2,578 matches
-
a invitat pe Avram Iancu la Sibiu pentru a-i cere ajutorul în dezarmarea lăncierilor români din Zarand. Iancu și-a asumat această responsabilitate, iar moții din Zarand au început să depună armele după 7 septembrie 1849. Dezarmarea românilor de către austrieci s-a făcut cu greutate, foarte puține arme fiind predate, deși Iancu și [[Axente Sever]] se angajaseră să ajute la depunerea armelor, ceea ce i-a făcut pe imperiali să fie și mai bănuitori față de Iancu. [[Fișier:CJROAvram 1.jpg|thumb
Avram Iancu () [Corola-website/Science/301433_a_302762]
-
Meritele sale au fost relevate în mod deosebit de împăratul Franz Josef. În zilele următoare Iancu a vizitat alte personalități austriece marcante. Iancu s-a întors acasă fără ca delegația românească să fi reușit altceva în afară de primirea unor promisiuni fără acoperire din partea austriecilor. Țarul Rusiei a trimis la Sibiu 34 decorații pentru a fi împărțite celor care au avut merite deosebite în timpul războiului. Pentru Avram Iancu el a trimis Ordinul Sf. Stanislav. Cu toate acestea, la cererea autorităților austriece, țarul își va schimba
Avram Iancu () [Corola-website/Science/301433_a_302762]
-
Iulia pentru a-și ridica decorațiile, dar el a refuzat de fiecare dată să o facă. În august 1850, Iancu a plecat din nou la Viena, pentru a face parte din delegația națională românească. Din nou aceasta a primit de la austrieci numai cu promisiuni goale și amânări. La începutul anului 1851, Avram Iancu a fost chemat la prefectul poliției din Viena pentru a declara dacă acceptă sau nu decorațiile acordate și pe care le refuzase în repetate rânduri în anul 1850
Avram Iancu () [Corola-website/Science/301433_a_302762]
-
căsătoria cu Stanca rezultă doi copii: armașul Șerban și popa Ion, tatăl generalului. Primul dintre cei doi frați, la fel ca unchiul său, se dedică carierei armelor participând la războiul ruso-austriaco-turc din anii 1787-1791. Faptele de arme în timpul luptelor contra austriecilor din 1788 i-au adus un deosebit prestigiu fiind numit căpitan în oastea de țară întocmită de voievodul Nicolae Mavrogheni și "[...]l-au îmbrăcat cu caftan roșu și i-au dat și un cal domnesc, înșelat, înfrânat[...]" (dintr-o carte
Familia Magheru () [Corola-website/Science/301472_a_302801]
-
comandanților, răpirea unor persoane de rang înalt, distrugerea depozitelor de muniție, trupe speciale care acționau, de regulă, în spatele frontului. Habsburgii au preluat și ei metoda, răspunzându-le prusacilor cu aceeași monedă. În Oltenia, termenul de panduri a fost introdus de austrieci. În momentul în care au realizat că trupele lor nu reușesc să se impună într-o regiune străină, plină de haiduci care îi atacau când nu erau pregătiți, la locuri de popas, hanuri, crâșme, locuri strâmte au hotărât să angajeze
Haiduci și panduri din Oltenia () [Corola-website/Science/300002_a_301331]
-
zonă, pentru prinderea haiducilor. Numai că în Oltenia totul a luat o întorsătură neașteptată, mulți haiduci au găsit bună ideea ca în loc să jefuiască boierii sau imperialii, să ia banii ca simbrie fără să facă nimic; timp de aproape doi ani, austriecii au plătit simbrie unor haiduci ca să prindă alți haiduci, nici un haiduc nu a fost prins. A fost picătura finală pentru austrieci, care au decis să părăsească Oltenia cu ani buni înainte ca aceasta să fie retrocedată pe baza tratatelor internaționale
Haiduci și panduri din Oltenia () [Corola-website/Science/300002_a_301331]
-
în loc să jefuiască boierii sau imperialii, să ia banii ca simbrie fără să facă nimic; timp de aproape doi ani, austriecii au plătit simbrie unor haiduci ca să prindă alți haiduci, nici un haiduc nu a fost prins. A fost picătura finală pentru austrieci, care au decis să părăsească Oltenia cu ani buni înainte ca aceasta să fie retrocedată pe baza tratatelor internaționale. După plecarea austriecilor, titlul de pandur și-a schimbat, pentru un timp, întru-câtva, înțelesul, devenind un fel de cete menite să
Haiduci și panduri din Oltenia () [Corola-website/Science/300002_a_301331]
-
simbrie unor haiduci ca să prindă alți haiduci, nici un haiduc nu a fost prins. A fost picătura finală pentru austrieci, care au decis să părăsească Oltenia cu ani buni înainte ca aceasta să fie retrocedată pe baza tratatelor internaționale. După plecarea austriecilor, titlul de pandur și-a schimbat, pentru un timp, întru-câtva, înțelesul, devenind un fel de cete menite să apere boierii de haiduci (un fel de poliții personale), denumirea era preluată de la austrieci și venea să semnifice un corp de arnăuți
Haiduci și panduri din Oltenia () [Corola-website/Science/300002_a_301331]
-
fie retrocedată pe baza tratatelor internaționale. După plecarea austriecilor, titlul de pandur și-a schimbat, pentru un timp, întru-câtva, înțelesul, devenind un fel de cete menite să apere boierii de haiduci (un fel de poliții personale), denumirea era preluată de la austrieci și venea să semnifice un corp de arnăuți mai mare și bine înarmat. Când a izbucnit războiul ruso-turc, cuvântul pandur și-a schimbat iarăși înțelesul. Țarul a dorit, inițial, închirierea unor oameni ai boierilor care cunoșteau locurile și astfel, le-
Haiduci și panduri din Oltenia () [Corola-website/Science/300002_a_301331]
-
conectată cu țările din străinătate. Compania austriacă Lemberg-Czernowitz-Jassy Eisenbahn a construit Calea ferată Pașcani-Iași pe care a finalizat-o la 20 mai/1 iunie 1870. Gara Iași a fost construită într-o zonă mlăștinoasă de pe șesul Bahluiului, după planurile arhitectului austriac Wachter. Lucrările la clădirea gării au întârziat mult. Pentru a ieși din mlaștină, constructorii au înălțat terasamentele cu aproximativ doi metri. Aflat într-o vizită la Iași, principele Carol a inspectat gara la 21 aprilie 1869, fiind întâmpinat de inginerul
Gara Iași () [Corola-website/Science/313039_a_314368]
-
vioară solo sau pentru violoncel, sonate pentru ""viola da gamba"", sonate pentru orgă) sau Johann Kuhnau (sonate pentru pian). În epoca respectivă s-au compus și sonate pentru un instrument melodic sau continu, cum sunt sonatele pentru vioară ale compozitorului austriac Heinrich von Biber. Termenul de "sonată" a fost atribuit de Domenico Scarlatti la peste 500 de opere pentru ""clavicembalo"", piese formate dintr-o singură mișcare, cuprinzând două părți cu același material tematic, piese de mare virtuozitate, executate și admirate și
Sonată () [Corola-website/Science/313117_a_314446]
-
postul înainte de vreme, motiv pentru care este arestat și nu mai este utilizat până în 1811. Comandă apoi Corpul VI al Marii Armate în cadrul invaziei din Rusia, ocazie cu care devine în sfârșit Mareșal. În timpul campaniei din 1813 este capturat de austrieci. Nu se raliază Împăratului în timpul celor „100 de zile” și Restaurația franceză îi oferă postul de Ministru de Război (1815 și apoi 1817-1819) și pe cel al Marinei, cât și titlul de marchiz. Numele său este înscris pe Arcul de
Laurent de Gouvion Saint-Cyr () [Corola-website/Science/313133_a_314462]
-
Contele (germană: "Heinrich Joseph Johannes, Graf von Bellegarde", sau uneori ""), (29 august 1756 - 1845), "Generalfeldmarschall" austriac și om de stat, s-a născut la Dresda și pentru o scurtă perioadă de timp a servit în armata saxonă. Transferându-și serviciile în favoarea Austriei în 1771, s-a distins în mod deosebit în calitate de colonel de dragoni în Războiul
Heinrich von Bellegarde () [Corola-website/Science/313219_a_314548]
-
de general de cavalerie. În 1805, atunci când arhiducele Carol a plecat pentru a prelua comanda în Italia, Bellegarde a devenit președinte "ad-interim" al consiliului de război. Cu toate acestea, curând a fost chemat pe câmpul de luptă, comandând flancul drept austriac în sângeroasa Bătălie de la Caldiero. În războiul din 1809 a comandat flancul drept extrem al armatei principale. Izolat de Carol ca urmare a rezultatului Bătăliei de la Eckmühl, s-a retras în Boemia, însă a reușit să se alăture din nou
Heinrich von Bellegarde () [Corola-website/Science/313219_a_314548]
-
moarte a multora dintre invitați, inclusiv a sorei sale vitrege, într-un incendiu. Napoleon l-a apreciat foarte mult pe Schwarzenberg, iar la cererea sa prințul a preluat comanda corpului auxiliar de armată austriac în Campania rusească din 1812. Rolul austriecilor era în special de natură politică și abia apoi militară, însă Schwarzenberg a avut câteva succese minore prin manevre iscusite fără a da o mare bătălie. Apoi, conform instrucțiunilor emise de Napoleon, a rămas inactiv timp de câteva luni la
Karl Philipp zu Schwarzenberg () [Corola-website/Science/313227_a_314556]
-
Austria, abandonată de aliații săi, a fost forțată să ceară pace, impunându-i-se termeni nefavorabili. Austria a reluat războiul împotriva Franței în 1799 și din nou în 1805, însă a fost înfrântă rapid de ambele ori. La Campo Formio, austriecilor li s-au acordat pământurile italiene ale Republicii Venețiene, iar francezii și-au exprimat acordul în privința anexării Arhiepiscopiei de Salzburg. Aceste achiziții însă au avut un mare preț, deoarece austriecii trebuiau să se alăture brutalului mod în care francezii reorganizau
Armata austriacă în perioada napoleoniană () [Corola-website/Science/313233_a_314562]
-
a fost înfrântă rapid de ambele ori. La Campo Formio, austriecilor li s-au acordat pământurile italiene ale Republicii Venețiene, iar francezii și-au exprimat acordul în privința anexării Arhiepiscopiei de Salzburg. Aceste achiziții însă au avut un mare preț, deoarece austriecii trebuiau să se alăture brutalului mod în care francezii reorganizau granițele și instituțiile antice. Austriecii au sacrificat autoritatea lor morală și constituțională din Germania prin acceptarea noii așezări teritoriale într-un congres, la Rastatt. Cancelarul austriac (ministrul de externe), baronul
Armata austriacă în perioada napoleoniană () [Corola-website/Science/313233_a_314562]
-
pământurile italiene ale Republicii Venețiene, iar francezii și-au exprimat acordul în privința anexării Arhiepiscopiei de Salzburg. Aceste achiziții însă au avut un mare preț, deoarece austriecii trebuiau să se alăture brutalului mod în care francezii reorganizau granițele și instituțiile antice. Austriecii au sacrificat autoritatea lor morală și constituțională din Germania prin acceptarea noii așezări teritoriale într-un congres, la Rastatt. Cancelarul austriac (ministrul de externe), baronul Johann Amadeus Thugut (1734-1818), a rămas un oponent înverșunat al Revoluției, însă nu dorea să
Armata austriacă în perioada napoleoniană () [Corola-website/Science/313233_a_314562]
-
și în 1804 Francisc al II-lea a preluat titlul de Francisc I, împărat al Austriei. În 1805, Marea Britanie, Austria, Suedia și Rusia au format A Treia Coaliție, pentru a-i învinge pe francezi. Atunci când Bavaria s-a alăturat Franței, austriecii, cu o armată de 80 000 de oamenii sub generalul Mack, au invadat prematur, pe când rușii, comandați de Kutuzov, încă mărșăluiau prin Polonia. Forța bavareză, compusă din 21 500 de oameni sub generalul Deroi, a reușit să scape cu greu
Armata austriacă în perioada napoleoniană () [Corola-website/Science/313233_a_314562]
-
greu. Decizia lui Napoleon de a-și îndrepta armata asupra inamicului a fost luată imediat. Acest ordin a fost executat cu o rapiditate și exactitate de neegalat, astfel că într-un foarte scurt timp Napoleon și-a adus forțele în fața austriecilor. Pe 7 octombrie, comandantul austriac, generalul Mack, a aflat că Napoleon plănuia să mărșăluiască în jurul flancului său drept pentru a-i amenința liniile de aprovizionare și a-l separa de armata rusă de sub Kutuzov. Cavaleria lui Napoleon, comandată de Murat
Armata austriacă în perioada napoleoniană () [Corola-website/Science/313233_a_314562]
-
se retragă în speranța de a apăra Viena, acum amenințată de înaintarea lui Napoleon. Negocierile pentru un armistițiu eșuând, Napoleon a intrat în Viena și apoi, în ziua aniversării a un an de la încoronarea sa, i-a învins decisiv pe austrieci și ruși la Austerlitz. Austria a acceptat termenii tratatului de la Pressburg. Printr-un marș forțat, Napoleon a realizat o uriașă manevră de învăluire care a dus capturarea armatei inamice. Această campanie este considerată deseori a fi o capodoperă strategică. Înfrângerea
Armata austriacă în perioada napoleoniană () [Corola-website/Science/313233_a_314562]
-
a invadat Bavaria și a pornit un „război pentru eliberarea Germaniei”. Arhiducele Carol a emis o proclamație scrisă de Friedrich Schlegel care se baza pe caracterul pangermanic al războiului. Pe 21-22 mai, Napoleon a luptat în bătălia de la Aspern-Essling împotriva austriecilor conduși de arhiudcele Carol. Deși aceasta a avut un rezultat indecis, restul Europei a perceput-o ca fiind prima înfrângere personală a lui Napoleon. Revolta din Tirol a prins noi proporții, ceea ce i-a făcut pe dușmanii lui Napoleon de pe
Armata austriacă în perioada napoleoniană () [Corola-website/Science/313233_a_314562]
-
imense, astfel că un factor cheie unificator era armata însăși, care îmbrățișa toate naționalitățile și își recruta personal din ținuturile habsburge și chiar din străinătate. De la izbucnirea războiului Austria a menținut o vastă armată. Incomodați de conservatismul inerent al ierarhiei, austriecii trebuiau să lupte împotriva celei mai moderne armate din Europa. Soldații austrieci s-au comportat cu mare disciplină și hotărâre și au jucat un rol central în coalițiile formate împotriva Franței, de la campaniile din anii 1790 până la campania de la Austerlitz
Armata austriacă în perioada napoleoniană () [Corola-website/Science/313233_a_314562]
-
număr enorm de voturi În favoarea alipirii. În martie 1861 a fost proclamat Regatul Italiei, deși nu cuprindea chiar Întreaga peninsula; Patrimoniul Sf.Petru, zona din jurul Romei, rămâne a sub controlul Papei și sub ocupație franceză, În timp ce Veneția era Încă sub austrieci. Altfel, unificarea era completă. * Cât de mult s-a datorat această situație lui Cavour? Deși s-a stabilit că nu pare să fi luat În serios unificarea Italiei Înainte de Înfrângerea Austriei din 1859, el a fost În legătură cu unii conducători ai
Victor Emanuel al II-lea al Italiei () [Corola-website/Science/314713_a_316042]
-
pe ministrul infrastructurii Werner Faymann că noul lider de partid. Potrivit planurilor de atunci, Gusenbauer ar fi rămas candidatul lider până la alegerile din 2010. Pe 26 iunie 2008, Faymann și Gusenbauer au scris o scrisoare editorului celui mai important tabloid austriac Kronen Zeitung, declarând că au fost în favoarea referendumului pentru probleme UE, cum ar fi tratatele noi după cele deja rectificate precum Tratatul de la Lisabona sau accesul Turciei în UE. Ei au făcut asta fără să ceară aprobare din partea conducerii partidului
Alegeri legislative în Austria, 2008 () [Corola-website/Science/313531_a_314860]