21,099 matches
-
început în felul acesta: Am crezut întotdeauna că nimic nu valorează mai mult decât liniștea și că lucrul cel mai bun lucru pe care-l poți face e să imiți buhaii-de-baltă, care-și petrec vremea la malul mării, întinzându-și aripile, în singurătatea lor. Dar eu nu mai am o astfel de posibilitate. Ireparabilul s-a produs. Cine știe? Poate chiar acum sau mai târziu, peste o oră, o patrulă de gardieni beți va veni să mă aresteze. N-am nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
intereseze viața imbecililor, a acestei canalii plesnind de sănătate, care mănâncă bine, doarme bine, face dragoste bine, pe care n-o încearcă nici cel mai mic rău și a cărei față nu era atinsă în treacăt, în fiecare clipă, de aripa morții? Doica mă trata ca pe un copil. Voia să mă privească peste tot. Eu mă simțeam încă jenat în fața soției mele. Când intra, acopeream chiuveta ce-mi servea drept scuipătoare, îmi pieptănam părul și barba, îmi aranjam boneta de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
În timp ce fumam, gândurile mi se măreau, deveneau grațioase, fermecătoare, ușoare. Evoluam într-un alt mediu, dincolo de lumea obișnuită. Imaginația mea, eliberată de greutatea lucrurilor pământești, își lua avânt spre o sferă liniștită și taciturnă. Aveam impresia că rătăcesc, purtat de aripile aurii ale unui fluture de noapte, de-a lungul unei lumi vide și strălucitoare, unde nu exista nici un obstacol. Opiul îmi provoca o plăcere atât de profundă, mai mare chiar dacât dacă aș fi gustat din moartea însăși. Părăsii reșoul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
mai multe ori: „Moarte, moarte...“ Nu deschisesem gura. Dar sunetul vocii mă sperie. De altfel, îmi pierdusem vechea îndrăzneală. Era asemenea muștelor care invadează casele, când începe toamna, asemenea muștelor descărnate și fără viață, care se sperie de bâzâitul propriilor aripi. Rămân un timp pe peretele despărțitor, strânse unele în altele, apoi, când înțeleg că sunt vii, se aruncă prostește asupra ușilor și pereților, iar cadavrele lor cad peste tot în cameră. Din momentul în care pleoapele mi se închideau, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Îngrozitor e să privești găinile În ochi. Te fixează prostia. Moartea și prostia”. Păi atunci, ce sentiment trebuiau să-ți inducă momentele În care-i priveai În ochi pe Torquemada, Stalin, ori Ceaușescu?! Găinile-s ...Îngeri (doar și ele au aripi!), pe lîngă marii călăi ai omenirii !... Am cunoscut, acum două decenii, un actor bun, dar cam de modă veche . Eu realizasem, sub direcția lui, un spectacol de gaguri - gen care nu producea nici o impresie histrionului. La premieră, după al zecelea
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
a golit paharul și s-a Întors pe partea stîngă. După cîteva clipe, nu mai res pira. Trecuse din viață În moarte cu simplitatea-i obișnuită. Era 2 iulie 1904. Pendula arăta ora trei. Un fluture mare de noapte, cu aripile negre, intrase pe fereastra deschisă și se izbea cu disperare de lampa aprinsă. Această zbatere Înăbușită În jurul mortului, devenea cu timpul obsedantă. Medicul s-a retras după ce a rostit cîteva cuvinte de consolare. Deodată, o pocnitură veselă: sărise dopul sticlei
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
Apoi m-am întors iar pe net, mustăcind ca motanii la oala de smântână. Ilona 19 și Tom, prietenul ăla al lui frate-miu, scriitorul, mă invitau la o partidă până-n zori, la două mese. M-am dat lovit în aripă, că-s obosit și am întrebat dacă vine să mă ia și pe mine cineva cu mașina într-o asemenea acțiune. O să vină tot săracu' Doru, răbdătorul meu partener de bază, că s-a întors din Spania sau Italia, ori
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
ai grijă și nu mai fă ghidușii de-astea, că dacă nu-ți punea asu' de caro din prima, furai două banane ca nimic și se scria în dreptul lor!" Știam și eu foarte bine treaba asta, dar pluteam ambetat pe aripile gloriei. Eram un zeu al bridge-ului hălăduind prin Olimp. Aveam o limpezime analitică de cleștar și intuiții de geniu. Simțeam prin toți porii jocul. Priveam cu o milă nedisimulată la cei doi amărâți care, într-un mod absolut rudimentar
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
pe care, firește, noaptea o lași în fața blocului, la discreția oricărui bețiv cu capsa pusă sau a vreunui aurolac în vrie. Dar n-aveam timp acum de adâncirea unor asemenea reflecții M-am cățărat rapid pe roată, după aceea pe aripă, și țuști înăuntru, pe fereastra deschisă, profitând de neatenția tipei care-și punea centura de siguranță. M-am ascuns în spate, după o tetieră și am așteptat. Știam eu că ăștia, el sigur, mie-n sută, lucrează pe undeva, tot
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
rog, acum așa pare", consimte baba. Da', oricum, rămâne o chestie ciudată. Ciudată rău de tot, nu așa..." Parcă și văd alea trei puncte de suspensie din finalul spuselor lui madam Săvulescu. Insinuante puncte! Se dă atât de lovită în aripă de ai jura că a dat în ulcer de grija mea. "Asta e! Rămân totuși la părerea mea. Dan o să apară și o să ne spună ce i s-a întâmplat. Dacă o să fie vreo istorie de-aia gogonată, una care
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
semn amicului să-l urmeze. O luară pe un hol de unde portarul scosese de mult toate becurile ca nu cumva vreun curios să se apuce să cotrobăie. O măsură de siguranță în plus nu strică niciodată, chiar dacă prin subsolul acelei aripi nu pătrundea cineva decât o dată pe an, cu ocazia vreunui inventar. La ultima ușă se opriră. Vasile desfăcu mecanismul ingenios de închidere cu un soi de cheie cu cap triunghiular, meșterită manual. Intrară în acea cameră și iată că aici
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
care, deși abia se sculase din somn, o recunoscu ca fiind a domnului ministru secretar de stat. "Poftiți?!" "Ce să poftesc, bă, ce să poftesc?", se stropși domnul Sandu. "Umbli să-mi faci manevră și acu' te dai lovit în aripă?" "Ce manevră, domnu'?" "Aaaa! Te pomeni' că nu știi nimic dă toate bancnotele alea pă care stătea scris mită, nu?" "Să mor io dacă știu ceva!", spuse Relu, trecut deja de o nădușeală rece. Adăugă speriat, în șoaptă: Da' telefonu
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
acum singuri, aproape uitați parcă și de Dumnezeu, într-unul din apartamentele propriei lor case, treisferturi locuită de chiriași „băgați cu forța” de regimul de atunci, în anii puterii populare, și rămași acolo, cu rădăcini în toată regula. Situat în aripa stângă, la parter, cu vedere atât spre grădină cât și spre cele două străzi care-și găseau punctul de întâlnire tocmai în unghiul de 90 de grade pe care-l închegau zidurile, apartamentul era cu vedere spre zăvoaiele ce împânzeau
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
cimitirul lui preferat, se așeză repede pe o bordură de mormânt, lângă o tufă Buxus buxus frumos coafată, ca să-și tragă sufletul și să aștepte cu înfrigurare, ridicarea cortinei. Deasupra lui statuia, care, din față, închipuia un înger păzitor cu aripile deschise ocrotind la piept o tânără fată, statuie de statura unui om, cea mai frumoasă de altfel din întreg cimitirul (o așa statuie și-ar fi comandat și el pe eventualul mormânt dacă timpurile erau timpuri și lumea lume). Pe
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
Orice aș fi făcut, dincolo de vorbele răstite și de plecare, îmi apărea în minte zâmbetul privirilor ei. Totuși, speranța că în seara aceasta ne vom întâlni la repetiție și că ziua următoare voi juca în scenă cu ea îmi dădeau aripi. Oblojirea sufletului rănit de plecarea ei, era însăși reluarea în memorie, a discuției... Acuma începeam să pricep eu cât de cât, de ce am găsit statueta Afroditei făcută cioburi. Fusese așa ca și cum ar fi trebuit poate, să corespundă unui anumit plan
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
o dată de câtă generozitate e în stare. Chiar prea multă generozitate.” 6. Joi. 17 aprilie ’81. Păsările lui Braque. Liniștite și imobile. Unde zboară aceste păsări? De fapt nu zboară. Există în ele un dor de eternitate. Dacă ar mișca aripile, ar deranja parcă tot. Sau dacă ar țipa. Ele nu zboară “pentru a nu se angaja în moarte”. Nu zboară pentru a se goli de „amenințare“. Sunt suspendate nu între cer și pământ, ci între ceea ce a fost și ceea ce
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
sunt pe drumul bun, în ceea ce privește sănătatea mea, un drum bătătorit de miile de persoane care l-au ales, un drum sigur care te ajută să ajungi acolo unde îți dorești. Am primit câte o insignă, care reprezintă un vultur cu aripile deschise, am rămas impresionată. Frumoase momente de viață și Mulțumesc Forever. Eu cred că doar în aceste condiții ne putem reveni și putem elibera presupunerile și pe acei mulți: nu, dacă, sau nu se poate. Dar totul depinde de fiecare
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
ne împovăreze, să ne încetinească și să ne priveze de conștiința momentului prezent, ele ne scot din armonia fluxului normal universal și din păcate fac același lucru și cu cei din jurul nostru. Bagajele noastre psihice reprezintă o mare povară pe aripile noastre și ne împiedică să călătorim cu viteza fericirii și păcii sufletești. Ori de câte ori vom călători cu aceste bagaje psihice inutile, mintea noastră va fi agitată, împovărată și iritabilă, iar inima este goală, tristă și închisă. Călătoria cu bagaje psihice mai
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
Pâcu, ca de fiecare dată, a ridicat ulcica, a drămăluit-o, a dus-o la gură și a băut prelung... După ce și-a liniștit setea, a pus mâna pe fluier... O doină cu unduiri prelungi a început să fâlfâie din aripi la Crâșma din drum... Cărăușii ascultând ghersul tremurat al fluierului, au plecat capetele ca într-o reculegere... După un timp, pe nesimțite, un tril din ce în ce mai viu a început să curgă peste capetele plecate ale cărăușilor. În cele din urmă, melodia
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
Acum să te văd ce poți! Să nu mă faci de rușine, flăcăul moșului!” Pe drum, moș Dumitru s-a apropiat de Pâcu. Ghiontindu-l cu cotul, i-a zis de-a dreptul: Și zi așa, Pâcule. I-ai tăiat aripile fluturelui înainte de a și le pârli la lampă... Despre ce aripi și despre ce fluture îi vorba, Dumitre? - a făcut-o Pâcu pe nepriceputul. Hai, n-o mai fă pe neștiutorul cu mine, fiindcă și eu mă pregăteam să-i
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
rușine, flăcăul moșului!” Pe drum, moș Dumitru s-a apropiat de Pâcu. Ghiontindu-l cu cotul, i-a zis de-a dreptul: Și zi așa, Pâcule. I-ai tăiat aripile fluturelui înainte de a și le pârli la lampă... Despre ce aripi și despre ce fluture îi vorba, Dumitre? - a făcut-o Pâcu pe nepriceputul. Hai, n-o mai fă pe neștiutorul cu mine, fiindcă și eu mă pregăteam să-i rup aripile... Că prea s-o apropiat de foc! Bine ai
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
înainte de a și le pârli la lampă... Despre ce aripi și despre ce fluture îi vorba, Dumitre? - a făcut-o Pâcu pe nepriceputul. Hai, n-o mai fă pe neștiutorul cu mine, fiindcă și eu mă pregăteam să-i rup aripile... Că prea s-o apropiat de foc! Bine ai făcut ce i-ai făcut, Pâcule... Cu mine nu i-ar fi fost ușor, că, dacă intra în moara mea... Doar tu n-ai uitat... Uite că se poate face treabă
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
avea nici un Dumnezeu, până într-o zi. Adică până într-o seară... Apoi să știi, Dumitre, că îl cunosc și eu pe acela. Daa! Îl cunosc ca și cum mă cunosc pe mine... Și ți-a plăcut cum i-am tăiat eu aripile bărzăunului care se băga unde nu-i fierbea oala? Nu mi-o plăcut, Dumitre... Nu mi-o plăcut deloc chiar. Nu puteai și tu să începi cu o vorbă bună acolo? Ca oamenii? Că mi-o umblat o măsea ca
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
calea lupilor ca să nu-mi iasă înainte, Doamne!...” În spuza ceea de lumină slobozită de soarele trecut dincolo de dealul Ponoarelor mi s-a părut că ghicesc în zare cireșul de lângă șleau...Mi s-a părut doar, dar inima a prins aripi și am pornit mai vârtos la drum! Ochii mă usturau cumplit, dar căutam să ghicesc fiecare tufă sau copăcel știut pe marginea drumului... În cele din urmă, întunericul a cuprins tot ce mă înconjura. La un timp am băgat de
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
voluptate peste a lui, rămas înmărmurit... Au stat așa preț de o clipă... Se părea că Hliboceanu a cedat ispitei și a acceptat revărsarea pasiunii Măriuței, pusă în acel sărut, dar... Totul a dăinuit mai puțin decât două bătăi de aripi ale unei vrăbii... Ochii lui Hliboceanu au sclipit ca două stele într-o noapte geroasă... Brațele i s-au încordat și dintr-o mișcare a îndepărtat-o pe femeie, care părea că nu pricepe nimic... Ce faci, Măriuță? Ce-i
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]