2,546 matches
-
aduna portocalele și parcă semăna puțin cu calul, și parcă era chiar calul... Încercarea de a limita zborul, cu umbrela mătușii, de pe marchiza de lemn, Înălțime un metru și patruzeci de centimetri, umbrela ruptă și Îndoită, genunchiul stâng Înfipt În ciobul unui sifon spart. L-au pasionat mereu robinetele de cositor ale sifoanelor, considerându-le niște mecanisme complicate, ca și când ar fi avut un motor Înăuntru. Tinctura de iod pusă direct pe rană, durerea cruntă! Pedeapsa, În genunchi la colț, pe coji
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
gândești și să muncești mai ușor. Și atunci bei o cicoare. Neagră ca păcura. Acră, dulce, amară. Astăzi este eclipsă totală de soare. Tu, excitat. Se aud zgomote de geamuri sparte. Lumea Își pregătește instalația denumită geamul afumat. Milioane de cioburi Înnegrite de milioane de lumânări. Spre deosebire de ei, tu pui În fața gemulețului de la pod, de unde vei urmări eclipsa, un aparat complex. Dintr-o lupă groasă și una mai subțire, ți-ai construit o lunetă. Prin intermediul ei, vei studia eclipsa totală și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Și se lăsă Într-adevăr o mare tăcere. Întâi o trepidație puternică. O bufnitură. Și totul Începu să se prăbușească cu un vuiet asurzitor Într-un nor de praf din care săreau așchii de scânduri, grinzi forfecate, cărămizi, fiare și cioburi de sticlă. I se păru că se petrece cea mai puternică explozie și prăbușire la care asistase sau la care se gândise vreodată. I se păru că În aer zboară, prin praful puternicei explozii, bucătării vechi cu oalele lor cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
nu-l mai vede Onica pentru că ea moare Într-o vară, puțin după Sfântu Ilie, când ploi reci vin să stingă zăpușeala zilei, sunt coapte merele mălăiețe, bradul din coceniște crește până la cer și rămâne Bitancu singur pe lume. Din ciobul de oglindă, Îl privește un chip străin lui, un bărbat cu capul mare acoperit cu păr blond, săgetându-l cu privirea ochilor albaștri. Bitancu nu se recunoaște și se sperie și, pentru prima oară În viața lui se mânie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
oglindă, Îl privește un chip străin lui, un bărbat cu capul mare acoperit cu păr blond, săgetându-l cu privirea ochilor albaștri. Bitancu nu se recunoaște și se sperie și, pentru prima oară În viața lui se mânie și ia ciobul și-l azvârle ca pe o zburătură În iarba din grădiniță, și ciobul se desface În alte zeci de cioburi, și aleargă puii Într-acolo crezând că-s grăunțe bucățelele mici de oglindă În care abia Încape seninul cerului. Bum-budubum-budubum-budubum-bum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
cu păr blond, săgetându-l cu privirea ochilor albaștri. Bitancu nu se recunoaște și se sperie și, pentru prima oară În viața lui se mânie și ia ciobul și-l azvârle ca pe o zburătură În iarba din grădiniță, și ciobul se desface În alte zeci de cioburi, și aleargă puii Într-acolo crezând că-s grăunțe bucățelele mici de oglindă În care abia Încape seninul cerului. Bum-budubum-budubum-budubum-bum! Se dă de știre! Tăăăt omu’ s-auză mâne de dimineață! Toți ficiorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
ochilor albaștri. Bitancu nu se recunoaște și se sperie și, pentru prima oară În viața lui se mânie și ia ciobul și-l azvârle ca pe o zburătură În iarba din grădiniță, și ciobul se desface În alte zeci de cioburi, și aleargă puii Într-acolo crezând că-s grăunțe bucățelele mici de oglindă În care abia Încape seninul cerului. Bum-budubum-budubum-budubum-bum! Se dă de știre! Tăăăt omu’ s-auză mâne de dimineață! Toți ficiorii să fie la sfat! Tăt omu s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
dat. Tu, plin de teamă, dar și de scârbă, pentru cei care păzesc ruinele bisericii demolate. Furi o bucată de cărămidă, urmă a acestei biserici pe lume, Sfânta Vineri. O așezi acasă Între cărți. Ore În șir privești cărămida asta, ciobul ăsta de cărămidă. Te uiți la ea ca la o piatră căzută din cer. E rușine să plângi În fața copilului tău. Doar strângi din dinți. Ăia câți ți-au mai rămas. La invitația președintelui Nicolae Ceaușescu, președintele Republicii Kenya, Daniel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
să pună În umbră până și silueta scundă și plinuță a lui Chanel, dar azi era chiar și mai evident. Cum Îi zâmbea de sus pe sub freza scurtă și vioaie, care mereu arăta de parcă frizerul l-ar fi tuns cu ciobul, părea un uriaș prietenos care proteja un copil fragil și nefericit. —Vin Într-o secundă, zise Ruby, privindu-i Îngrijorată. Cât de repede s-a putut, a Îndesat un aparat de sterilizare Într-o pungă mare Les Sprogs și l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
elogiu al maternității spirituale, în La Tía Tula (1921), toate împănate și cu elemente autobiografice, toate sunt pătrunse de credința în necesitatea credinței, de căutarea disperată a credinței, de nostalgia ținuturilor natale și de aspirația spre visul mântuitor, toate acestea cioburi ale unei vestiri kenotice fără sfârșit, ajungând, ca într-un Nou Testament semiprofan, la acea capodoperă de concizie și luminozitate iubitoare, San Manuel Bueno, mártir (1931), nuvelă lungă sau roman scurt de factură, cum s-a mai spus, cvasi evanghelică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
tânjea după Elya și se culca cu Liat, dar aproape că nu o observa pe a treia, care prefera de obicei să rămână tăcută. Cu toate că ea a fost cea care i-a bandajat piciorul când s-a tăiat Într-un ciob, fiindcă umbla desculț. Cele trei fete și femeile care le precedaseră În viața lui, inclusiv mama sa, care murise când el avea zece ani, aproape că se contopeau În mintea lui Într-o singură femeie. Și nu pentru că În ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
cuvintele cu voce tare, simțindu-se copleșit de răsunetul lor interior și de un val de plăcere. Continuă, pronunțând cuvintele „tăios și neted“, și Încercă din nou sentimentul acela de bucurie Îmbinată cu ironie. La picioarele lui, În curte, un ciob de sticlă Începu să strălucească, de parcă Își găsise drumul și Îl chema și pe el să vină. Fima repetă În minte vorbele tatălui său: „o mână de praf“, „zăpada de anul trecut“. Dar greși și În loc de „zăpada“ spuse „scheletul“1
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
trei a fost neajutorarea ta. Pe de-o parte erai o ființă enigmatică, pe de altă parte un mic bufon. Un copil de genul celor despre care poți fi sigur că dacă În toată valea s-ar găsi un singur ciob de sticlă, ar călca desculț În el. Dacă În toată Grecia ar exista o singură piatră liberă, În capul tău ar cădea. Dacă În tot ținutul Balcanilor ar fi o singură viespe, pe tine te-ar Înțepa. Când cântai la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
adevărat. Până la unu noaptea n-ai lăsat piatră pe piatră din teza lui Țvika, deși el ți-a mulțumit În prefață și te-a menționat În note. Iar la unu noaptea i-ai uimit pe toți, reușind să creezi din cioburi, ca un scamator cu cărți de joc, o teză nouă. Opusă. Cu cât Încerca Țvika să-și apere teza, cu atât deveneai mai ironic și mai nemilos. Nu-i dădeai voie să termine o frază. Până când Uri s-a ridicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
pe terasă, jocul luminii prin văi și munți, paloarea lunii și aura ce o Înconjoară, pânzele de păianjen pline de stropi de rouă spre dimineață, miracolele respirației și vorbirii, licăririle asfințitului, apa care fierbe sau Îngheață, strălucirea amiezii Într-un ciob de sticlă, atâtea emoții primare, pe care le-am avut și pe care le-am pierdut. Nu se vor mai Întoarce. Sau mai rău, vor reveni rareori și vor licări În depărtare, dar emoția primară din ele va fi uitată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
se străduia, nu reușea să-și aducă aminte de la cine auzise cu câteva zile În urmă citatul acesta Înfricoșător. I se păru o exprimare exactă și pătrunzătoare. Minaretele moscheilor de pe dealurile ce Înconjurau Ierusalimul, ruinele și zidurile de piatră cu cioburi de sticlă colorată pe deasupra, ce adăposteau mânăstiri neștiute, porțile grele de fier, grilajele de fier forjat, pivnițele Întunecoase, stelele, Ierusalimul fanatic și complotist, scufundat până la gât În coșmarurile profeților lapidați, ale mântuitorilor răstigniți și ale izbăvitorilor tăiați În bucăți, Înconjurat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
din cauza funinginii de pe tălpi, pâslarii, niște șlapi mari, gri, așa cum se folosesc în muzee, și care sunt mult mai urâți decât orice papuci. La pasajul de trecere de după intersecție fusese construită o stație de benzină, care părea înfiptă ca un ciob ascuțit al tehnicii de ultimă oră în șirul de case de pe o parte a străzii: un fel de streașină oblică asemenea unui indicator îndreptat spre cer, albă ca zăpada, pictată cu o dungă roșie sub care erau aliniate pompele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
lui Onkel Rodolph, își măsura răspunsurile, zâmbea apoi mândru și sigur de efectul pe care avea să-l producă în momentul când își va vârî mâna în geanta de umăr. Își întinse palma printre capetele aplecate, ținând la vedere un ciob de teracotă. Pe un cartuș erau înscrise literele LEG. XI. CPI - însemnul legiunii a unsprezecea, Claudia Pia Fidelis, cea care fusese trimisă de către împăratul Vespasian, în jurul anilor 70 î.H., în tabăra Vindonissa. El însuși găsise acea piesă. Onkel Rodolph
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
această bucată de teracotă îmi scotea din pământ un prezent nou, un prezent care se afla aici și totuși trecuse de mult; zăcea undeva sub suprafața vizibilă, dar era format din mărturiile acelui univers al vaselor mele, din ziduri, cărămizi, cioburi. Și totuși pământul nu mai era doar pământ. Un pumn din substanța aceea ar fi ajuns să faci să pornească mașina, un bulgăre de „clisă“, smuls din țarină și înghesuit în rezervor ar fi produs energie pentru decenii întregi, așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
cailor de-a lungul caselor și pe aleile ale căror copaci parcă erau niște crăpături în aerul sticlos; despre plimbările cu trăsura la Șosea până la grădinile de vară, unde soarele se spărgea ca un glob printre copaci și cădea în cioburi luminoase peste întinderile de iarbă și pe drumuri; despre buchetele de primăvară care, înghesuite în găleți la Piața de Flori, așterneau un adevărat firmament de culoare sub un cer încă subțiratic; despre piramidele de pepeni galbeni toamna, despre mirosul gunoaielor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
-și facă viața mai senină și transparentă ca un cristal. Așa cum i se întâmpla tatei cu Hasselblatt și cu Leica, la fel pățeam și eu cu numele noi, de pildă cu Terra sigillata, denumirea dată oalelor roșii lăcuite, ale căror cioburi tăioase puteau fi găsite pe câmpia unde odinioară se aflase tabăra legiunii romane și ale căror ornamente îmi aminteau, de departe, imaginile de pe vasele din cartea lui Onkel Rodolph. Armin și cu mine ne dăduserăm întâlnire într-o după-amiază când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
cu un târnăcop în mână sub meri, priveam în mijlocul unei pajiști pământul proaspăt aruncat deasupra unei gropi, în adâncul căreia resturile zidului păreau benzi luminoase. În peretele gropii se putea vedea o urmă vopsită, o dungă făcută din cărbune și cioburi, stratul de cultură, cum spunea Armin. Și această dungă aflată între iarbă și rădăcini era suprafața de „odinioară“ a unui prezent trecut. Ne-am aplecat asupra brazdelor și a bulgărilor de pământ, căutam mănunchiurile de spice de-a lungul gropilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
fie iar cel vechi, o să-și ia totuși statuia în țara lor. Marmura - din piatra asta își construiseră romanii imperiul, templele și forumul, își creaseră zeii, și ea îmi aparținea deopotrivă mie și acelui trecut din care proveneau cărămizile și cioburile, Terra sigillata cu materialitatea ei senzuală printre plantele șerpuitoare și păsările de pe ramuri. Ar trebui să vizităm totuși și Roma, spuse mama, fiindcă piatra și statuia i-ar fi amintit că o parte din neamul său ar fi trăit acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
ne aplecam capul să putem răscoli cu privirea cât mai de aproape pământul. Ce aveam să descoperim, ce fel de vestigii rătăcite printre frunze și rădăcini, scoase la iveală de ploi, pe jumătate ascunse-n frunziș? Avea să fie un ciob de argilă, a cărui suprafață netezită ar fi amintit de o coajă de copac, o simplă bucată de perete sau parte a unei toarte de vas, îndoită, cu ornamente, situată undeva, după importanța prezentată, într-o ierarhie superioară? Poate am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
pe care îl folosea mai nou: — Inele și zăbală, eh?, bronz, se pare din stratul timpuriu. Și tot el era cel care reușise să-și adauge la colecție o piesă de metal, în timp ce eu nu aveam decât niște amărâte de cioburi și nici măcar nu știam ce înseamnă cuvântul „dârlog“. Cum aș fi putut, fără noțiunea unui lucru legat de frâu, să găsesc obiectul sub frunze și pietre? Dar în timp ce mă chinuiam încă, privirea mea a rămas ațintită în grămada de frunze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]