3,939 matches
-
lîngă un perete. Lanark își simți brusc urechile, mîinile și corpul înghețate, și se întoarse spre ușa din fleșă. Coborînd scările, văzu că lumina de jos era mai puternică decît înainte. Camera în care stătuseră membrii formației era luminată de becuri atîrnate de console improvizate. Doi electricieni lucrau lîngă ușă și unul zise: Te-a căutat un tip, Jimmy. — Cine? Un tip tînăr, cu părul lung. — Ce dorea? — N-a zis. în apropierea dormitorului, auzi un cîntecel domol. Sludden stătea întins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
barcă și ne păzim unul pe celălalt. Eu am să intru în magazin după tine și, în timp ce tu cumperi planul, eu voi căuta adresa. Casa dr. Kair se întrezărea vag alburie, în lumina palidă răspâdită de un felinar și două becuri de slabă putere, ceea ce indică, fără îndoială, că familia este acasă. Săriră gardul împrejmuitor tăcuți ca niște fantome. În timp ce-și trăgeau sufletul ascunși între tufișuri, Prescott murmură: ― Ești sigur că doctorul Kair este chiar omul care-ți trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
un timp (am notat, ca de obicei, durata jocului : primul desen - 1/2 oră, al doilea, ceva mai mult), mi-am dat seama că ea adormise. Atunci am ridicat binișor de pe pieptul ei, ca să n-o trezesc, creionul, am aprins becul și am citit mai întâi titlul primului desen, caligrafiat cu deosebită aplicație deși Zenobia nu folosise mâinile și ochii pentru asta : Zenobia în viața mea. Și fără titlu mi-aș fi recunoscut trăsăturile pentru că timpul cât dura un astfel de
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
părea că vin din dreptul celei de-a doua camere de pe coridor, pe care o știam nelocuită. Ne despărțeau de ea doar o boxă minusculă și W.C.-ul. Am ieșit pe coridor. În fața camerei aceleia, prins de perete, ardea un bec în jurul căruia încremeniseră câțiva fluturi de noapte minusculi. Petru zăcea ghemuit în dreptul becului, lângă ușă, pe un covoraș cât palma, un preș de șters picioarele adus, pesemne, de el. Își respira tânguirea, zgâria cu unghia panoul ocru al ușii. * Pedro
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
care o știam nelocuită. Ne despărțeau de ea doar o boxă minusculă și W.C.-ul. Am ieșit pe coridor. În fața camerei aceleia, prins de perete, ardea un bec în jurul căruia încremeniseră câțiva fluturi de noapte minusculi. Petru zăcea ghemuit în dreptul becului, lângă ușă, pe un covoraș cât palma, un preș de șters picioarele adus, pesemne, de el. Își respira tânguirea, zgâria cu unghia panoul ocru al ușii. * Pedro Miguel da Silva, dintr-un sat de la nord de Bahia, a trăit 40
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
de gând să fac asta. „Nu, nu...“, s-a opus Petru. Ieșise din scoică, ședea pe covoraș cu picioarele strânse sub el ca un derviș în fața coșului cu șerpi, nu îi depășea nici cu un milimetru marginile. Lumina gălbuie a becului sclipea pe ceața ochilor săi. „Nu, nu... Să nu se sperie... Tu nu știi cât de ușor se sperie...“ Mi-am amintit că văzusem odată un om care mângâia un porc, dar îmi era milă de Petru. Aș fi sărit
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
săi. „Nu, nu... Să nu se sperie... Tu nu știi cât de ușor se sperie...“ Mi-am amintit că văzusem odată un om care mângâia un porc, dar îmi era milă de Petru. Aș fi sărit ca o lăcustă pe sub bec, aș fi făcut orice ca să-l ajut. El nu mai zicea nimic, nu se mai tânguia, privea în gol. Apoi, deodată, a strigat : „De ce dai în mine ?...“. „Cine dă în tine ?“, l-am întrebat. „Ce ți-am făcut eu ție
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
de dinozaur. 4. M-a ajutat rutina unor tehnici părăsite încă din adolescență. Mi le dezvăluise o pisică. Pe-atunci, în fiecare noapte, ea se așeza pe pieptul meu, dormea acolo ca un sfinx minuscul. Câteodată eu aprindeam și stingeam becul de la căpătâi. Erau în joaca mea și spaime și orgolii : voiam să-i demonstrez puterea de a face lumină sau întuneric. Ea rămânea nemișcată. Retina i se contracta și i se dilata, pe rând; dar minunile noastre electrice păreau că
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
că, oricum, tot funcționase ceva. Mă gândeam la jalnica logică a coincidențelor. Mă gândeam să nu mă mai gândesc... Se întunecase de-a binelea când, la un colț al străzii Batiștei, l-am întâlnit pe Constantin. Stătea acolo, în dreptul unui bec, avea pe gură un zâmbet umil, câinesc aș putea zice. Poate că aștepta pe cineva, oricum, nu părea prea bucuros că mă vede. L-am întrebat dacă era adevărat că murise. A bâiguit ceva pe când partea de jos a obrazului
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
bucățică. Apoi fetele s-au pregătit pentru local și au plecat cu Poenaru. Constantin se simțea obosit, n-a vrut să meargă, s-a întins pe divan. ...I se părea că vede navigând prin cameră un șlep mirific, împodobit cu becuri, ghirlande și panglici multicolore. Pe punte, lângă ligheanul ei alb, îl aștepta cu brațele întinse Lilly. Întreaga scenă îi amintea de prima întâlnire dintre Dante și Beatrice, pe pod, așa cum o văzuse demult, în copilărie, imprimată pe-o ceașcă de
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
trebuit să stau lângă ea, s-o țin strâns de mână. Am început să alerg. Acasă, nu mergea liftul. Am urcat scările în goană. Pe coridor m-am oprit să respir. Gâfâiam. Petru plecase, pesemne, de mult. Lumina galbenă a becului se împletea cu cenușiul zorilor. Ușa camerei noastre era deschisă, vedeam clar scaunul încărcat de hârtii prăfuite și sofaua goală. Simțeam în aer un pustiu, adăugându-se pustiului din mine. „Zenobia“, strigam, „unde ești ?“. Mă cuprinsese panica, deși mai speram
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
prea e loc“, i-am explicat (mă bâlbâiam), „dar am să scot scaunul afară...“. Am golit scaunul de câte se aflau pe el, l-am șters frumos de praf, cu mâneca, l-am scos pe coridor. Era cald și acolo, becul ardea încă, urât și gălbui, ca o lumină sufocată de lumină. Am pus scaunul lângă W.C. Ea s-a așezat, demnă și amenințătoare. „Unde e Maria ?“, m-a întrebat. Vorbea scurt, autoritar. Își ținea geanta strâns, pe genunchi. Mă ghemuisem
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Congrese, în prezența a peste 5 000 de spectatori. Hipnoza colectivă a durat 50 de ore și 26 de minute. 13. Sus, era tot cald. Lumina roșiatică a soarelui răzbătea pieziș prin ferestrele prăfuite ale coridorului. În lipsa mea cineva stinsese becul, cineva luase scaunul de unde îl lăsasem. M-am gândit la Zenobia. Poate venise mai devreme decât de obicei și mă aștepta... În fața W.C.-ului m-am oprit, am intrat să mă mai uit o dată la luminator. Nimic, în afară de întunericul obișnuit
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
fredonam). „Cum thece vhemea !“, a suspinat doamna Gerda. „Iată, ne-am matuhizat, amândoi...“ Scădea din ce în ce lumina, doamna Gerda clătina din cap, defuncții își continuau plimbarea, treceau pe lângă noi ca într-un vis. În farmacie s-au aprins becuri puternice, albastre, i-am propus doamnei Gerda să vină afară, să ne așezăm pe bordura trotuarului, să discutăm discuții. Mă gândeam că o scurtă comuniune verbală i-ar face plăcere. „Vai, nu !“, s-a opus ea „ce-ah zice lumea
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
barcă și ne păzim unul pe celălalt. Eu am să intru în magazin după tine și, în timp ce tu cumperi planul, eu voi căuta adresa. Casa dr. Kair se întrezărea vag alburie, în lumina palidă răspâdită de un felinar și două becuri de slabă putere, ceea ce indică, fără îndoială, că familia este acasă. Săriră gardul împrejmuitor tăcuți ca niște fantome. În timp ce-și trăgeau sufletul ascunși între tufișuri, Prescott murmură: ― Ești sigur că doctorul Kair este chiar omul care-ți trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
Ciudat a fost că, după doi ani, a recunoscut-o imediat. Ieșise de la teatru, de data asta el nu era însoțit, se grăbea la o doamnă care-l aștepta, alta decât Margareta. Afară era urgia lui Dumnezeu, iar în lumina becurilor electrice din Piața Teatrului se vedeau ace de ploaie. De sub umbrela lui a văzut cine era sub umbrela lor, a văzut-o pe ea, cu un domn, probabil tatăl. Se mai împlinise parcă, dar capul încadrat de părul negru acoperit
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
se simțea la larg în perechea de pantofi păstrată numai pentru ocazii cu totul speciale, de parcă i-ar fi crescut între timp picioarele. Toader, feciorul cel binedispus, sări să-i ajute și-i conduse până la treptele intrării, deasupra căreia erau becuri aprinse și ghirlande de brad. Era ora 8. Până la miezul nopții mai rămăseseră 4 ore. Când îl văzu pe Dan, Marioara avu cea mai mare surpriză din viața ei: bărbatul despre care se vorbise atâta, bărbatul cu mister, bărbatul despre
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
Parcă nu. Avea lucruri puține, ca și cum apăruse pentru un weekend. Nimeni n-ar fi crezut că aterizase ca să rămână. Era singur și nu văzuse acele locuri decât în poze. Oricum nu se potriveau. Aeroportul părea sărac, în ciuda ghirlandelor și a becurilor multicolore. Era după Crăciun, cu doar două zile înainte de Anul Nou. Se-așteptase la forfotă și sclipiri, însă totul arăta sechestrat sub un clopot de sticlă mată: pistele de zbor măturate de un vânt aspru, hainele cenușii ale celor care
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
întrebă primul: — Așa-i că ți-e rece? Am putea să mergem cu pipele mai la adăpost... — Mie îmi zici? Crezi că am uitat cum e iarna, când ajungi aici prima oară? Suntem în plin câmp. Zăpada părea albăstruie sub becuri și nu era lună, doar scame de nori, pe un cer de sticlă afumată. În curând, o zări doar ca pe o scânteie, la capătul țigării aprinse, dar îi simțea felul de a-i sta în preajmă, precum o tigroaică
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
de an, Godun îi lucrase o ramă pentru fotografia cu Armin Caryan, în ziua în care împlinise opt ani. O privea uneori înainte s-adoarmă și îl revedea alergând în parcul Shatran, printre artezienele cu cordoane de apă luminate de becuri multicolore. Îl revedea lingând o înghețată lângă arcul Bagh-e Melli ori mâzgălind pe peretele pe care, în souk, bunicu-său așeza carpetele. Se gândea dacă Armin o să-l ierte că a fugit. Promitea că va face bani, atât de mulți bani
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
coridorului. Coborî. Ventilatoarele liftului se opriseră și când ușile se deschiseră în pasaj, întunericul umed și mirosul de igrasie îi ridicară un val de greață în piept. Era șapte și jumătate, cel mult, dar prea multă liniște și chiar niciun bec. Știa bine drumul, îl făcea zi de zi, la ieșirea din tubul întunecos ar fi dat de luminile hangarului de mașini. Își mișca picioarele tot mai repede și aproape se trezi alergând, când o țintui vocea: — Unde fugi așa, cățea
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
o plăcintă cu carne! Ai o rimă la plăcintă? ― Flintă. Dascălu începu să fredoneze: ― În țara cu fluturi albaștri / Iepurașul pișicher / Trăgea de coadă un rinocer / Țintarul cu o flintă / Îl făcu plăcintă... Scoase un film și-l derulă în fața becului. ― Hm, yală nemțească... Am să pregătesc mai multe variante. ― Va să zică de-aia te-a chemat... Ce trebuie să deschizi? ― Poarta spre împărăția fluturilor albaștri. Ha! Ha! O să-mi cumpăr o plasă și o cutie de cristal. Vezi! Bătu cu unghia
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Sus. ― Ești sigur? ― Știu planul pe dinafară. ― De-aici nu luăm nimic? Inginerul rânji. ― Dacă ții să iei un scaun amintire, n-am nimic împotrivă. Ai răbdare! Galeria de tablouri o să ți să pară mai interesantă. Scara luminată slab de becul de serviciu era plină de umbre. Într-o nișă ovală, pândea o siluetă. Se deslușeau limpede umerii masivi. Cârnul se opri brusc. Ridică arma și trase. * Melania Lupu răspunse timidă: ― Alo? Scarlat, gata să apese pe trăgaci, o privea fix
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
brusc storurile. O lumină rece de dimineață cu ger și soare năvăli în încăpere scormonind toate ungherele. Grigore Popa își duse mâna la ochi: ― Tinere, dacă simți nevoia să-ți biciuiești nervii... Sculptorul avu un gest de nerăbdare: ― Nu suport becul când afară e ziuă. Clar? Își privi ceasul: Poate că ar trebui să anunțăm Miliția. E aproape 9, 30. Ne vor întreba de ce am așteptat atât. Valerica Scurtu tresări. Privea constant într-un singur punct, evitând trupul lui Panaitescu. Îngăimă
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
ușă... Matei izbucni în râs. Prinse în palme umerii bătrînei: ― Hai că-mi placi! Transportară cadavrul și-l întinseră pe pat. Se uitau în jur impresionați de sărăcia interiorului. O masă șchioapă, două scaune ieftine, divanul cu arcurile stricate, un bec simplu fără abajur care atârna sinistru din mijlocul tavanului. Ibricul de cafea se răcise pe reșou, alături de mașina de scris. ― Aha! bombăni Grigore Popa. Uite cine consuma electricitatea! Melania Lupu se îndreptă. Gâfâia. Își trecu degetele străvezii peste fruntea asudată
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]