KorAP: Find »[drukola/base=desluși & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...77 78 79 ...139 >

3,459 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212

Pavel era plecată la una din vecinele ei care locuia peste drum de poartă; împlinea acolo, ea și încă trei din doamnele știute ce-o vizitau, un anume ritual de măcinare a timpului. La o oră de la plecarea ei se deslușiră bătăi la ușa bucătăriei, fără să se fi auzit deschiderea porții. Bătăile, în lipsa unui răspuns, încetară. Și după câteva clipe se auziră la ușa apartamentului meu. Când m-am aflat în fata ferestrelor givrate deslușii dincolo de ele, silueta Margăi Popescu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
oră de la plecarea ei se deslușiră bătăi la ușa bucătăriei, fără să se fi auzit deschiderea porții. Bătăile, în lipsa unui răspuns, încetară. Și după câteva clipe se auziră la ușa apartamentului meu. Când m-am aflat în fata ferestrelor givrate deslușii dincolo de ele, silueta Margăi Popescu. Mă întâmpină cu voiciunea ei obișnuită: - Da’ unde-i tanti? întrebă curioasă, cu o ușor ipocrită îngrijorare în voce. Și-mi întinse mâna, lăsând-o moale, să i-o sărut. Îi explicai că-i peste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
asta e altceva!” Era târziu, foarte târziu. 12. Vocea ei se mai întoarse de câteva ori, zile și zile, ajunsesem să-i simt lipsa, dar nu îndrăzneam a-mi mărturisi această slăbiciune de teama viitorului pe care nu-l puteam desluși; era confuz și depărtat, ivindu-se uneori ca expresie a altei lumi. Treceam pe lângă banca de altădată din grădina publică. Stăteam pe ea, acum, rezemându-se de stinghiile orizontale, alți tineri, fete, băieți; nici unul din aceștia nu și-ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839

și aveam emoții pentru ceea ce va urma (critici, măsuri pentru nerespectarea directivelor etc.). Da de unde, peste o zi a sosit o depeșă de la Ion Gheorghe Maurer, prin care ambasadorul Roșianu era felicitat pentru că s-a orientat just. Atunci m-am deslușit despre ceea ce însemnăm noi românii față de ruși, la ce se reducea demnitatea noastră națională când ei nu ne-o permit. 8. Ajuns la finalul relatărilor de mai sus, cred că datorez cititorului o mărturisire despre teama și îndoielile care m-

[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

și pornii, încet, lunecând prin mâzga malului, spre căsuța vânătorului. În juru-mi, negura groasă a nopții slăbea. Ajunsei. Nu părea departe de la foc - dar mersei o bună bucată de vreme. O căsuță joasă, acoperită cu stuf, care de-abia se deslușea prin întuneric. Lumina ieșea printr-o singură ferăstruie cât palma. Bătătura goală, curată. În dos, zaplaz, ogradă, grădiniță, care se bănuiau, dar nu se vedeau. Strigai: — Neică Marine!... și așteptai un timp. Nimeni nu ieși. Mă apropiai mai tare, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
despre vânat - dar rămăsei în loc cu gura căscată. Înainte-mi, la doi pași, în ușă, cu gazornița în mână, sta o fată, o fată să tot fi avut douăzeci de ani. Ridicase lumina deasupra capului și cerca prin întuneric să deslușească pe cel ce strigase. —Cine-i acolo? Taica nu-i acasă... Apoi se opri. Mă văzuse bine. Voi să se tragă înapoi, ca înfricoșată de ceva. Eu făcui repede un pas înainte. Neica Marin nu-i acasă? Nu. Dumneata ești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
pretutindeni până în depărtări nesfârșite, pe roșața din fund, din apus, începură a trece rațele sălbatice. Veneau din zarea Dunării, din bălțile Brăilei, și treceau prin smârcurile apropiate de la Mălina. Stoluri, pe cer depărtat, purpuriu, grăbeau ca alungate de vânt. Se deslușeau linioare mărunte, negre, în lumina vie a asfințitului, izvorau ca din aburi, cârd după cârd, intrau în marea de lumină, apoi coborau, se mistuiau. Mă îndreptai spre casă. Lumina scădea. Într-un timp, de pe colnic, mă întorsei. Moș Gheorghe Cucu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
jos și privea neclintită, cu sprâncenele ușor încruntate, în juru-i. Ș-au tras ștreangul! Cuconu Ștefan Leu tăcu. După un răstimp rosti domol: —Stăi... Caii se opriră. Ne întoarserăm în loc, pe perinile trăsurii. În urmă, tapșanul singuratic, între muncele, se deslușea cu tufișurile, cu arborii lui pitici și răsuciți, deasupra mormintelor pierdute și uitate. Peste singurătatea și peste melancolia aceea de început de toamnă luneca lin un vultur cu aripile neclintite. O istorie de demult, 1908 O istorie de demult a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
sta lângă mine cu ochii neclintiți care mă atrăgeau, cu zâmbetul ei, și încercai din nou o înfiorare de plăcere. Târziu, când am ieșit, era întuneric. Mergeam încet, parcă pășeam la întâmplare. Așa am mers, până ce pe cerul întunecos se deslușiră aripile înălțate și neclintite ale morilor. Și sub două speteze ardea o luminiță, care clipea din când în când ca un ochi somnoros. Spre lumina aceea m-am urcat, cu pași repezi. Un câne, în lanț, începu să latre; auzii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
și intră în casă. De departe, dinspre câșlărie poate, se auzea cornul lui Voinea. Chema prelung - îngâna sunete scurte apoi, și iar tremura într-o adiere lină; după aceea, tăcu. În liniște, un glas depărtat începu să cheme. Abia se deslușea, venea ca un freamăt prin codrul des: Măi Orofei, măi!... Tăcu și glasul. Și într-un târziu o secure începu a bocăni undeva, în adâncuri, în bolțile mai răsunătoare după ploaie. Femeia pădurarului ieși cu cofa și se îndepărtă spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Ion, poate mă chemau, dar de atunci au trecut ierni multe și primăverile tinereței s-au dus cu soarele care le lumina atunci. Măriuca robotea prin căsuța întunecoasă și tăcea, cum o știam. Din umbră nici fața nu i se deslușea bine și îi luceau numai ochii, când se întorcea spre ferestre. Voinea îmi ascultă liniștit dorința, își luă dintr-un colț, din întuneric, pușca, și ieșirăm. Cele din urmă frunze cădeau încet, fluturând, din fagii uriași și prin grămezi galbene

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
cu binoclul, a mai cercetat în jurul locului ciutelor. Ursul nu s-a mai văzut. Totuși părea că se află acolo, undeva, un ochi care pândea oblic înapoi. Paznicul se scărpină în cap, nehotărât. Căută în juru-i puncte de sprijin, ca să deslușească locul unde se găsea. Nu se putea bine lămuri. Între acel alb violent al iernii și verdele sumbru al brădetului se alcătuiau, sub lumina împuținată a soarelui aplecat la orizont, forme nouă, cu linii necunoscute. Încă stătea pe loc, judecând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
văzut aproape, numai la o zvârlitură de băț, două căprioare care stăteau neclintite pe costișă, părând a asculta ceva. Huruitul moale al căruței se amesteca în zvonul apei. Nu s-au tulburat nici când au văzut calul. Mai târziu au deslușit că este și o altfel de ființă între acele lemnișoare uscate și ciudat alcătuite. După ce s-au dus ele în copce, la deal, fără nici un fel de spaimă, paznicul de la Prelunci a înțeles ce așteptau ele acolo, în pripor. Le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366

membrelor trase de funii, Yusef și prietenii lui au ajuns să mărturisească orice. - Crezi cumva că ai tăi ar putea avea parte de o soartă asemănătoare la Granada?“ Sara îmi aruncă o căutătură în care mi s-a părut că deslușesc ura. Nu știu cu ce anume o jignisem, dar, în starea în care se găsea, m-am hotărât să-i cer scuze. Nu mi-a dat răgazul s-o fac. „Când orașul ăsta va fi cucerit, crezi cumva că pământurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
prin poarta către Najd spre a ajunge la Genil, a cărui suprafață era înghețată. Caravana tăcută și tremurătoare se opri pentru prima oară într-o livadă de cireși, la malul râului. Se luminase deja de ziuă, dar încă se mai deslușea pe cer luna nouă ca o seceră. Bărbatul înfășurat în văluri își descoperi fața și chemă la el doisprezece înalți dregători aleși dintre cei reținuți. Nimeni n-a fost surprins să-l vadă pe al-Mulih. Acesta le ceru mai întâi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
câteva vorbe de împăcare. Nu era încă o apropiere, departe de așa ceva, iar mama s-a ferit să-i iasă în cale celui ce o repudiase. Mie însă, prin prisma vârstei mele de opt ani, mi s-a părut că deslușesc o geană de speranță la orizont. Între alte subiecte, tata și unchiul discutaseră despre viitorul meu. Căzuseră de acord că venise vremea să încep școala. Alți copii se duceau la școală mai târziu, eu însă dădeam, se pare, semne de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
se află în tavernele alea? Știam că nu era cu putință să pătrundem acolo, dar puteam măcar să azvârlim pe furiș o privire. Ne apropiem așadar de prima dintre ele. Ușa stă întredeschisă. Ne întindem căpșoarele spre interior. E întuneric. Nu deslușim decât o înghesuială de clienți. În mijloc, o bogată coamă de păr roșcat. Nimic altceva, căci oamenii ne-au zărit, așa că o zbughim de acolo, drept spre cârciuma de pe strada alăturată. Nici aici nu e mai lumină, dar ochii ni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
așa că o zbughim de acolo, drept spre cârciuma de pe strada alăturată. Nici aici nu e mai lumină, dar ochii ni se deprind iute. Numărăm patru capete cu coamă bogată și vreo cincisprezece mușterii. În a treia crâșmă, avem vreme să deslușim câteva chipuri, câteva cupe sclipitoare, câteva carafe. Jocul continuă. Capetele noastre inconștiente se vâră în a patra crâșmă. E mai lumină aici, ni se pare nouă. Deslușim lângă ușă un chip. Barba asta, profilul ăsta, înfățișarea asta, ale cui sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
coamă bogată și vreo cincisprezece mușterii. În a treia crâșmă, avem vreme să deslușim câteva chipuri, câteva cupe sclipitoare, câteva carafe. Jocul continuă. Capetele noastre inconștiente se vâră în a patra crâșmă. E mai lumină aici, ni se pare nouă. Deslușim lângă ușă un chip. Barba asta, profilul ăsta, înfățișarea asta, ale cui sunt oare? Îmi trag capul înapoi și o pornesc în goană pe uliță. Nu fug nici de cârciumari, nici de slugile care îi aruncă afară pe scandalagii. Chipul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
Hiba. Așteptam momentul ăsta cu destulă plăcere, dar, când începu să se întunece, soața mea refuză cu îndărătnicie să se culce în cort, aparent fără nici un motiv, dar cu o asemenea spaimă în privire că am renunțat să mai discut. Deslușise, la o jumătate de leghe de tabără, intrarea unei grote. Acolo avea să doarmă, și nu în altă parte. Să-mi petrec noaptea într-o peșteră din Atlas, să mă aflu în preajma hienelor, a leilor, a leoparzilor, poate chiar a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
și scuturat. Iată tot ce a rămas din imensa mea avere, tot ce-mi rămâne ca să străbat Sahara până în ținutul Nilului, și ca s-o iau de la capăt! La văicărelile mele repetate, Hiba a răspuns printr-un zâmbet greu de deslușit, șiret, zeflemitor și totodată plin de bunăvoință, care n-a reușit decât să-mi ațâțe mânia. Doi dinari de aur și cinci dirhami de argint! am urlat eu iarăși. Și nici măcar un cal, nici măcar o haină în afară de cea pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
revărsatul zorilor. M-am alăturat și eu. Ne-am strâns astfel vreo patruzeci de călători care ne-am petrecut întreaga noapte sus pe un delușor, fascinați de spectacolul focului și de înspăimântătorul strigăt care creștea o dată cu flăcările, strigăt în care deslușiserăm până la urmă oribilele țipete ale celor arși. Niciodată nu-mi voi mai putea aminti de Tombuctu fără să-mi revină în fața ochilor imaginea aceea de iad. La ceasul plecării, un nor ca un lințoliu îi învăluia chipul, iar trupul îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
Eram pe punctul de a ațipi, când glasurile marinarilor se înălțară, iar discuția lor se însufleți. Ridicându-mă, am văzut o djerma care venea pe fluviu în sus și tocmai ajungea în dreptul nostru. Mi-a trebuit un lung moment ca să deslușesc ce anume era ciudat în ambarcațiunea aceea pe care n-o văzusem apropiindu-se. Femei frumoase, bogat înveșmântate, erau îngrămădite acolo laolaltă cu copiii lor, cu aerul pierdut, în mijlocul a sute de oi al căror miros ajungea până la noi. Unele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
M-am dat chiar îndărăt, împins parcă de o forță nevăzută. Poate că de vină era fața lui ca de gheață, sau poate tăcerea, prelungită câteva secunde, sau rigiditatea neobișnuită a înfățișării sale. În penumbră mi s-a părut că deslușesc pe buzele lui ceva ce aducea a zâmbet, dar, când a vorbit, a făcut-o cu o voce distantă și, după cât mi se părea mie, exagerat de mâhnită: — Sanctitatea Sa dorește să vă vadă. Se cuvenea oare să mă tânguiesc sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
luptase în rândurile Cetelor Negre, dar el, de meserie gravor de medalii, nu făcuse nicicând parte din vreo oaste. Se dusese să se războiască, povestea el, împreună cu doi prieteni, spre poarte Trittona. Era ceață deasă, declară el, dar am putut desluși silueta conetabilului călare. Am tras un foc de archebuză. Câteva clipe mai târziu, ceața s-a risipit în locul acela și l-am văzut pe Bourbon lungit pe jos, în mod vizibil mort. Când l-am auzit, m-am mulțumit să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]