2,862 matches
-
tu să nu mai fii în fața lui, zise Proculus zâmbind. Valerius înțelese atunci că salturile în lături și mișcările continue ale tracului aveau un scop precis. Se ridică și reluă antrenamentul care, dincolo de aparența jocului, presupunea un efort enorm. Soarele apunea când Valerius se întinse pe salteaua lui de paie. Nu-i era foame și-și simțea mușchii arzând din cauza efortului. Mestecă încet felia de pâine care constituia cina și rămase nemișcat, cu capul pe sacul în care păstra panglica albă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
bine le-a făcut Sau că un geniu se va naște- Iar studiul crește cu tactul tăcut... O ființă supremă, dintre noi, ne cunoaște. * Imn Crengi subțiri cu flori albe... Spre mai sus Mă ridică din erori, Idealuri ce-au apus... Cu flori roze crengi subțiri... Isus! Flori pe zări, în iarbă flori... Spre mai sus Am trăit de mii de ori... E destul că tu te-ai dus... Flori pe zări, în iarbă flori... Isus! * [Imn] II Să dorm... Să
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
-n cartea vremii Filosoful proletar: Greve, sânge, nebunie. Foame, Plânset mondial... Pe când lasă-amurgul flăcări Pe-un final ce se anunță Pe-un decor miliardar... * Piano Și iar toate-s triste. Și azi ca și ieri- Potop de dureri. Și visul apune În negrul destin... Și vremuri mai bune Nu vin, nu mai vin, Și nici mângâieri... Și iar toate-s triste, Și azi, ca și ieri... * Mister Clavirile plâng în oraș Pe-o vreme de toamnă pustie... Și plopii plâng tot
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
era decât un gest de încuviințare, o plecăciune de supunere. Trupul lui a continuat să arate perfect. Mintea nu i-a slăbit niciodată. Trăia mereu, iar și iar, aceeași zi fiziologică. Trupul său: un imperiu fără un soare care să apună. într-o zi, cum plutea spre nici unde, a zis cu voce tare: — Vreau să-mbătrânesc. Nu să mor - să-mbătrânesc. Un pescăruș i-a dezvăluit cu un țipăt ridicolul acestor cuvinte. Vultur-în-Zbor și-a început căutarea lui Sispy și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
cele mai urâte detalii pentru a le da prietenilor fiori. Am mers direct printre ei și am ieșit fără să mă mai uit înapoi. Afară, seara era mai caldă decât atmosfera întreținută de aerul condiționat din bancă și, chiar dacă soarele apusese, cerul era încă luminos, un albastru levănțică intens, pătat cu mov. Unde trebuie să ajungi? întrebă Sebastian ajungându-mă din urmă. — În Farringdon. — Acolo locuiești? Vreau să spun, ai vrea să te duc acasă? Am clătinat din cap. E OK
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
m-am întrebat dacă nu cumva tocmai făcusem cea mai gravă greșeală - când am auzit de South Kensington m-am cam enervat -, dar sigur că eram mult prea îngâmfată. Uitasem de fapt cât de atrăgător era Sebastian Shaw. Soarele abia apusese când m-am dat jos din autobuz și am luat-o de-a lungul străzii Oxford, iar aerul încă era cald și îmbietor, pe un cer a cărui culoare, în anii ’20, era numită cenușă de trandafiri. În Londra, datorită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
gin tonic - așa cum o cerea locul - și m-am plimbat prin jur, observând cu interes apartamentul. Era mai degrabă un apartament de burlac, care nu spunea nimic despre proprietar; confortabil, dar anonim. Avea o priveliște foarte frumoasă, soarele începând să apună scălda acoperișurile clădirilor într-o lumină portocalie difuză; eram la etajul patru, îndeajuns de sus ca să văd în depărtare gazonul cimitirului Brompton, care era mai atrăgător decât s-ar crede. Ar fi rost de plimbări încântătoare dacă nu te-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
Mi-aș fi putut petrece întreaga după-amiază întinsă pe covorul de mușchi verde privind norii care treceau ușor, deasupra capului meu, dar, vai, convențiile sociale interziceau asta. Totuși, priveliștea asupra Londrei era fantastică; era seară, soarele doar ce începuse să apună, și majoritatea invitaților erau afară pe terasă, adunați în grupuri, sprijinindu-se de balustradă pentru a-și arăta unul altuia repere îndepărtate. Era pentru prima dată când priveam de sus în jos catedrala St. Paul, spre deosebire de alte dăți, când o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
mișcare Și timpu’ ar rămâne pe loc în neștire . De crezi că mâhnite în noapte s-ar stinge Cu lacrimi sordide și stele și lună, Că soarele-n zori ar uita să răsară Și-întuneric din cer ar uita să apună . De crezi că-n deșerturi pictate de ură, Cu sute de vorbe înecate-n tăcere, Căutând însetați picătura de rouă Vom găsi în fântâni doar veninuri și fiere De crezi că va sta Dumnezeu fără vlagă, Sărac și stingher în
Incertitudine. In: Gânduri şi doruri by Bogdan NEDELCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/509_a_844]
-
de o disperare fără margini, se grăbi să ajungă la Corso, unde Îl aștepta masterandul Oliver, cu ochii ațintiți În depărtări, Încercând să găsească adevărul ultim ce se ascundea acum undeva departe la orizont, dincolo de soarele ce tocmai da să apună. Ochii săi priveau În gol. Și mult dincolo de gol. Dar În gol și dincolo de gol nu se afla nimic În afară de singurătate și de beznă. Și poate nici atât... ...Stând la masa de alături, inginerul Satanovski Își Îndreptă bărbia sa rotundă spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
perete. Cere bătrânului un ștergar și se duce din nou la fântână să se spele pe mâini și pe față cu apa rămasă În găleata de lemn de pe ghizd. Ceața s-a ridicat inexplicabil de rapid, dar soarele deja a apus dincolo de creasta pietroasă a muntelui. Dealul din spatele mânăstirii pare ceva mai Întunecat acum, iar pe drumul ce-l Înconjură, pentru a ajunge În partea dinspre pădure a satului, o siluetă neagră, probabil a bătrânei, se deplasează cu o oarecare iuțeală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
Ce ne mai spun cuvintele? Ce spun? Când împrejur e-o lâncedă tăcere, Când cresc speranțele și-n răsărit apun, Când gratuită-i orișice părere... Dezlănțuit, un vânt de nebunie Tot mai chinuitor ne bântuiește, Ne bate, ne omoară, ne învie Și rațiunea lumi-o umilește... Un singur țel, al nebuniei, crește Tot mai tiranic și în orice oră, Să
CE NE MAI SPUN CUVINTELE?... by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83760_a_85085]
-
al nebuniei, crește Tot mai tiranic și în orice oră, Să urce sus, de mult se chinuiește Zadarnic, peste-a vieții auroră... Ce ne mai spun cuvintele? Ce spun? Când priveghem sub semnul nebuniei, Când nasc speranțele și-n răsărit, apun Și viața intră-n era agoniei?... Ne-asediaz-atâtea întrebări, Accentuând a chipului paloare Și ne rămân tot mai reduse zări Sub semnul, asasin, de întrebare...
CE NE MAI SPUN CUVINTELE?... by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83760_a_85085]
-
adâncul se măsoară-n înălțime; Mă-ntreb mereu, de ce numărăm anii, De ce mă simt adesea pripășit, Pe care drum nu întâlnesc dușmanii, De ce viața are un sfârșit?... De ce, din jocul zbuciumat al vieții, Cu remușcări și glasul tremurând, Când vor apune anii tinereții, Va trebui ca să plecăm pe rând?...
DE CE? by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83773_a_85098]
-
mari de străini care se Învârteau de colo-colo, sorbind cidru fierbinte și gustând din Baba Ghanoush. Auzi, mamă, cine sunt toți oamenii ăștia? am Întrebat, strecurându-mă după ea În bucătărie, unde mai pregătea o porție de limonadă. Soarele tocmai apusese - sau mai bine spus, cerul se Întunecase, căci nu prea fusese soare În ziua aceea - și un fel de orchestră klezmer Începuse să cânte. Un bărbat care purta sandale foarte asemănătoare cu ale tatei scoase un chiot fericit și Începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
pădure. Când soarele și-a luat în brațe ultimele raze și a trecut dincolo de deal - că de dealuri nu ne puteam plânge - „răcutele” - adică sergentul nostru - a dat comanda: „Înainte, marș”. Caii au pornit sforăind ca niște năluci. Când a apus soarele, ni s-a părut nouă că se ridică o perdea de nori cam negri, dar ce ne-am zis: norii cu treaba lor, noi cu treaba noastră. În scurtă vreme, am ajuns în marginea pădurii, dar și norii au
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
o noapte a vieții sau o noapte a morții. Dar prezența unui călugăr Shaolin În mijlocul lor spunea că va fi, totuși, o noapte a vieții. Departe, spre munții Nanșan, soarele, acoperit de o pătură groasă de nori, se pregătea să apună. Seara de 10 ianuarie 1475, Vaslui, Moldova Cerul se lăsa, parcă, tot mai jos deasupra văii Bârladului. Cobora cu tot cu norii frământați și cenușii, ca și cum pământul ar fi urmat să fie acoperit curând de o cortină imensă, sau ca și cum o altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
doi se așezaseră și continuau o discuție Înfierbântată. - Vino, Cosmin! spuse Ștefan, văzând că Oană n-ar vrea să Întrerupă convorbirea, dar pare a fi, totuși, nevoit s-o facă. - Iertare, măria ta, spuse căpitanul. Nu mai e mult până apune soarele. Ar trebui să ieșim din munți. - Da, căpitane, spuse Vlad Dracula, veți ieși. Deși știi la fel de bine ca mine că nici o primejdie nu se află În acești munți. Cea mai mare primejdie vine din victoria voastră la Vaslui. Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
vântului de seară și lăsând timpul să-și picure Încet clipele, adâncindu-se Într-o fericire tăcută și imensă, Îndelung așteptată și niciodată crezută a fi cu putință. Departe, În văi, se auzi semnalul de victorie al vânătorilor domnești. Soarele apunea roșiatic, deasupra munților. Alexandru veni, Încet, puse un braț pe umărul tatălui său și celălalt pe umărul fratelui. Nu mai era nimic de spus. Nu atunci. Nu acolo. Înserarea sosi cu un fâlfâit lung de aripi, Învăluind tăcerea aceea care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
să ajung la capătul lumii. Tu trebuie să ajungi la mormântul lui Amir. - Adevărat. Dar nu vom putea trece de Zid. - Poate. Asta nu ne oprește să Încercăm. În cerdac se ivi și Gianluca Fontanelli, privind pădurile dincolo de care soarele apunea Într-o lumină care cobora de la albastru spre negru, În toate semitonurile pe care le putea avea un cer senin care aștepta noaptea. Se Întoarse și Îi privi pe cei doi frați. - Ce vezi la noi, Gianluca? Întrebă, curios, Alexandru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
planul conștiinței sunt singurele foloase care vin. Dacă vin... Steaua mea Se spune că f iecare om se naște cu steaua lui, care îi veghează existența și-i diriguiește destinul. În popor există credința că, odată cu trecerea omului în neființă, apune și astrul care l-a întovărășit pe parcursul vieții. Unele stele, susțin astrologii, sunt purtătoare de noroc, altele nu. Steaua mea, face parte, cred, din a doua categorie. Ce puteam să fac? Nu mi-a stat la îndemână să aleg. Când
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]
-
copacii săi, și așteptând ceva, orice, să-i umple viața. Acel ceva se află la numai o milă depărtare de el, în linie dreaptă, deși, cu drumurile astea prăfuite și accidentate, distanța s-ar putea dubla. În lumina soarelui ce apune, Forrester întrezărește o lucire metalică și o sclipire trandafirie ivită pe fundalul cenușiu al pământului. Se oprește să se uite, simțindu-și fălcile încleștate și crispându-se în șa, fără să știe din ce motiv, ca un cavalerist la paradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
colonelului de artilerie a văzut un astfel de caz. Soția reprezentantului politic din Bharatpur jură că a văzut un grup dintre aceștia (aceștia însemnând membrii ai Clubului Poștei și Telegrafului) jucând bridge cu pălăriile pe cap. În interior. Seara. Soarele apusese și ei se aflau încă acolo, cu topi-urile de soare pe capete, balansându-se, ca și cum ar fi mers la călărie, într-o dimineață de vară. Soției reprezentantului îi face plăcere să repete această poveste. Amicilor ei le place s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
foi la cină, așa încât trupul său amenință să se repeadă dincolo din granița hainelor. Alcoolul a avut contribuția sa nefastă. În perioada serviciului, maiorul, ca și alți luptători ai imperiului, obișnuia să prelungească momentul primului pahar al zilei, cam de când apunea soarele până înspre primele ore ale dimineții. Când a fost trecut din armată în serviciul politic, primul pahar a fost devansat rapid pe la nouă dimineața și s-a înțepenit acolo. Dragul meu băiat, repetă maiorul, eliberându-și fălcile proeminente din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
altele și, o vreme, școala a fost considerată la modă, atrăgând fii aristocrației mai puțin importante. Din păcate, când trenul care-l aduce pe Jonathan într-o după-amiază de august oprește în stația adormită de din Chopham, aceste zile au apus de mult. Chopham Hall se află undeva pe la mijloc în ierarhia școlilor englezești, sub Harrows, Eaton și Winchester, deși este încă destul de sus pe scara socială pentru ca sătenii să-și ridice șapca în fața tinerilor studenți, chiar dacă scuipă după ce aceștia au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]