2,854 matches
-
a făcut-o. S-a aplecat iar Înainte, nu avea stare. — Ei? Ce facem? Nu știu, ați putea să-mi publicați textul. — O la la! a pufnit el, parcă făcusem o glumă bună. Să-l publicăm În L’Infini? Păi, băiețel naiv, poate nu-ți dai seama... Nu mai suntem pe vremea lui Céline, ce Dumnezeu! Nu mai scriem ce vrem, azi, despre anumite subiecte... Un text ca ăsta mi-ar aduce mari necazuri! Crezi că n-am destule necazuri? Crezi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
cu ochii pe mine, păi cum? Îmi pândesc orice greșeală. Nu, nu, o să fie greu. Ce-ai mai adus? A părut realmente surprins că nu aveam alt text. Îmi părea rău că-l dezamăgesc, mi-ar fi plăcut să fiu băiețelul lui naiv, să mă ducă la dans, să mă trateze cu whisky la Pont-Royal. Când am plecat, pe stradă, am avut un moment de disperare cumplită. Niște femei traversau bulevardul Saint-Germain, după-amiaza era caldă și am Înțeles că n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Și... cu mine cum rămâne ? Guy nu spune nimic. În clipa în care sensul tăcerii sale mă izbește în moalele capului, simt că mă clatin, că sunt la un pas să leșin. Iată răspunsul așteptat. Deschid ochii și văd doi băieței pe biciclete holbându-se la mine. — S-a terminat, nu ? Încerc să rămân calmă, dar glasul îmi tremură, fără să mi-l pot controla. Cariera mea s-a terminat. — Nu... ai de unde să știi asta. Uite care-i treaba, Samantha
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Nu trecu mult și, deodată, Îi văzurăm. Erau peste tot, Îndărătul fiecărei tufe, ascunși pe jumătate de trunchiurile de copac, ba vreo doi-trei se aflau chiar lângă noi, printre niște lăstari Încărcați de flori. Nu erau mai Înalți decât niște băieței, dar fețele și felul În care se mișcau ne arătară că erau oameni În toată firea. Zâmbeau cu toții. Cel mai Înzorzonat dintre ei veni agale În mijlocul luminișului și se Înclină În fața noastră. - Om alb de la Miazănoapte? Fiul Tatălui? - Nu sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
principal scenarii sexuale de scurtă durată plasate în diferite epoci istorice. Exploratorul fu pe deplin satisfăcut de cele două tutoriale puse la dispoziție. Calitatea imaginii și a senzației fizice adiacente era mult peste nivelul simulatoarelor de vise cu care orice băiețel se delectează pe ascuns în dormitor; trecu peste micile neajunsuri provocate de pixelarea încheieturilor sau de mirosul sintetic de cauciuc al firelor de păr; femei frumoase și modificabile îl mângâiară, îi vorbiră, îl ațâțară și se împreunară cu el într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
roșie cu abțibilduri. Scotea ziarele dintr-o cutie de lemn legată de ghidon și le arunca pe veranda caselor cu prispă colonială. În al doilea rând, datorită unei funcții retroactive, ceilalți rezidenți artificiali ai cartierului apăreau în prag numai după ce băiețelul se îndepărta, și îl înjurau de fiecare dată pentru că a aruncat, prea departe de ușă - așa i se năzărise lui Samuel să-i programeze; îl distrau fețele lor posomorâte și înjurăturile prost acordate situației. În unele cazuri, această funcție algoritmică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
că Helen, care ținea mâna întinsă, nu trebuia decât să se întindă puțin pentru a o mângâia pe cap. Urmă o pauză, în care-mi ținui respirația, în așteptarea săriturii Tabithei, gândindu-mă la cât de bucuros avea să fie băiețelul din fața noastră. — Și eu! se auzi o voce din spatele mobilului. O clipă, se lăsă o tăcere de mormânt; apoi toate duhurile se uitară în sus, în același timp, ca niște marionete. Nu era nimic de văzut; Janey se întoarse spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
să accepți toate coșmarurile lui. Indianul se ridică în picioare și se îndreptă către cea mai îndepărtată colibă. — Vino! îi ceru el. Îl urmă în tăcere. Coliba, mică și întunecoasă, era ocupată doar de un hamac în care dormea un băiețel slăbit și tras la față. O bătrână îl veghea așezată pe jos. Într-un colț, ardea un fel de afumătoare și un miros greu și aspru inunda încăperea și se agăța de gâtlej. José zgâlțâi umărul celui adormit, care deschise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
și igarapés e ca și cum ai căuta acul în carul cu fân... — Eu continui să cred că e vorba de un avion. — Atunci, eu continui să cred că e o prostie, insistă misionarul. O să înnebunim făcând presupuneri bazate pe visul unui băiețel drogat... Nu mi se pare serios, sincer vorbind. De acord, părinte, de acord, admise el. Nu e serios... Dar... Ce se va întâmpla acum? Credeți că „Southern“ va sta cu brațele încrucișate? Poate, spuse Inti Ávila. Probabil că buldozerele erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Ciudată coincidență, nu-i așa? Întrebă Ambrogiani. — O cunoșteați? Nu, n-am cunoscut-o. Dar unul dintre oamenii mei lucrează cu un polițist american al cărui fiu i-a fost pacient. A spus că s-a comportat foarte bine cu băiețelul. Și-a rupt brațul anul trecut și-a fost Îngrijit rău la Început. Doctorii și asistentele s-au grăbit, prea ocupați să-i spună ce făceau; știți povestea, așa că băiatului i-a fost frică de doctor, s-a temut că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
propriu, te temi? Vocea contelui era de gheață. — La propriu. Mă tem. — De ce? Aș prefera să nu explic asta, Guido. Brunetti crezu că mai poate juca o carte. — Motivul pentru care au aflat de groapă a fost acela că un băiețel a căzut În ea și și-a ars brațul cu lucrurile care se scurg din butoaiele alea. Putea fi orice copil. Putea fi Chiara. Privirea contelui era rece. — Te rog, Guido, acum ești exagerat de sentimental. Era adevărat, Brunetti știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
recunoască, dar Una avusese dreptate. Cezariana nu fusese necesară. Singurul aspect neplăcut legat de nașterea Carinthiei a fost faptul că, până la urmă, progenitura n-a fost Carinthia. Varianta micuță, frumoasă și flatantă a Amandei nu s-a materializat până la urmă. —Băiețel, a spus Una, așezând pe stomacul Amandei un gogoloi plin de sânge. Amanda s-a holbat la el. Nu era heruvimul blond pe care și-l imaginase ea. Era brunet, plin de riduri și pliuri și cu o piele roșiatică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
lui o făcuse sub privirile personalului de asistență, iar el nu știuse ce să facă sau ce să spună. Tot timpul cât îl ținuse în brațe, copilul urlase. Ceea ce nu-l ajutase deloc. Mieunăturile și plânsetul ca de pisică al băiețelului îl tulburaseră pe Hugo și-l făcuseră să-și dorească să bocească și el. Așa că acum, Hugo stătea în fotoliu și se prefăcea că citește ziarul, dar în realitate își scruta toate cele patru colțuri ale inimii în căutarea unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
pe care-l știa cu siguranță despre scutece era că, imediat ce reușea să-l introducă pe Theo într-unul, copilul îl uda instantaneu. Și asta de fiecare dată. Urma îmbrăcatul. Hugo ura etapa asta cel mai tare. Era limpede că băiețelul considera aceste manevre ca pe o tentativă de omor, așa că pe tot parcursul ei urla cât îl țineau plămânii. Lui Hugo i se părea ironic faptul că Theo, care era dispus să-i sară din brațe cu multă bucurie când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Spre deosebire de Hugo, ea nu avea nici un interes ascuns pentru care să-și dorească să mai stea și să mai vorbească. —Vai, scuze. Ce prost sunt! Ăăă. Deci cât are fata? —Patru luni. La fel ca al meu. Al meu e băiețel. Îl cheamă, ăăă, Theo. Ochii lui Alice au alunecat către mormanul de cărți de lângă Hugo. — M-am apucat de studiu, a mărturisit Hugo spăsit. Soția mea e, ăăă, plecată momentan. Eu am rămas la cârmă și, sincer să fiu, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
de parcă și-ar fi făcut intrarea pe scena Moulin Rouge-ului. În mod destul de neașteptat, Theo s-a oprit imediat din urlat și-a început să se holbeze la ea uluit. Hugo s-a gândit că era probabil din cauza faptului că băiețelul nu mai văzuse niciodată o cantitate așa de mare de ruj la nimeni, nicăieri în lume. Nici măcar la mama lui. Care, oricum, probabil că de-acum începuse să devină o amintire îndepărtată. —Amanda e pe-aici? Ca prin miracol, Laura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Alice a ridicat ochii și l-a privit pe Jake. —Ticălosule! a spus ea simplu. Ticălos nenorocit, cretin și iresponsabil ce ești! Capitolul 18tc "Capitolul 18" Lui Hugo i se părea că acum, deoarece lui Theo îi crescuseră patru dinți, băiețelul avea cel mai adorabil surâs. Tatăl s-a uitat la el hipnotizat, incapabil, preț de-o secundă, să-și vadă de treburile zilnice de dinainte de a pleca la creșă și la serviciu. Și-a privit fiul târându-se rapid și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
unei urgențe reale, i-a răspuns Jake cu pioșenie. —Și ce te face să crezi că asta nu e o urgență reală? l-a întrebat Alice pe un ton glacial când a pus mâna pe clanța ușii. Se pare că băiețelul are o erupție urâtă. Dacă are meningită și nu merge repede la spital, poate să moară. În așteptarea ambulanței, Hugo avea senzația că timpul abia se târăște, dar și că zboară cu viteza fulgerului. I s-a părut că au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
copilului se domoliseră, transformându-se în niște gemete epuizate. Hugo a clătinat din cap. Ochii îi înotau în lacrimi, iar în interiorul nasului avea o senzație dureroasă. —Bine, a zis paramedicul. Ia să ne uităm la el. Hugo i-a înmânat băiețelul și a închis ușa de la Fitzherbert Place cu mâini tremurătoare. S-a suit în spatele ambulanței. Acolo, bărbatul cel solid examina pieptul lui Theo. —Are o erupție de toată frumusețea, a remarcat el referindu-se vesel la tapetul cu model pufos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
în mișcare, cu halatul ei alb cu tot, dispărând pe coridorul alb, puternic luminat, care arăta, și-a spus Hugo, ca una din acele viziuni ale Raiului pe care oamenii le au din când în când. Tatăl a sărutat creștetul băiețelului și s-a uitat la Alice. Înainte ca aceasta să-și mute privirea, Hugo a observat că și ea avea ochii în lacrimi. Nu știu cum să-ți mulțumesc, i-a șoptit el. Nu știu ce-aș fi făcut fără tine. Alice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
n-ar fi dat bine: să fie luat de la spital cu un copil în brațe, oprind apoi, cu prima ocazie, ca să-și refacă stocul de băutură. Odată ajuns în camera copilului, Hugo l-a așezat pe Theo confortabil în pătuț. Băiețelul s-a cufundat în somn cu un suspin fericit - un sunet șoptit care l-a umplut pe tată cu sentimente de tandrețe și ușurare. Hugo a rămas lângă pătuț, preț de-o clipă, mângâind căpșorul inconștient. Momentul în care Theo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
22tc " Capitolul 22" A doua zi, Hugo s-a dus la serviciu cu inima ușoară. Petele lui Theo dispăruseră în mod miraculos, exact așa cum spusese doctorița Watson că se va întâmpla. Apoi, chiar și mai miraculos, cei de la Chicklets acceptaseră băiețelul înapoi fără nici un murmur. Dimineața era senină și însorită, făcând ca iarba să sclipească și punând în evidență frumusețea clădirilor. Hugo a admirat grilajele rare, alămurile elegante și sticla strălucitoare a ferestrelor. Pietrele sclipeau datorită miilor de minerale fără nume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
de cea care ieșea din robinetele de la cada de baie. În rarele ocazii când asta se întâmpla. Judecând după mormăielile lui interesate, și lui Theo îi plăcea apa. Alice l-a mângâiat pe cap cu afecțiune. Era cu-adevărat un băiețel drăguț. Uitându-se la el cum chicotea în timp ce fixa apa, atât de fericit, atât de nerăbdător să fie amuzat, Alice a simțit un soi de indignare uluită în numele copilului. Cum putea cineva, chiar și Amanda Hardwick, să lase copilul ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
asta vreți. Nimeni nu vrea un copil care mușcă... Vocea i s-a stins pe acest ultim cuvânt. —Din contră, domnule Fine, i-a replicat Rottweilerul cu vioiciune, ne-ar părea foarte rău să-l pierdem pe Theo. E un băiețel fericit și iubitor. Ceea ce vrem noi este să găsim o soluție. Să-l ajutăm să depășească acest moment. Hugo s-a întrebat dacă, în toată amărăciunea lui, mai auzea bine. Nu bănuise niciodată că Rottweilerul avea o fire înțelegătoare. El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
inele de lemn colorate trebuiau înfipte într-o țepușă. În consecință, bună parte din după-amiaza care a urmat întoarcerii de la Chicklets Hugo a stat răbdător lângă copil, în camera acestuia, aclamându-l și bătând din palme de fiecare dată când băiețelul reușea să înfigă câte-un inel. Theo a făcut curând legătura între efort și recompensă, așa că a ajuns curând să se aclame singur, țopăind de zor plin de fericire. Hugo râdea și el, străduindu-se să nu se întrebe câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]