6,140 matches
-
Într-o dimineață, în închisoarea națională, e strigat numele lui Fairlynn. Urmează să fie dusă să fie martoră la o execuție, ca parte a programului de tortură. Zgomot de bocanci grei. Își fac apariția gardienii. Prizonierii sunt escortați la un camion descoperit. Fairlynn nu știe că va fi doar martoră. Crede că asta e ultima ei zi pe pământ. Varsă lacrimi fără să se poată controla și începe să strige numele lui Mao. Își strigă povestea cu el. Un gardian vine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
ori. * E un spațiu deschis. Stâlpi din lemn, de înălțimea unui om, se înalță spre cerul plumburiu la o distanță de câte trei picioare. Douăzeci de stâlpi. Buruienile sunt până la brâu. Vântul e aspru. Prizonierii sunt scoși în șuturi din camion și legați de stâlpi. Le sunt scoase cârpele de la ochi. Chipuri lipsite de culoare, unele cu prosoape îndesate în gură. Comandantul plutonului de execuție strigă ordinul. Unii dintre prizonieri încep să-și piardă cunoștința. Capetele le cad la piept, de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
tata, pare el sè-mi spunè, atunci nu avem ce vorbi! Mutând acum jucèriile, într-o ordine cèreia nu reușesc sè-i gèsesc vreo semnificație, dinspre un colț al camerei pe covor, chiar în mijlocul camerei, aducând mașinuțe, ridicând macarale prin aer, transportând camioane de marfè, adunând cuburi, fècând sè zboare un elicopter cu elicea ruptè, vagoanele dezmembrate ale unui tren, parcurgând, cu intenția de a muta toate jucèriile pe covor, traseul prestabilit, Nu pot sè nu mè gândesc la Vlad care, dacè își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
Matei! îmi șoptește chemându-mè duios, Dar Matei, la volanul unui tir lung și greu, încèrcat cu marfè, grèbindu-se sè ajungè la destinație, apèsè puternic pe accelerație și, auzindu-se chemat pe covorul copilèriei sale, accelereazè, angajându-se în depèșirea unui camion chiar într-o curbè pe care nu o prevèzuse, ignorând-o, Observè prea târziu mașină care-i vine din fațè și, atunci, ca sè evite impactul, trage de volan, fècând că tirul sè se încline mult înspre dreapta, apoi, ținând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
asistase - poate uneori chiar dăduse o mână de ajutor? Avea și el de uitat coșmarurile lui, conservele expirate, diareea și frigul inuman din tranșeele de la Stalingrad, de care amintea câteodată, lupta cu ghearele și cu dinții pentru un loc În camioanele retragerii, În mijlocul unei mulțimi de soldați sălbăticiți, piciorul amputat de la genunchi În compartimentul sanitar al trenului care scăpase, la distanță de două zile, de lovitura de stat a englezilor, de conivență cu rușii, la București? Își Înghițise și el amintirile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
roșii care se fac tot mai negre, cerul de plumb spre care zboară hârtii, stofe sfâșiate, flori vineții de magnolie. Mai bine ascunde-te după movilele de moloz și așteaptă, nu Întoarce capul, nu te uita! Ce vezi acolo? Un camion cu resturi putrede, lichefiate, părinții Îndoliați, cine să fie, prostituatele, denunțătorii, orfanii, afaceriștii, văduvele, marii invalizi care s-au sacrificat pentru Germania Mare. Așteptau disciplinați, Încrezători, În adăpost, cu lanternele stinse, răsuflare lângă răsuflare, dar dărâmăturile au astupat intrarea. Au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
greșească cineva permanent ușa? Gărdulețul de leandri care taie În două autostrada, culmile Împădurite urcând spre cer, trunchiurile contorsionate ale măslinilor vechi de sute de ani, pinii rotunzi, cactușii, palmierii, casele În culori pastelate, semănate În marginea șoselei, Împreună cu tractorul, camionul și mașina din curte. Tot acest decor familiar care face să i se pară și mai neverosimil ceea ce povestește. —De ce complici inutil? Neatenție! Se Întâmplă... Sau poate camera ta se afla În apropierea uneia mai solicitate. Firește că mi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
și ninge. Sibiu. Toată lumea refugiată coboară. În iarnă. Cât să fi călătorit de la Chișinău la Sibiu: o săptămână? Două? Sau nici n-am mers cu trenul, ne-am mutat, prin văzduh - cu tot cu tren - de la Chișinău la Sibiu? Suntem urcați În camioane și descărcați În curtea unei mănăstiri. Nu e chiar mănăstire, aici sunt trimise fetele. La internat. Internatul Școlii Normale de Fete. Era; acum e Centru. Pentru Refugiați. Noi suntem refugiați. Eu sunt un refugiat - fiu al refugiatei și al refugiatului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
descotoroseau de prietenii lui preferați din livadă! Oare nu știau cât de mult ținea la maimuțe? Și oare nu știau cât de puțin îi păsa de ei toți? De ce nu-și luau reclamele, zgomotul și mizeria, mașinile și autobuzele și camioanele, de ce nu-și luau mințile lor înguste cu ei să-l lase cu pacea și liniștea lui, maimuțe lui dragi, peisajul său încântător, care era desfigurat de atâta mizerie și lucruri de doi bani? Va trebui să evadeze. Dar cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
Putem să mergem peste tot cu dubița și să călătorim dintr-un loc în altul. Sampath se gândi la drumuri nesfârșite în vara aceea lipicioasă și nesfârșită care avea să vină atât de curând să se aștearnă dinaintea lor, la camioane unduind în valuri oboseala, la vibrația motoarelor în capul lui, la greața urcând din stomac și simți că îl cuprindea o fierbințeală de nesuportat, apoi o răcoare de gheață. Se gândi la vechea lui viață de la oficiul poștal, la oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
din sudul Atlasului până la malurile Ciadului. Uitate fuseseră și războaiele fratricide și incursiunile despre care bătrânii păstrau amintiri atât de plăcute și îndepărtate, și aceia erau anii amurgului rasei imohag, fiindcă unii dintre cei mai viteji războinici ai săi conduceau camioane pentru câte un patron „francez“, făceau parte din armata regulată sau vindeau pânzeturi și sandale turiștilor cu cămăși în culori țipătoare. în ziua când vărul lui, Suleiman, a părăsit deșertul ca să locuiască în oraș, hotărât să care cărămizi ceasuri în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
să se predea în fața a ceea ce, dintru începutul veacurilor, fusese dușmanul lor: setea. Dar francezii nu erau mândri că învinseseră „Poporul Vălului“, fiindcă, în realitate, nu reușiseră să-l înfrângă într-un război deschis, și nici negrii lor senegalezi, nici camioanele, nici măcar tancurile lor nu le fuseseră de folos într-un deșert pe care tuaregii și ai lor mehari îl cunoșteau dintr-un capăt într-altul. Tuaregii erau puțini și risipiți, pe când soldații soseau din metropolă sau colonii ca norii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
alb și rărit, iar fața îi era brăzdată de riduri adânci. — Cine e? întrebă. Celălalt șovăi câteva clipe. închise ochii și spuse în șoaptă: — Un înțelept. Cercetează istoria vechilor noștri strămoși. Ne îndreptam spre Dajbadel când ni s-a stricat camionul. — Dajbadel e foarte departe, spuse Gacel, dar celălalt căzuse într-un somn profund. Foarte, foarte departe, spre sud... N-am ajuns niciodată până acolo. Ieși fără să facă zgomot și odată ajuns afară, la aer curat, simți o senzație de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
alergară după el. Când reapărură, îl târau după ei pe bătrânul care își clătina capul și plângea molcom, ca și cum s-ar fi deșteptat dintr-un lung și dulce vis la o crudă realitate. Trecură prin fața lui Gacel și urcară în camioane. Din cabină, ofițerul îl privi sever și șovăi câteva clipe. Gacel se temu că profeția bătrânei Khaltoum n-avea să se împlinească și că avea să-l omoare chiar acolo, în inima deșertului, dar în cele din urmă celălalt îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
sever și șovăi câteva clipe. Gacel se temu că profeția bătrânei Khaltoum n-avea să se împlinească și că avea să-l omoare chiar acolo, în inima deșertului, dar în cele din urmă celălalt îi făcu un semn șoferului și camioanele se îndepărtară pe unde veniseră. Mubarrak, imohag-ul din „Poporul Lăncii“, sări în ultimul vehicul și ochii lui rămaseră pironiți în cei ai targuí-ului până ce norul de praf îl acoperi pe acesta din urmă. îi fuseseră de-ajuns acele momente ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
cum să știe, dar ar fi făcut, probabil, ca targuí-ul din legendă, căci ar fi fost ilogic să comiți un delict ca să pedepsești pe cineva care comisese exact același delict. Când avioanele cu reacție brăzdau înaltul cerului deasupra deșertului, iar camioanele circulau pe drumurile cele mai cunoscute, împingând neamul său spre cele mai ascunse colțișoare ale pustiului, nu era ușor să prezici cât timp va mai supraviețui acest neam în deșert, dar pentru Gacel era limpede că, atâta vreme cât unul singur dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
fi fost în stare să-i înfigă o baionetă în spate sau să-i pună o grenadă sub pat. — De ce-ai avea nevoie? întrebă fără să se întoarcă, străduindu-se ca vocea lui să nu trădeze nici o promisiune. — Un camion, un jeep și cinci oameni. O să-l iau și pe Mubarrak-ben-Sad, călăuza targuí. Și-o să am nevoie de cămile. — Cât timp? — Patru luni. Dar am ține legătura prin radio o dată pe săptămână. Acum îl privi în ochi. — Nu pot obliga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
ascuțite și tăioase, de până la jumătate de metru înălțime, ce erau un obstacol aproape de netrecut și pentru vehiculele cu motor. Și dacă nu se înșela prea tare, dacă soldații porneau în căutarea lui, aveau s-o facă în jeepuri și camioane, pentru că nu erau oameni ai deșertului, nu erau obișnuiți cu drumurile lungi și nici să se bălăngănească pe spinarea unei cămile zile întregi. Zorii îl găsiră foarte departe de dune care nu mai erau decât o delicată și sinuoasă linie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
de furie în fața neputinței și ignoranței sale. Simplii soldați, beduinul cel mai jegos sau chiar un negru akli eliberat, care stătuseră câteva luni împreună cu francezii, erau în stare să facă să meargă un vehicul mult mai mare ca ăsta, un camion greu plin de ciment, dar el, Gacel Sayah, inmouchar recunoscut pentru inteligența, curajul și istețimea sa, se simțea, cu toate acestea, ca un copil prost în fața complicatei mașini întortocheate și indescifrabile. Obiectele fuseseră întotdeauna dușmanii săi, le detesta, și viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
El-Akab? Secretarul guvernatorului provinciei ridică din umeri. — Poate pentru că mă simt dezamăgit de politică, zise. Ți-aduci aminte de Hassan-ben-Koufra? L-au destituit, a plecat în Elveția, unde strânsese o mică avere, și după două zile l-a călcat un camion cu răcoritoare. Ridicol! în câteva luni a ajuns, din „Viceregele deșertului“, pacientul unui spital acoperit de zăpadă, unde-și plânge picioarele rupte. — Soția lui e cu el? — Da. — Atunci, nimic nu mai are importanță, spuse targuí-ul. Se iubeau. I-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
brusc se simți stânjenit, fără să știe exact din ce cauză. — E târziu! spuse, cuprins de o neliniște subită. E foarte târziu și mâine trebuie să lucrez. Trecu strada foarte grăbit, cu riscul de a fi călcat de un mare camion de gunoi, și dispăru în întunecimea străduței, după ce întoarse capul de mai multe ori ca să verifice dacă targuí-ul venea după el. Acesta nici măcar nu se clinti. Așteptă să dispară camionul și putoarea lui și continuă să meargă singur pe bulevardul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
grăbit, cu riscul de a fi călcat de un mare camion de gunoi, și dispăru în întunecimea străduței, după ce întoarse capul de mai multe ori ca să verifice dacă targuí-ul venea după el. Acesta nici măcar nu se clinti. Așteptă să dispară camionul și putoarea lui și continuă să meargă singur pe bulevardul lat, slab luminat, cu silueta lui înaltă, veșmintele fluturându-i în vânt, absurd și anacronic în acel peisaj cu clădiri masive, ferestre întunecate și porți încuiate, stăpân absolut al orașului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
încât trecătorii se opreau ca și cum sunetul acela ar fi coborât chiar din gura Celui de Sus. Era important bărbatul acela, nu încăpea îndoială, în ciuda feței sale roșii și a petelor de transpirație de pe uniformă, căci până și cele mai grele camioane se opreau când ridica mâna și doar când le dădea el voie îndrăzneau să-și continue drumul. Și chiar în spatele lui, înaltă, masivă și încărcată, apărată de un grilaj gros și o mică grădină cu copaci păliți, se înălța clădirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
Eu, Gacel Sayah, care l-am eliberat pe Abdul-el-Kebir și am ucis optsprezece soldați, o să-l omor pe președinte dacă nu-mi dă înapoi familia. Să ții minte! Poimâine! Se răsuci pe călcâie și își deschise drum printre autobuzele și camioanele care se opriseră și claxonau insistent, pentru că omul însărcinat să dirijeze circulația părea că se transformase într-o statuie de sare ce privea cu ochi de vită moartă locul pe unde beduinul cel înalt dispăruse, înghițit de mulțime. în următoarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
observă ca un ochi mare de ciclop, și negura nopții nu-i permise nici măcar să distingă conturul turnului, încât cadranul i se păru o imensă lună plină abia plutind deasupra zării. Bulevardele păreau solitare fără prezența autobuzelor noctambule și a camioanelor de gunoi, și l-a neliniștit calmul anormal, deși ora era înaintată. Acest calm fu sfâșiat brusc de apariția unei mașini negre de poliție, ce trecu la distanță, cu o lumină intermitentă învârtindu-se deasupra ei, și în depărtare, socoti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]