KorAP: Find »[drukola/base=apăsa & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...77 78 79 ...399 >

9,963 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370

într-o lumină galbenă și bolnavă, deși puternică, după cum am mai spus. Ceea ce mă uimea însă deopotrivă de mult ca și sentimentul de nepotrivire sufletească cu locul unde mă aflam și pe care-l încercasem în clipele când ezitam să apăs pe clanță, intuind că nu am ce să caut aici, erau privirile acestor oameni. În acele momente puteam să jur că niște căutături mai pline de ură și mai tăioase nu întâlnisem nicicând. Mă priveau toți, fără excepție, cu o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
că e singura realitate existentă... ce rușine... Deodată... ca și cum nici măcar n-aș fi știut ce are să se întâmple... ca și cum n-aș fi fost eu acela care avea de gând să facă asta... ca și cum altcineva ar fi acționat în locul meu... lama... apasă... pielea... desfăcând venele... cu un crocnet ciudat. Nici măcar cuvintele deja existente nu îmi ajung pentru a descrie cum se cuvine oroarea a ceea ce am făcut. Gata, s-a săvârșit... ce simplu a fost! Am dat drumul sângelui acela aprig care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488

de mama într-un plic pentru a plăti taxa de școlarizare pe jumătate de an. Mi-am amintit de plic abia în tramvai când, din cauza vitezei, salcâmii și stâlpii de pe bulevard curgeau într-un șuvoi continuu, iar greutatea care-mi apăsa umerii îmi lipea strâns spinarea de bara de nichel. Nu mă neliniștea deloc gândul la taxă. O puteam duce și a doua zi, iar din casă banii n-aveau cum să dispară. De vreo doisprezece ani, locuiam doar cu mama

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
o piatră aruncată în grădina lui Stein, care tocmai își făcea de lucru cu pupitrul, știind că toți ochii sunt îndreptați asupra lui. Dar, pricepând care-i ținta pietrei, am mai înțeles și altceva. Că nedreptatea lipsită de speranță, care apasă de veacuri asupra relațiilor umane, că nedreptatea despre care ne vorbește pe ocolite Burkeviț nu-l duce pe om la disperare sau la furie. Această nedreptate este substanță fierbinte, făcută anume pentru om, substanța care, invadându-i ființa, nu produce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
mi-ar fi pus mâna pe o manetă și mi-ar fi arătat cum s-o mișc, spunându-mi că la mișcarea manetei va sări în aer toată Germania, că nu va mai rămâne în viață nici un neamț, aș fi apăsat pe ea fără să clipesc. Dar, înainte de a apăsa pe manetă, m-aș fi prezentat mulțimii și aș fi salutat elegant. Pe atunci eram încredințat că, de-ar fi posibil și de s-ar împlini toate acestea, mulțimea în care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
mi-ar fi arătat cum s-o mișc, spunându-mi că la mișcarea manetei va sări în aer toată Germania, că nu va mai rămâne în viață nici un neamț, aș fi apăsat pe ea fără să clipesc. Dar, înainte de a apăsa pe manetă, m-aș fi prezentat mulțimii și aș fi salutat elegant. Pe atunci eram încredințat că, de-ar fi posibil și de s-ar împlini toate acestea, mulțimea în care eram ar fi exultat sălbatic. Probabil că tocmai această

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
prin expresia feței. — În cazul acesta, spuse părintele, privindu-mă cu ochii straniu lărgiți, în cazul acesta, ai greșit, fiule. De aceea, du-te la prietenul tău și spune-i că sunt preot, că nu sunt informator (spunând acestea, îmi apăsă umerii). Și, gârbovit și îmbătrânit parcă deodată, oarecum indecis, adăugă cu glas tot mai stins: pe elă să-l judece Dumnezeu că a jignit un bătrân; am și eu un fiuă (încet, tăinuit parcă) la războiă (și deja neauzit, mișcând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
doar o dată sau de două ori în săptămâna în care se întâmpla să am câteva ruble, să am, adică, atât cât să-mi ajungă pentru birjă și pentru cameră. Aceste câteva ruble care, într-o lună, ajungeau cam la patruzeci, apăsau foarte greu asupra vieții mamei mele. De ani buni, umbla într-un palton cârpit în fel și chip, destrămat și urât mirositor, purta ghete cu tocuri strâmbe și tocite, din cauza cărora cred că o dureau atât de tare picioarele ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
alături, încordați ca niște dușmani și totuși știind că aveam nevoie unui de altul. Eu continuam să spun cuvinte al căror sens de iubire părea cu atât mai autentic, cu cât era mai fals. Când, în sfârșit, încredințat că, dacă apeși cu precauție pe cocoș, împușcătura sună mai discret, îi propuneam femeii, așa într-o doară, să mergem la un hotel și să rămânem acolo cam o oră, nu de altceva, dar ca să mai vorbim puțin, căci timpul, chipurile, e prea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
care i le spuneam nici nu sporeau iubirea noastră, nici nu ne apropiau mai mult spiritele: cuvintele mele umpleau timpul, nu-l fructificau. Când ne așezam pe o bancă și rămâneam complet singuri apăreau între noi tăceri goale, pustii, care apăsau greu asupra noastră. Atunci, înspăimântat la gândul că Sonia observă și simte eforturile mele penibile, umpleam cu sărutări aceste goluri de cuvinte care interveneau tot mai des. Așa s-a întâmplat că sărutările au preluat funcția cuvintelor de a ne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
E sigur că acestei pofte de somn a lui Matei i se datorează faptul că locatarii imobilului au renunțat la serviciile lui. Drept care, în imobilul nostru, de ani buni au fost instalate sonerii pentru fiecare apartament. Când sună telefonul, Matei apasă pe soneria corespunzătoare pentru a face legătura dorită. Eu eram chemat printr-un apel lung și misterios care în ultimele luni dobândise pentru mine o semnificație deosebită de bucurie și de emoție. Dar soneria mea suna din ce în ce mai rar. Iag era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
plin de bucurie. Mă apropii încetișor, ca să nu deranjez, și sun scurt. Din stradă vine zgomot mare: un camion trece zăngănind și cutremurând geamurile. Jos sună telefonul strident, ca în fiecare dimineață. Ușa nu se deschide. Atunci mă hotărăsc să apăs încă o dată pe butonul soneriei și rămân în așteptare. În apartament e tăcere, nu mișcă nimic, de parcă nu locuiește nimeni acolo. „Doamne, dumnezeule, gândesc eu, s-o fi întâmplat ceva! Ceva nu-i în regulă aici. Ce mă fac?“ Mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
încă o dată pe butonul soneriei și rămân în așteptare. În apartament e tăcere, nu mișcă nimic, de parcă nu locuiește nimeni acolo. „Doamne, dumnezeule, gândesc eu, s-o fi întâmplat ceva! Ceva nu-i în regulă aici. Ce mă fac?“ Mai apăs o dată butonul soneriei, apăs cu disperare și din toate puterile, apăs și tot apăs până când aud niște pași târșâiți la capătul coridorului. Pașii vin spre ușă și se opresc; apoi se aude cum cineva umblă la broască și, în sfârșit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
soneriei și rămân în așteptare. În apartament e tăcere, nu mișcă nimic, de parcă nu locuiește nimeni acolo. „Doamne, dumnezeule, gândesc eu, s-o fi întâmplat ceva! Ceva nu-i în regulă aici. Ce mă fac?“ Mai apăs o dată butonul soneriei, apăs cu disperare și din toate puterile, apăs și tot apăs până când aud niște pași târșâiți la capătul coridorului. Pașii vin spre ușă și se opresc; apoi se aude cum cineva umblă la broască și, în sfârșit, ușa se deschide. Respir

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
e tăcere, nu mișcă nimic, de parcă nu locuiește nimeni acolo. „Doamne, dumnezeule, gândesc eu, s-o fi întâmplat ceva! Ceva nu-i în regulă aici. Ce mă fac?“ Mai apăs o dată butonul soneriei, apăs cu disperare și din toate puterile, apăs și tot apăs până când aud niște pași târșâiți la capătul coridorului. Pașii vin spre ușă și se opresc; apoi se aude cum cineva umblă la broască și, în sfârșit, ușa se deschide. Respir fericit și ușurat. Temerile mele s-au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
mișcă nimic, de parcă nu locuiește nimeni acolo. „Doamne, dumnezeule, gândesc eu, s-o fi întâmplat ceva! Ceva nu-i în regulă aici. Ce mă fac?“ Mai apăs o dată butonul soneriei, apăs cu disperare și din toate puterile, apăs și tot apăs până când aud niște pași târșâiți la capătul coridorului. Pașii vin spre ușă și se opresc; apoi se aude cum cineva umblă la broască și, în sfârșit, ușa se deschide. Respir fericit și ușurat. Temerile mele s-au dovedit neîntemeiate; în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798

care o făcuse în stâncă. Zgomotul loviturilor răsuna în jur, amplificat de pereții înguști. Se apropie de locul unde era fisura și privi cu atenție. Arăta bine, așa încât ridică ranga groasă de alături și o potrivi la locul ei. Se apăsă cu putere de mai multe ori pe capătul acesteia încercând să disloce bucata de rocă. Nu reușea așa încât se lăsă păgubaș. Începu să lovească cu barosul în capătul barei metalice, atent ca aceasta să nu sară de la locul ei și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
brusc, întorcându-se pe călcâie și îndreptă lanterna în direcția de unde venise. Nu vedea nimic, fasciculul se oprea la mai puțin de un metru în față, dezvăluind doar un zid lăptos care se mișca slab. Era sigur că auzise pași apăsați în urmă, de data asta pe drum. E cineva acolo? întrebă el. Abia își auzi vocea, din gâtlej ieșindu-i doar un sunet slab. Își drese glasul și strigă din nou în întuneric: Cine-i acolo? Nu primi nici un răspuns

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
șopti printre dinți Pop, după ce mașina derapă ușor la ieșirea dintr-o curbă strânsă. Vasilică dădu din cap și acționă maneta de pornire a ștergătoarelor ca să înlăture mizeria ce acoperise parbrizul. Viteza scăzu numai cât să redreseze mașina, după care apăsă din nou accelerația. Măi oltene, tu ești turc? rosti molcom Mureșan care stătea alături de șofer. N-ai auzit ce a spus șeful? Mergi mai domol! Vrei să ne nenorocești? Unde te grăbești așa? Agentul șef se ținea crispat cu mâna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
afla lângă el, fără să se ridice. Ah, gemu el ducând repede mâna la ochi, mi-ai făcut un fund de ochi. Fii atent, măi băiete, ce faci cu lampa aceea! Exact în momentul în care Cristi întorsese capul, Vasilică apăsase pe declanșatorul aparatului de fotografiat, orbindu-l. Luminițe colorate îi jucau acum în fața ochilor, în timp ce retina rănită refuza să mai vadă ceva. Vă rog să mă iertați, n-am vrut! se scuză speriat agentul. Nu mă așteptam să vă întoarceți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
lor în timp ce câțiva martori luminoși se aprinseseră. Cristian Toma căută din priviri indicatorul bateriei. Nu găsi așa ceva la bord. Doar un bec roșu indica faptul că alternatorul nu funcționa, sursa de curent fiind deocamdată doar acumulatorul mașinii. Inspiră adânc și apăsă cu putere pedala de ambreiaj. Așeză maneta schimbătorului de viteze la punctul mort și apoi întoarse până la capăt cheia în contact. Demarorul scheună jalnic de două ori după care, cu un tremu rat puternic, motorul uriaș se puse în funcțiune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
putere pedala de ambreiaj. Așeză maneta schimbătorului de viteze la punctul mort și apoi întoarse până la capăt cheia în contact. Demarorul scheună jalnic de două ori după care, cu un tremu rat puternic, motorul uriaș se puse în funcțiune. Toma apăsă ușor pedala de accelerație urmărind turometrul mașinii. Îl lăsă apoi la ralanti ascultând zgomotul regulat. Cel puțin deocamdată, nu sesiza vreo defecțiune, motorul se învârtea rotund, fără întreruperi. Privi în oglinda din stânga, căutând țeava de eșapament. Gazele arse evacuate erau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
motorul se învârtea rotund, fără întreruperi. Privi în oglinda din stânga, căutând țeava de eșapament. Gazele arse evacuate erau incolore, neindicând nici acolo nimic în neregulă. Pornirea camionului atrăsese atenția tuturor. Privirile celor de jos se ridicaseră spre Cristian Toma. Acesta apăsă scurt pe claxon cerându-le să se ferească din drum. Apăsă din nou ambreiajul și introduse în viteză. Camionul se urni ușor din loc, parcurgând câțiva metri înainte. Inspectorul opri imediat și trase frâna de mână fără să taie contactul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
țeava de eșapament. Gazele arse evacuate erau incolore, neindicând nici acolo nimic în neregulă. Pornirea camionului atrăsese atenția tuturor. Privirile celor de jos se ridicaseră spre Cristian Toma. Acesta apăsă scurt pe claxon cerându-le să se ferească din drum. Apăsă din nou ambreiajul și introduse în viteză. Camionul se urni ușor din loc, parcurgând câțiva metri înainte. Inspectorul opri imediat și trase frâna de mână fără să taie contactul, după care sări sprinten din cabină. Mie nu mi se pare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
dacă putea considera informații în plus, puținele date de care dispuneau, dar măcar cunoșteau ultimul loc unde fusese acesta înainte de a i se pierde urma. Locul unde găsiseră camionul abandonat era puțin mai la deal de unde se afla el acum. Apăsă pe butonul telecomenzii și încuie mașina după care porni voinicește pe drum în sus. Demaraseră cercetarea plecând de la ipoteza că șoferul se îndreptase spre oraș. Pe drumul forestier sau prin pădure. Ba chiar se gândiseră că acesta s-ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]