2,289 matches
-
procesul creării lumii. De fapt, dintre toate lucrurile de pe pământ nimic nu pare mai apropiat de această idee. În procesul zidirii lumii, distingem tot două momente deosebite, după modul nostru de înțelegere. Unul e ideea cosmosului existând din eternitate ca arhetip ideal în înțelepciunea divină, iar al doilea e concretizarea ei prin creația lumii în afara esenței divine, în timp și spațiu. Sfântul Grigore de Nazianz, răspunzând curiozității noastre naiv omenești de a ști ce făcea Dumnezeu înainte de crearea lumii, scrie că
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
opera în forma ideală din propria-i fantezie, înainte de a o concretiza obiectiv în materie. Dumnezeu însă a luat numai din sine ideea lumii, iar materia ei a creat-o din nimic. Artistul nu e Dumnezeu. Forma vizionară, care e arhetipul ideal al operei lui, e combinată din elemente date de experiența vieții naturale, iar materia în care o modelează e luată de asemenea din natură. Numai sensul ce fulgeră din operă are direcția unei alte ordini de existență decât cea
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
bună. De fapt, aproape nici unul nu e perfect mulțumit de realizare, chiar când pentru noi, amatorii, opera pare desăvârșită în „splendoarea formei peste părțile proporționate ale materiei”. Dacă Dumnezeu gândește direct în fapte și faptele răspund perfect formelor esențiale sau arhetipurilor divine, artistul gândește în imagini și numai după aceea intervine mâna măiastră sau tehnica pentru a le da contur sensibil. Să observăm că abia în momentul când, tehnica îndeplininduși munca titanică, artistul își contemplă sensibil opera, numai atunci contemplația noastră
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
trebuie să fie nefericit că nu-l are. Fiecare suntem înzestrați cu o capacitate anumită, personală. Toată înțelepciunea creștină a vieții stă în perfecționarea maximă a darului natural de care ne bucurăm. Și precum fiecare făptură din lume își are arhetipul în atotștiința lui Dumnezeu, tot astfel, fiecare dar cu care suntem înzestrați își are corespondentul desăvârșitor în darurile harice ale Duhului Sfânt. Ceea ce se numește asemănarea cu Dumnezeu e împlinirea în contemplație și în faptă a capacității noastre personale cu
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
mai primitivă a omenirii, cu imaginile, simbolurile și mitologia ei rudimentară, nu s-a modificat în curgerea veacurilor, ci s-a păstrat intactă în acest fond inconștient, cristalizându-se în forme sau tipare generale pe care doctorul Jung le numește arhetipuri. Aceste arhetipuri de o valoare universală populează inconștientul colectiv. În raport cu ele, individul care le poartă în bezna sufletului fără săși dea seama este el însuși, adică individ, în măsura în care e atipic. Față de individualitatea netipică, arhetipurile exercită o covârșitoare influență de o
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
a omenirii, cu imaginile, simbolurile și mitologia ei rudimentară, nu s-a modificat în curgerea veacurilor, ci s-a păstrat intactă în acest fond inconștient, cristalizându-se în forme sau tipare generale pe care doctorul Jung le numește arhetipuri. Aceste arhetipuri de o valoare universală populează inconștientul colectiv. În raport cu ele, individul care le poartă în bezna sufletului fără săși dea seama este el însuși, adică individ, în măsura în care e atipic. Față de individualitatea netipică, arhetipurile exercită o covârșitoare influență de o putere supraindividuală
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
pe care doctorul Jung le numește arhetipuri. Aceste arhetipuri de o valoare universală populează inconștientul colectiv. În raport cu ele, individul care le poartă în bezna sufletului fără săși dea seama este el însuși, adică individ, în măsura în care e atipic. Față de individualitatea netipică, arhetipurile exercită o covârșitoare influență de o putere supraindividuală. Inconștientul colectiv e dinamic ca și cel personal, imaginat de James, și împinge rând pe iând arhetipurile îii conștiință. „S-ar putea spune, zice doctorul Jung că o matcă de fluviu s-
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
fără săși dea seama este el însuși, adică individ, în măsura în care e atipic. Față de individualitatea netipică, arhetipurile exercită o covârșitoare influență de o putere supraindividuală. Inconștientul colectiv e dinamic ca și cel personal, imaginat de James, și împinge rând pe iând arhetipurile îii conștiință. „S-ar putea spune, zice doctorul Jung că o matcă de fluviu s-a săpat adânc în sufletul nostru și că, în această matcă, viața care mai înainte dibuia în nesiguranță și se răspândea pe suprafețe vaste, dar
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
găsește târâtă brusc de un val puternic, după ce a atins înlănțuirea particulară a împrejurărilor care, din totdeauna, au contribuit la producerea imaginii primitive”(C.G. Jung: Essais de Psychologie analytique. p. 142 ), în momentul apariției acestei imagini primitive sau a acestui arhetip, se dă o luptă cu individul netipic, din care acesta iese înfrânt. Eul e cuprins atunci de sentimentul „unei puteri supraumane”, care nu e altceva decât forța covârșitoare a inconștientului colectiv. Omul, înfrânt în individualitatea lui, e captat sufletește în
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
luptă cu individul netipic, din care acesta iese înfrânt. Eul e cuprins atunci de sentimentul „unei puteri supraumane”, care nu e altceva decât forța covârșitoare a inconștientului colectiv. Omul, înfrânt în individualitatea lui, e captat sufletește în tiparul universal al arhetipului și faptul acesta îi dă un sentiment de eliberare. În el nu mai trăiește atunci o ființă particulară, ci specia întreagă, iar glasul lui devine astfel „glasul întregii omeniri”. Cu alte cuvinte, gândurile înalte, ce-l năvălesc, nu sunt gânduri
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
atunci o ființă particulară, ci specia întreagă, iar glasul lui devine astfel „glasul întregii omeniri”. Cu alte cuvinte, gândurile înalte, ce-l năvălesc, nu sunt gânduri sau idealuri proprii „ci variante prin care transpare mai mult sau mai puțin un arhetip”. Ce este, deci, inspirația artistică, după Jung? Ea nu e altceva decât erupția în conștiință a unui arhetip primitiv. Opera de artă vine de dincolo de individ, adică din profunzimile inconștientului colectiv, ea „își aduce forma proprie”, pe care o impune
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
gândurile înalte, ce-l năvălesc, nu sunt gânduri sau idealuri proprii „ci variante prin care transpare mai mult sau mai puțin un arhetip”. Ce este, deci, inspirația artistică, după Jung? Ea nu e altceva decât erupția în conștiință a unui arhetip primitiv. Opera de artă vine de dincolo de individ, adică din profunzimile inconștientului colectiv, ea „își aduce forma proprie”, pe care o impune artisului, care, având conștiința că nu-i aparține lui și că se găsește mai prejos de ea, o
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
remarcăm acest lucru prețios din partea unui medic psihanalist, care se ridică vehement să apere demnitatea artei tocmai împotriva școlii din care face parte. Dar o întrebare se ridică în chip firesc, cum și de unde avem noi cunoștință de existența acestor arhetipuri, înzestrate cu forță creatoare peste voința individului, de vreme ce ele nu zac nici măcar în inconștientul individual, ci mult mai adânc, în misterul abisal al inconștientului colectiv? După modesta noastră părere, aici atingem punctul nevralgic al acestei foarte seducătoare teorii. Doctorul Jung
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
reconstruim modelele primitive ale imaginii originale decât cu ajutorul concluziilor trase din opera de artă perfectă”(C G.Jung: Op. cit. p. 141) Cu alte cuvinte, gâsindu-ne, bunăoară, în fața unei Madone de Rafael, nu trebuie să vedem în ea capodopera acestui geniu, ci arhetipul sau imaginea primitivă pe care a visat-o un troglodit acum zece mii de ani și pe care el a impus-o penelului peste capul lui Rafael, prin forța dinamică a inconștientului colectiv! lată toată esența teoriei inspirației formulată de Jung
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
de artă e produsul inconștientului care „tiranizează” pe artist, în timp ce conștiința lui proprie nu participă cu nimic, nu poate să participe cu nimic la actul creației, mărginindu-se pur și simplu să înregistreze pasiv apariția din abisul neguros a imaginarelor arhetipuri creatoare! Dacă izolăm această idee de cadrul atavismului mirific, prin care Jung populează sufletul individual cu nenumărații strigoi ai omenirii defuncte, rămâne același inconștient dinamic, cum îl concepe Th. Ribot și cum am văzut că îl concepe William James, cu
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
le respingi, fără să fie nevoie de argumentări speciale. Ca să înțelegem mai bine lucrurile, trebuie să spunem că stilul nu e totuna cu inspirația. Pe câtă vreme Jung dă importanță inspirației, care n-ar fi altceva decât izbucnirea la suprafață a unui arhetip primitiv, ce pândește de veacuri și poate de mii de ani în inconștientul colectiv, Lucian Blaga nu dă nici o însemnătate acestei chestiuni. Pentru el, stilul e produsul inconștientului. Indiferent de originea ei, inspirația e momentul hotărâtor, când apare în câmpul
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
al omenirii de a recuceri, de a reface pe fața globului pierdutul paradis pământesc? Și dacă cultura, în cea mai înaltă și mai spirituală semnificație a ei, e plăsmuirea unui simbol al frumuseții ideale, ce ne oprește să-i identificăm arhetipul în paradisul ceresc, în patria unde se dorește ca la el acasă sufletul nemuritor? Pentru sensibilitatea creștină e prea puțin lucru să se prefacă a crede că obiectul suprem al artei și al filosofiei e „Ideea eternă” a platonismului, reactualizată
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
mai asemănătoare. Arta tuturor timpurilor e un chip al vieții modelat după idealul ei ceresc. Stilul egiptean, stilul grec, stilul gotic, stilul bizantin-nu întrupează în variatele lor forme reproducerea naturii noastre imperfecte, ci transformarea ei în cosmosuri ideale, stilizate după arhetipuri din zenitul spiritului. Nostalgia paradisului e impulsul fundamental al plăsmuirilor omenești. Această convingere că sensul culturii e în ultim termen un sens religios ne determina să scriem în 1930 (Gândirea, Decembrie, anul X): „Ce este arta decât o schimbare la
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
cele două principii ale vieții se anulează unul pe altul și care pare o fioroasă ispășire a cine știe căror păcate. Androginul e conceput ca o enigmă sublimă a destinului omenesc, proiectat dincolo de moarte, pe planul veșniciei. El e un arhetip etern din lumea ideilor pure, căruia nimic nu-i corespunde din viața terestră. El plutește mai presus de orice păcat, în zăpada spirituală a unei feciorii fără sfârșit. Urmele acestei idei de unitate simbolică, transcendentă, a celor două principii ale
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
ci de a le pune, prin seducția simbolurilor plăsmuite, în fața veșniciei. Căci dacă frumusețea e numele lui Dumnezeu și realitatea ci transcendentă e învestită cu acea inefabilă putere de atracție, care adună sufletul din imperfecțiunile lumii și-l absoarbe spre arhetipul desăvârșit din înălțime, geniul, care creează prins în acest curent de energie spirituală, îndeplinește una din cele mai nobile funcții pe pământ. El e proorocul umanității de dincolo de moarte. Iată motivul pentru care Biserica noastră socotește arta ca un vehicul
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
sa exterioară: aura Sfinților, luminozitatea trupului lor, lumina taborică și cea a Învierii, lumina percepută cu ajutorul ochilor transfigurați. Cunoașterea religioasă autentică este cunoașterea revelată, trinitară, în descendența tradiției capadociene: în Sfântul Duh se poate vedea chipul Fiului și, prin El, Arhetipul abisal, pe Tatăl. Răspunsul ortodox formulat de Sfântul Teodor Studitul iconoclasmului este semnificativ: chipul este întotdeauna neasemănător prototipului, după ființa sa, dar îi este asemănător după ipostas și nume. Pe icoanele lui Hristos este reprezentat ipostasul Cuvântului întrupat și nu
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
a Duhului fără a ne raporta la o valoare esențială a creștinismului, la atributul său primordial, libertatea credinței. În forma mistică a cunoașterii, realismul scoate omul din lumea vizibilă, transgresând indistincțiile dintre exterior și interior și situând ființa în orizontul arhetipurilor. În plan uman, potrivit concepției lui Petre Țuțea, Realul nu se identifică cu obiectul cunoașterii fenomenalismul kantian, ficționalismul -, iar sub raport mistic, Realul echivalează cu Adevărul Unic. Iată de ce gânditorul român formulează o concluzie pertinentă: nu se poate niciodată gândi
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
contrazice valoarea sensibilă, valoarea reală 6. Acum, imaginea dobândește adevăratul său sens, fiind interpretată prin intermediul Celuilalt sau Aceluiași, un raport deja depășit între imagine și gândire. Gaston Bachelard introduce termenul de "imagine imaginată" care nu este decât o sublimare a arhetipurilor. Dialectica energetismului imaginar împlinește o funcție primordială care poate regla regimul complexelor de imagini, descoperind rețele implicite ale funcționării lor. De la Filosofia lui Nu și Aerul și visele până la Poetica spațiului și Flacăra unei lumânări, Bachelard restituie funcția simbolică a
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
decurge decât din convergența unei rețele de semnificații. Imaginea ia naștere numai în cadrul traseului antropologic; ea nu are semnificație decât în prelungirea unui gest pulsional. Imaginile nu reușesc să scape unei reificări, unde se întâlnesc elementele primordiale ale lui Bachelard, arhetipurile lui Jung, ambele având a priori semnificația lor. Ca idee centrală, trebuie să reținem că imaginile au capacitatea de a se structura în constelații, căci ele sunt dezvoltări ale aceleiași teme arhetipale sau variații pe un arhetip 7. Recuperarea sensului
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
ale lui Bachelard, arhetipurile lui Jung, ambele având a priori semnificația lor. Ca idee centrală, trebuie să reținem că imaginile au capacitatea de a se structura în constelații, căci ele sunt dezvoltări ale aceleiași teme arhetipale sau variații pe un arhetip 7. Recuperarea sensului imaginii simbolice oferă o bună oportunitate de valorizare a dimensiunilor traseului antropologic, în care "hermeneutica reductivă" și "hermeneutica instaurativă" nu sunt suficente. Dacă "hermeneutica reductivă" limitează simbolul la un "epifenomen", la o "suprastructură", "hermeneutica instaurativă" augmentează simbolul
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]