2,202 matches
-
conservatoare, stă să explodeze. N-aș putea scoate nici un cuvânt, continuăel. Ce-ar fi să votăm? sugerează Charlotte. În mod clar, tipa încearcă să o facă pe șefa. Mi-o imaginez peste zece ani, într-un sat, căsătorită cu un bancher, gata să pună pe roate un institut pentru femei și să organizeze tot felul de acțiuni caritabile. Ce-ar fi să facă fiecare cum vrea? intervine Daisy, spre ușurarea mea. Cred că votul ar fi... începe Charlotte. Voi sta jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
tribunal. Și trebuie să îl aducă cineva cu mașina acasă, după audiere. — Eu nu pot. Sunt la muncă. — E fratele tău, Josh. Și are treizeci de ani, zise Josh. Chestia asta dura de ani de zile. Fratele lui, Adam, era bancher investitor și intrase și ieșise de la dezintoxicare de zeci de ori. — Nu poate să ia și el un taxi? Nu cred că ar fi înțelept, ținând cont de circumstanțe. Josh oftă. — Ce a făcut, mamă? — Se pare că a cumpărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
dificilă pentru el. Dar trebuie să recunosc că sunt surprinsă de dificultățile lui la matematică. — Sunteți surprinsă pentru că dumneavoastră sunteți om de știință? — Da, cred că da. Eu lucrez la Institutul Național, aici, în Paris, iar tatăl lui Evan este bancher de investiții. Lucrează toată ziua cu numere. — Ei bine, cum sunteți genetician, sunt sigură că știți că genele nu sunt totul, spuse învățătoarea. Uneori, copilul unui mare pictor nu știe să deseneze. Dar trebuie să vă spun că nu îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
ființă umană. Ba chiar de mai multă, după părerea unor savanți. Gerard fusese antrenat să stea pe deget și începuse să vorbească repede. Avea deja un vocabular dezvoltat atunci când Gail, care avea 31 de ani și era căsătorită cu un bancher de investiții, îl adusese acasă, în apartamentul ei. Când Gerard intrase în camera de zi, spusese: — Hei, frumos loc, Gail. Bagă mare! Din nefericire, prinsese bucăți de argou american, de la televizorul pe care-l urmărise în laborator. — Mă bucur că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
o pregătire oficială în domeniu. Făcuse un an de colegiu, înainte să renunțe, ca să lucreze pentru scurt timp la o firmă de arhitectură peisagistică, Cather și Holly. Singurul curs de biologie pe care îl urmase fusese în liceu. Fiu de bancher, Sanger avea un fond fiduciar substanțial și nu trebuia să muncească pentru a se întreține. Dar avea nevoie de un scop în viață. Știa din proprie experiență că averea complica și mai mult căutarea propriei identități. Și cu cât înainta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
în acel moment, Josh nu avea prea multe speranțe. Pentru fratele lui. Și nici pentru el însuși, până la urmă. Era nevoit să-i spună lui Rick Diehl. Dar nu acum. Nu chiar acum. Capitolul 49 Soțul lui Gail Bond, Richard, bancherul de investiții, lucra deseori până târziu, ținându-le de urât clienților importanți. Și nici unul nu era mai important decât americanul care stătea acum în fața lui, la masă. Barton Williams, faimosul investitor din Cleveland. — Vrei o surpriză pentru soția ta, Barton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
vedem la birou. — Sigur? — Absolut. — Poate să conducă prietenul meu? întrebă Amy. — Sigur. Capitolul 57 Georgia Bellarmino n-ar fi aflat niciodată, dacă n-ar fi fost cutia de cereale. Georgia era la telefon, cu un client din New York, un bancher de investiții care tocmai primise o numire la Departamentul de Energie. Discutau despre casa pe care el o cumpăra pentru ca să se mute cu familia în Rockville, Maryland. Georgia, care fusese „Cel mai bun agent imobiliar al anului“ în Rockville timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
manechine și actrițe, iar Jeff se uita în toate părțile. — Cum merg lucrurile acasă? zise Ellis, enervat. Jeff ridică din umeri. — Bine. Uneori trebuie să lucrez până târziu. Știi cum e. — Nu, nu știu. Pentru că eu nu sunt un mare bancher de investiții și fetele nu îmi fac cu ochiul, așa cum îți fac ție. Aaron, fratele cel mai tânăr, avocatul, vorbea la celular. Termină și îl închise. — Terminați, amândoi. Este aceeași conversație pe care o aveți din liceu. Ce e cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
ce știam eu la 20 de ani?, să fi trăit cu el cât se putea, apoi, să fi făcut o căsătorie cu cineva domestic, un om de casă, un bărbat care să aibă grija mea, să-mi plătească tot. Un bancher, ceva. Acuma, o să-l îngrijesc eu pe Maestru până la o sută de ani, că dacă trăiește el mult?, dacă paralizează, că mi-a zis doctorul că e posibil și asta? Să-mi miroasă a om pe moarte în casă? Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
un top alb și e, ca Întotdeauna, perfect bronzată și aranjată. Teoretic, lucrează la o galerie de sculptură. Dar, practic, toată ziua are treabă să-și epileze, penseze sau maseze diverse părți ale corpului și e plecată la Întâlniri cu bancheri importanți, despre care știe exact cât câștigă, Înainte să accepte să se vadă cu ei. Mă Înțeleg bine cu Jemima. Mă rog, destul de bine. Singura mea problemă e că Începe orice frază cu „Dacă vrei să ai pe deget un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Vezi ? țipă Lissy. De-asta nu ți-am spus. Eram sigură c-o să râzi ! — Iartă-mă, zic. Lissy, pe cuvântul meu că nu de tine râd. Trag aer În piept adânc și-mi Încleștez buzele. Dar nu văd decât niște bancheri sobri În tutu-uri, ținându-și servietele lipite de piept, și dansând Lacul lebedelor. Un judecător se avântă grațios, și roba Îi flutură În urmă. — Nu e deloc amuzant, să știi ! spune Lissy. Nu suntem decât câțiva colegi de serviciu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
funcționau spitalele Colțea, Pantelimon și Filantropia, totalizând 370 de paturi, la care s-au mai adăugat cele 40 ale Spitalului ostășesc; pe lângă acestea s-a resimțit nevoia rechiziționării unor clădiri mai spațioase din București, cum au fost, de pildă, casa bancherului Manoah Hilel, hanul negustorului C. Ciocan de pe Podul Târgului de Afară și casa Angelescu, care au alcătuit spitalul vremelnic ostășesc rus nr. 1, sau casele vistierului Nicolae Ioan și a Dorobanțului, transformate în spitalul nr. 2 ș.a. Casele au fost
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
de vițel. Și i-am spus-o. Avea motor pe benzină. în climatul nostru, a spus tata, nu poți avea diesel. Și despre lemn a spus: E mahon. Pe drum ne-am oprit în Norsjö. Acolo l-am întâlnit pe bancherul care urma să administreze mica mea avere. Este o mare binecuvântare, a spus el, să ai existența asigurată. Avea un costum negru de piele, părul îi era lucios, pieptănat peste cap, și când m-a salutat, m-a prins de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
și când m-a salutat, m-a prins de amândouă mâinile. Pe biroul lui se afla o begonie artificială, pe care o sculptase și o vopsise unul din lucrătorii în lemn din ținut. Mai trăiește și astăzi, dar un alt bancher i-a moștenit afacerea și costumul. El a orbit. Acum câtva timp l-am întâlnit în localitate. Nu e nimic, mi-a spus el. De ochi aveam nevoie doar la slujbă. Directoarea a părut ușor uimită să mă vadă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
Tocul meu tocmai terminase de desenat ultima surcea din povara pe care Isaac o purta în spinare și era gata să facă prima linie a palmierilor din fundal când cineva a bătut la ușă. Era funcționarul de la banca de acasă, bancherul meu, cel care mult mai târziu avea să orbească. Costumul lui de piele neagră strălucea de la picăturile de ploaie. Ai nevoie de iscălitura mea? l-am întrebat. Nu, avea nevoie de prezența mea. Trebuia să facem împreună o călătorie cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
decât ultima dată. Ei bine, am zis, nu pot spune că nu mi-a fost uneori dor de casă. De bună seamă, stau pe propriile mele picioare și am tot ce-mi trebuie. Dar asta nu ajută. Ce știe un bancher despre geografie, răspântii și drumuri vicinale? Nimic, m-am gândit eu. El nu-i capabil să găsească Bostället. Dar nu era vina lui. Nimeni nu mai putea găsi Bostället. Până la urmă am înțeles că ajunseserăm. Dar Bostället nu mai exista
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
din jur erau carbonizați și morți. Arătau ca niște litere. Totul era înspăimântător. Deși de fapt eu n-ar fi trebuit să fiu consternat sau disperat. în fond, ceva asemănător se întâmplă cu toate casele copilăriei. N-am întrebat nimic. Bancherul mi-a arătat un obiect mare, negru și pătrat, care zăcea la marginea craterului. Ce ar putea fi? a întrebat el. Este rama de metal a pianului mamei, i-am zis. începuse deja să ruginească. O ramă de pian de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
de ajutat la citit pe care i-l dăduse tata. Arăta ca și cum cineva de sus, de la foarte mare înălțime, ar fi încercat să citească și să înțeleagă ce se întâmplase. în rest nu mai exista nimic. Condoleanțele mele, a spus bancherul. Mulțumesc, am răspuns, sunteți foarte amabil. Nimeni, a mai zis el, nu știe ce s-a întâmplat de fapt. Se puteau face doar supoziții. Era îndeobște cunoscut că tata avusese puternice înclinații științifice. Se presupunea că făcuse o experiență. Că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
Particule, m-am gândit eu. Molecule, electroni, quarci. Dar la oarecare distanță, pe coasta muntelui, spre est, am văzut vârfurile brazilor tineri care fuseseră plantați pe locul despădurit de Pettersson din Hugnaden. Timpul trece, m-am gândit eu. Timpul trece. Bancherul s-a îngrijit cu adevărat de mine. A continuat s-o facă și după ce s-a retras și a orbit, fiind înlocuit de sine însuși într-o formă întinerită. Actualul meu bancher este cea de-a treia reîntrupare a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
Timpul trece, m-am gândit eu. Timpul trece. Bancherul s-a îngrijit cu adevărat de mine. A continuat s-o facă și după ce s-a retras și a orbit, fiind înlocuit de sine însuși într-o formă întinerită. Actualul meu bancher este cea de-a treia reîntrupare a lui. El m-a condus la hanul din Norsjö. Acolo a venit noul șef al ocolului silvic. Avea pantaloni bufanți și bocanci cu obiele, exact așa cum trebuia să aibă. Da, tată, am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
spinare de porc“. Da, a zis ea. Spinare de porc. Aici trebuie să intercalez explicația că totuși cineva a continuat să-mi citească și încă îmi mai citește cu voce tare. Această lectură pe muntele Ava a fost aranjată de bancherul meu - adică de primul, de următorul și de cel actual. Ea vine din două în două săptămâni și rămâne câte două zile. Nu știu cum o cheamă. în noaptea pe care o petrece aici, sus, în casa care poartă numele tatălui meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
strict necesare. Noi nu vorbiserăm niciodată despre locul acela. Dar când a plecat, am aflat care era: Klåvamark, între Umeå și Skellefteå. Și mult mai târziu, când m-am întors la Norsjö și la muntele Ava, l-am pus pe bancher să-i transfere o mică, foarte mică parte din averea mea. în felul acesta ea a devenit destul de bogată. Pe urmă m-a bucurat faptul că am făcut acest mic gest. Acum, când ea nu mai avea programul partidului. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
simți el dator să sublinieze, dându-și seama că omul său de încredere nu pricepuse gluma. După ce Mihailovici se retrăgea în apartamentul personal, Boris nu se ducea la culcare, el trebuia să meargă la bancă să depună încasările. Aveau un bancher cu care lucrau, contra unui comision mai mult decât oneros, acesta se ocupa de banii lor. Primea sumele aduse de ei și apoi le vira în tranșe mici în mai multe conturi din Elveția. Astfel, nu atrăgeau atenția autorităților care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
și încă în aur fin. Ai priceput? Și atunci? întrebă Boris care, nu se gândise la acest lucru dar trebuia să recunoască că șeful său avea dreptate. De ce nu o fac? Eu știu? De inteligenți ce sunt! Nu se poate. Bancherii e băieți deștepți. Atunci, de corupți ce sunt! Na, această explicație te satisface? ridică din umeri Mihailovici. Corupție la Banca Națională? Păi, ce altă explicație să fie? În subsolul țării e aur din belșug, industria de minerit există și, tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
plus biblioteca, plus sala de arme și odăi pentru oaspeți. Asta se întîmpla prin 1920. Mii de vizitatori au început să vină, în anii următori, să vadă "minunea", și toți plecau intrigați de "domnul Johnson", care se recomanda "eu sunt bancherul lui Scotty", dar și încîntați de farmecul celui ce inventase sau găsise o mină de aur. Scotty a trăit mai mult decât Johnson. A murit în 1954 și e îngropat în vârful unui dâmb pietros, din spatele castelului, unde se vede
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]