3,340 matches
-
lămuriri că, în trecut, țăranii trăiau greu, dar astăzi, prin grija partidului, vom avea gospodărie colectivă, unde trebuie să muncim ca s-o întărim. Mulțumim pentru frumoasa prezentare care dînsul e specialist, în numele tineretului și îl vom mai solicita.” În loc de aplauze, se auziră două sau trei plesnituri neritmate. Deși niciodată nu puteam să trec de distribuirea rolurilor, seară de seară făceam repetiție la o piesă în care eroul se lămurea să fie vigilent cu materialele P.C.I. De fiecare dată veneau alți
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
trăgeam nădejde să se ridice careva împotriva lui Fărocoastă, îmi imaginam ce satisfacție ar fi domnit în întreg consiliul. Pregătisem îndelung cuvîntul, adunasem fapte și cîntărisem argumente. Mi-era frică, dar îndoielile mi se spulberau la auzul (firește, imaginar) al aplauzelor. Cel mai înverșunat atac îl îndreptam împotriva lui Fărocoastă care, avînd doar studii de patru clase primare, încasa cinci salarii. Într-o sală cu igrasie în pereții trasați cu un sinistru brîu negru, viermuiau, în numai cincisprezece bănci, copiii celor
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
al poporului, precizînd că trebuie operitate: stăm prost cu opinia, nu se difuzează presa și nu ne docomentăm. Cu ton revoluționar, îl întreabă pe factorul poștal: - Care-i situația, tovarășu’? Exprimîndu-și adeziunea la cele spuse, din prezidiu, Fărocoastă strigă: - Faceți aplauze, tovarăși! - Indolianța a ratat campania, sări președintele cooperației. Trebuie să vorbim de caractierul, adică adevărat și obiectiv... Cum s ar zice, la țintă, tovarăși! În cuvîntul său, șeful de post aduse cazul fetei din Dobrina ce făcuse plod de fată
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
plăcut, dar când ies pe scenă și mă produc nu mai e nici pe departe la fel de amuzant. Ba chiar, e foarte greu. Hideyoshi venise în spatele mamei sale și al lui Nene. Părăsise scena abia în urmă c-un moment, în aplauzele spectatorilor, și părea să nu se fi dezmeticit încă din emoția rolului. — Nene, continuă el, hai să petrecem o noapte liniștită în camera noastră, astă seară. Vrei să pregătești un banchet? Când spectacolul luă sfârșit, lumina puternică a lămpilor inundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
noi, aceasta nu are importanță deoarece conducătorii noștri prealuminați, ne spun că nici nu se poate așa ceva, deoarece China este o țară comunistă și nu ar putea să facă așa ceva fără aprobarea lui Băsescu, omul care a condamnat comunismul în aplauzele frenetice ale lui H.R. Patapievici și Mircea Hoară. În luna noiembrie, câteva mari televiziuni americane au dat la dos și nu au mai prezentat, un clip publicitar despre datoria publică americană. Materialul foarte educativ de altfel, a fost produs de
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
presupunea luarea la cunoștință a manifestărilor de gen din lumea liberă -, ci pentru că se regăseau întru totul, mai ales în acel spațiu al descătușărilor de energii pozitive. Iar energiile lor se descărcau în explozia luminilor, în tumultul muzicii, în furtuna aplauzelor. O zi și o noapte. Au fost spectacole care au durat două zile. Păunescu se odihnea cu capul pe masă, apoi tresărea, după miezul nopții, într-un vers nou, preluat ca o revelație de Vintilă sau de Stănculescu sau de
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
trăise multă vreme prin țări străine și care a rămas în literatura română cu un singur poem, din două versuri care sună exact așa: „Un om din Tecuci, avea un motor/ Ce nu folosea la nimic”. Strașnic poem, nu credeți? Aplauze, vă rog! Ei, dragii mei, acest om care făcea în acest fel fascinanta teorie al nimicului, integrându-se personal, voluntar și total, în acest concept al vidului absolut, a fost pus să conducă destinele unei instituții de artă deosebit de importantă
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
numărul fără să-mi dau seama În ce mă transformam. Fata aceasta cu bucle negre și buze roșii nu eram eu, ci doar o fată care arăta exact ca mine și pe care toată lumea o iubea. Da, o iubea. Auzeam aplauze. Auzeam oameni strigându-mi numele. Dar muzica curgea lent și minunat, acaparând inconștient toată atenția mea. Ea mă ghida, mă făcea să mă simt alta. Și Îmi plăcea să fiu alta. Executam mișcările perfect, deși abia dacă mă gândeam la
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
în cămăși de noapte. —Bravo, Rachel, mi-a strigat una dintre ele. Pleacă, nu te vrea, a zbierat Wanda-texanca. Adio! — Te iubesc, a strigat din nou Luke începând să urce scările. în secunda aia s-a auzit o explozie de aplauze și de ovații și vreo câteva oftaturi adânci. —Și eu te iubesc, am murmurat stând în fața ușii camerei mele paralizată, privindu-l pe Luke cum se apropia. Luke a ajuns pe palier și a continuat să înainteze spre mine. Fetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
c-ați venit! Sunt încântată să anunț că banii obținuți în urma evenimentului de anul acesta vor sposoriza nu unul, ci doi studenți pentru Workshop-ul Scriitorilor de la anul. Vă mulțumesc pentru incredibila voastră generozitate! Toți oamenii din cort au izbucnit în aplauze. — Iar acum, aș vrea să v-o prezint pe fiica mea, Claire Truman, care va da tonul, citindu-ne „Kubla Khan“-ul lui Coleridge. De cinci ani la rând citeam aceeași poezie. Era una dintre preferatele tatei, una dintre cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
Vivian. Ea și-a pus palma pe brațul lui, bătând din gene și aplecându-se ca să-i aplice un sărut dublu, languros. — Mulțumesc, Vivian. Apreciez foarte tare că ați venit cu toții aici, în seara asta. A urmat o explozie de aplauze furtunoase, iar mie mi s-a umplut inima de mândrie. — Există o singură persoană căreia chiar trebuie să-i mulțumesc - persoana care a văzut potențialul cărții și care a muncit neobosită ca s-o realizeze. Această carte îi aparține în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
strigă și face tumbe. Între valizele cu scamatorii, atârnat de bara trapezului, rotind fularul parizian, incendiind aerul cu nemulțumirea și jongleriile sale. Dă din mâini și din cap, pelerina flutură în arenă, fachirul n-are destul loc și aer și aplauze. Domină planeta, e singur, ca totdeauna. Mereu singur, singur pe lume. Tovarășe Orest, Aveți dreptate, Ortansa Teodosiu e accesibilă. Vioaie, băgăreață, descurcăreață, pătrunde peste tot, cum spuneți. Propun nume de cod: Șperaclu. Într-adevăr, faptul că locuiește aici în bloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
colegi. Paul Îl conduce spre centrul biroului. Am onoarea de a vi-l prezenta pe părintele și fondatorul acestei companii, pe cel care a influențat și inspirat o generație Întreagă de specialiști În marketing - Jack Harper ! Urmează un val de aplauze, iar Jack Harper clatină ușor din cap, zâmbind. — Vă rog, spune. Nu vreau să vă deranjez. Vă rog să faceți fiecare ce faceți În mod obișnuit. Începe să se plimbe În jurul biroului, oprindu-se când și când pentru a vorbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Încolăcesc În jurul degetelor mele. Când se termină spectacolul, sunt complet transportată. Lissy face o reverență de star, și Jack și cu mine aplaudăm frenetic, zâmbind cu gura până la urechi. Să nu spui nimănui că am plâns, zic, peste zgomotul de aplauze. — N-am să spun, zice Jack și-mi surâde ușor trist. Promit. Cortina coboară pentru ultima oară și lumea Începe să se ridice de pe scaune, luându-și hainele și gențile. Acum că revenim iar la normal, exaltarea mi se evaporă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
de dezamăgire și zâmbesc repede pentru a o ascunde. — Două sute de lire! îi zic lui Suze. E foarte bine! O dată... de două ori... adjudecat, spune Caspar și bate ușor cu ciocănelul de lemn. Doamnei în roz. Urmează un rând de aplauze, iar Caspar zâmbește radios. Ia eșarfa și tocmai vrea să i‑o dea Fenellei, când îl opresc. Stai, zic. Aș vrea să i‑o dau eu. Dacă se poate. Iau eșarfa de la Caspar și o țin pur și simplu în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
că și voi puteți ieși din ea. Luați măsuri. Vindeți‑vă hainele. Căutați‑vă un alt serviciu. O puteți lua de la capăt, așa cum voi face eu. În platou se lasă tăcerea. Apoi, brusc, din spatele unei camere de filmat, se aud aplauze. Mă uit șocată și îl văd pe Dave, cameramanul, zâmbindu‑mi și spunându‑mi pe mutește „bravo“. Gareth, regizorul de platou, i se alătură și el... apoi încă cineva... și acum întreg studioul aplaudă, în afară de Emma și de Rory, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
de platou, i se alătură și el... apoi încă cineva... și acum întreg studioul aplaudă, în afară de Emma și de Rory, care par de‑a dreptul interziși și de Zelda, care vorbește inflamată în cască. — Ei! spune Emma, încercând să acopere aplauzele. Ă... Acum vom lua o scurtă pauză, dar vă așteptăm din nou peste câteva momente pentru a afla mai multe despre povestea noastră de azi: povestea tragică... îhm... șovăie, ascultând ce i se spune în cască... sau, mai degrabă, povestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
verde. Ridică o vâslă imaginară, prefăcându-se că e într-o barcă, și își începe încălzirea, pășind într-un ritm de un pas înainte, unul înapoi și unul lateral. Se balansează, legănându-și brațele dintr-o parte într-alta. Zgomotul aplauzelor îi spune că au sosit liderii și membrii lor de cabinet. Ajutoarele din culise îi zoresc pe artiști să meargă în spatele cortinei. Bătaia tobelor se întețește de la o clipă la alta. Chipurile actorilor sunt machiate abundent cu pudră, ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
de acțiunea pe care o face ca să-și realizeze visul, de faptul că s-ar putea să devină o victimă a acestui vis. O eroină tragică perfectă. Ar putea să plângă, se gândește ea, zâmbind. Mao își face apariția în aplauze furtunoase. Mulțimea ovaționează cât poate: Tovarășul președintele Mao! El începe cu o glumă populară stilată, pe care foarte puțini o pricep. Fata e ca lovită cu leuca. De parcă l-ar fi întâlnit pe Buddha însuși. Bărbatul de pe scenă vorbește despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
de la Pagoda celor Șase Armonii. Crede că vor fi flatați și i se vor devota imediat. Doar e Doamna Mao. Se așteaptă la dorința sârguincioasă de a i se face pe plac. Însă atunci când cortina se ridică, nici urmă de aplauze. Petrecerile și reuniunile nu generează energie. Nici respect, nici prietenie. Mai târziu, Doamna Mao Jiang Ching află de la Kang Sheng că actorul și regizorul, bărbații care nu au putut să-și revină niciodată de pe urma tristeții prietenului lor, Tang Nah, i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
nu vă este limpede. Ce se întâmplă? Nu mi-e clară natura greșelii mele. Nu mi-am dat seama cât de măreață este Revoluția Culturală. Vedeți cum suntem respinși? zice Doamna Mao Jiang Ching, apucând microfonul după ce urcă pe scenă. Aplauzele mulțimii devin asurzitoare ca tunetul. Doamna Mao continuă, cu voce vibrantă. Ea sugerează mulțimii să se uite la afișul de deasupra capetelor lor, pe care scrie: Revoluția Culturală este o activitate de timp liber sau o treabă cu normă întreagă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
verde și banderola roșie de pe brațul stâng constituie înfățișarea la modă. Mulțima cântă: Soarele auriu răsare la est. Viață lungă marelui nostru conducător și salvator, tovarășul președinte Mao. Ora unsprezece. În toiul melodiei „Estul e roșu”, vine un ropot de aplauze furtunoase. Cei un milion și jumătate de oameni strigă. Curg lacrimi. Unii își mușcă mânecile ca să-ți rețină țipetele. Mao apare în vârful Porții Păcii Cerești. Pășește încet către barele de la marginea platformei. Poartă o uniformă militară și o banderolă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
că-mi veți vedea numele întinat. Nu mai au ce să-mi facă, mai mult de-atât. Și nu uitați că am fost actriță, o mare actriță. Am jucat cu pasiune. Voi, aceia care sunteți fascinați de mine, îmi datorați aplauze, iar voi, cei care sunteți dezgustați, n-aveți decât să scuipați. Vă mulțumesc tuturor pentru prezență. Mulțumiri Îți mulțumesc, Sandra Dijkstra, impresara mea, pentru că ai avut marea forță de a înota în apele tulbiri. Cinci ani pentru a ajunge la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
de pe toate panourile, din toate jurnalele de știri, Îi este la fel de familiar ca al lui Walter, al Christei, e bucuroasă să-i recunoască fața mică, micșorată, zvâcnind de ticuri și Încearcă să Îi ghicească mâna paralizată. Vocea lui, strigând printre aplauze, Îi este la fel de cunoscută ca vocile celor pe care În fiecare dimineață Îi vede În jurul mesei ovale, În fața celor patru, a celor trei cești de ceai cu felii egal tăiate de pâine umedă. — Așa cum se Întâmplă atunci când Îți moare cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
sus În jos, aplaudând mai departe. —...Mă gândesc la tine, care mai ai atât de condus, șoptește el, a scuză. Chipul nemișcat al Christei nu arată prin nimic că l-ar fi auzit. Își aude zgomotul palmelor, slab, netopit În aplauzele ritmice. Nu-i place exhibiționismul entuziasmului - aplaudatul În picioare -, dar trebuie să cedeze. Se ridică, și el, Împreună cu ultimii spectatori reticenți. —La tine m-am gândit... că mai ai de condus În seara asta, repetă. Christa Îi răspunde cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]