1,953 matches
-
poet. Fiu de țăran, S. învață la școli din Carei, Beiuș și Oradea, unde termină și teologia. În 1857 este numit profesor la Școala Normală (Preparandială) orădeană, fiind și unul din susținătorii „lepturiștilor” de aici. Moartea lui, prematură, va fi deplânsă de elevi, trezind ecouri în presa românească din Transilvania. În „Diorile (Zorile) Bihorului”, almanah beletristic „naciunal”, scos în 1854 de Societatea de Lectură, S. și-a publicat o parte din scrieri (versuri, mai ales, dar și o proză și o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289660_a_290989]
-
burghez față de destinul unic În lumea de „dincolo”, revendicat constant În formulele regale. Este vorba despre banalizarea unui complex mitologic și ritual exclusiv. Ipuwer spusese: „Secretele regelui Deltei și Văii au fost dezvăluite” și „Taina Piramidelor a fost violată” și deplângea aceste farse publice a ceea ce fusese o prerogativă regală. Dar dacă este o profanare, rezultatele au avut o importanță majoră. În formulele care se referă la defuncți, acestora li se dă titlul de „Osirisxe "Osiris"”, care, În Textele Piramidelor, se
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ÎN LUMEA ELENISTICO-ROMANĂTC "3. ASPECTE ALE VIEȚII RELIGIOASE ÎN LUMEA ELENISTICO‑ROMANĂ" 1. În căutarea revelației: oracolul teologic și literatura hermeticătc "1. În căutarea revelației \: oracolul teologic și literatura hermetică" Deși la Începuturile secolului al II-lea d.Hr. Plutarh deplânge, În unul dintre dialogurile delfice, „tăcerea” multor centre oraculare grecești (De defectu oraculorum), fenomenul divinatoriu - În toate formele lui și În special În dimensiunea oracolului, divin sau eroic - reprezintă una dintre componentele cele mai Însuflețite și caracteristice ale vieții religioase
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
curentelor artistice nu reprezenta pentru Iorga nimic altceva decît stabilirea unor relații dialectice în cadrul unui sistem organic. El era convins că promovarea evoluției organice necesita înfăptuirea unei revoluții culturale, nu de genul celei violente pe care el și Taine o deplîngeau, ci una care să înfăptuiască unitatea națională și reforma internă, ba chiar și modificarea eticii politice prin cultură și nu invers 83. Întrucît arta și literatura constituie manifestările cu adevărat importante ale culturii române, ele erau totodată cele mai pregnante
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
de mirare, Iorga atacînd înstrăinarea elitei, lipsa ei de interes față de literatura și cultura română, cosmopolitismul și cultura pseudofranceză. Avea multe de spus despre starea coruptă a vieții intelectuale românești și despre dominarea acesteia de către regimul politic liberal. Mai mult, deplîngea calitatea cursurilor predate la universitate, slaba pregătire a facultăților, extinderea favoritismului și alte lacune din învățămînt (cum ar fi lupta pentru putere abia deghizată din cadrul facultăților). Iorga lansase multe dintre aceste acuzații într-un articol din 1890 intitulat Cursurile de
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
fie o literatură națională. Iorga cerea "curente sănătoase" și renunțarea la modele străine decadente atît de la modă în unele cercuri 157. Numai trecutul României putea oferi modelul organic al dezvoltării unei literaturi sănătoase. Iorga nu era împotriva interschimburilor culturale, dar deplîngea acceptarea slugarnică a modelelor străine, în detrimentul produselor autohtone. Interschimbul cultural nu trebuie să ducă la dezbinare 158. În acești ani, Iorga a propus chiar perceperea de taxe pentru cărțile și ziarele importante, ba chiar și pentru studiile în străinătate 159
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
și cea a lui Laval. Blum vorbea despre pace, despre inviolabilitatea frontierelor și despre respectarea tratatelor. "Nici nu-ți poți imagina cît de mult te transformă puterea", adăuga Iorga. Cu toate acestea, întrucît întreprinderile franceze erau ocupate de muncitori, el deplîngea excesele: "Ajunge! Destul!"116 Dacă răzvrătirea a putut fi potolită în Franța, în Spania ea a dus la război civil. Iorga a manifestat întotdeauna neîncredere față de temperamentul și maturitatea celor din extremitatea sudică a continentului european. A fost de acord
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
facile și profitabile și că nu se asimilau, astfel încît contribuția pe care și-o aduceau ei la cultura română nu era constructivă. Iorga respingea violența antisemită ("geamuri sparte"), dar vedea că situația se apropia de un deznodămînt catastrofal. Îi deplîngea pe evreii care nu-și dădeau seama de apropierea acestuia și pentru că nu făceau nimic în privința aceasta. Susținea că unica soluție a acestei probleme era organizarea emigrării evreilor în vederea decongestionării orașelor românești. Dacă evreii continuau să refuze să se asimileze
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
și ce ne leagă cu Italia, București, 1935 130 Într-un editorial, "Neamul românesc", din 14 februarie 1934), Iorga își exprima îndoielile în privința pactului balcanic: "Ghazi" (Atatürk) nu era omul care să apere Timișoara și Oradea de unguri și să deplîngă absența Bulgariei 131 "Neamul românesc", 12 și 22 iunie 1934 132 Memorii, vol. VII, p. 41 133 Ambasadorul francez în România din timpul Războiului, St. Aulaire, își amintea cum Brătianu refuzase toate garanțiile acordate de ruși României aliată acum insistînd
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
gata să profite de situațiile prielnice, dar nu dorea să riște pentru a le crea: „Principiul nostru e acțiunea ofensivă, pe cât posibil, iar dacă nu, expectativa”. Stalin Însuși, se știa, nu agrea riscul: ceea ce Îi face pe unii analiști să deplângă faptul că Vestul nu a reușit „stăvilirea” sovieticilor mai devreme și mai adânc În Est. Dar În acei ani nimeni nu voia un alt război; dacă Stalin putea fi convins cu ușurință să nu atace Roma sau Parisul (unde nu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
jucat un rol important În polemica anticomunistă. În viața culturală engleză, catolicul conservator și ursuz este o adevărată instituție: lui Hilaire Belloc și G.K. Chesterton le-au urmat Evelyn Waugh și Graham Greene. Dar dacă tradiționaliștii englezi se mulțumeau să deplângă lipsa de idei a vieții moderne sau s-o evite complet, un catolic francez ca François Mauriac nu putea scăpa de schimburile polemice cu stânga politică. După război, Mauriac s-a implicat durabil În viața publică, scriind regulat În Le
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
treizeci de ani22. Voga liniilor de producție stil SUA și „taylorizarea” normelor de lucru, ca și fascinația pentru filmele și modele americane erau o poveste veche chiar și Înaintea celui de-al doilea război mondial. Intelectualii europeni din perioada interbelică deplângeau lumea „haină” a modernității americane care Îi aștepta pe toți, iar naziștii și comuniștii deopotrivă au făcut mare caz de rolul lor ca ocrotitori ai culturii și valorilor În fața capitalismului american dezlănțuit și a cosmopolitismului „corcit” și dezrădăcinat simbolizat de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ghinionist și simpatic care apărea săptămânal În benzile desenate de limbă franceză și flamandă. America, reală sau imaginată, devenea un cadru natural pentru divertismentul facil de toate genurile. Influența americană asupra tinerilor europeni a contribuit direct la ceea ce era deja deplâns ca o „prăpastie Între generații”. Concetățenii lor mai vârstnici observau și regretau tendința tinerilor europeni de pretutindeni de a condimenta conversațiile cu americanisme reale sau imaginare. Un studiu a estimat că, pe parcursul anilor ’60, aceste „americanisme” s-au multiplicat de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a stabiliza economia franceză 10, și chiar făcuse apel, Într-un faimos discurs din aprilie 1984, la o modernizare a Franței „În stil american”. Franța era de partea lui Mitterrand - În 1983, doar 23% dintre cei care votaseră cu socialiștii deplângeau faptul că „punerea socialismului În practică” eșuase. Ceea ce nu Înseamnă că țineau ca Mitterrand să „modernizeze” țara frenetic - dar modernizarea s-a produs oricum. Fără a se dezice de reformele timpurii mai puțin controversate - descentralizarea administrativă, reforma sistemului de asigurări
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
istorice și narațiuni era de rău augur pentru clasele limbute ce le inspiraseră și care au devenit la rândul lor obiectul unei indiferențe umilitoare. În septembrie 1986, Într-un revelator aparté solipsist către un jurnalist francez, sociologul francez Pierre Bourdieu deplângea „decăderea” gânditorului public angajat: „Cât despre mine, cred că dacă mai există astăzi o mare cauză, aceasta este apărarea intelectualilor”4. Jertfa de sine a intelectualilor În fața Istoriei a fost descrisă cândva de Isaiah Berlin drept „oribila soluție germană la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
liber-cugetători de pretutindeni. În ultimă instanță, importantă era Moscova. În euforia eliberării, esticii au avut tendința să nege Însemnătatea Moscovei pentru a-și evidenția propria performanță. În ianuarie 1992, József Antall, membru al Forumului Democratic și prim-ministru al Ungariei, deplângea În fața publicului local faptul că Occidentul nu apreciază rolul eroic al celor din Europa Centrală În căderea comunismului: „Această dragoste neîmpărtășită trebuie să ia sfârșit pentru că noi am fost la datorie, am luptat fără să tragem un foc de armă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de dinți „Nivea” pe care-i gravat litera „H.” Se mai găsește un creion... Apoi o gumă de șters, un briceag, un țigaret... „E el!... Și un țipăt sfâșietor străbate liniștea...” Mama și-a recunoscut fiul. Familia lui Ion Caratănase deplânge moartea lui. Nu-i inimă care să mai poată rezista. Sfâșietor momentul în care părinții plâng la capătul fiului regăsit după atâția ani de zile. E Decemvirul Caratănase Ion. Fiecare din cei de față au în amintire imaginea celui de pe
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
704. Evident că presa americană și-a luat revanșa publicînd, la rîndu-i, articole incriminatorii la adresa României. Pe lîngă istorisirile privind cererile de azil politic și încălcările drepturilor omului 705, "New York Times" a publicat și o declarație prin care președintele Truman deplîngea deportările în masă ale cetățenilor români în lagărele de muncă sovietice. Într-un alt articol, de data aceasta publicat de Vatican, România era acuzată că-i tratează pe clericii catolici ca pe niște "sclavi"706. Apoi, în martie, Bucureștiul a
by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]
-
000 de dolari pînă la 25.000, ca fiind "o formă reprobabilă de jecmănire"1519. Congresmenii evrei, mai exact Consiliul Național al Evreilor Sovietici s-au raliat imediat de partea lui Ribicoff și Jackson. Numărul scrisorilor primite de la alegătorii care deplîngeau situația evreilor din Uniunea Sovietică a crescut de 10 ori1520. Charles Vanik, din Ohio, a propus un amendament la Legea privind ajutorarea țărilor străine care să-i interzică Băncii Export-Import să mai acorde credite și împrumuturi oricărei națiuni care pretinde
by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]
-
la respectarea drepturilor omului în România în publicația sa din 1983. Cu toate acestea, după ce Congresul a încheiat acest proces, Bucureștiul a dezmințit și a anulat vizita 2276. Și totuși, Burkhalter nu a profitat de mărturie pentru a se răzbuna. Deplîngînd abuzurile suferite de cei ce solicitau emigrarea din România, susținătorii drepturilor omului au descris dificultățile crescînde pe care le întîmpinau emigranții care voiau să plece în SUA. Reglementările americane privind imigrația făceau imposibilă intrarea emigranților români în Statele Unite. Plafonul american
by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]
-
Alexandru Bîrlădeanu, Constantin Pîrvulescu, Silviu Brucan, Corneliu Mănescu și Grigore Răceanu. Pe lîngă faptul că-i hărțuia pe semnatari, Ceaușescu îl arestase pe Mircea, fiul adoptiv al lui Răceanu, acuzîndu-l de trădare 2541. Drepturile omului în România Deși Casa Albă deplîngea acțiunile Bucureștiului, reprezentanții Administrației nu voiau să impună nici o sancțiune. Opinia generală era aceea că scrisoarea avea să aducă, prin ea însăși, destule daune guvernului lui Ceaușescu 2542. Casa Albă își exprima, însă, dezaprobarea necomentînd în nici un fel anunțul de pe
by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]
-
-lea, apostoli ai ideii naționale și ai românismului, erau de-a dreptul exasperați de îndărătnicia țăranilor români de a trece în plan secund identitatea creștină în detrimentul celei naționale. L.-M. Murgescu (1999) relatează cazul unui revizor școlar, care în 1895 deplângea absența identității naționale la țăranii români: "Românii pe care dacă-i întrebăm ce sunt, ne răspund scărpinându-se în cap: apoi de! ce să fiu! Uite sunt și eu creștin ca toți creștinii" (p. 11). Aceleași lamentații împotriva primatului identității
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
1995b, p. 190). Încă o dată, identitatea roman-român este clar reperabilă în gândirea ieromonahului istoric blăjean. În subsidiarul spiritualității creștine a poporului român trebuie remarcată componenta martirică a creștinismului românesc. Asimilând în ființa lor spiritualitatea creștină încă de timpuriu, Samuil Micu deplânge martirajul românesc întru creștinism pe care românii l-au făcut în fața persecuțiilor barbarilor păgâni care nu au contenit să îi năvălească în lunga perioadă a migrațiilor popoarelor. Goții, prăvălindu-se peste Dacia, "multe nevoi au făcut românilor și pentru credința
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
stăpânire; și astfel se puse linie de hotar și întra-aceste două prințipate ai cărora locuitori se-priviră mai tot d-auna ca când n-ar fi tot de o nație, isvor de nefericiri pentru amândouă prințipaturile!" (Aaron, 1835, pp. 29-30). Aaron deplânge destrămarea unității primordiale românești, asistând neputincios la tragicul destin istoric al unei înstrăinări progresive. "În astfel de chip Dacia slăbită de barbari, neapărată de Bulgari, fu nenorocită ca să vază cum pierde trei părți din totul său, și cum se-pune
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
și Bucovina care și acestea de s-ar fi unit, ar fi mai păstrat oare care întregime din Dacia; dar politica vremii d-atunci nu vedea așa departe" (Aaron, 1835, p. 29). Idealul unității nu putea fi mai expres exprimat. Deplângând oportunitatea istorică pierdută de unire a Țării Românești cu Moldova, Basarabia și Bucuvina, pentru a căror alipire politică "ori că nu s-a făcut nici o mișcare, ori că nu s-a putut din pricina națiilor barbare ce au mai stăruit pe
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]