3,539 matches
-
că, pentru omul religios al societăților arhaice, Lumea este încărcată de mesaje, care par uneori de neînțeles, însă pot fi descifrate cu ajutorul miturilor. După cum vom vedea, experiența umană în totalitatea sa poate fi omologată Vieții cosmice, prin urmare sanctificată, deoarece Cosmosul este creația supremă a zeilor. Orgia rituală închinată recoltelor are și ea un model divin: hierogamia Zeului fecundator cu Pămîntul-Mamă.27 Fertilitatea agrară este stimulată cu ajutorul unei frenezii genezice neînfrînate. Dintr-un anumit punct de vedere, orgia amintește de nediferențierea
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
puțin că ele există. Pentru omul religios, moartea nu înseamnă deci sfârșitul vieții, ci este doar o altă modalitate a existenței omenești. Toate aceste lucruri sânt de altfel cuprinse în ritmurile cosmice, și ne rămâne doar să descifrăm ceea ce "spune" Cosmosul prin numeroasele sale moduri de a fi ca să putem pătrunde taina Vieții. Cosmosul este fără îndoială un organism viu, care se reînnoiește periodic, iar taina apariției Vieții este legată de reînnoirea ritmică a Cosmosului. Așa se explică de ce Cosmosul a
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
ci este doar o altă modalitate a existenței omenești. Toate aceste lucruri sânt de altfel cuprinse în ritmurile cosmice, și ne rămâne doar să descifrăm ceea ce "spune" Cosmosul prin numeroasele sale moduri de a fi ca să putem pătrunde taina Vieții. Cosmosul este fără îndoială un organism viu, care se reînnoiește periodic, iar taina apariției Vieții este legată de reînnoirea ritmică a Cosmosului. Așa se explică de ce Cosmosul a fost închipuit sub forma unui arbore uriaș: modul de a fi al Cosmosului
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
rămâne doar să descifrăm ceea ce "spune" Cosmosul prin numeroasele sale moduri de a fi ca să putem pătrunde taina Vieții. Cosmosul este fără îndoială un organism viu, care se reînnoiește periodic, iar taina apariției Vieții este legată de reînnoirea ritmică a Cosmosului. Așa se explică de ce Cosmosul a fost închipuit sub forma unui arbore uriaș: modul de a fi al Cosmosului, și în primul rând capacitatea sa de a se regenera la nesfârșit, sânt redate simbolic de viața arborelui. Trebuie spus totuși
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
spune" Cosmosul prin numeroasele sale moduri de a fi ca să putem pătrunde taina Vieții. Cosmosul este fără îndoială un organism viu, care se reînnoiește periodic, iar taina apariției Vieții este legată de reînnoirea ritmică a Cosmosului. Așa se explică de ce Cosmosul a fost închipuit sub forma unui arbore uriaș: modul de a fi al Cosmosului, și în primul rând capacitatea sa de a se regenera la nesfârșit, sânt redate simbolic de viața arborelui. Trebuie spus totuși că nu este vorba doar
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Cosmosul este fără îndoială un organism viu, care se reînnoiește periodic, iar taina apariției Vieții este legată de reînnoirea ritmică a Cosmosului. Așa se explică de ce Cosmosul a fost închipuit sub forma unui arbore uriaș: modul de a fi al Cosmosului, și în primul rând capacitatea sa de a se regenera la nesfârșit, sânt redate simbolic de viața arborelui. Trebuie spus totuși că nu este vorba doar de o transpunere de imagini de la scară microcosmică la scară macrocosmică. Arborele, ca "obiect
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
este vorba doar de o transpunere de imagini de la scară microcosmică la scară macrocosmică. Arborele, ca "obiect natural", nu putea sugera totalitatea Vieții cosmice: la nivelul experienței profane, modul său de a fi nu cuprinde modul de a fi al Cosmosului, în toată complexitatea sa. La nivelul experienței profane, viața vegetală nu cuprinde decât un șir de "nașteri" și de "morți". Doar viziunea religioasă asupra Vieții ne ajută să "descifrăm" în ritmurile vegetației alte semnificații, în primul rând ideile de regenerare
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
de nemurire; ideea religioasă a realității absolute este exprimată simbolic printre atâtea alte imagini, sub forma unui "fruct miraculos" care îi poate face pe oameni nemuritori, atotștiutori și atotputernici, asemenea zeilor. Arborele nu a fost ales doar pentru a simboliza Cosmosul, ci și viața, tinerețea, nemurirea, înțelepciunea. Pe lângă Arborii cosmici, ca Yggdrasil din mitologia germanică, istoria religiilor cuprinde Arbori ai Vieții (de pildă în Mesopotamia), ai Nemuririi (Asia, Vechiul Testament), ai Înțelepciunii (Vechiul Testament), ai Tinereții (Mesopotamia, India, Iran) etc.28 Cu alte
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
mai limpede valențele religioase ale vegetației. Cu alte cuvinte, arborele sacru sau plantele sacre dezvăluie o structură care nu este evidentă în feluritele specii vegetale concrete. Așa cum am putut vedea, structurile cele mai profunde ale Lumii sânt dezvăluite de sacralitate. Cosmosul nu se înfățișează ca un "cifru" decât dintr-o perspectivă religioasă. Doar omul religios descoperă în ritmurile vegetației taina Vieții și a Creației, cea a reînnoirii, a tinereții și a nemuririi. S-ar putea spune că toți arborii și toate
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
nu depind de o experiență profană, "naturistă", legată de pildă de primăvară și de trezirea vegetației. Dimpotrivă, experiența religioasă a reînnoirii (a recreației, a reînceputului) Lumii precedă și justifică valorizarea primăverii ca reânviere a Naturii. Pe taina regenerării periodice a Cosmosului se întemeiază importanța religioasă a primăverii. De altfel, în cultele vegetației, semnul prevestitor al tainei cosmice este mai important decât fenomenul natural al primăverii și al apariției vegetației. Grupuri de tineri merg pe la casele din sat, în cadrul unui ceremonial, ținând
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
semnificația religioasă a pietrelor sau despre rolul religios al animalelor. Fiecare dintre aceste categorii de hierofanii cosmice dezvăluie o structură aparte a sacralității naturii, sau mai bine zis o modalitate a sacrului exprimată printr-un mod specific de existență în Cosmos. Este suficient să analizăm diferitele valori religioase recunoscute ale pietrelor ca să înțelegem ceea ce pietrele, ca hierofanii, le pot arăta oamenilor, adică puterea, duritatea, permanența. Hierofania pietrei este prin excelență o ontofanie: înainte de orice, piatra există, rămâne mereu ea însăși, nu
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
32 De asemenea, o scurtă analiză a numeroaselor valorizări religioase ale Lunii ne arată ce au citit oamenii în ritmurile lunare. Datorită fazelor Lunii, adică "nașterea", "moartea" și "reînvierea", oamenii au conștientizat deopotrivă propriul lor mod de a fi în Cosmos și șansele lor de a supraviețui și de a renaște. Datorită simbolismului lunar, omul religios a ajuns să găsească asemănări între ansambluri de fapte în aparență fără nici o legătură, cuprinzîndu-le până la urmă într-un singur "sistem". Primele mari sinteze antropocosmice
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
coincidentia oppositorum, au fost fie descoperite, fie precizate cu ajutorul simbolismului lunar. Se poate vorbi de o "metafizică a Lunii", în sensul unui sistem coerent de "adevăruri" privitoare la modul de a fi specific al celor vii, a tot ceea ce, în Cosmos, participă la Viață, adică la devenire, creștere și descreștere, la "moarte" și la "reînviere". Nu trebuie uitat că Luna îi arată omului religios nu numai că Moartea este strâns legată de Viață, ci și că Moartea nu este definitivă, că
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Iulian, precum și în Imn Soarelui, al lui Proclus, hierofaniile solare sânt treptat înlocuite de idei, iar religiozitatea dispare aproape cu totul în urma acestui lung proces de raționalizare.34 Desacralizarea hierofaniilor solare se numără printre multe alte procese asemănătoare, în urma cărora Cosmosul întreg este în cele din urmă golit de conținutul său religios. Cum am mai arătat însă, secularizarea definitivă a Naturii nu este un fapt împlinit decât pentru un număr restrâns de moderni, și anume aceia care sânt lipsiți de orice
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
mai arătat însă, secularizarea definitivă a Naturii nu este un fapt împlinit decât pentru un număr restrâns de moderni, și anume aceia care sânt lipsiți de orice sentiment religios. Creștinismul a adus schimbări radicale și profunde în valorizarea religioasă a Cosmosului și a Vieții, pe care însă nu le-a respins. Că viața cosmică, în întregul său, mai poate fi simțită ca taină a divinității, o mărturisește de pildă un scriitor creștin, Léon Bloy, care scrie printre altele: "Fie că Viața
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
putem constata că Lumea există pentru că a fost creată de zei, și că existența însăși a Lumii "spune" ceva, că Lumea nu este nici mută, nici opacă, și nu este ceva inert, fără sens și fără scop. Pentru omul religios, Cosmosul "trăiește" și "vorbește", iar viața Cosmosului este o dovadă a sfințeniei sale, deoarece el a fost creat de zei, iar zeii se înfățișează oamenilor prin intermediul vieții cosmice. Începând cu un anumit stadiu de cultură, omul se socotește un microcosmos, adică
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
a fost creată de zei, și că existența însăși a Lumii "spune" ceva, că Lumea nu este nici mută, nici opacă, și nu este ceva inert, fără sens și fără scop. Pentru omul religios, Cosmosul "trăiește" și "vorbește", iar viața Cosmosului este o dovadă a sfințeniei sale, deoarece el a fost creat de zei, iar zeii se înfățișează oamenilor prin intermediul vieții cosmice. Începând cu un anumit stadiu de cultură, omul se socotește un microcosmos, adică parte din Creația zeilor sau, cu
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
zei, iar zeii se înfățișează oamenilor prin intermediul vieții cosmice. Începând cu un anumit stadiu de cultură, omul se socotește un microcosmos, adică parte din Creația zeilor sau, cu alte cuvinte, găsește în el însuși "sfințenia" pe care o recunoaște în Cosmos. Viața sa este prin urmare omologată vieții cosmice care, ca lucrare divină, devine imaginea exemplară a existenței umane. După cum am văzut, căsătoria este valorizată ca o hierogamie între Cer și Pământ. Omologarea Pămînt-Femeie este însă mult mai complexă la agricultori
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
în întregime sanctificată. Mijloacele prin care se poate ajunge la sanctificare sânt numeroase, însă rezultatul este aproape întotdeauna același: viața este trăită pe două planuri, desfășurîndu-se ca existență umană și participând în același timp la o viață transumană, cea a Cosmosului sau a zeilor. Putem presupune că, într-un trecut foarte îndepărtat, toate organele și toate experiențele fiziologice ale omului, toate gesturile sale aveau o semnificație religioasă. Acest lucru este de la sine înțeles, pentru că toate comportamentele umane au fost inaugurate de
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
de orgii. Exemplul de mai sus își păstrează totuși o valoare sugestivă, pentru că ne dezvăluie o experiență care nu mai este accesibilă într-o societate desacralizată: experiența unei vieți sexuale sanctificate. Corp-casă-Cosmos Am văzut că omul religios trăiește într-un Cosmos "deschis" și că el însuși este "deschis" spre Lume, ceea ce înseamnă: a) că se află în comunicare cu zeii; b) că participă la sfințenia Lumii. Am putut constata, analizând structura spațiului sacru, că omul religios nu poate trăi decât într-
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
acestui exemplu, care ne arată cum pot fi reinterpretate valorile religiozității arhaice în religiile și chiar filozofiile de mai târziu. Gândirea religioasă indiană a folosit din plin omologarea tradițională casă-Cosmos-corp omenesc, și este ușor de înțeles de ce: corpul, ca și Cosmosul, este în ultimă instanță o "stare", un sistem de condiționări asumat. Coloana vertebrală este asimilată Stâlpului cosmic (skambha) sau Muntelui Meru, respirația este asemuită vântului, buricul sau inima "Centrului Lumii" și așa mai departe. Omologarea se face însă și între
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Centrului Lumii" și așa mai departe. Omologarea se face însă și între corpul omenesc și ritualul luat în ansamblu: locul jertfei, ustensilele și gesturile sacrificiale sânt asimilate diferitelor organe și funcții fiziologice. Corpul omenesc, omologat din punct de vedere ritual Cosmosului sau altarului vedic (care este o imago mundi), este asimilat și unei case. Un text hathayoga vorbește despre corp ca despre "o casă cu un stâlp și nouă uși" (Goraksha Shataka, 14). Cu alte cuvinte, asumîndu-și în mod conștient starea
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
corpului-Cosmos care este casa e spartă în partea de sus. Este de la sine înțeles că toate aceste experiențe sânt inaccesibile omului areligios, nu doar pentru că moartea a fost pentru el desacralizată, ci și pentru că el nu mai trăiește într-un Cosmos propriu-zis și nu-și mai dă seama că faptul de a avea un "corp" și de a se instala într-o casă echivalează cu asumarea unei stări existențiale în Cosmos, așa cum vom vedea în cele ce urmează. Se cuvine să
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
fi suprauman (Zeu, magician, "spirit"), adică, în ultimă instanță, libertatea deplină de mișcare, deci dobândirea condiției de "spirit". În gândirea indiană, arhatul care "sparge acoperișul casei" și își ia zborul în văzduh dovedește, cu ajutorul acestei imagini, că a trecut dincolo de Cosmos și a ajuns la un mod de a fi paradoxal, cu neputință de conceput, cel al libertății absolute (oricum s-ar numi: nirva1a, asamskrta, samadhi, sahaja etc.). Pe plan mitologic, gestul exemplar al trecerii dincolo de Lume este ilustrat de Buddha
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
sisteme de simboluri redau stări religioase primordiale, dar care își pot modifica valorile, îmbogățindu-se cu semnificații noi și integrîndu-se în sisteme de gândire din ce în ce mai bine articulate. "Locuiești" într-un corp la fel cum locuiești într-o casă ori în Cosmosul pe care ți l-ai făurit tu însuți (vezi capitolul I). Orice stare legală și permanentă implică încadrarea într-un Cosmos, într-un Univers perfect organizat, deci imitat după modelul exemplar al Creației. Fiecare teritoriu locuit - Templu, casă, corp - este
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]