2,120 matches
-
în aripa avionului care se învîrtea pe loc în jurul lui, iar eu alergam în cerc ca o pisică lovită la cap de o mașină, să ajung la geam. Am ajuns în cele din urmă și am redus maneta avansului. De ciudă și de rușine am plecat fără să-i mulțumesc salvatorului meu. 6. Pilotul trebuie să aibă reflexe iuți. Pe un teren în pantă, tăiat de un drum cam pe la mijlocul lui, eram trei aviatoare cu avioanele RWD-13 cu câte doi răniți
Aviatori de altădată by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/895_a_2403]
-
trăim strâmtorat, și ei au făcut un efort considerabil să-mi cumpere ghetele astea frumoase, iar eu, drept mulțumire, mi-am bătut joc de ele, de fapt, mi-am bătut joc de truda părinților mei, îmi vine să plâng de ciudă, abia îmi țin lacrimile. Cum, de altfel, bănuiam că o să se întâmple, obloanele cizmăriei sunt trase. Ce ne facem? Mircea zice Io-l cunosc pe nea Tomiță, las că-ncerc eu să-l scot din casă, să-i explic ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Irinei, și ea, care observa tot ce e legat de tata, își dădea seama că el îi ascunde ceva, că există o zonă în sufletul lui în care ei nu-i este permis să pătrundă și asta o umplea de ciudă, de amărăciune, o arunca în depresie. Tata, atras altădată de lecturi, de conversațiile intelectuale cu amicii la cafenea, nu mai manifesta acum nici un interes pentru asemenea îndeletniciri: devenise un singuratic și cu aerul său absent își petrecea tot mai mult
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
nu era un solist oarecare, iar în Comitetul Central avea o mulțime de admiratori. „Noi, cei mici - s-a scuzat securistul pensionar -, ne făceam treaba, dar nu știu ce i-a venit lui dom’ colonel Panțâru. Cred că era beat și avea ciudă pe dumneavoastră că plecați mereu, și el nu fusese decât în delegații la ruși și la redegiști.“ Explicația însă era alta. Colonelul, mai ales când se îmbăta, îl ura pe bariton. Pur și simplu nu înțelegea de ce Partidul și Republica
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
-l mai cheme și alții. „Dom’le - a zis Ionescu -, orișicât, nu vorbești despre râie ca neamul prost, în gura mare. Te ține minte lumea, nu scapi de gura lumii toată viața.“ „Ce de dobitoci!“, și-a spus plin de ciudă Popescu și și-a programat o audiență la Direcția Sanitară. Normal ar fi fost să fie primit imediat, însă inspectorul a fost categoric: „La noi vin oameni cu cazuri serioase, așteptați-vă rândul“. Popescu a încercat s-o convingă pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
și putea face conversație, mai existau vreo cinci sute de milioane mai înalte. Interesantă a fost și mărturisirea lui Ovidiu T. „Am dat cu pumnul în burlanele de tablă - a zis el - până pe 14 decembrie 1996, orele 18:32. De ciudă. Când nu-mi ieșea un lucru, loveam cu pumnul în burlanele de tablă. Am îndoit sute de burlane.“ „Iar după 14 decembrie 1996 te-ai făcut filozof“, l-a completat în bătaie de joc Marinel F. „Nu, nu m-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
alții maro. „În Pantelimon - oftează baba - avea dungi.“ Bețivul a dispărut, unii îl zăresc făcând semne pacifiste printre tramvaie și camioane, dar dacă e același bețiv sau altul e greu de spus. „Uite pe cine-l apără Dumnezeu - exclamă cu ciudă o gospodină, care trage după ea un cărucior -, dar dacă eu mă bag printre mașini, ies schiloadă.“ Când s-a strâns oare atâta popor? Unii s-au bulucit în stradă și toată circulația e dată peste cap. Și e normal
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
Profesorul Amuliu Bordeianu s-a născut în ziua de 30 iunie 1913 în localitatea Ciudei din fostul județ Strojenet din Bucovina de nord, azi în Ucraina, fiind fiul învățătorilor Maria și Dumitru Bordeianu.. A avut o copilărie nefericită, deoarece la vârsta de numai 5 ani, a rămas orfan de mama împreună cu frățiorul sau geamăn Titi
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93283]
-
manifestat în mod violent absența totală a sentimentului de simpatie vizavi de aceste creaturi. " Ciorile croncăneau și se strângeau pe turlele albe ale bisericilor. Întunecat la suflet din cauza vremii, cu urechile iritate de croncănitul păsărilor, Creangă puse mâna plin de ciudă pe o pușcă, se repezi pe ușă afară și o descărcă în pâcla de ciori." (G. Călinescu) Atitudine căreia îi acordăm cuvenitele circumstanțe atenuante, dată fiind starea de maximă iritabilitate la care îl aduseseră nesuferitele cârâitori. Dar, să revenim la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
de aragaz, este o noutate pentru mulți dintre amicii noștri. Cel mai atras de operațiune este Florian, neamț din Berlinul de Vest, care ori de câte ori vine lângă noi să frigem carnea și să bem berea obligatorie, nu uită să spună cu ciudă teutonă printre dinți: noi, oamenii moderni, am pierdut focul. La ora la care scriu aceste rânduri, pe câmpul unde noi încingeam grătarele "sălbatice" se ridică un mini-cartier de blocuri ultra-confortabile (terase largi, camere cu ferestre imense, apartamente utilate complet) iar
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
miros fin de parfum. Nu știu de ce, dar în timp ce mă holbam după ele de la geam și mă gândeam dacă să scot limba sau nu, în suflet mi se cuibărea ceva amestecat, neclar, ca un sos de ceapă, făcut din încântare, ciudă și dispreț. N-am așteptat prea mult să intru în rândul femeilor-cal de pe strada Ion Vasi din Timișoara, care, în ochii mei, erau cele mai însemnate și mai puternice făpturi de pe pământ. Prima cărătură oficială, ca să zic așa, în văzul
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
pentru un concediu de neuitat. De la Constanța se mai dezmorțea și Dănuț. Cel mai tare îi plăcea cînd treceau pe lîngă nudiști (care stăteau cu fața la linia ferată, crăcănați și cu mîinile ridicate, să fie văzuți de ultraviolete) și îi era ciudă de fiecare dată că trenul mergea prea repede. Apoi își amintea că fusese și el la Techirghiol, cînd era mai mic. Ce fraier era pe-atunci ! îi era silă, chiar frică de nămol și tatăl îi spunea că-l face
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
și cu atît mai puțin că e fată. Desigur, pînă la urmă ea era cea care începea să plîngă. Luptele mele cu soră-mea ajungeau rareori la cunoș tința părinților. Au aflat la un moment dat, cînd soră-mea, de ciudă că nu reușise să mă bată, și-a mușcat încet-încet buza în fața oglinzii, pînă i-a dat sîngele. Pentru ca apoi, cînd a venit maică-mea, să-i spună că am lovit-o eu (doar eu nu eram prost să-i
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
toți își întoarseră privirile într-acolo. Era Cristi, care se ridicase în picioare, trîntind scăunelul mobil de speteaza pupitrului. Băia tul nu stătu pe gînduri și începu să cînte - învăță toarea îl privi cu aprobare și îi zîmbi. Nemaiputînd de ciudă că văru-său i-o luase înainte, Dănuț se ridică și el și prinse de la jumătate prima strofă. Era cîntecul pe care îl cunoaștea foarte bine, acela cu cîrciuma-n rai. și el știa un cîntec, ce ? numai Cristi ?... La refren, cei
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
de-ajuns și-atît). Ce mai ! - erau ca la o femeie. Cînd începuserăm toți băieții să ne hlizim și să arătăm cu degetul, tovarășa a strigat la noi să ne mișcăm de-acolo ! ; numai că, parcă pentru a-i face în ciudă, după ce-am vizitat toate sălile, am mai trecut o dată prin fața vitrinei - trebuia, doar, să ieșim pe undeva din muzeu ! -, și atunci ne-am uitat atenți la toate detaliile. Acum ne aflam la Universitate, în parcarea de la coada calului. Trebuia
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
Deocamdată însă, nu reușea să sară peste pereții cutiei de carton. „Lasă că în scurt timp vei învăța tu să zbori !“ - îi zicea Dănuț cu mîndrie. „Vei trece pe lîngă cuibul cu frații tăi ca avionu’ și să vezi ce ciudă le va fi.“ Puiul îl privea cu cîte un ochi și parcă îl înțelegea. Rămînea așa, pier dut, uitîndu-se la Dănuț, și probabil se gîndea și el la vremurile care vor veni. Apoi iar îl apuca țopăiala - era glumeț și
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
Acordurile muzicale care au umplut întreaga galerie au transformat totul într-o scenă în care lemnul era principalul vinovat și ne acaparase în totalitate atenția atât vizual cât și auditiv, vrăjindu-ne, teleportându-ne într-o lume a arborilor care în ciuda faptului că au fost doborâți ei continuau să existe trăind prin sufletul și mâinile artiștilor ce le-au dat viață, transformând totul pentru o clipă într-o lume de vis în care fiecare esență de lemn avea ceva să transmită
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
Domnului, având speranța că tulcenii vor ieși la plimbare cumpărându-le produsele. Imediat după plecarea vasului din port am simțit acea ușoară legănare pe firul apei, razele soarelui se oglindeau cu bucurie în apă răcorindu- se parcă, făcându-ne în ciudă că nu-l putem urma. Era o zi superbă și foarte călduroasă. Zâmbetele au început să apară odată cu intrarea pe Brațul Sulina, în stânga și în dreapta vegetația Deltei te acapara cu totul creându-ți o stare nemaitrăită până în clipa aia, pășind
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
după ceși termina discursul, să mă aud strigat din bucătărie. Încercam să trag de timp, dar nu aveam nici o șansă: „Stinge televizorul în momen tul ăsta, spalăte pe mâini și hai la masă!“ Urma să mănânc cu noduri, gândindumă cu ciudă la „fazele tari“ de la Gala desenului animat sau de la Cascadorii râsului, pe care aveau să și le povestească, a doua zi, colegii mei: „Ai văzut cum a înghițit cuiele Bran, când a căzut?“ „Mie mia plăcut mai mult cum făcea
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
nu opresc aici, mormăie supărat Marinescu. Cursele rapide trec în goană prin stație. De la o fereastră, îmi face semn Nelu Arbore, consăteanul meu: Ion al copilăriei mele, cum îi spun eu cînd mă gîndesc la el. Uneori mă gîndesc cu ciudă: Ion umblă și-n afara combinatului îmbrăcat cu șuba de șantier, ceea ce, la salariul lui, nu e chiar așa de onorabil. I-am și spus o dată, dar el a săltat din umeri cu indiferență. Acum, din semnul făcut, înțeleg că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Crăciun zece biscuiți și douășpe bomboane. (Mi-amintesc exact numărul, mi-a rămas întipărit în minte ca o obsesie.) Ție ce ți-a adus? m-a întrebat el. Am mormăit și eu ceva, stăpînindu-mă să nu-mi dea lacrimile, de ciudă că mie nu-mi adusese Moș Crăciun nimic și scuipam în vînt cojile semințelor de dovleac. Cînd Gică mi-a propus să-mi dea un biscuite și o bomboană pentru doi pumni de semințe, am trăit fericirea celui mai avantajos
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
dăm... În timp ce inginerul-șef răsfoiește condica de prezență, eu arunc o privire spre Don Șef; cred că și el se simte la fel ca mine. În ceea ce mă privește, am devenit insensibil, dar pentru Don Șef chiar că mi-e ciudă. O nulitate profesională, cum e considerat de mulți inginerul-șef, să ajungă să strige la Ștefănescu, în prezența unui subaltern al acestuia, nu e deloc o situație plăcută. Dar știu foarte bine că același leu de acum e un miel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
dar am în mine sămînță de scandal și asta nu e bine. Nu e bine pentru că nu e în firea mea să fac scandal probabil că-n privința asta sînt și eu un laș ca toți lașii; uneori mi-e ciudă pe mine că-mi vine să crăp, dar ce să fac?! Singura soluție ar fi să mă uit în oglindă și să-mi dau palme. Afară, în curtea combinatului, mă liniștesc. Nici n-aș putea altfel; ploaia a stat, norii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ei în acest post?! Nici una. Ocupă o funcție administrativă, atît. Dar tragedia este că de la înălțimea scaunului pe care stă își permite să mă scuipe în frunte. Și nu plîng că o individă ca ea m-a sictirit; plîng de ciudă că eu am fost laș. Da-da! Sînt un laș, chiar și acum, cînd plîng. Dar nu-i nimic; continuu să plîng pînă cînd simt că-mi pot ține lacrimile în felul ăsta m-am răcorit. Ies din cabină, îmi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Brîndușa, dar îmi amintesc cum m-a tratat cu cîteva clipe înainte, îmi dau seama că nu-s destul de furios, așa că intru la spălător și mă opresc în fața oglinzii. Bag dosarul în sîn, mă uit în oglindă, mă privesc cu ciudă și-mi zic: Dumnezeii tăi de laș! Apoi, jap-jap!, îmi ard două palme că răsună încăperea. Îmi îndes mai bine casca pe cap, îmi aranjez fularul la gît, scot dosarul din sîn și ies, dînd un picior ușii să se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]