8,186 matches
-
capotul ăsta, când era doamna Popa la Băile Felix. Ea își scutură cu mâna o firimitură imaginară de pe floarea mare, mov, de pe sân. - Aș, de unde să fie nou, păi nu mi-am mai cumpărat ceva nou de ani de zile! - Ciudat. Aș fi jurat că e nou. Sau ai mai slăbit tu? - Crezi? - Sigur, e ceva schimbat la tine. - A, o fi că sunt așa, mai trasă la față, de la măsea. - Nu, e altceva... Urmă o tăcere penibilă, în care doamna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
și o cățea, o chema... ezită. N-ar fi vrut s-o supere pe Contesă din prima zi. Dar la urma urmei, o iubise mult pe cățeaua lui, doar nu era să se rușineze cu asta: o chema Contesa! - Ce ciudat... - Da. A călcat-o tramvaiul. Contesa își aminti brusc ultima imagine pe care o văzuse în Babilon: cățelul strivit de tramvai, cățelul cu numele ei, și bărbatul acela cu p... pro... problema de la buric. Îl fulgeră pe Popa cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
bătrână de pe șantier, domnul Popa nu-și mai admirase niciodată corpul gol în oglindă. Acestea sunt picioarele lui. Ciuperca era singura legătură cu viața dinainte. Domnul Popa își trecu preocupat arătătorul printre degetele de la picior. Miroase a oțet. Un amestec ciudat de oțet și pipi și transpirație. Domnul Popa băgă degetul în gură - nici un gust. Acestea sunt unghiile lui, intrate în carne, cu puțin jeg la colțuri. Nevastă-sa îi explicase o dată, demult, că nu trebuie să-ți tai colțurile ungiilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
atracție nebună, mă și vedeam plutind printre ele sau alunecând pe toboganul înfiorător al unei găuri de vierme. Apoi, încetul cu încetul, am început să pipăi viața de zi cu zi, imediatul cu nevoile lui, săturându-mă, scârbindu-mă și, ciudat, luând-o mereu de la capăt. Uite, nu-mi aduc aminte cum am mers către Teatrul Național în ziua în care aveam repartiția în mână. Probabil că era ceva mândrie în mine; la urma urmelor, undeva, într-un colț, am impresia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
probabil, a ascuns cu dibăcie dezamăgirea produsă de un actor - pentru ea important - care o lasă în drum fără nici un fel de preaviz. Marinuș era la a doua fază pe care mi-o făcea, prima fusese chiar mai strașnică, dar, ciudat, eram cumva legat inexorabil de el, mă fascina. Cred - îmi plăcea să cred - că fac parte mai degrabă din ordinul lor, al actorilor importanți, și asta îmi dădea ceva siguranță acolo, pe scenă. Nu știu exact ce se petrecuse. Esrig
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
voiam să-i punem capăt. Stăteam de câteva ore și sporovăiam despre câte-n lună și-n stele, vorbeam unul cu celălalt de parcă eram prieteni de când lumea, treceam în revistă tot ce se petrecuse în teatru de când eram eu acolo. Ciudat, nu-mi aduc aminte să fi vorbit și despre vremuri mai de demult, ca și cum eu aș fi fost cineva important. Nici acum nu-mi este prea clar de ce mi-a arătat Mihai Berechet așa o atenție mie, care nu eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
am rămas cu gura căscată, căci așa ceva nu mai văzusem; era ceva cu totul straniu, avea o rostire de un teatralism desuet, dar cu o ardere interioară atât de profundă, încât aveai realmente senzația că te sufoci de atâta patimă. Ciudat cum nu ne putem da seama din prima ce se poate întâmpla cu noi în viitor! De unde să știu eu că Marcela avea să joace un rol atât de important în viața mea peste numai câțiva ani? N-am întâlnit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
lună și-n stele, de la boieri la țărani de pe toate meridianele și era peste tot credibil, era de acolo, nu aveai ce să-i reproșezi. Îi plăcea să vorbească, îți povestea la iuțeală tot felul de chestii și, ceea ce era ciudat, îi plăcea să stea lângă noi, cei foarte tineri, să asculte ce spuneam, să râdă cu noi, să se bucure de șotiile noastre. Mai venea uneori și-mi spunea: ― Auzi, păp’șelu, fii atent, aici cred că ar trebui să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
nostru era prost. Avea zece etaje, era de confort doi, adică avea balcoanele ca niște cuiburi de rândunică, finisajul era ca vai de el, liftul mai mult nu mergea; cu alte cuvinte, totul îl definea ca fiind de confort inferior. Ciudat, însă, l-am iubit cu toții, semn că eram niște amărâți pentru care un apartament era ceva aproape miraculos față de ce avuseserăm înainte. Am trăit acolo niște ani fantastici, care ne-au făcut să nu băgăm de seamă că trece vremea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
loc care mi-a plăcut la nebunie, magazia recuzitei. Incredibil! Tot felul de scule, aparate, bastoane, farfurii, tacâmuri, flori de plastic. Am găsit însă și ceva care m-a lăsat cu gura căscată: aparatul de imitat galopul cailor. Un sistem ciudat de pârghii care se terminau cu două emisfere de lemn; acestea, când se loveau una de alta, imitau perfect mersul calului, fie că era la trap sau la galop. Am vrut să fur scula când am plecat din teatru ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
accentuat aici într-un fel special și chestia asta m-a făcut să zâmbesc fără să vreau. ― Ce părere ai? mă întreabă într-un târziu. ― Mă întorc, doamnă, spun eu și accentuez cuvântul doamnă. Se uită lung la mine, zâmbește ciudat și dă din cap. Tamara Dobrin era de fapt o femeie frumoasă și merita, în felul ei, apelativul acela capitalist. Unii spuneau că bea strașnic, eu nu am văzut-o așa, era o femeie tare, vorbea bine și coerent, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
mă întorc! ― Ba mă tem, văd că vrei să înveți ceva, ar fi chiar păcat să nu te întorci aici. Pa, dragule, îmi zice, cu un fel de stranie duioșie care acum, după atâția ani, îmi sună parcă și mai ciudat. La Paris lucrurile s-au complicat un pic, Marceau cerea mulți bani, statul francez nu-mi acorda decât 1.200 de franci, alergam pe la tot felul de ghișee. Soare, atașatul cultural, mă cheamă și-mi spune că nu are nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
le amintesc după atâta vreme. Nimic din ceea ce am scris în această carte nu are la bază decât amintirea pură, așa cum mi-a rămas ea, și tocmai din cauza asta Carmen de Bizet în tălmăcirea lui Peter Brook mi se pare ciudat de tânără, de aproape în timp. Am stat suspendat deasupra mantinelei hulubăriei mele aproape fără să respir. Mă simțeam oarecum privilegiat pentru că puteam privi de sus, puteam cuprinde cu privirea tot ceea ce mișca acolo, actori și spectatori deopotrivă. La sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
un drum. La Național nu mai era loc de mine, dar a trebuit să treacă încă o bună bucată de vreme până să-mi aduc aminte discuția cu el și să decid că venise vremea să o iau de la capăt. Ciudat, foarte ciudat cât de clare îmi sunt și acum în minte imaginile din acel spectacol cu Carmen la Bouffes du Nord! PAGINĂ NOUĂ LADISLAV FIALKA Dacă se întâmplă să treci prin Praga și să nu vezi un spectacol cu Fialka
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
La Național nu mai era loc de mine, dar a trebuit să treacă încă o bună bucată de vreme până să-mi aduc aminte discuția cu el și să decid că venise vremea să o iau de la capăt. Ciudat, foarte ciudat cât de clare îmi sunt și acum în minte imaginile din acel spectacol cu Carmen la Bouffes du Nord! PAGINĂ NOUĂ LADISLAV FIALKA Dacă se întâmplă să treci prin Praga și să nu vezi un spectacol cu Fialka, se chema
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
Intrasem într-un teatru mititel, să tot fi avut vreo 200 de locuri, cu tot cu balcon, cortina se trage și începe un fel de farandolă frăsuită de colo-colo, apoi se intră direct în subiect, ceva întâmplări cu Pierrot, dar stilul era ciudat de tot, căci nici pantomimă nu se putea spune că este, dar nici că n-ar fi. Fără vorbe, un fel de limbaj al muților, în care erau mimate stările, dacă era vorba de foame, se trăgea cu mâna peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
cât să‑l jumulească bine. Inutilul e tot ce poate fi mai bun, spune Rainer, care mai vrea încă să lupte. Așa am stabilit. Inutilul e chiar principiul nostru. Găsesc că utilul e și mai bun, spune Hans care, destul de ciudat, iubește banii și nu‑și mai ia ochii de la portmoneu. Banii nu‑s importanți; Rainer trage un scuipat în direcția portofelului, ce crezi că are acolo, bancnote de o sută sau de o mie? Banii nu sunt principiul nostru, susură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
Apoi trebuie să ia asupra sa consecințele acestor acțiuni. Bineînțeles că e vorba, în general, de acțiuni rele, fiindcă pentru noi nu există aceste categorii morale. De ziua mea, când fac optsprezece ani, tata o să‑mi cumpere o mașină sport. Ciudat că deodată vrei să faci și tu ceva, de unde până acum doar citeai și scriai poezii, spune Sophie. Ea crede că asta nu i se potrivește lui Rainer. Rainer spune că Sophie habar n‑are ce abundență de furie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
cele mai multe ori fata nu îndrăznește nici pe jumătate. Anna știe foarte bine din ce film e chestia asta. Deja vede în fața ei preeria, caii, casele de bârne, cactușii, bărbații singuratici și înarmați. Dar, deși știe, vrea foarte, foarte mult. E ciudat. Când îți dai seama foarte bine despre ce‑i vorba și totuși vrei să vezi dacă nu cumva mai este ceva dincolo de toate astea. Și chiar dacă n‑ar fi decât tendoane, mușchi și piele, tot e bine. Fără vorbărie inutilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
mult efort și forță. În apă: agitație, bolboroseală, spasme, bulbuci. Aproape că trebuie să se așeze cu totul deasupra jivinei; mă ud din cap până‑n picioare și fac pneumonie. Până să survină moartea animalului, Hans - care se purtase cam ciudat încă de mai înainte, la chestia cu veverița - o trage pe Sophie departe de pisică; animalul, ud leoarcă, iese cu greu afară din apă și o zbughește scuipând. Sigur o s‑o înhațe vulpea și nici asta nu‑i o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
curent cu toate năzbâtiile. Drumul la poștă și drumul lung, de o oră și jumătate, momentele tihnite la barul lui nenea Sepp. Un băiat care coboară de pe munte spre ea, după ce mai înainte urcase pe același munte. Un sentiment foarte ciudat, ca un fluid care circulă de la mine la tine și de la tine la mine. Bunicuța care dă aprobator din cap. Plimbare, discuții, masa de prânz. Plimbare până în crângul de zadă. Cineva care nu‑și dorește nimic mai mult decât să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
știe dacă creierul ei mai funcționează, probabil că nu. Rainer lasă pistolul, care nu mai are nici un glonț, și se duce la closet de unde ia un topor ascuțit, de 1,095 kg. Lama toporului are lungimea de 11,2 cm. Ciudat e că în tot timpul crimei tata stă liniștit în sufragerie, îmbrăcat cu o vestă croșetată peste pijama. Rainer se îndreaptă cu toporul spre tatăl său - pe fața căruia se citește o uimire mută - și lovește. Dă pur și simplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
a trasa o linie clară Între țara noastră și restul lumii, așa cred eu. Vorbim fără să ne gândim prea mult, despre un Mifune al lumii Întregi, despre Ayako sau despre Kurosawa cunoscuți În toată lumea, dar nu vi se pare ciudat? I-ați auzit vreodată pe greci vorbind despre un Angelopoulos sau despre un Mercouri ai lumii Întregi? Niciodată! Sau italienii? N-o să-i auzi nici pe ei spunând despre Pasolini sau despre Armani că aparțin Întregului mapamond. Iată unde-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
I-am spus. — În Bowery. Am perceput imediat un „aa?“ de surpriză. — Bowery? E cumva cartierul acela unde se afla odată CBGB, un club punk? — Exact. De altfel, clubul CBGB se află și acum tot acolo. — A, da? Cât de ciudat! El era totuși un om pe care nu-l interesa câtuși de puțin acel loc. Și ce făcea acolo? — E un vagabond printre atâția alții, am răspuns eu fără ezitare. De data asta, femeia rămase fără grai; am auzit-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
am eu grijă să-i transmit acest lucru. O să vă dau acum numele și adresa persoanei. Mi-am notat numele și adresa În agendă. „Aștept telefonul dumneavoastră“, adăugă ea Înainte de a Închide. Adresa era ciudată, iar numele Încă și mai ciudat. Biroul unui inginer de sunet situat Într-un imobil din cartierul Aoyama, iar tipul se numea Porcușor. O plăcuță fixată pe perete indica numele biroului a cărui adresă mi-o dăduse femeia. Imobilul se afla pe o străduță care dădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]