14,490 matches
-
să mă adresez. Și îi aud și acum vorbele vocii puternice: Dacă nu vă dau eu viza, nu vi-o mai dă nimeni. Era „șeful cel mare” de la pașapoarte. Și așa am ajuns cu grupul BTT la Paris să vizitez castele de pe Valea Loirei, iulie 1973. Și astăzi mai sunt încă ... pe aceea viză ... N-am vizitat atunci castelele căci am „fugit” din camera de hotel și mi-am început zbuciumul cererii de azil politic ... un drum greu, când pleci la
O ROMÂNCĂ ADEVĂRATĂ (I) de EMILIA ȚUŢUIANU în ediţia nr. 2345 din 02 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383055_a_384384]
-
vi-o mai dă nimeni. Era „șeful cel mare” de la pașapoarte. Și așa am ajuns cu grupul BTT la Paris să vizitez castele de pe Valea Loirei, iulie 1973. Și astăzi mai sunt încă ... pe aceea viză ... N-am vizitat atunci castelele căci am „fugit” din camera de hotel și mi-am început zbuciumul cererii de azil politic ... un drum greu, când pleci la 25 ani de una singură, n-ai nici un ban, nu cunoști pe nimeni. Aveam însă încrederea, inconștiența tinereții
O ROMÂNCĂ ADEVĂRATĂ (I) de EMILIA ȚUŢUIANU în ediţia nr. 2345 din 02 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383055_a_384384]
-
printre strigătele de amenințare. Nu vrem să urcăm! Dar luați asta, pentru numele lui Dumnezeu! strigă cel mai vârstnic dintre cei doi, În timp ce tânărul ridica pe creștet caseta, cu forța pe care i-o dădea disperarea. Într-un colț de la castel prova era un mic grup de refugiați, Înveșmântați În straie nobiliare, care se zgâiau năuciți la cumplita scenă. La acel strigăt, unul dintre ei se dezmetici. Părăsi femeia pe care o strângea În brațe, apropiindu-se de bord. Se Întinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ilumina mai bine, atras de un amănunt pe care Îl surprinsese prin pădurea de turnuri și cupole ce răsăreau din cuprinsul centurii de ziduri crenelate. Era imaginea unei mari fortărețe pe care o văzuse pe timpul călătoriei sale În capitala creștinătății: Castelul Îngerului, clădit peste rămășițele gigantice ale mormântului lui Hadrian. Profilul său nu lăsă loc de Îndoială, cu toate că era abia schițat. Spre Roma Își Îndrepta pașii marea figură de pe mozaic. Omenirea Îndurerată și coruptă de păcat, care se pornea către cetatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
tot făcea acolo. Încetul cu Încetul, ca prin farmec, redeveni vizibilă urma primului desen. În mozaic nu era Înfățișat bătrânul pornit la drum, precum sperase el, ci altceva, și mai surprinzător. Era vorba de o corabie, o galeră, pavoazată la castel prova ca de sărbătoare. Se recunoșteau În mod limpede rândurile de vâsle, vela pătrată Întinsă În vânt și o a doua velă desfășurată Într-o poziție neașteptată, sub chilă. Dante Își ascuți privirea, spre a surprinde mai bine fiecare amănunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de pe hârtiile voastre și aveți mereu nevoie să le umpleți cu semne. Vă osândiți sufletul ca să descoperiți un mic adevăr inutil, ca bătrânul acela. El studiase În profunzime obiceiurile popoarelor de la Răsărit. În lungile nopți de navigație, În fața sobei din castelul de proră, Îmi povestea ceea ce Învățase despre religiile lor și despre demonii pe care știau să Îi invoce. Culte stranii care au ajuns și la noi, În traistele pelerinilor, ca niște semințe de lepră. Sunt popoare care adoră pietrele, mândri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
dezvoltând o căldură cumplită, la fel ca gura iadului. Continuă să privească Îngrozit corabia: În doar câteva clipe, structura se mistuise și acum se scufunda, În timp ce mici flăcări de lumină țâșneau de pe resturile catargului și din ce mai rămăsese din castel pupa. Fosforul. Aceasta era singura explicație pe care mintea sa i-o sugera dinaintea acelui spectacol Înfiorător, mai curând decât să Închine steagul În fața ipotezei unei epifanii diavolești. Trebuie că exista fosfor În cala galerei, iar acesta fusese aprins, accidental
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
mii de hectare de teren arabil, cărora li se adăugau numeroase suprafețe de pășune, vii, plantații cu pomi fructiferi, păduri, iazuri cu pește, plus mori și mici fabrici de prelucrare a produselor agricole. Conacul Corbenilor era, de fapt, un adevărat castel, cu zeci de Încăperi și de două-trei ori mai mulți slujitori, care făceau onorurile casei cu pricepere și rafinament. La vânătorile cu șoimi, câini și hăitași organizate de bătrânul Corbu luau parte, adesea, personalități importante din elita politică și din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Ce era În sufletul ei, numai cu comicul nu avea tangență. Să speri cu atâta fervoare În himera Îmbogățirii peste noapte, să fii chiar foarte aproape de a-ți vedea visul cu ochii și apoi totul să se surpe ca un castel din cărți de joc, era prea mult, inclusiv pentru psihicul ei din beton armat cu probabile exerciții profesioniste de cultivare a echilibrului lăuntric. Îți pot fi de folos cu ceva? am Întrebat-o, ca să vadă că-i sunt alături. Spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
mișto. La pension n-am dus-o rău: învățam latina și-o pieptănam pe maica Ravena, pe numele ei adevărat contesa Danuta Wodynska, o mândrețe de femeie, foarte credincioasă, că de-aia și intrase la mănăstire: se ruga o dată la castelul ei și s-a pogorât un înger, dar dimineața a văzut că era cazac, și încă ortodox. La opt ani puteam traduce din Tit Liviu, la nouă spuneam pe de rost toată slujba, iar la zece știam unde-și ține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
un cal de om. Și știți cum e-n stepă: fără cal ești al nimănui, ești fiu-ploii, te părăsesc toți. De aceea socot - zise Metodiu - că treaba cea mai bună ar fi să merg cu fratele Iovănuț la ei la castel, în numele jupânului Macek, și să le spunem franc, în față: ați luat fata, s-o stăpâniți sănătoși! Iată binecuvântarea noastră: să fie într-un ceas bun! — Bine, bine - zise hangiul - da’ cu cei doi dinți lipsă ce facem? — Mda - făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cu veselie flăcăul și adunându-i de pe jos, depuse pe masă doi dinți, unul mai frumos ca altul. — Sunt cam mari - zise cu îndoială hangiul. Dar, ce-i drept, sunt foarte frumoși. Mai că nu i-aș da. Episodul 114 CASTELUL Nimeni nemaiavând nimic de zis împotriva soliei celor doi preabuni călugări, Metodiu și Iovănuț își luară rămas bun de la cazacii lui Vasea, strângându-și îndelung mâinile, îmbrățișându-se cu respect, ș-apoi, liniștindu-l încă o dată pe jupan Macek în privința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
își luară rămas bun de la cazacii lui Vasea, strângându-și îndelung mâinile, îmbrățișându-se cu respect, ș-apoi, liniștindu-l încă o dată pe jupan Macek în privința succesului misiunii lor, puseră cei doi dinți în traistă și o apucară teleap-teleap spre castelul Potoțki. Castelul își ridica înfricoșător surii păreți pe geana unui deal, nălucindu-se negru în calea singuraticilor drumeți. Nouri de corbi se învolburau la apus în juru-i; în nopțile fără lună vânturile șuierau dându-i ocol și un vaiet subțire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
rămas bun de la cazacii lui Vasea, strângându-și îndelung mâinile, îmbrățișându-se cu respect, ș-apoi, liniștindu-l încă o dată pe jupan Macek în privința succesului misiunii lor, puseră cei doi dinți în traistă și o apucară teleap-teleap spre castelul Potoțki. Castelul își ridica înfricoșător surii păreți pe geana unui deal, nălucindu-se negru în calea singuraticilor drumeți. Nouri de corbi se învolburau la apus în juru-i; în nopțile fără lună vânturile șuierau dându-i ocol și un vaiet subțire, înjunghiat, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
în juru-i; în nopțile fără lună vânturile șuierau dându-i ocol și un vaiet subțire, înjunghiat, se auzea ieșind din ziduri. Nu e de mirare astfel că țăranii din împrejurimi îl botezaseră „Lugubrul”. Ziua, când aveau treburi cu caii la castel (deoarece castelul, pentru a se autofinanța, beneficia de o potcovărieî nu spuneau „mă duc cu calul la castel”, ci spuneau „mă duc cu calul la Lugubru”, porecla fiind încetățenită multe verste împrejur. în altă ordine de idei, trebuie menționat faptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
în nopțile fără lună vânturile șuierau dându-i ocol și un vaiet subțire, înjunghiat, se auzea ieșind din ziduri. Nu e de mirare astfel că țăranii din împrejurimi îl botezaseră „Lugubrul”. Ziua, când aveau treburi cu caii la castel (deoarece castelul, pentru a se autofinanța, beneficia de o potcovărieî nu spuneau „mă duc cu calul la castel”, ci spuneau „mă duc cu calul la Lugubru”, porecla fiind încetățenită multe verste împrejur. în altă ordine de idei, trebuie menționat faptul că, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ieșind din ziduri. Nu e de mirare astfel că țăranii din împrejurimi îl botezaseră „Lugubrul”. Ziua, când aveau treburi cu caii la castel (deoarece castelul, pentru a se autofinanța, beneficia de o potcovărieî nu spuneau „mă duc cu calul la castel”, ci spuneau „mă duc cu calul la Lugubru”, porecla fiind încetățenită multe verste împrejur. în altă ordine de idei, trebuie menționat faptul că, pentru a evita o cacofonie, castelul era de altminteri, cum și-au dat imediat seama călugării noștri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
beneficia de o potcovărieî nu spuneau „mă duc cu calul la castel”, ci spuneau „mă duc cu calul la Lugubru”, porecla fiind încetățenită multe verste împrejur. în altă ordine de idei, trebuie menționat faptul că, pentru a evita o cacofonie, castelul era de altminteri, cum și-au dat imediat seama călugării noștri, o superbă mărturie a goticului târziu. Și aici simțim nevoia să facem o paranteză: întrucât serialul nostru nu are numai un caracter epic, ci și unul instructiv, și deoarece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
autori care fac greșeala ca într-un spațiu gotic să desfășoare o acțiune barocă; sau invers. Poate că povestea noastră va părea în continuare austeră; de vină însă nu sunt eroii noștri, ci mediul în care, iată, tocmai am ajuns: castelul gotic Potoțki. Episodul 115 DOAMNA POTOȚKI La ora când scriem aceste rânduri, bătrâna doamnă Potoțki, tenacea locuitoare a aripii de vest a castelului, va fi fiind de mult oale și ulcele. Nepăsătorul timp a trecut peste amintirea domniei-sale, albindu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
continuare austeră; de vină însă nu sunt eroii noștri, ci mediul în care, iată, tocmai am ajuns: castelul gotic Potoțki. Episodul 115 DOAMNA POTOȚKI La ora când scriem aceste rânduri, bătrâna doamnă Potoțki, tenacea locuitoare a aripii de vest a castelului, va fi fiind de mult oale și ulcele. Nepăsătorul timp a trecut peste amintirea domniei-sale, albindu-i oasele, șlefuindu-i vertebrele, subțiindu-i imperceptibil metacarpienele. Ierburi înalte, flori de românită, fragile păpădii au crescut rând pe rând din mormântu-i, spulberându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
apărut o necruțătoare gaură. Moliile au lărgit cât au putut gaura cu pricina, apoi, la rândul lor, au îmbătrânit și s-au stins. Insă, înainte de a muri, doamna Potoțki era o femei grasă, pieptoasă, tropotind harnic prin camerele nenumărate ale castelului, ștergând ici de praf o icoană, răsturnând colo un bibelou. După moartea glorioasă a soțului, hatmanul Potoțki, corpul nu tocmai subțire al doamnei luase dimensiuni și mai îngrijorătoare, oarecum direct proporționale cu creșterea apetitului religios. Căci doamna, căutând să suplinească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
o săptămână nu mai avem apă. De la moartea hatmanului, aparul nu mai vine decât de două ori pe lună - spuse Piotr. — Cine? întrebă Metodiu. — Aparul - îl lămuri doamna Potoțki. Cel care aduce apa. E un țăran care aduce apă la castel cu catârii. Când s-a construit castelul, aici sus, nu s-a ținut seama de apă și-a trebuit s-o aducem zilnic din sat. Și zici că de-o săptămână nu mai avem apă? - se întoarse doamna către Piotr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
moartea hatmanului, aparul nu mai vine decât de două ori pe lună - spuse Piotr. — Cine? întrebă Metodiu. — Aparul - îl lămuri doamna Potoțki. Cel care aduce apa. E un țăran care aduce apă la castel cu catârii. Când s-a construit castelul, aici sus, nu s-a ținut seama de apă și-a trebuit s-o aducem zilnic din sat. Și zici că de-o săptămână nu mai avem apă? - se întoarse doamna către Piotr. — Nici cât să-mi fac un ceai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
spus dumneavoastră e frumos, nimic de zis - grăi deodată o voce care venea de nicăieri și cei doi călugări văzură cu uimire cum în patul doamnei Potoțki se deschide o trapă din care ieși capul, apoi trupul îndesat al intendentului castelului, pan Bijinski - dar pot să spun că ați vorbit in abstracto. Căsătoria este, finalmente, oricât am coti-o, un lucru concret, nu o lamentatio mentis - mai spuse pan Bijinski, scuturându-se de colb. — Vai, cum m-ai speriat! - bătu din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
o voce grozavă tunând: „La muncă!” N-am pregetat o clipă; mi-am pus un șorț, am dat la găini, am slobozit vacile, am udat și măturat curtea, am săpat în grădină, am plantat niște puieți, am șters praful în castel, am spălat perdelele, am tors puțin etc. Până seara nu m-am oprit. Când m-am oprit eram frântă; nu-mi ardea de nimic. — Mare e puterea ta, Doamne! - se închină Metodiu, făcându-și cruce. — Așa că, dragă tinere - urmă doamna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]