2,824 matches
-
cel mai gingaș din lume. Ochii lui Dionis pe jumătate-nchiși nu trădau că el veghează. Il privi în întreg, de la capul inundat în aur pân-la botinele micuțe ce stecleau radioase pe covorul înflorit. "Ah! gândi el, și inima se cutremură în el, este Maria! Da, odorul! ea era. Vorbea singură... fetele vorbesc adesea singure... El simți aerul îndulcindu-se sub șoptirile ei. - Am fugit de - acasă deghizată... tot mă amânau, ba azi, ba mâni... dihania de doctor zicea c-ar
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
oglinda mărei, e acoperită de snopuri de flori, de vițe sălbatice, de ierburi nalte și mirositoare în care coasa n-a intrat niciodată. Și deasupra păturei afânate de lume vegetală se mișcă o lume întreagă de animale. Mii de albine cutremură florile lipindu-se de gura lor, bondarii îmbracați în catifea, fluturii albaștri împlu o regiune anumită de aer deasupra căreia vezi tremurând lumina soarelui. Stîncele nalte fac ca orizontul meu să fie îngust. O bucată de cer am numai, dar
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
desigur sub oglinda mărei, e acoperită de snopuri de flori, de vițe sălbatice, de ierburi nalte și mirositoare în care coasa n-a intrat niciodată. Și deasupra păturei de lume vegetală se mișcă o lume întreagă animală. Mii de albine cutremură florile, bondarii îmbrăcați în catifea, fluturii albaștri împlu o regiune anumită de aer deasupra căreia vezi tremurând lumina soarelui. Stâncile nalte fac ca orizontul meu să fie îngust. O bucată de cer numai, dar ce bucată! Un azur întunecos și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mărei, e acoperită de snopuri de flori, de vițe sălbatice, de ierburi nalte și mirositoare în care coasa n-a intrat niciodată. Și deasupra păturei afânate de lume vegetală se mișcă o lume întreagă de animale [animală]. Mii de albine cutremură florile lipindu-se de gura lor, bondarii îmbrăcați în catifea, fluturii albaștri împlu o regiune anumită de aer deasupra căreia vezi tremurând lumina soarelui. Stîncele nalte fac ca orizontul meu să fie îngust. O bucată de cer am numai, dar
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în urma mea, glonțul îmi vâjâi pe la ureche, dar lăsând [calul] fără frâu, izbindu-l numai în coaste, el fugea, spărgând cu corpul lui fierbinte și fumegând de sudoare aerul cel rece al nopții. Zguduitura cumplită ce-mi da fugind mă cutremura în toate fibrele corpului. Lancea ce-o țineam de-a umere fulgera la lumina lunei și sfâșia aerul nopții, pe când cremenea de munte de sub copitele de fier a calului zburând scânteia trosnind și trezind ecoul cel adormit al munți lor
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
acelaș moment statuele sunară din săbii și se porniră asupră-i. Cavalerul năvăli ca fulgerul asupra femeii și s-anina de gâtul ei, ea-și dădu vălul într-o parte și-l sărută pe gură. Deodată toată zidirea veche se cutremură și se nărui în jur împrejur parecă. Pe cavaler îl apucă un leșin la inimă parecă și el căzu la pământ... Când își reveni în fire, el se găsi culcat pe un pat de catifea într-o odaie, cea mai
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cu toate oceanele de stele... I se părea că e un greier amărât suspendat în nemărginire... - Isis, strigă el, spre oglindă... Isis, apari! Tabla se-nnegri și deasupra-i apărură scrisori albe... chipuri de oameni și animale... Palatul întreg se cutremură lin. - A sosit ora morții mele... zise regele, ca și când ar fi vorbit cu el singur... aștept să-mi spui adevărul... Nu-mi zugrăvi chipuri trecătoare... care să mă facă a crede că sîntem numai pulbere... Un râs clocoti pin toată
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
asupra vinului era foarte groasă. El băgă spada în bute și ținu cupa... Un vin ca chihlimbarul {EminescuOpVII 254} transparent... mirositor curse din bute... El o astupă, își apropie buzele de acel lichid vechi... și bău paharul întreg. 1 se cutremură corpul de plăcere... Părea că chipurile de piatră începeau a se legăna pe piedestalele lor balanțînd cu mînile, apoi el se culcă pe manta la pământ ca să privească... Stanurile de piatră se coborâră și-ncepură a juca în pivniță, și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
puse gura pe urechea doctorului: - Împlinește-ți promisiunea, voi să-l văd înamorat. Ea dispăru. - Crezi în spirite? continuă doctorul neturburat. - Cred. {EminescuOpVII 262} - Atunci vino cu mine-n astă noapte... Se-nțelege, cu ochii legați. Sufletul lui Angelo se cutremură... Doctorul deveni grav și solemn... Angelo, zise el încet, te vom introduce între amicii întunericului. Mă vezi în societatea oamenilor veseli, cu fruntea senină... Nu sunt astfel totdeuna... îți voi arăta singura realitate a vieței, îți voi arăta adevărul scos
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
au vreme de-a se îndoi. îi numesc ai cuvântului pentru că înțelepciunea lor consistă în cuvinte, în cojile unor gândiri pe cari memoria lor le păstrează. Căci o gândire este un act, un cutremur al nervilor. Cu cât nervii se cutremură mai bine, mai liber, cu atâta cugetarea e mai clară. La ei acest act, prin care cugetarea străină să se repete întocmai în capul lor, nu se-ntîmplă, pentru că mulțimea citirei și obosirea creierului n-o permite. Cele citite trec ca
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
n-ar fi părut atât de întunecoși, poate că lumina, neoprită de acea mătase brună, ar fi limpezit noaptea voluptoasă a acelor ochi. Aveau albăstrimea transparentă a strugurului negru. Dacă a cunoscut cineva ochi frumoși, la a căror vedere se cutremură orce fibră, pe care i-ai privi cu o intensivă și, ca să zic, dureroasă plăcere, atunci erau ai lui. Era îmbrăcat într-un surtuc de postav albastru deschis, cu talie lungă, pantaloni negri și jiletcă de catifea neagră cu pui
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de sens va fi fiind. În toate cazurile, reacțiile indivizilor sînt exacerbate, cum bine se observă în cursul pelerinajelor și paradelor patriotice, a festivalurilor de muzică și adunărilor politice. Flaubert descoperă la eroul său simptomele unei stări specifice omului-masă: Se cutremura sub efluviile unei iubiri năucitoare, ale unei tandreți supreme și universale, ca și cum inima întregii omeniri ar fi bătut în pieptul lui"20. Dar pînă-n epoca modernă mulțimile de acest fel apăreau sporadic și jucau doar un rol secundar. Ele nu
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
spațiul lăsat gol. La suprafață țîșnesc nu lucruri noi, ci cele deja existente, aglutinate dar neexprimate ca atare, forțele latente mai mult sau mai puțin concentrate și reprimate, remodelate și gata să înainteze. Masele sînt duse de propriul lor torent, cutremurate de panică sau de entuziasm, sub bagheta magică a unui conducător care s-a așezat în fruntea lor. Observatorul fascinat ar putea striga, alături de Shakespeare: "Iată flagelul vremurilor noastre, nebunii conducîndu-i pe orbi". Uluitoare precizie, nu-i așa? Să ne
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
rațiunii și au încălcat legea; iar dacă uneori îi sancționează, nu-și pune și întrebări teoretice în privința lor. Caracterul asocial, anomaliile lor nu amenință ordinea stabilită. Sînt considerați inofensivi sau pur și simplu născociri ale sistemului. Dar dacă societatea se cutremură de la temelii, dacă e atacată din afară, atunci pericolul ce apasă asupra securității ei interne și externe sporește amenințarea pe care-o aduc astfel de mișcări. Și încep să le judece drept anormale și vătămătoare. Așa se face că mulțimile
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
206 Am putea conchide că într-o societate de masă prestigiul conducătorului este aproape unicul atu al puterii, singurul instrument de care dispune pentru a acționa asupra mulțimilor. Căci doar prin prestigiu conducătorul a reușit să le ridice, să le cutremure, să le inspire fanatism sau chiar o disciplină. Dacă i-ați lua prestigiul, nu i-ar mai rămîne decît posibilitatea de a le guverna prin poliție sau administrație, prin armate sau calculator. În loc de aurul prestigiului, doar sînge și noroi. În
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
convins că așa se întîmplă, iar felul în care descrie mulțimile o dovedește pe deplin. De fapt, reia trăsătură cu trăsătură un tablou devenit clasic. După el, mulțimile trăiesc în permanență o stare asemănătoare visului cu ochii deschiși, sînt veșnic cutremurate de agitația orașelor, sfîșiate între cele mai simple și mai violente sentimente. Deci nu sînt în măsură să stabilească un contact serios și prelungit cu realitatea, și nici să evadeze din universul lor populat cu iluzii. Și scrie: Dar oricît
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
se cunoaște ca fiind «experimentul Pitești»” (Filichi, 1994, p. 57). Această transformare a victimei în instrument al călăilor, de nu cumva în călău, este pusă pe seama unor „forțe satanice” care au acționat asupra celor fragili psihic. Concluzia dă fiori: „Mă cutremur gândindu-mă ce-ar fi însemnat să stăm în anchetă sau în pușcărie nu trei săptămâni, ci trei luni sau trei ani ...” (Filichi, 1994, p. 57). Rezistența la anchetătc "Rezistența la anchetă" Cum s-a rezistat la anchete în așa
Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
Laudele cu care mă Împorocești prin luminată scrisoarea dumitale sînt mai presus de starea minții mele, și nici unul din darurile ce numeri asupra mea nu este vrednic de rangul ce au cîștigat În inima dumitale. Aceasta mă face să mă cutremur cu totul gîndind la puțin meritul ce poate avea orișicine pentru ca să te iubească di pi vrednicie. Nu mă bucură stihurile ce am făcut, cît, pentru că au dobîndit plăcere și iscălitura dumitale, cu care pot să fie plăcute la ochii tuturora
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Îndrăzneață a țîțișoarei. Complexitatea simbolică a ochiului s-a putut constata. Vocația sinului e să „Înghie”: „Spre sînul cel de albcțc, Alunei patima mă-nghie”... Ochiul provoacă pasiunea, sînul naște delirul erotic. „SÎnuri cu mici țîță” (Cine-i Amoriul?), „țîțișoara dezvelită” cutremură, smintesc simțurile. Farmecul lor (unul dintre...) vine din albețea lor. Din sin izvorăsc nurii, blindera și dulceața, trei din componentele pasiunii erotice. Aerul ce aburește I Dintr-un sîn... zice În chip tulburător poetul. Mai departe, Conachi, totuși, nu merge
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
stătea așezat pe un nor de ploaie.Era o mică alinare credea el, i se părea că durerea se scurge din el împletindu-se cu stropi de ploaie. Ploaie ce avea să ajungă pe Pămănt. Deodată un plănset de copil cutremură întreg spațiul,Gavriel tresări. Nu, nu se poate începu el să urle ridicăndu-se și zburănd în direcția din care auzea plănsetul. Ca și acum cățiva ani în urmă începu să taie epiderma intunericului însă acum cu o precizie a unui
Lumi paralele. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Ionela-Roxana Alexandrescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2296]
-
noduri nu prea strânse, să nu se destrame țesăturile rărite. Puțică ridicară prăjinile spre cer și se așezară unul lângă altul. — Acuma vine masa, se strădui Isaia să-și amintească. Adică un fel de sicriu. Unde-i sicriul ? — Șefu’, se cutremură Chisăliță, io zic s-o tăiem de- aici, cât mai e timp. Am dat de belea, ăștia or fi de- ăia care caută morți, să-i vândă la disecție... Fără să-i dea vreo atenție, Isaia trecu în revistă povârnișul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
împuțineze vocile. Nu se lăsară lipite, nu se potriveau, vocile lor chinuite se transformau până la urmă într-un vaiet. Brusc, se făcu din nou liniște, când Jenică înșfăcă foarfecele de pe tejghea și clănțăni din ele de câteva ori. Lozurile se cutremurară, strângându-se unele în altele. Răscoli în grămadă și scoase alte două. Corul de copii șușoti, pașii lor mici îl împresurară. Jenică se înduioșă, simți, peste urechi, panglicile de la pompoanele cu care maică-sa îl împodobea în copilărie și începu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
lângă ea, o prinse de braț. - Ce faci tu aici? Fata scoase un țipăt și întoarse spre arhitect ochii de un albastru ireal. - Pe cine pândești tu, de ce nu mergi acasă? insistăIoanide, însă afectuos. - Mi-e frică, nu pot! se cutremură Pica. - De cine ți-e frică? Pica își dădu seama, calmîndu-se, că făcuse o imprudență și se rectifică: - M-ai speriat tu! - Haide acasă, o invită Ioanide mai dulce și totdeodatămai hotărât, întinzîndu-i brațul. Fata se codi, mai aruncă ochii
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
acestei impulsiuni, fără a intra prin asta în categoria propriu-zisă a criminalilor. Astfel, eu, având un revolver lângă mine, cu toate că sunt om pașnic și cu oroarea vărsării de sânge, când m-aș afla în fața cuiva care ar insulta patria îngrozitor, cutremurând cele mai sfinte simțiri ale mele, n-aș fi sigur că mă pot stăpâni. (Gazeta favorabilă nota la această frază aplauze furtunoase în sală, în timp ce gazeta defavorabilă, calificând pe Pomponescu drept apologet improvizat al crimei, observa că o încercare timidă
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Europei. După toate probabilitățile, Gavrilcea transmisese din străinătate un cuvânt de ordine, iar Tudorel avusese plăcerea de a-l depune personal. . - Mi s-a spus, forță nota madam Pomponescu, că dacă nuconsimți tu, vor chema pe Ioanide! . - Ce grozăvie! se cutremură madam Pomponescu-mamă.Un oarecine de pe stradă! Pomponescu se schimbă la față, fiindcă această ipoteză i se părea posibilă. Dacă Ioanide ar fi fost de față la dialog, cu toată supărarea lui, ar fi râs. El, ministru! Nu știa precis nici măcar
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]