4,293 matches
-
permite un moment de autocompătimire, apoi se umflă iar În pene. La urma urmei, el, și nu Dumnezeu, este originea Artei. Dumnezeu nu a creat nimic pînă cînd nu și-a Însuflețit maimuța lui de lut. Toate celelalte aspecte ale creaturii, inclusiv muzica Îndoielilor sale, capriciile și gusturile ei, dragostea ei pentru frumos sînt opera lui Lucifer și numai a lui. Rareori oamenii Îi aduc sacrificii lui, personal, dar sînt gata să moară pentru frumos, sînt gata să-și dea viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
mine să te scap. Sau și mai rău, te adresezi Dumnezeului tău adormit și sfîrșești prin a-ți omorî vecinul. Atîta timp cît Wakefield este prins În contradicții și se Îndoiește de el Însuși, nu există nici o temere că o creatură mai pură, mai angelică - un Wakefield inocent - ar putea să iasă brusc la lumină. Trage un pui de somn și Își Îndreaptă atenția la numărul tot mai mare de creaturi de vis care aglomerează cîmpiile visării. În opinia sa, acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Îndoiește de el Însuși, nu există nici o temere că o creatură mai pură, mai angelică - un Wakefield inocent - ar putea să iasă brusc la lumină. Trage un pui de somn și Își Îndreaptă atenția la numărul tot mai mare de creaturi de vis care aglomerează cîmpiile visării. În opinia sa, acest val de ființe onirice are cumva de a face, Într-o manieră neliniștitoare, cu granițele tribale; pe măsură ce oamenii devin tot mai furioși, ei eliberează În lume demoni care stătuseră pînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
tribale; pe măsură ce oamenii devin tot mai furioși, ei eliberează În lume demoni care stătuseră pînă atunci legați fedeleș În file de povestire, legați cu frînghii de narațiune. Diavolul vede aceste frînghii plesnind și filele zburînd care Încotro, lăsînd la vedere creaturi medievale răuvoitoare la care și el privește cu Înfiorare. Wakefield este pe deplin conștient că se afundă În groapa pe care și-o săpă singur. Decide să schimbe ritmul - e un actor, la urma urmei. Va intona mantra Încrederii În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
cum stau lucrurile. A fost o vreme În care puteam să țin socoteala fiecărei persoane și fiecărui lucru, chiar și a spiritelor și spiridușilor. Chiar și colegii mei diavoli veneau și se Înscriau pe listele mele, desigur. Apoi lucrurile și creaturile, și nu mă refer numai la oameni, au Început să se Înmulțească. Fiecare făptură, lucru și chiar idee a Început să se subdividă. Granițele recunoscute ale timpului și spațiului au Început să se spulbere pe măsură ce tot mai multe din aceste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
pe după al lui și trage. Undița se Încovoaie; ceva din apă se luptă pe viață și pe moarte. Wakefield vede la capătul celălalt al undiței pielea albă și netedă și branhiile unui mic rechin. Centimetru cu centimetru, cei doi trag creatura spre balcon. PÎntecul bărbatului se strivește de balustrada balconului ca un balon păros, gata să explodeze. Nevasta geme, cele patru mîini ale lor stau Încleștate pe undiță, apoi firul cedează, plesnind prin aer la doar cîțiva centimetri de capul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
artificiale disponibile grație unei largi varietăți de medicamente psihotropice. Scheletul moral - atrofiat aproape complet, dar Încă mai prezintă ușoare urme de preocupări biologice și chiar sociale. Dacă tăiem calea de producere a acestor urme, eliminăm total solidaritatea de specie, lăsînd creatura animată doar de interesul propriu, adică, de interesul nostru. În aceste condiții ideale, unitățile umane vor deveni extrem de eficiente și, poate, chiar vor merita să le păstrăm. Ah, și Încă ceva: dorința de a trăi poate fi reglată prin plasarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
spate. A ajuns acasă; aerul e gros ca o supă, saturat de umiditate. CÎnd eram copil, mă băgam sub mese la cafenea și mă uitam sub fustele doamnelor. CÎnd m-au alungat, m-am dus la bibliotecă. Ah, bibliotecarele sovietice! Creaturi severe pline de dorințe arzătoare! — ți-am adus ceva, Zamyat. Wakefield pescuiește din buzunar lingurița de sare. Am furat-o din solnița unui restaurant ucrainean unde m-am Înfruptat cu varză alături de trei frumuseți. Gelos? — Sare! Și ai cules sarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
și cînd i se termina schimbul, la miezul nopții, mai vedea unul. La vremea aceea se purtau filmele cu dezastre. Oamenilor le plăcea să vadă cum mor alți oameni sau cum sînt salvați din turnuri infernale sau din fălcile unor creaturi acvatice mîncătoare de carne de om. Stătea În cinema pînă În zori, apoi se ducea acasă și dormea pînă la următorul matineu. Omul acesta era fericit numai În sala de cinema. Realitatea, din care angajații librăriei constituiau o porție atît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
să citească o carte despre miturile Greciei, dar nu trecuse nici de primele cîteva pagini și ațipise. În noaptea aceea deschide cartea și dă peste povestea Labirintului lui Minos, care Îl electrizează. Labirintul fusese construit ca Închisoare pentru Minotaur, o creatură tristă, Încopitată, al cărei singur defect era că era ciudată. Wakefield Își dă seama pe loc că povestea se referă la el. Labirintul era infinit, construit fiind de părintele arhitecturii, Dedal, la porunca regelui. Pentru Dedal, sensul Închisorii era În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
capcană, În Întuneric, fără nimic altceva decît propriile-i gînduri de răzbunare, forțat să supraviețuiască numai cu carnea asasinilor pe care regele Îi trimitea cu regularitate să-l ucidă. Nebunul de alături construiește un labirint, Își dă seama Wakefield, iar creatura captivă În miezul lui sînt eu. Zace toată noaptea treaz, gîndindu-se la biata și trista bestie cretană. Poate că Întreaga arhitectură neagă natura, drept pentru care cere jertfă de sînge. Își amintește Înfiorătoarea poveste spusă de doamna Petrovici, cea despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
cînd grinda sau scîndura devine un fel de tifon subțire sau, după cum spune specialistul, „o dantelă“. CÎnd cineva calcă pe, să spunem, o treaptă care arată solid, piciorul Îi trece direct prin lemn. — Numai cinci bucăți de astfel de ticăloase creaturi ar putea da gata căpriorii unui Întreg etaj În douăzeci de minute, Îi mărturisește entomologul amicului său. Wakefield Înregistrează această informație În Catalogul Ororilor, care stă depozitat În memoria lui chiar alături de Anuarul Libidinal și nu are cu acesta nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
finlandeze, nu se simțise în stare să-și mai asume încă o responsabilitate, oricât de măruntă, și refuzase. Nu anticipase sentimentul de vinovăție care avea să-l pândească, mai fioros ca un Rottweiler. — Bine, cedă Jack și îngenunche lângă Ben. Creatura îl copleși de îndată cu pupături nesuferite. — Bănuiesc că n-are nici un nume. — Ba da, de fapt. E scris pe tăblița de la gât. Îl cheamă Wild Rover. — Wild Rover, repetă Jack cu o voce moale, bineînțeles. Împinse câinele la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
pe cînd acesta cu cele cinci prisme e complect, panoramic”), masca mobilă („este antica mască a actorilor eleni, care diferă totuși de aceea a actorilor de odinioară prin aceea că nu e fixă (...) îndepărtînd psichologic actorul de public și liberînd creatura poetică de comediant”) și punerea în scenă fotoelectrică („are ca scop de a furniza într’o clipă o adîncime convenabilă sketchurilor teatrului sintetic și danțurilor”). Reinterpretarea modernă (futuristă) a marii tradiții italiene îl îndreptățește pe Bragaglia să se autointituleze - ironic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
frondă și negare absolută. Sub semnul lui trăești un nihilism liric, o oscilare între invenții scenice și verbale și teoretizări strict logice”; Ca în Ultimul om de Max Picard, „fenomenul magic postulat de Urmuz indică o conexiune reală, generatoare între creatură și nume”; Urmuz și Rimbaud „au început un război, amîndoi, cu gîndirea, cu formele și tiparele stabilite de milenii, și vai de acela ce cade în mîinile unui Dumnezeu de biologie, viu”; „experimentul Urmuz, dacă este urmărit cu seriozitate, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
iar prin ambiția de a se substitui sfidător vieții, prometeic”. Însă „Plăsmuirile lui Urmuz nu se reduc, fără îndoială, la factura unor simple caricaturi și tocmai de aceea interesează fantasticul”, întrucît, „pornite de pe platforma parodiei și a grotescului”, straniile sale creaturi ajung suficiente lor înseși, primind „strania însuflețire a unor roboți dirijați de niște creieri electronici extratereștri”. Pînă la urmă, Sergiu Pavel Dan recunoaște că „fantasticul” operei pornește din însăși enigma biografiei: „De fapt, tocmai în această ambiguitate a individualității creatorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
deschis ochiul cunoașterii. M-am rugat cu muncitorii în zdrențe, am visat lângă oi cu ciobanii și-am așteptat în prăpăstii cu sfinții. Acum mă aplec în lumină și plâng în târziile rămășițe ale stelei pe care umblăm. Cu toată creatura mi-am ridicat în vânturi rănile și-am așteptat: oh, nici o minune nu se-mplinește. Nu se-mplinește, nu se-mplinește! Și totuși cu cuvinte simple ca ale noastre s-au făcut lumea, stihiile, ziua și focul. Cu picioare ca
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
eram foarte curajoși și stăteam În siguranță, afară. Cineva rîse, ceea ce i-a dat Încredere, și pe măsură ce continua, tremurul din voce Îi dispăru. — A ieșit o soră medicală și mi-a dat un ghemotoc. Privind În jos, am zărit o creatură micuță care urla, dar care s-a oprit apoi și m-a privit În ochi. În clipa aceea, am Înțeles ce voiau cu toții să spună cînd ziceau că nu iubești nimic pe lume cum Îți iubești copilul. Se opri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
În seara asta. Nu i-oi cunoaște eu pe oamenii ăștia, dar sînt În vacanță și pot fi cine vreau eu. Iar În această seară, doamnelor și domnilor, n-am de gînd să fiu Ellie Cooper, soție și mamă, o creatură de suburbie În devenire. În seara asta, am să fiu Ellie Black, o fată singură, plină de viață, amuzantă și sclipitoare. Am În plan să beau șampanie (dă Doamne să aibă așa ceva, dar În casa unora cu nume ca Jonathan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
după ce, în timpul unei omilii de la San Michele, fusese învinuit că nu se străduia să aplice decretele lui Teodosie împotriva cultului arborilor. Cu acea ocazie se mărginise să răspundă: „În ochii Domnului este oare mai puțin nelegiuit cel care adoră o creatură a sa ori cel care se închină monedelor plăsmuite de către om?“. Nu se abătea, firește, de la convingerile sale, și bonomia lui era rodul minții sale treze. Plecând de departe, de foarte departe, evangheliza fără să creeze discordii. Secretul lui consta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
a cerut de la tatăl și de la frații mei, care au fost fericiți să scape de mine. M-a luat cu el până la Muta, mănăstirea pe care tu o cunoști și în care, pentru prima oară, am fost tratat precum o creatură a Domnului. Am fost instruit, îngrijit și, n-am nicio îndoială, iubit de Andras. După care, făcând eu pași înainte la învățătură și în științele antice, cu ajutorul lui Dumnezeu am înțeles că viața lui era greșit croită și primejdioasă. În numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Îngeraș. Privind-o cum Își suge degetul liniștită și plină de compasiune față de ființele mici și neajutorate printre care se numărau și sărmanii șoricei urâți și neiubiți de nimeni, Elio se Însufleți. Era incredibilă puterea pe care i-o transmitea creatura aceea mică și inocentă. Cu siguranță fusese un coșmar, un vis ce nu avea să se adeverească. Se Înclină peste pătuț, Întinzându-și buzele pentru a săruta buclele Camillei, fine, fine, de un castaniu mahoniu minunat - dar domnișoara Sidonie sări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
alerge În Încercarea de a se ține pe urmele lui, pe când urca grăbit scările albe și abrupte. La intrare era Întinsă pe jos o refugiată, care le Împiedica accesul cu picioarele și cu bocceaua ei murdară În care dormita o creatură rahitică și căcăcioasă - copilul ei, sau poate nu. O fată cu ochii migdalați și cu părul lung și negru. SUNT SĂRACĂ DIN SARAJEVO AM CINCI COPII NU AM MUNCĂ AJUTAȚIMĂ. Elio Îi puse În poală o bancnotă de zece mii, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
făcuseră mai demult, când Îi agățaseră chiloții deasupra tablei - și Îl luau În râs pentru că avea ochii Încrucișați și se Îmbrăca aidoma unei căpușe. Și pentru că Aris se Îmbrăca și el ca o căpușă, Camillei Îi erau simpatice căpușele - acele creaturi minuscule, odioase, care trăiesc și printre oameni, comuniștii. Ea Îi iubea și pe nenorociți, adică pe săraci, care nu au nici o vină că sunt așa, căci Aris spune că Întâmplarea face să ne naștem fii ai unui demnitar sau ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
timp și Își doriseră acest copilaș. Dar pe mine? ar fi vrut să țipe Aris. Pe mine m-ai dorit? Tatăl i-o pusese În brațe. Camilla mirosea a pudră și a lapte. Era cea mai delicată și mai neajutorată creatură pe care o văzuse vreodată. Și, ținând-o neîndemânatic În brațe, intrase În cele din urmă În camera „acelei tipe“: așa Îi zicea Majei pe vremea aceea. Erau buchete de trandafiri, de lăcrămioare și de orhidee Împrăștiate pretutindeni, pe măsuță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]