7,416 matches
-
cât se poate de bune. De obicei n-aș da atâția bani pe așa ceva. Și ăsta a fost tare scump. Se prinde între picioare. Știi, a costat o sută de dolari și e așa de mic. Abia dacă îl simți. Cântărește-l și tu. Sunt cadouri pentru mine. Dar puteai fi și pentru tine. Mă gândeam să le încerc pe toate. Aici. În apartamentul meu. O să cer să mi se aducă șampanie. Aș vrea să-ți ofer ceva care să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
mici clopoței. Cele mai mari clopote din lume se găsesc la Moscova, în cetatea Kremlinului. Unul, de 128000 kgf, numit „łarul Godunov", a fost ridicat în turnul lui Ivan cel Mare, în sec. XVII. Celălalt, numit „łar kolokol” (țarul clopotelor), cântărește enorm, 202 000 kgf, și se află depus pe un postament în vasta curte a Kremlinului. Nu a sunat niciodată, având ruptă o bucată din buză, în urma unui accident suferit după turnare. Merită să fie citați meșterii ruși L Matorin
ACUSTICÃ MUZICALÃ. In: Acustică muzicală by Aurora Agheorghiesei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/343_a_615]
-
un orășel al bătrânului Vest, iar Vultur-în-Zbor era, la urma urmei, un Indian Roșu. Aproape că se aștepta ca un șerif să iasă prin niște uși batante și să-l împuște acolo, pe loc. P.S. Moonshy trebăluia în spatele unei tejghele. Cântărea diverse lucruri. în încăpere nu mai era decât o singură clientă, dar Moonshy îl ignora complet pe Vultur-în-Zbor. După ce femeia a ieșit, Vultur-în-Zbor a zis: — Mă gândesc că e rândul meu. — Mai gândește-te, i-a spus P.S. Moonshy. — Uite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
urmat, clipind des. Media stătea la marginea pădurii, cu brațele tremurându-i și mâinile țepene, încleștate una de alta. Prinsă între brațele ei, se afla silueta posomorâtă și murdară de noroi a Prepelicarului. Fratele și sora rămaseră nemișcați un moment, cântărind totul în minte. — Spune-i femeii ăsteia proaste să-mi dea drumul, frățioare. Vocea îi era arțăgoasă. — Am văzut-o apărând, Vultur-în-Zbor, rosti Media cu un glas tremurător. Ca o stafie. Am văzut-o apărând, așa că am prins-o. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
la asta... —... arată uriașă și impunătoare, dar de fapt sunt doar foi subțiri de aluminiu sudate împreună. Plasă de sârmă pe deasupra și tuburi goale prinse în inele în jurul ei. De aia am putut să-l car până sus singură. Nu cântărea atât de mult. Nu ca un candelabru; ai ținut vreodată în mână un cristal din ăla? Sunt grele al naibii, cu sutele, toate atârnate de o ramă lucrată din fier. Asta ar fi produs și mai multe pagube. Uite ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
trebuie, putea să-i zboare capul. M-am cocoțat pe brațul unui scaun. —Candelabrul era ținut acolo de un sistem întreg de pârghii și scripeți. Ai văzut cumva Războiul rozelor? Dar nu avea rost să folosesc asta pentru Planeta plutitoare, cântărea prea puțin, iar, pe lângă asta, ideea era să atârne acolo ca și când ar fi plutit în spațiu. Aș fi aranjat cu cineva pe care-l cunosc să facă un scripete mult mai mic pentru el, care abia s-ar fi văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
fut“. O împingeam spre o bancă de lângă cuier. „Ce te-a apucat?“ „Vreau s-o facem acum!“ M-a privit dintr-odată schimbată. Ușor disprețuitoare. Mă studia. Atunci parcă mă vedea pentru prima dată. Mă cerceta din cap până în picioare, cântărindu-mă. A râs, rece. „Dar știi s-o faci?“ Nu i-am mai așteptat răspunsul. Am împins-o peste bancă. M-a respins cu genunchii. Am răsturnat-o pe scaun. A gemut ușor, lovită la umăr. A dat să scape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
câte o întrebare, uneori, când eu însumi mă doream toropit de reveriile unor ținuturi în care nu aveam să ajung nicicând: — Kerim, îi spuneam, pot să te întreb ceva? Mă privea cu ochi înguști, scormonind parcă în mine întrebarea nepusă, cântărind dacă merita să o primească, zâmbea sfios, clipind des, puțin speriat: — Putem, de ce nu putem. Întrebam orice la Kerim, dar nu întrebar de-m lovește la inim, la Kerim ast întrebar nu puneam. Kerim nu raspunde la ast întrebar de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
credeam în acel timp că mai am inimă. Prea fusese inutilă până atunci. — Întreabă, Kerim, l-am încurajat. De ce să nu mă întrebi, suntem doar noi doi și altceva ce ne-a mai rămas... A zâmbit. M-a privit lung, cântărind parcă dacă meritam sau nu întrebarea lui. Clătina doar din când în când din cap, nedumerit, nehotărât, ca și cum ar fi vrut să alunge cine știe ce vedenie. Într-un târziu a oftat. — Știm, Mion efendi, și Kerim tânăr fost. Tânăr și lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ies În bărbie. Și de aceea vreau să fiu cineva cu care ea să se poată mîndri. Vreau să gîndească așa: Fermín al meu e un bărbat dat naibii, ca și Cary Grant, Hemingway sau Manolete. Mi-am Încrucișat brațele, cîntărind situația. — Dumneata ai vorbit despre toate astea cu ea? — Nu, pentru numele lui Dumnezeu. Drept cine mă iei? Crezi că umblu prin lumea largă zicîndu-le femeilor că vreau să le las Însărcinate? Și nu că n-aș avea chef, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Fă-mi rost de una, plinuță și În călduri, și-o să facem afaceri. Iar dacă Îți pui Întrebări În privința capacității mele de a mă bucura de o doamnă, gîndește-te că mă mulțumesc s-o pișc de fund și să-i cîntăresc cu mîna frumusețile. Avantajele experienței. — Amănuntele tehnice vă privesc, Însă acum nu vă pot aduce o femeie aici. Oi fi eu un ghiuj amărît și jegos, dar nu-s și imbecil. Asta o știu și eu. Mă mulțumesc să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
o privire care spunea: ține-ți gura. — Cine ți-a luat-o pe Penélope, Jacinta? Îți aduci aminte? — Domnul, zise ea ridicîndu-și ochii cu teamă, ca și cînd s-ar fi temut că cineva ne putea auzi. Fermín păru să cîntărească emfaza gestului bătrînei și Îi urmări privirea pînă În Înalt, evaluînd diferite posibilități. — Dumneata te referi la Dumnezeu atotputernicul, Împăratul cerurilor, sau mai curînd la tatăl domnișoarei Penélope, don Ricardo? — Ce mai face Fernando? Întrebă bătrîna. — Preotul? E ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
cutreierase mări și țări (se spunea că ajunsese pînă În Andorra și că o rupea pe limba bască). Diaconul, care preciză că nu cunoștea vreun Înger pe nume Zacarías În rîndurile legiunilor cerului, ascultă cu atenție viziunea Jacintei și, după ce cîntări bine subiectul, bizuindu-se pe descrierea unui soi de catedrală care, În cuvintele văzătoarei, părea un mare pieptene de podoabă făcut din ciocolată topită, Îi zise: „Jacinta, ceea ce ai văzut tu e cetatea Barcelonei, marea fermecătoare și tempul ispășitor al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
gest cu mîna dreaptă spre a-mi indica să continuu a depăna firul istoriei, care părea să-l distreze enorm. Din cînd În cînd, ridica mîna ca să ia notițe sau Își Înălța privirea spre infinit, ca și cînd ar fi cîntărit implicațiile a ceea ce Îi povesteam. De cele mai multe ori, se complăcea Într-un zîmbet sardonic pe care nu puteam evita să-l atribui naivității sau stîngăciei conjecturilor mele. — Auziți, dacă vi se pare o prostie, eu am tăcut. — Dimpotrivă. Vorbesc proștii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
prea slăbit chiar și pentru a se plînge, Miquel obișnuia să coboare În piață ori să meargă pînă la bulevardul Catedralei, luînd mereu cu sine una din cărțile lui Julián, de parcă ar fi fost o amuletă. Ultima oară cînd Îl cîntărise doctorul avea mai puțin de șaizeci de kilograme. Am aflat de insurecția din Maroc de la radio, iar cîteva ceasuri mai tîrziu un coleg de ziar de-al lui Miquel a venit să ne spună că redactorul-șef, Cansinos, fusese asasinat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
taxi care să ne ducă la azilul Santa Lucía. Pe drum, Fermín, care, din respect față de starea mea de sănătate și față de condiția mea de mire, Îmi cedase locul din față, stătea pe bancheta din spate cu Rociíto, căreia Îi cîntărea farmecele cu o deosebită plăcere. — Că bună mai ești, Rociíto. Curul ăsta muntenesc al tău e apocalipsa după Botticelli. — Vai, dom’ Fermín, de cînd ți-ai tras iubită m-ai uitat și m-ai lăsat baltă, pungașule. Rociíto, tu ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
din calea ei. Noimann Închise din nou ochii. Era Într-o situație fără ieșire. Masa și patul păreau legate Între ele cu fire nevăzute. Când se mișca unul, se mișca și celălalt. Păreau două animale ce execută un dans ciudat, cântărindu-și forțele, prinși Într-un ritual de Împerechere. Între timp, senzația de sete atinse o limită de nesuportat. Noimann numără din nou până la zece, apoi până la douăzeci și apoi până la cincizeci. Nici când ajunse la numărul cinci sute, cei câțiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
pe asfalt? se Întreabă medicul. Ca să te Împiedici de ele, Își răspunde tot el, ocolindu-le cu grijă. Dar pietrele nu sunt pietre. Ci pietrele sunt ochi, propriii săi ochi, nenumărații săi ochi, care-l măsoară de jos În sus, cântărindu-i În același timp și greutatea. Oare cât cântărește Noimann? Cât alcool, câte reclame a ingurgitat În el, trebuie să cântărească o tonă. Și atunci, de ce se simte așa de ușurel? De ce calcă de parcă ar pluti? De ce tălpile sale aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ele, Își răspunde tot el, ocolindu-le cu grijă. Dar pietrele nu sunt pietre. Ci pietrele sunt ochi, propriii săi ochi, nenumărații săi ochi, care-l măsoară de jos În sus, cântărindu-i În același timp și greutatea. Oare cât cântărește Noimann? Cât alcool, câte reclame a ingurgitat În el, trebuie să cântărească o tonă. Și atunci, de ce se simte așa de ușurel? De ce calcă de parcă ar pluti? De ce tălpile sale aproape că nici nu ating asfaltul? De ce, de ce? Iată de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
sunt pietre. Ci pietrele sunt ochi, propriii săi ochi, nenumărații săi ochi, care-l măsoară de jos În sus, cântărindu-i În același timp și greutatea. Oare cât cântărește Noimann? Cât alcool, câte reclame a ingurgitat În el, trebuie să cântărească o tonă. Și atunci, de ce se simte așa de ușurel? De ce calcă de parcă ar pluti? De ce tălpile sale aproape că nici nu ating asfaltul? De ce, de ce? Iată de ce: greutatea din trup i s-a vărsat În suflet. Iar sufletul s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
te-ai ascuns? Chipul tău strălucește pe fiecare fir de iarbă. Pe fiecare frunză de copac. Funigeii Îl culeg și-l poartă În bătaia vântului... Noimann pășește cu grijă. Ochii de pe jos se agață de tălpile sale. Încearcă să-l cîntărească. Dar nu au ce cântări. Cum poți cîntări ceva care nu există decât ca o adiere, decât ca o fantasmă amar de dulce? Mathilda, Mathilda, mîinile mele aleargă după tine. Brațele mele se Întind după fiecare copac, dorind să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
strălucește pe fiecare fir de iarbă. Pe fiecare frunză de copac. Funigeii Îl culeg și-l poartă În bătaia vântului... Noimann pășește cu grijă. Ochii de pe jos se agață de tălpile sale. Încearcă să-l cîntărească. Dar nu au ce cântări. Cum poți cîntări ceva care nu există decât ca o adiere, decât ca o fantasmă amar de dulce? Mathilda, Mathilda, mîinile mele aleargă după tine. Brațele mele se Întind după fiecare copac, dorind să te cuprindă. De ce ai plecat? Unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
fir de iarbă. Pe fiecare frunză de copac. Funigeii Îl culeg și-l poartă În bătaia vântului... Noimann pășește cu grijă. Ochii de pe jos se agață de tălpile sale. Încearcă să-l cîntărească. Dar nu au ce cântări. Cum poți cîntări ceva care nu există decât ca o adiere, decât ca o fantasmă amar de dulce? Mathilda, Mathilda, mîinile mele aleargă după tine. Brațele mele se Întind după fiecare copac, dorind să te cuprindă. De ce ai plecat? Unde te-ai ascuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
se afla o femeie frumoasă, tunsă scurt, foarte tânără. Privește cu descurajare undeva În sus. Un bărbat foarte solid cu o beretă marinărească și cu un tricou dungat, rupt În bucăți. De gât are legat un pietroi care pare să cântărească 10-15 kg. El are o față bronzată și dură, iar mâinile Îi sunt legate la spete. Alături de el, copleșit de greutatea unui alt pietroi legat de gât, se află un copil de 10-11 ani. Acesta se sprijină cu umărul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
dimineață mi-am schimbat cămașa și m-am spălat și pe urmă, gospodina la care eram cantonat mi-a dat o bucată mică de cozonac și o bucată mică de brânză amestecată cu zahăr. Minuția cu care el inventariază și cântărește fiecare dar, adjectivul „mică“ pus de două ori lângă bucată - deși e vorba de daruri primite de la o femeie „inamică“ - toate acestea dovedesc felul cusurgiu al caporalului G.P., zis Bobocică. mai târziu ne-a chemat sublocotenentu’ și ne-a dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]