l-a întrebat iritată: - Unde e trenciul? - Trenciul murdar? a întrebat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
cu gura căscată. Ca de obicei, Hanna era dictatorială. Vocea ei semăna atât de mult cu vocea Riteiă Oare nu-l îndemnase chiar demonul lui să facă binele? Feifel se hotărî să fie surd la toate insinuările Hannei. „Sunt bătrân acuma, nu le mai pot oferi nimic femeilor. Olga e tânără, pot deveni soțul ei pe hârtie, dar nu în pat!“ Însă în capul lui se auzea bâzâind o altă voce: „N-are importanță că ești bătrân! UN BĂRBAT POATE SATISFACE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
o apucă neliniștea. Cuvintele „Oceanul Indian“ au devenit pentru ea sinonime cu o mare primejdie. E hotărâtă să facă totul pentru a-l împiedica pe Beppo și pe fiul lor să călătorească acolo. În ultimii ani s-au certat atâta, încât acuma nu mai au să-și spună decât cuvinte răutăcioase. Ea îi cunoscuse pe cei cinci angajați, Jacopo, Francesco, Andrea, Pastorino și Cornelio. Fusese într-un fel ca o mamă pentru ei. Hainele lor de lucru atârnau încă în cuierul tipografiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]