2,726 matches
-
înălțau cu scorburi de tămâie și cu prund de ambră. Dumbrăvele lor întunecoase de pe maluri se zugrăveau în fundul râului, cât părea că din una și aceeași rădăcină un rai se înalță în lumina zorilor, altul s-adîncește în fundul apei. Șiruri de cireși scutură grei omătul trandafiriu a înflorirei lor bogate, pe care vântul îl grămădește în troiene; flori cântau în aer cu frunze îngreuiete de gândaci ca pietre scumpe, și murmurul lor împlea lumea de un cutremur voluptos. Greieri răgușiți cântau ca
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
verde umed și răcorit după noaptea cu ploaie, florile împrospătate ridicau în soare cochetele capete copilăroase și ochii lor plini de reci și zadarnice lacrimi. În casa de peste drum perdelele albe erau încă lăsate, prin aleile grădinei ei vișinii și cireșii înfloriți, salcâmii cu miros dulce tăinuiau cărările risipite într-o viorie și melancolică umbră. Fusese vis visul lui cel atât de aievea sau fusese realitate de soiul vizionar a toată realitatea omenească? - Perdeaua de vis-a-vis se dete puțin într-o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
masa jucătorilor. În jur erau așezate câteva femei din anturajul ei obișnuit. Ținea în mână o carte cu coperta înzorzonată și asculta cu bunăvoință povestea unei femei tinere, care vorbea doar ca să-i facă ei plăcere. Pe o măsuță de cireș sclipeau în soarele amiezei câteva păhăruțe ca niște degetare, pe jumătate umplute cu lichior de coacăze. Pentru Zogru a fost un moment crucial. El a fost convins, și încă mai este, că ea a intuit adevărata lui existență, iar gândul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Giulia e flatată de apariția lui. Îl privea de parcă ar fi primit un premiu și, chiar dacă nu l-a prezentat celorlalți, s-a purtat ca și cum ar fi fost iubitul ei, l-a sărutat și l-a primit ca pe-un cireș copt: - Ce mult mă bucur că-ai venit, chiar mă gândeam să te sun, ești cu mașina? Poate mă duci acasă, că am avut o zi epuizantă, știi, ca la sfârșit de semestru. - Păi, hai să mergem! Sigur, n-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
măi!", exclamă Corneluș, roșindu-se în obraji, evident stânjenit de limbajul cam slobod al colegei de universitate. Pe mine deja începuse să mă enerveze rău de tot, baba dracului! Da' asta e, domnule dragă, ce să ne mai dăm pe după cireș. Ce mi-e-n gușă și-n căpușă. Poate că sunt prea directă și prea cinstită, da' ăsta-i adevăru' gol-goluț. Și nimeni nu o să poa' să spună c-o învăț de rău." "Poate că nu, dar mai nuanțat, mai cu tact
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
da' să șteargă și doamna Nuți scrisu' ăla și să vi-i trimită prin bancă cumva. N-o să aveți nicio problemă, garantez!" "Băi, Relule, garantezi tu, da' faptele-s fapte. Ți-o spun pă șleau, nu mă dau pă după cireș, în situația asta e foarte greu să mai facă un om serios vreo afacere cu tine. Treaba-i oablă ca covrigu'. Cineva-ți poartă sâmbetele și cine-ți șade alături riscă să să murdărească și el dă zoaiele pă care
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
făcut din nou auzită: - O, domnule, dar nu mă mai cunoașteți!... Cum se poate?!... A urmat un fâlfâit de aripi și, prin lumina palidă a înserării, am deslușit un ghemotoc negru, care a sărit de pe o creangă mai depărtată a cireșului din preajmă pe una mai aproape de mine. îndată am înțeles despre ce era vorba: stăteam față în față cu prietena mea, Mierla, cea despre care am și scris, într-o altă carte a mea („întâmplări la apa Corrèze”). Am răsuflat
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92332]
-
Ion este mort, ia nu mai veniți cu gogorițe din astea. Cine mai știe pe cine ați văzut.” Când Ion, mult mai tânăr decât el, îi bătu în poartă, luă o bucată de mămăligă de pe fundul de lemn roșiatic de cireș, și i-o puse în mâinile ce se întindeau spre el ca să-l îmbrățișeze. Zise cu un glas neutru, grăbit: „Ia asta omule, mănâncă, altceva nu am ce- ți da, știi că doar este foamete și eu de abia
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
de ani. Mi-am amintit de acest aspect al satului meu natal fiindcă și mie îmi plac foarte mult guguștiucii care par chiar mai delicați la aspect decât porumbeii. Multă vreme o pereche de guguștiuci și-au făcut cuibul în cireșul din fața bucătăriei mele dar niciodată nu au reușit să crească pui fiindcă atunci când se coceau cireșele, copiii care se urcau în pom după cireșe stricau și cuibul. După vreo doi, trei ani în care tot au avut asemenea eșecuri s-
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
-mi fie frică. Nu există vrăjitoare". Ajunsă sus pe buza podului, se chirci cu genunchii la gură și așteptă nemișcată să vină Dan s-o caute. Vezi să nu! Băiatul o ghici pe Ema, îl găsi pe Doru ascuns în cireș și după încă alte minute de zbucium îl dibui pe Silviu pitit în stradă. Fiind deja obișnuit cu ciudățeniile Luanei, o căută în locurile știute după care, negăsind-o, renunță să se mai obosească. Bica făcuse clătite umplute cu dulceață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
respectați legile, va trebui să garantați și transmiterea pe mai departe a cunoștințelor ce altfel se vor pierde. Așa cum fusese prezis, Gaila a avut un spasm pe când se afla în brațele lui Rotari. Tocmai mâncase ceva ușor la umbra unui cireș mare din grădină, și, grație Celui Milostiv, fără vreun horcăit, a încremenit pe loc, dându-și duhul. Aceasta s-a petrecut la a noua oră, a treia zi de la calendele lui octombrie, în joia Arhanghelului Mihail, în anul de la nașterea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
dimineața, doamnă, o salută un om care venea din direcție opusă. Părea a fi un negustor, probabil stăpânul unei gospodării mai mari. Purta o tunică splendidă, o sabie scurtă și, În picioare, ciorapi de piele decorați cu mici muguri de cireș. Avea vreo patruzeci de ani și arăta binevoitor. Nu sunteți soția stăpânului Kato? Încotro vă Îndreptați? — Acasă la sora mea din Nakamura, ca să-i duc copilul, strânse ea puțin mai tare mâna lui Hiyoshi. — A, micuțul domn. Acesta e băiatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
loc o pauză a micilor ciocniri de frontieră, dar, de fapt, era un timp pentru acumularea forțelor spre a Întreprinde acțiuni și mai importante. În anul următor, orzul de iarnă de pe plantațiile fertile ale provinciilor litorale crescu Înalt. Florile de cireș se scuturară, iar mirosul de frunze tinere ale lăstarilor se Înălța la cer. Era Începutul verii. Yoshimoto dădu ordin din Sumpu ca armata lui să pornească spre capitală. Opulența și strălucitoarea ținută de drum a armatei clanului Imagawa făcea ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
ținând În mână un lampion de hârtie. O voce femeiască Îl strigă de mai multe ori pe Kokuma și, Întorcându-se, Hideyoshi văzu, ca prin ceață, o fată de vreo șaisprezece-șaptesprezece ani, Îmbrăcată Într-un kimono imprimat cu flori de cireș de munte și cețuri, legat cu un cordon de culoarea prunei. Fața Îi era luminată de lampionul de hârtie din mâna ei, În Întunericul ca funinginea. — Ce e, Oyu? Kokuma se apropie de ea și ascultă ce avea de spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
prunei. Fața Îi era luminată de lampionul de hârtie din mâna ei, În Întunericul ca funinginea. — Ce e, Oyu? Kokuma se apropie de ea și ascultă ce avea de spus. Când fata termină de vorbit, mâneca Împodobită cu flori de cireș coborî prin intrarea Întunecată a holului, odată cu lampionul, și dispăru, după perete. — Cine era? Întrebă Hideyoshi. — Sora maestrului meu, răspunse Kokuma simplu, cu glas blând, ca și cum ar fi vorbit despre frumusețea florilor din grădina stăpânului său. — Ascultă, te rog. Doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
o rudă a soției lui Hideyoshi, la castel. — Au crescut cu toții, Îi spuse Hideyoshi mamei sale, privind-o mulțumit. Aceea era fericirea lui și marele său stimulent pentru viitor. Era sfârșit de primăvară. De pe streșini, cădeau, din belșug, flori de cireș, peste brațul fotoliului unde dormita Nobunaga. — A... așa e. Amintindu-și ceva, Nobunaga scrise repede un bilet și Îl puse pe un mesager să-l ducă la Sunomata. Cum Hideyoshi devenise stăpânul unui castel, nu-i mai era la Îndemână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
care nu bea niciodată, duse la buze ceașca de sake și sorbi puțin În sănătatea lui Hideyoshi. Veniră și alții la banchet, care, curând, deveni foarte zgomotos. După ce mama lui și Nene se retraseră, Hideyoshi ieși să se trezească. Florile cireșilor tineri căzuseră deja și numai mireasma glicinei de munte mai umplea noaptea. — Ei! Cine-i acolo, sub copaci? strigă Hideyoshi. — Eu sunt, răspunse o voce de femeie. — Oyu, ce faci aici? — Fratele meu a Întârziat și e atât de slăbit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
domenii. Împreună, am devenit cu atât mai puternici. La Începutul primăverii, Ieyasu plecă la Kyoto, În compania lui Nobunaga. Desigur, scopul călătoriei era acela de a se bucura de primăvară În capitală și de a se destinde sub florile de cireș sau cel puțin așa se părea. Din perspectivă politică, Însă, restul lumii Îi privea pe cei doi conducători care se Întâlneau În Kyoto și se Întreba despre ce era vorba, de fapt. De astă dată, Însă, călătoria lui Nobunaga fu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
era mulțumit, iar loialitatea lui Nobunaga impresiona oamenii. Văzând că nobilii erau În largul lor, iar clasele inferioare trăiau În pace și armonie, Nobunaga se bucură, cu adevărat, de timpul petrecut Împreună cu Ieyasu În Luna a Doua, admirând florile de cireș și participând la ceremonii ale ceaiului și la concerte. Cine ar fi putut ști că, În același timp, mintea lui se pregătea să răzbească prin următoarea serie de dificultăți? Nobunaga Își iniția acțiunile pe măsură ce se Întâlnea cu noi situații și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
departe, te Înșeli amarnic. — O, nu. Mă rog, am picat Într-un moment prost. Cu permisiunea dumneavoastră, am să... — Nu te poate Învinui nimeni pentru că te distrezi, râse Nobunaga. Nu e nimic rău În a te uita la florile de cireș, din când În când. Dar de ce n-o vizitezi pe Nene, ca să petreceți un timp Împreună? Sigur că da. — N-ai mai văzut-o de mult, așa e? — V-a deranjat soția mea cu scrisori sau așa ceva? — Nu-ți face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
a-l vedea sănătos era un scop pe care-l Împărtășea cu Hideyoshi, de la care primise, În ajun, o scrisoare de Încurajare din Harima. Dacă vei merge În ritmul ăsta, te vei putea ridica din pat la vremea când Înfloresc cireșii. — Oyu, n-am fost decât o pacoste pe capul tău, nu-i așa? — Ce prostii mai sunt și astea? Hanbei râse ușor: — Nu ți-am mulțumit Înainte, fiindcă suntem frate și soră, dar, În dimineața asta, simt, cumva, că ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
mâinile, Înfășurate Într-un șirag de mătănii, și plecă fără o vorbă. CĂDEREA CLANULUI TAKEDA — Hai să petrecem primăvara asta În munții din Kai, spuse Nobunaga, În timp ce ieșea călare din Azuchi, În fruntea armatei sale. Putem să privim florile de cireș, să culegem flori, și apoi, să admirăm priveliștile din jurul Muntelui Fuji, pe coastă, la Întoarcere. Succesul expediției contra provinciei Kai părea, de astă dată, asigurat, iar plecarea armatei fusese aproape relaxată. În cea de-a zecea zi din Luna a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
munții și câmpiile din Kai. La vârsta de treizeci și trei de ani, semăna cu tatăl lui, Shingen: păr des, sprâncene stufoase și o gură largă. — Ei bine, crezusem că azi avea să plouă, dar s-a Înseninat frumos. Cu florile de cireș pe munții din depărtare, anotimpul ne dăruiește o zi minunată pentru a muri. Cu siguranță, nu ne vom dezice de reputația noastră, sperând să privim promisiunea unor câștiguri materiale. După cum ați văzut, am fost rănit În luptă, acum două zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
luptând În ultima voastră bătălie, În timp ce voi aștepta aici, calm, inamicul. Apoi, voi putea sfârși, luptând după placul inimii. Așa că, ieșiți! Croiți-vă drum prin porțile din față și din spate și arătați-le cu cât curaj cum cad florile cireșilor de munte! Strigătele de răspuns din partea aprigilor războinici, susținând că aveau să Îndeplinească porunca Întocmai, răsunară ca un vârtej de vânt. Cu toții priveau În sus, spre silueta seniorului lor, deasupra porții de la intrare, și, un timp, se auziră, la nesfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
-l avea de făcut și strigă spre inamici de la fereastra Îngustă lângă care stătea: — Voi toți, cei care luptați pentru Nobunaga și Nobutada! Ascultați glasul Neantului. Nobunaga se mândrește acum, În singurul său moment de triumf, dar fiecare floare de cireș cade și castelul fiecărui cârmuitor va arde. Acum vă voi arăta un lucru care nu va cădea și nici nu va arde, pentru veșnicie. Eu, al cincilea fiu al lui Shingen, Nobumori, am să v-arăt! Când soldații clanului Oda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]