5,887 matches
-
piatra pentru construirea podului roman de la Drobeta, despre care localnicii spun că a fost o cetate construită de către uriașii de demult, numiți jidovi. Hidronimul Židovstica confirmă așadar existența, în graiul slavilor de pe aceste meleaguri, a termenului Șidov, „uriaș“, și a adjectivului derivat de la acest termen cu sufixul -isk (Židoviskŭ), atestat în textele vechi slave, sensul fiind „(valea < dolina) Uriașilor“. După omiterea determinatului dolina și substantivizarea adjectivului cu ajutorul sufixului -ica, acest toponim, intermediar pentru etimologia noastră, a devenit Zidov(i)știca. Numele
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
confirmă așadar existența, în graiul slavilor de pe aceste meleaguri, a termenului Șidov, „uriaș“, și a adjectivului derivat de la acest termen cu sufixul -isk (Židoviskŭ), atestat în textele vechi slave, sensul fiind „(valea < dolina) Uriașilor“. După omiterea determinatului dolina și substantivizarea adjectivului cu ajutorul sufixului -ica, acest toponim, intermediar pentru etimologia noastră, a devenit Zidov(i)știca. Numele văii a putut fi transferat pîrîului care o străbătea și satului așezat pe malurile acestora. Cetatea presupusă de actuala carieră s-ar fi putut numi
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
are la bază apelativul Șid, „evreu“ (cf. ucr., pol. Șyd, bg. srb. Șid, etc.), probabil și el purtînd conotația „uriaș“. Jidovu, înregistrat de mai multe ori ca microtoponim, pare a fi un nume de persoană, care este la origine un adjectiv sau un genitiv substantival, extras din forma derivată Jidovina, prezentă în mai multe macrotoponime și care însemna „relicvă arheologică a construcțiilor făcute de vechii uriași legendari“. Jidvei ar putea fi un antroponim derivat cu sufixul diminutival -ei din Jidov (ca
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
ca prenume (Calotă, Dragotă, Capotă, Neagotă etc.), și se regăsesc în nu me roase nume de sate (Albota, Balota, Dobrota, Probota, Bîrzotești, Căpotești, Negotești etc.). Secvența finală a (< ă) este specifică toponimelor. Sufixul -otă este de origine slavă, trecînd de la adjective calificative la hipocoristice, extrase din antroponime compuse, cărora le conferă o nuanță de alint (Dragotă < Drago, extras din Dragomir, + -otă etc.). Romînii au „înțeles“ mecanismul și l-au aplicat și ei unor nume romînești (Albu+ -otă > Albotă, Șerbu+ -otă > Șerbotă
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
ea), iar a doua parte: un derivat cu sufixul -eș de la radicalul slav mor, „apă curgătoare“ (prezent și în Morava, Moravče, Morača); de la un nume de persoană (comp. cu ceh. Mareș, Marusĕ, srb. Maroș, Marușa, bg. Marușa, alb. Marușe); de la adjectivul rom. mare și de la substantivul mure (care are și sensul de „negru“, vezi oaie mureșă „neagră“), putînd intra în aceeași serie onomasiologică cu Cerna și în seria formală Rareș, Țepeș, Lapteș, Brînzeș, Floareș, Verdeș. Atestarea în vecinătate a toponimului Marosháza
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Latinii o supranumeau Mare Nostrum, înțelegînd că teritoriile care o înconjurau fuseseră cucerite de ei sau erau sub influența lor. Numele străvechi al acestei mări cu importanță economică și politică europeană îl dăduseră persanii, care o calificaseră drept „întunecata“ (Axșaena), adjectiv care se regăsește, în nuanța mai precisă de „neagra“ (individualizîndu-se, astfel, de Marea Albă, Marea Roșie, Marea Galbenă, chiar dacă acestea se află la mare îndepărtare), în toate limbile europene, pornind de la ceilalți vecini ai ei (rus. Černoe More, bg. Černo More
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
și apelativul xeinos „străin“), și au reușit să-l impună și latinilor sub forma Pontus Euxinus. El se întîlnește în unele documente istorice romînești și se folosește uneori și astăzi cu valoare stilistică: Pontul Euxin, Pon tul, Marea Pontului. Impunerea adjectivului „negru“ s-a putut datora și analogiei cu multe alte nume de ape, mai mari sau mai mici, formate de la sau avînd în componență calificări coloristice. De exemplu, în toponimia romînească: Neagra, Pîrîul Negru, Lacul Negru, Cernavodă, Valea Albă, Balta
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
geneza toponimului Rășinari prin conversiunea onimizantă a termenului popular „profesional“ rășinari. Reșița Este numele municipiului de reședință al județului CarașSeverin, de la care s-au format, prin polarizare, numele satului Reșița Mică (îmbinarea este, la origine, pleonastică, întrucît sufixul -ița și adjectivul mică subliniază de două ori ideea diminutivală) și toponimul Culmea Reșiței (subunitate din Munții Banatului). Sufixul diminutival -ița (atît în slavă, cît și în romînă) sugerează existența unei teme slave sau romînești, de forma reșea, resea, pe care cercetătorii n-
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
l-a tradus pentru că nu l-a înțeles. El are aceeași proveniență latină (sumus, -a, -um, derivat de data aceasta cu sufixul -atus). Romîna a păstrat modelul, pe care-l întîlnim în alte nume de locuri, îndeosebi oronime, desemnate prin adjective formate cu sufixul -at de la entopice care denumesc vîrfuri: Belciugata, Bîrnatul, Bulbucata, Bumbata, Buscata, Buscatul, Căciulata, Căpățînata, Chiscovata, Ciocați, Cornorata, Costișata, Fățata, Fundata, Gurguiata, Ostrata, Păstăiata etc. Nu avem însă toponime identice sau foarte asemănătoare cu sumat. În stadiul actual
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
unui sat din județul Hunedoara și al unei rezervații botanice din Masivul Postăvaru. Sunt corelate etimologic: Tîmpa din Pîrîu (vîrf din Munții Lotrului), Piciorul Tîmpei (alt vîrf din Munții Lotrului), Tîmpele (culme din Munții Lotrului), Tîmpu (vîrf din Munții Șureanului). Adjectivul tîmp, -ă (< sl. tǔpu, „prost, tîmpit, tont“) propus de unii ca etimon (probabil prin mijlocirea unei porecle) nu are logică denominativă topică într-un areal atît de larg și cu referire mai ales la vîrfuri de munte, de deal și
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
doilea - dispărut sau înglobat altei localități. Baza toponimului o constituie sl. tek(cf. tok din potok, „rîu“), „a curge“ (prezent și în Teșna Rece și Teșna Împuțită, Teșnița < sl. Tečna < tek + sufixul -na), care în limbile slave moderne a dat adjectivele substantivizate ucr. tekučuj, rus. tekučij, „curgător lichid“, de la care (cel mai probabil de la cel ucrainean, dată fiind apropierea lingvistică și geografică) și-au luat numele și rîurile omonime, iar apoi, prin transfer, celelalte topice aflate în apropierea lor. Mărturie pentru
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Etimologia, acceptată de toată lumea, este cumană: compusul Deliorman > Teleorman (< cum. deli, teli, „nebun“ și orman, „pădure“), prin transformarea primei consoane bilabiale în perechea ei „surdă“ (trecerea de la surd la sonor și invers este obișnuită în corespondențele romîno turcice Buceci-Bucegi < bučak-buğag). Adjectivul deli, teli, „nebun“, este metaforic, conotațiile fiind „imensă, înaltă, deasă, întunecată“, cum se spune în formulele populare tradiționale, „codru verde, unde nimeni nu te vede“, „întuneric ca-n codru“. În cazul cumanilor și al rudelor lor, pecenegii, impresia acestui codru
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
dublurile străine din documente ale unora dintre aceste nume (Turek, Tiurea, Tyur, Thyr, Theur, Tür, Thywur, Torja, Thüre, etc.), care sunt și ele, ca și toponimele actuale Tur, Tura, Turia, posibil de dedus din substantivul slav turŭ, „bour“, sau din adjectivul posesiv slav turja, turje, format de acesta (cu sensul de „al bourului“). Toponime înrudite semantic sunt: Boura, Boureni, Dealu Bourului, Valea Boului, Dealu Bouriei etc. Numele acestea de locuri, atestate începînd cu secolul al XIV-lea, se integrează în grupul
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
oală“) ai cărui urmași se găsesc în limbile slave din jurul teritoriului romînesc: scr. vrč, vrča, bg. vrăčva, sloven. vrč, vrč cu sensuri apropiate - „oală“, „urcior“) este acceptabil ca bază a toponimului Vîrciorova. De la această bază s-a putut forma un adjectiv posesiv slav în -ov, Vrčarevo, Vrčareva, atașat inițial unui substantiv ca dolina „vale“, care ar fi putut evolua în limba romînă la *Vîrcerova, apoi la Vîrciorova (prin diftongarea cunoscută e > eo > io). Potrivit corespondențelor slavo-romîne și legilor fonetice ale romînei
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
gaură de butoi“, care ar descrie fidel forma concavă a uriașei depresiuni. Din nou se opune sufixul -cea, care e la bază diminutival, deci ar fi vorba de o „găurică“, lucru incongruent în cazul depresiunii. Emil Petrovici propune ca bază adjectivul posesiv slav la forma de feminin singular vran(i)că, derivat din substantivul sl. vranici (diminutiv al lui vran, „corb“, cu sufixul -ici). De menționat că există cîteva toponime formate de la baza vran: Vrani (sat din Caraș-Severin), Vraniu (pîrîu, afluent
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
mulțumită să afle care a fost punctul de plecare și care este punctul de sosire al unei evoluții. Multă vreme, așadar, a fost suficient să se spună că fr. jour „zi“ vine din lat. pop. diurnus, care era, în latina clasică, adjectiv cu sensul „care se petrece zilnic“. Pe cercetători, nu i-a prea interesat de ce lat. dies „zi“, transmis altor limbi romanice (vezi rom. zi), a lăsat puține urme în franceză (a existat un cuvânt di în vechea franceză), nici faptul
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
zahărul), iar cu sensul general și împreună cu alte verbe se întrebuințează pošní, împrumutat din croată: pošnít-a cântâ „începe a cânta“. Un alt exemplu este cuvântul verde, care înseamnă numai „verde-crud, proaspăt“; pentru culoare, în general, se folosește corespondentul croat zelén (adjectivul verde cu sensul de culoare s-a menținut doar în numele unei plante care rămâne și iarna verde: vérdele spir „spinul verde“). Polisemantismul cuvintelor Persoanele bilingve, comparând cele două limbi pe care le vorbesc, pot să observe că unui cuvânt cu
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
forma algorismus, care stă la baza fr. algorithme (influențat, în partea finală, de rythme „ritm“). Și acest termen a fost preluat de noi din franceză. Zero și cifră, doi termeni din matematică, provin din același termen arab ðifr, la origine adjectiv care însemna „gol“ (acesta e sensul acestui cuvânt și azi, în araba comună). Sub influența cuvântului sanscrit sûnya, care avea în limba comună sensul de „gol“, dar în limba matematicienilor indieni și sensul de „zero“, ar. ðifr a căpătat și
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
piept, pumn, sân, sânge, sete, spate, sudoare, țâță, țeastă, unghie, ureche, vână, vintre etc.), dar și verbe (a asculta, a auzi, a bea, a (se) căca, a fute, a gusta, a mesteca, a naște, a simți, a vedea etc.) sau adjective (acru, dulce, surd etc.). Cuvintele panro manice nu pun probleme etimologice. Chiar și în cazul unor cuvinte ca sprânceană, cu mai multe soluții etimologice, toate explicațiile sunt din latină. Este greu de explicat însă de ce s-au luat din slavă
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
lat. ericius > arici, lat. lepus > iepure, lat. lupus > lup, lat. ursus > urs. Altele s-au moștenit numai în română și în unele limbi romanice occidentale: lat. bubalus > bour, lat. sorex > șoarece, lat. vulpes > vulpe; lat. mixticius a dat în română adjectivul mistreț cu sensul „ambiguu, amestecătură“, care se folosea (și se mai folosește încă) referitor la tot ce aparține în același timp la două rase sau are naturi diferite, de ex. timp mistreț, măr mistreț, porc mistreț (cf. sp. mestizo, cu
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
moștenit din lat. *coliculus (cu forma cauliculus, în latina clasică), diminutiv al lat. caulis, care a dat fr. chou. În Transilvania, pluralul verze înseamnă „varză acră“. vânăt și venetic Lat. venetus, transmis doar românei și dialectelor italienești meridionale, era un adjectiv care însemna „bleu-turcoaz“. La început, s-a folosit referitor la vizitii, care purtau în timpul curselor de care organizate pe hipodrom o cazacă sau o caschetă de această culoare; de aceea, vizitiii erau numiți veneti „albaștrii“. Forma cuvântului latinesc se explică
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
greacă, era un derivat de la zýmos „drojdie“, cu prefixul privativ a-. Limbile romanice occidentale au împrumutat termenul din latina ecleziastică (fr. azyme) sau direct din greacă (sp. azimo). Ar mai fi de spus că, în unele graiuri din Transilvania, există adjectivul azăm, cu sensul „care nu fermentează“, folosit referitor la conservele în oțet sau în saramură care nu s-au făcut. Cir este un cuvânt regional care înseamnă „zeamă (îngroșată) scoasă din mămăliga care fierbe, înainte de a fi mestecată“; este sinonim
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
împrumut se numește, în terminologia lingvistică, semicalc, adică o traducere parțială a termenului de origine: partea a doua a cuvântului compus german s-a tradus în română prin fasole, iar prima parte s-a împrumutat și s-a adaptat, devenind adjectivul feminin țucără, acordat în gen cu termenul la care se referă. (Notez, în paran teză, că nu este singurul caz când în română s-a păstrat doar un termen din cuvântul german compus împrumutat; de exemplu, cuvântul (rar folosit în
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
în folosul formelor regulate, de cele mai multe ori de origine familiară și populară. Se constată, de asemenea, reducerea numărului de dublete sinonimice [...] și ștergerea nuanțelor de sens.“ Astfel, din latina dunăreană, care a stat la baza formării limbii române, au dispărut adjectivul magnus cu sensul „mare“ din latina clasică și sinonimele sale amplus și grandis, care s-au transmis celorlalte limbi romanice. În locul acestora, româna folosește cuvântul mare < lat. marem (ac. al lui mas, maris „mascul“). S-a spus că evoluția semantică
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
romanice. În locul acestora, româna folosește cuvântul mare < lat. marem (ac. al lui mas, maris „mascul“). S-a spus că evoluția semantică „mascul“ → „mare“ poate fi de origine expresivă (echivalarea ideii de virilitate cu cea de mărime sau folosirea inițială a adjectivului în limbajul crescătorilor de animale); o altă explicație a fost aceea că alegerea lui mas, maris poate să se datoreze asemănării sale formale cu un cuvânt din substrat, dar deosebit ca sens. Se pot da și alte exemple din perioada
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]