8,708 matches
-
Premiul Uniunii Scriitorilor (1992, 2002), Premiul Salonului Național de Carte de la Cluj-Napoca (1992), Premiul Uniunii Scriitorilor, Filiala Cluj (2000). Îngrijește o lucrare a cardinalului Alexandru Todea, Luptele mele, un strigăt în pustiu vreme de un pătrar de veac (2003). Retrăind Antichitatea filtrată prin cultura secolului al XX-lea, S. oferă în prima sa carte, Elogii (1986), un florilegiu de versuri clasice în concepție, dar moderne ca factură, unde se asociază tonalitatea ceremonios hieratică, stilul lapidar oracular, construcția atentă, ritmurile și chiar
SAV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289515_a_290844]
-
mediterraneus ar fi liric și romantic, homo alpinus - realist și didactic, iar homo europaeus - epic și clasic. Conceptele deduse din curentele literare (istorice) sunt înțelese ca tipuri recurente (eterne) ce își fac apariția în diversele vârste ale ciclurilor culturii, de la Antichitate până la evul modern: „Fiecare epocă, fiecare formă de organizare socială trece prin două faze: o fază de echilibru, ascensiune și optimism, care produce o literatură clasică; și o fază de dezagregare și nemulțumire, care produce romantism și realism”. Axiologia literară
SANIELEVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289471_a_290800]
-
feminin” (Al. Piru), comentariile fiind favorabile, uneori chiar entuziaste încă de la apariția cărților. Romanul Popi conține una dintre cele mai insolite și originale aventuri de dragoste, petrecută într-un decor exotic, în ambianța fascinantă a Atenei, unde impresionantele mărturii ale Antichității se opun constant realităților și practicilor moderne. Un tânăr român, delegat al Băncii „Dacia Romană”, sosește în capitala Greciei chiar în momentul izbucnirii războiului civil dintre monarhiști, susținători ai regelui Constantin, și republicani, conduși de Venizelos. Societatea e scindată, conflictele
SCORŢESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289573_a_290902]
-
o atitudine lirică mai impersonală, dar și sub o evidentă influență parnasiană, poeta înclină spre compoziția estetizantă, imaginând o „romanță violetă” sau alt fel de cântec, de o intensitate delirantă, care reclamă „îmbrățișări imense de mistere”. Apoi fantezia plonjează în Antichitate și brodează câteva mici tablouri animate, de o oarecare pregnanță plastică, în jurul unor personaje istorico-mitologice (Salome, Cleopatra, Semiramis, Satirul, Dionysos). Aici transpare și o anume descătușare, o tendință spre manifestarea liberă a simțurilor, care ar putea crea senzația de plenitudine
SCURTU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289587_a_290916]
-
din primele secole de existență a cuvântului scris în slavonă și mai târziu în română adăpostind în sbornice și manuscrise tot ce a fost superstiție, tipic ori naivitate. Accentuarea, oarecum vehementă, a absenței în literatura română veche a textelor din Antichitatea clasică și din umanismul bizantin îl apropie pe Ș. de orientarea din slavistică (reprezentată de Francis J. Thomson și Victor M. Zivov), potrivit căreia materialul literar slav ortodox premodern reflectă nu cultura bizantină, ci universul monasticismului bizantin - un fel de
SIADBEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289662_a_290991]
-
la Petre Ispirescu, I. L. Caragiale și George Coșbuc. Un dicționar al înțelepciunii (I-IV, 1970-1975), editat postum, e o culegere cu peste șase mii de maxime - reproduse în original și în traducere -, selectate din opere scrise în paisprezece limbi, din Antichitate până la jumătatea secolului al XIX-lea. Aforismele sunt grupate pe categorii ilustrând formarea conceptelor de adevăr, bine, caracter, frumos etc. în diferite civilizații. El însuși autor al unor cugetări, S. era preocupat de transmiterea în contemporaneitate a unui compendiu de
SIMENSCHY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289677_a_291006]
-
istoria învățământului în Transilvania (1966). De o remarcabilă precizie sunt versiunile din Platon, făcute fie singur (Lahes, 1973), fie împreună cu Petru Creția (Ion, 1976). Și alte transpuneri intră în categoria realizărilor majore: traducerea în metru originar a două capodopere ale Antichității grecești, Odiseea (1997) și Iliada (1998) de Homer, precum și a Eneidei lui Vergiliu (2000). SCRIERI: Introducere în studiul limbii și culturii indo-europene (în colaborare cu Lucia Wald), București, 1987. Ediții: Al. Busuioceanu, Zamolxis sau Mitul dacic în istoria și legendele
SLUSANSCHI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289727_a_291056]
-
nebuniei. Această relație este observată și de către Socrate, care afirma că „cele mai mari binefaceri ne vin de la zei pe calea nebuniei”. Referiri la nebunie întâlnim și la Homer, subiectul Iliadei constituindu-l „divina nebunie” (theamania) a lui Achile. În Antichitatea clasică, nebunia ocupă spațiul tragicului, ea apărând ca o pedeapsă, o nenorocire și un blestem căzute pe capul oamenilor care se împotrivesc (hybris) voinței zeilor. Exemplele sunt numeroase la tragicii greci (Ajax, Hercule, Medeea, Oreste), dar și la autorii latini
Tratat de igienă mintală by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
dezvoltare a societății, de nivelul de trai și de civilizație. În Evul Mediu și Renaștere, mai ales, o dată cu trecerea în prim-plan a problematicii omului, în urma mișcării umaniste, nebunia apare din nou ca tematică socială, morală și medicală Dar, spre deosebire de Antichitatea clasică care o plasa în registrul tragicului, ca suferința cea mai profundă a omului; Renașterea plasează nebunia în registrul comicului. Nebunul încetează să mai fie personaj tragic, el apărând sub imaginea „bufonului”, care colorează decorul peisajului social și înveselește lumea
Tratat de igienă mintală by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
Jaspers, W. Lange-Eichbaum, J. Ralph, G. Gusdorf, E. Minkowski, U. Șchiopu și E. Verza). Studiul „biografiilor exemplare” a atras de mult atenția, în primul rând cea a istoricilor, fiind cunoscute în sensul acesta scrierile lui Plutarh, Suetoniu, Tacitus, Xenofon (în Antichitatea clasică), reluate cu deosebit interes, din punct de vedere psihologic și psihiatric, în secolul XX, de către W. Lange-Bichbaum, A. Herzberg, P. Acooce și P. Rentchnik. Interesul psihologic și psihiatric pentru biografia individului se accentuează o dată cu studiile psihanalitice (S. Freud). Psihanaliza
Tratat de igienă mintală by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
stare de instabilitate, amărăciune, umbrită de nefericire, cu un sentiment al nenorocirii care apasă individul aflat în declin și care-i face să sufere și pe cei din jurul acestuia. Importantă este și atitudinea societății față de bătrânețe și de bătrâni. În antichitate, bătrânul era simbolul înțelepciunii, al echilibrului, prudenței, dreptei măsuri, al stării de armonie atinsă și împlinită. Seneca și Terentiu vedem însă și avatarurile bătrâneții: „Senectus insanabilis morbud”, spunea Seneca, iar Trentiu, „Senectus ipsa est morbus”. În Evul Mediu, bătrânețea apare
Tratat de igienă mintală by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
valorile morale și virtuțile perfecționate prin cultura spiritului. În cazul societăților autoritare, exemplificate prin Sparta, accentul cade pe aspectele formale exterioare, operându-se o selecție socială de tipul eutanasiei. Interesant este faptul că, deși A. Chavigny face referință la modelele Antichității clasice eline, aceste aspecte pot fi regăsite și în societățile de tip modern. Astfel, așa cum am mai menționat și în alte situații, societățile moderne prezintă tipuri diferențiate de atitudini față de sănătatea mintală și boala psihică, în raport cu ideea și imaginea despre
Tratat de igienă mintală by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
completată de o altă constantă: optimismul, tradus prin Încrederea În progres și perfectibilitate . Tradiția intelectuală În care se situa Boerescu era aceea a iluminismului. Fondul ideatic rezumat mai sus, dar și trimiterile abundente la Kant, Voltaire, Rousseau, Beccaria, Vattel, obsesia antichității (există În cuprinsul lucrării câteva zeci de citate, trimiteri și exemple În acest sens, locul cel mai consistent ocupându-l, deloc Întâmplător, Platon și Cicero) constituie argumente convingătoare. Concepția asupra pedepsei cu moartea, căreia autorul Îi dedica un Întreg capitol
IDENTITĂȚI DOCTRINARE ÎN PRIMA PARTE A DOMNIEI LUI CAROL I: CAZUL VASILE BOERESCU. In: Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by SIMION-ALEXANDRU GAVRIŞ () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1275]
-
nu cu o armonie nouă, dar cu o armonie foarte pură”. Poet cu un diapazon tematic cuprinzător, cântăreț deopotrivă al intimității și erotismului delicat, al dragostei de țară, al simpatiei față de dezmoșteniții societății, al temelor biblice ori împrumutate din mitologia Antichității greco-latine, T. a realizat și numeroase transpuneri - unele foarte libere, mai degrabă adaptări - din poezia universală. Probabil că rezultatul cel mai viabil al activității lui de traducător e o versiune, în versuri, a piesei Tartuffe de Molière, jucată în premieră
TOMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290217_a_291546]
-
Bălti - 4.XI.1975, Moscova), poet și prozator. S-a născut într-o familie de intelectuali. Este fratele poetei Leonida Lari. Studiază la Institutul de Literatură „Maxim Gorki” din Moscova (1973-1975). Ț. a nutrit interes pentru mării filosofi stoici ai Antichității, dar și pentru poezia europeană modernă. Cultivând o lirica de orientare neoexpresionistă, puternic influențată de Lucian Blaga și de reprezentanții de seamă ai expresionismului de limba germană - Georg Trakl, Georg Heym, Arno Holz, Rainer Maria Rilke -, s-a singularizat în
TUCHILATU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290278_a_291607]
-
opoziție spre o paradoxală sinonimie, omul, instalat într-o „clepsidră de sare”, nutrind speranța reintegrării în ne-moarte. În Val după val (2003), ca pretext al unor reflecții, T. introduce un personaj liric cvasiimaginar: pe scitul Anacharsis, unul din înțelepții Antichității, trăitor pe aceste locuri, cu monologurile sale sapiențiale. A publicat și cărți de proză: Intrarea în poveste (1985), Împotrivirea lui Făt-Frumos (1987), Tărâmul nălucirii (2003), destinate copiilor și exploatând lumea fabuloasă a basmului popular ca spațiu al inițierii. Astfel, Tărâmul
TURCUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290310_a_291639]
-
a promova procesul de culturalizare a cititorilor, de susținere a românismului etnic și cultural și a integrării în contextul general românesc. În secolul al XIX-lea, în condiții istorice potrivnice, literații basarabeni au făcut parte din Societatea de Istorie și Antichități din Odessa (1839-1890), din cercurile și societățile universitare din Harkov, Kiev și Sankt Petersburg sau din „pământenii”, încadrându-se totuși și în viața literară din Iași, București și Cernăuți. În 1899, la Universitatea din Iuriev-Dorpat, Ion Pelivan înființează Pământenia Basarabeană
UNIUNEA SCRIITORILOR DIN REPUBLICA MOLDOVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290356_a_291685]
-
trei clase urmându-le la Liceul „Matei Basarab”, unde își trece bacalaureatul în 1891. Va urma primii doi ani la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității bucureștene, după care e numit de Grigore G. Tocilescu custode-preparator al Muzeului de Antichități. Obținând o bursă, studiază istoria artei și arheologia la München și Berlin (1893-1896), unde predau mari autorități, ca Ernst Curtius și Adolf Furtwängler. În vacanțe vizitează muzee din toată Europa. Devine doctor în filosofie, specialitatea istoria artei, în 1896, la
TZIGARA-SAMURCAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290320_a_291649]
-
Zenovie, amalgamând mărturii, amintiri, opinii și adagii sapiențiale provenind din trei surse principale, cu o serie de afluenți. În același plan cu Zenovie se mai află doi martori și povestitori: tatăl său vitreg, tâmplarul de sicrie Semproniu, și negustorul de antichități Petru Cain, raisonneur-ul istorisirii. În jurul acestui fir epic se țese o plasă de depoziții, relatări, confesiuni, bârfe, impresii, schițând traseul unor destine colaterale - unele memorabile, altele nu - și evocând mediul abrutizant de provincie, nivelator și refractar la dramele morale. Cartea
URSU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290389_a_291718]
-
colaborat statornic la „Revista de filozofie” și sporadic la „Limba română” și „Apostrof”. După câteva studii parțiale asupra lui Dimitrie Cantemir, publicate între 1964 și 1966 (Dimitrie Cantemir și Andrei Wissowatius. Contribuții la problema izvoarelor umanismului lui Cantemir, Cantemir și Antichitatea), V. tipărește o încercare de sinteză asupra cărturarului, intitulată Dimitrie Cantemir și umanismul. Scopul principal al lucrării, structurată riguros în cinci capitole ( Problema umanismului românesc, Umanism european, umanism românesc, Motive umaniste în opera lui Cantemir - umanismul civic, De fortuna - Humanitas
VAIDA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290408_a_291737]
-
o încercare de sinteză asupra cărturarului, intitulată Dimitrie Cantemir și umanismul. Scopul principal al lucrării, structurată riguros în cinci capitole ( Problema umanismului românesc, Umanism european, umanism românesc, Motive umaniste în opera lui Cantemir - umanismul civic, De fortuna - Humanitas, Cantemir și Antichitatea, Geneza socială a umanismului lui Cantemir) și încheiată cu o bibliografie amplă (izvoare, ediții, studii, sinteze, articole), este de a argumenta mai complet decât o făcuseră anterior N. Iorga, Dan Bădărău și P.P. Panaitescu definirea lui Cantemir drept cel mai
VAIDA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290408_a_291737]
-
ca la Machiavelli -, cu care, spune Cantemir, omul trebuie să lupte folosind inteligent „vremea” și „prilejul”; simțul civic; concepția despre cultură dezvoltată în jurul noțiunii humanitas; elogiul culturii; cultul civilizației antice și al limbilor clasice. Cercetând relația gândirii lui Cantemir cu Antichitatea, autorul identifică în umanismul învățatului moldovean un aspect inedit, determinat de contactele lui livrești cu stoicismul și mai ales cu neoaristotelismul renascentist, pe care îl susține cu analize nuanțate ale textelor cantemirene. Cultul civilizației antice greco-romane - observă V. - se leagă
VAIDA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290408_a_291737]
-
către Est) capitală pentru remodelările din structurile culturale românești și pentru integrarea unor seturi de idei, convingeri și atitudini propice acestor restructurări, și anume contactul de durată, sistematic și profund cu valorile adăpostite în tezaurul de gândire și sensibilitate al Antichității și, mai larg, cu tezele promovate de u. european. Aceste complexe de idei, receptate mai ales prin instituțiile școlare fondate într-un fel sau altul de catolicism (nici filiera reformată nu poate fi ignorată), au pătruns în spațiul românesc (și
UMANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290334_a_291663]
-
ale u. Chiar purificările operate de Contrareformă (și difuzate printr-un sistem bine articulat de instituții școlare) au fost departe de a amenda fondul inventarului clasic. Bunăoară, Miron Costin, care învățase la iezuiți, a nutrit o admirație statornică pentru scriitorii Antichității; este adevărat că nu îi trece cu vederea lui Ovidiu compunerea unor „verșuri necuviincioase”, cauză - crede el - a exilului la Pontul Euxin, dar este departe de a face mare caz de lucrul acesta. Antichitatea pătrunde în aria culturală românească după ce
UMANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290334_a_291663]
-
nutrit o admirație statornică pentru scriitorii Antichității; este adevărat că nu îi trece cu vederea lui Ovidiu compunerea unor „verșuri necuviincioase”, cauză - crede el - a exilului la Pontul Euxin, dar este departe de a face mare caz de lucrul acesta. Antichitatea pătrunde în aria culturală românească după ce fusese „implicată” cu creștinismul. Asimilarea de tip nonconflictual pe care circumstanțele o asigură lămurește conviețuirea în cultura noastră a elementelor laice cu cele religioase, sprijinite de o tradiție încă puternică. Se poate înțelege astfel
UMANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290334_a_291663]