7,971 matches
-
s-a umplut de clăbuci, scuipa și icnea. Corpul pirpiriu i se opintea din toate mădularele, ochii Îi ieșiseră din orbite, venele de la gît Îi erau gata să plesnească. Aruncă bucata de săpun și Începu s-o calce În picioare. Alunecă și căzu. Se zbătea În praf zguduit de convulsii. Nu mai suportam să-l privesc. L-am lăsat acolo și-am plecat. Mă clătinam pe picioare, urechile Îmi vîjÎiau, vorbeam singură. Săpunul... nu știe ce să facă cu el. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
și gândaci înmulțindu-se cu frenezie. Când am urcat ultima oară acolo, știam deja în linii mari ce înseamnă „marș afară“. Eberhart era încă înalt și uscățiv și călca pământul cu o forță uriașă. Totuși felul în care degetele lui alunecau în trecere pe balustradă era cel mai frumos gest pe care-l văzusem până atunci. Întâmplător, într-una din ultimele săptămâni, deja după puiul de găină, am urcat și eu în galerie. În halatul lui vișiniu, părea, înfofolit într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
am pus cărțile și prânzul pe marginea trotuarului, mi-am scos stiloul și m-am așezat. Am simțit cum mi se umezesc pantalonii la spate de la roua din iarbă și mă gândeam cât de amuzant va arăta. Cum caietul îmi aluneca de pe genunchi de fiecare dată când încercam să scriu câte ceva, pagina începuse să arate destul de rău. „A“-urile arătau a „D“-uri și câteodată virgulele mi se lungeau pana la cealaltă linie. Mi-am terminat în sfârșit tema, m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
să cadă pe mine. Corpul meu avea o tentă de alb palid cu excepția feței și a brațelor. Adierea vântului mă înconjura răcoroasă. Am zăbovit multă vreme acolo privind copacii de pe deal, cerul albastru cu cei câțiva nori de deasupra pinilor. Alunecau încet și l-am urmărit pe unul până a dispărut după deal. Pe unul l-am făcut să aibă fața mătușii Mae, apoi s-a transformat într-o vrăjitoare și mai târziu în ceea ce părea a fi un moș cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
Eram primul bărbat din familia mea care a terminat opt clase. Tanti Mae stătea cam în rândul al patrulea. Avea o pălărie mare pe cap, înclinată într-o parte, și o rochie cu flori galbene. Câțiva cârlionți blonzi i-au alunecat pe frunte, până deasupra sprâncenelor. Mă gândeam cât de bine arată pentru vârsta ei. Singurul lucru care nu se potrivea erau ochii ei. Arătau obosiți și triști. Toți oamenii pe care îi știam erau în public. Domnul și doamna Watkins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
zis că s-a speriat când a auzit-o pe mama cum vorbea și a fugit din casă când mama i-a arătat poza cu crucile albe. Flora i-a arătat lui tanti Mae locul unde se lovise la picior. Alunecase în timp ce alerga în jos pe deal. De câte ori venea pe la magazin, mă uitam la piciorul ei. Acum avea o cicatrice care mergea pe piciorul stâng de la genunchi până aproape de gleznă. Tanti Mae mi-a zis că i se făcuse milă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
S-a uitat la mine o vreme. Ăsta era exact motivul pentru care nu voiam să vorbesc cu ea. M-am uitat în altă parte, ca să nu-i văd ochii. — Am ceva să-ți spun, Dave. I-am observat mâna alunecând pe masă după o hârtie pe care nici nu o observasem până atunci. Era o scrisoare, asta trebuie să fi fost, fiindcă era într-un plic. — Am primit o scrisoare de la Clyde astăzi și vreau să ți-o citesc. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
îndeajuns de bine. Și nu era beată. Dar băuse? — Da, am recunoscut fără tragere de inimă. A băut doar câteva pahare, ca să spunem așa? D.I. Fincham s-a uitat la mine cu sprâncenele ridicate, așteptându-mi acordul. Pleoapele lui rozalii, alunecând de sus în jos arătau de parcă ar fi fost jupuite, întoarse pe dos, cu genele roșcate abia vizibile. Mă întrebam de ce nu și le vopsește. într-o nuanță de șaten deschis ar arăta chiar autentice. în ziua de azi poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
de yale la ușă. Am apucat mânerul și l-am răsucit către stânga cât am putut, atât cât să fac o crăpătură între ușă și cadru. Cardul din plastic laminat, pe care îl folosesc la treburi de genul ăsta, a alunecat destul de ușor înăuntru, iar încuietoarea era la fel de veche și obosită ca întreaga clădire și mi-a fost tot atât de greu să o sparg cum îi e unui pensionar cu artrită să își fractureze genunchiul. Yala a cedat. Trăgând de ea, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
epavă ca mine e încă în viață, nu e corect, nu? S-a uitat la mine încă o dată, ochii ei înțepători m-au scanat din cap până în picioare. Prin ușa ei parțial deschisă se scurgea o rază de soare, care aluneca între noi până pe tapetul vechi de pe un perete îndepărtat. Un miliard de fire de praf se intersectau înăuntrul razei. —Ai vrea să intri să bem o ceașcă de ceai, dragă? Ar fi păcat să fi venit până aici degeaba. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
luat la revedere. Era cea fără verighetă. Nu i-am luat în considerare gestul. 9tc "9" Apa strălucea pe străzile negre. Turnurile ascuțite ale clădirii McCott Shaw dădeau impresia unui castel de vrăjitoare, pe ale cărui ferestre întunecate cădea ploaia, alunecând în jos pe arcele gotice de deasupra ușii. Un taxi a apărut după colț. Luminița portocalie cu „liber“ era stinsă, dar nu avea nici un pasager în spate. A parcat exact în fața castelului în roz și negru. Șoferul aștepta cu motorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
nu îi poate scoate mai repede. Era o minune să îl privesc, atât de slab încât oasele și mușchii i se vedeau prin piele, încărcat până la refuz cu energie violentă ca o pisică sălbatică și grațios pe măsură. Blugii au alunecat ca o piele de șarpe jupuită, cureaua scoțând un clinchet când a atins podeaua. Am simțit cum pe buze îmi încolțește un zâmbet triumfător. L-a observat și el și și-a încruntat privirea. S-a aruncat asupra mea, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
dimineață fusese floare la ureche, mai ales că atunci aveam idee despre locul în care se ducea. Dar acum se afunda din ce în ce mai mult în inima Londrei pe străzi înțesate cu șapte mii de feluri de trafic, mesageri pe biciclete care alunecă pe ambele părți, punând mâinile pe capota ta pentru a-și găsi echilibrul, și oameni care aparent au impresia că West End este o stradă cu magazine dedicată exclusiv pietonilor, în consecință calcă neanunțați pe carosabil, cu ochii fixați pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
calm care compensa panica prietenei ei. E mort. Are gâtul rupt. Karen, hai înăuntru. Sun la poliție. Nu-mi permiteam să fiu din nou în atenția poliției, nu după cele întâmplate cu Lee. Am apăsat piciorul de pe accelerație și am alunecat încet în noapte. Speram din tot sufletul să nu-mi fi luat nimeni numărul de înmatriculare. * * * Am parcat în fața casei și am așteptat. Fiecare etaj era luminat. Era o clădire impresionantă, elegantă, ceva mai departe de stradă, înconjurată de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
repede în jur, dar nu am putut să văd nimic suspect. Asta nu dovedea nimic. Strada era slab luminată și erau câteva umbre undeva pe un trotuar îndepărtat care ar fi putut să vină de la orice. Mâna mea dreaptă a alunecat în buzunarul de la blugi, unde a atins briceagul. Nu sunt vreun cercetaș, dar îmi place să fiu pregătită. Am traversat încet strada, uitându-mă împrejur, cu cheile de la studio deja pregătite în cealaltă mână, ca să pot intra repede. Din dreapta s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
într-altul, la început reticenți, așezându-ne în poziții în care corpurile noastre vătămate să simtă minimul de disconfort. Găsindu-ne locul, în întuneric, scâncetele noastre involuntare de durere s-au transformat în respirație de somn. —Nat? am spus în timp ce alunecam. Tu tocmai mi-ai salvat viața? Mi-a răsuflat în ureche, cald și parfumat de la țigările lui de foi. Apoi a spus: Nu știu. Tu deja săreai când am sărit peste tine. Poate ai fi reușit și singură. Nici o speranță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
apucat cu amândouă mâinile de încheietură, cu degetele puternic strânse în jurul ei. Nici un pic de carne, doar oase, greu de apucat... Prea târziu. Scara parcă își dăduse seama că peretele de care se sprijină nu există de fapt. Nat a alunecat din mâinile mele, care erau și ele albe de la efort. S-a auzit un zgomot puternic de-a lungul podelei. Scara s-a făcut țăndări, ecoul rămânând în aer, apoi nimic altceva decât un gol și mâinile mele de asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
copilărie între mama și tata. Între două lumi necunoscute. Primul impuls când deschid ochii dimineața este să-mi întind mâinile, să le fac vii, apoi să trimit mâna dreaptă în deșertul hârtiei, să-i văd suplețea, dacă cumva creionul mai alunecă pe nisipul alb. Asta mă îmbată și îmi dă bucurie: să văd o lume nouă răsărind din nimic: lumea desenului. Mai târziu desenez cu mâna stângă care începe cu sălbatice zigzaguri, creând haos. Dar până la urmă, când mâinile se unesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
pe picioare. Și cum îi veniseră pe buze cuvintele intense „ SEVERINO, TE IUBESC“ ? Nu erau cuvintele lui, ci ale altuia, care vorbea din lăuntrul lui. Se întorsese acasă dezamăgit, se așezase în pat fără să se dezbrace, închisese ochii și alunecase într-un somn trist. Din când în când tresărea, ca și cum demonii și spiritele rele vroiau să-l arunce afară din corp. Feifel își văzu deodată viața ca pe un film prea lung și absurd, în care el fugise de la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
Feifel își văzu deodată viața ca pe un film prea lung și absurd, în care el fugise de la o femeie la alta, neputincios să ia vreo decizie, să se ia odată pentru totdeauna în serios. Puternica rază de lună care aluneca prin fereastră începuse să-i murmure nume de femei, uitate de mult. Ciudat, tocmai atunci telefonul începuse din nou să țârâie. Era un semn că nu murise. Ridicase receptorul. Era sora lui, Hanna, din Tel Aviv. Ca și cum ea simțise că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
își mai zise el îngăduitor, „fumatul e singura plăcere pe care o mai am în viață.“ Zis și făcut - Noah a ascuns imediat sticla de coniac în spatele cărților din bibliotecă, luând în schimb un bourbon din cel mai fin, care aluneca pe limbă ca mătasea. Bea încet și se uita melancolic pe fereastră. Străzile din Bruxelles îi aminteau deodată de timpul dinaintea primului război mondial. Atunci se îndrăgostise până peste urechi de Viviane din Gent, verișoara lui Judit. Cu timpul, toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
coliviei, așezându-se apoi liniștit pe una din stinghiile din vechea lui colivie. L-am auzit mâncând semințe și l-am văzut după aceea cum bea apă cu acel gest grațios al păsărilor, ridicându-și capul ca apa să-i alunece pe gât în corpul extrem de fin, tremurând ușor de fericire. Ca și cum, în sfârșit, atinsese pământul țării lui natale. M-am așezat pe sofa și l-am privit îndelung, până când am căzut în somn de mulțumire. Când soțul meu s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
mișcă în libertate în diferite forme și jocuri transcendentale, schimbându-se deodată în contrariul ei. Într-o seară am simțit că pătrunsese un oaspete nevăzut în viața noastră. Se strecurase fără sunet în sufragerie, privind galeș la „dansul păsării“, apoi, alunecând, studiase viața intimă din dormitor. Apoi își arătase brusc chipul în oglinda serii. Parcă bătea vântul în sufragerie, lumânările fluturau puternic și ceara albă curgea, făcând figuri ciudate pe masă. Mă simțeam sfâșiată de durere. Dar soțul meu era neobișnuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
nicăieri, speriindu-l de moarte pe Teleferic. Lui Clossettino nici că-i păsă. Începu să-și desfacă nasturii de la sacou în urlete gigantice de preamărire și adorație, după care haina îi căzu, dansând fantastic. Urmă cravata. Căzu și aceasta, umilă, alunecând în infinit. Ce mai era de scos? Cămașa - ruptă cu ură, întrucât clipa a ceea ce voia să facă Clossettino îl aștepta să fie gol, cu nimic îmbrăcat în fața nimicului. Alba himeră textilă se sfâșie turbată, șerpuind veninos, agățându-se, încercând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
fost mai teribilă decât mine în întunecimea minții ei... Presimțirea pe care-o am acum cumva asupra a ceea ce va urma îmi dă fiori chiar și în ceea ce mie-mi pare a fi cel mai negru vis în care-am alunecat cândva... Întortocheate sunt căile Dumnezeirii, dar ale mele parcă sunt cu mult mai întunecate înțelegerii de-atât. Mai bine-aș cugeta de câteva dăți bune înainte să lansez o astfel de afirmație precum cea a salvării, fie ea și nerostită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]