2,185 matches
-
și în tranziție. Dezmeticit, acum, când coborârea a început, văd că nici măcar amintiri nu am prea multe. Regrete cu atât mai puțin. Îmi pare rău, cu o jale pe care nici un alcool nu mi-a putut-o ostoi, cu o deznădejde pe care nici o Luminare nu mi-o poate alina, că n-am ajuns niciodată la biserica spre care, de atâtea și atâtea ori, tot am pornit. Sufletului meu, probabil, încă nu-i este îngăduită râvnita întâlnire întru mărturisitoare spovedanie... Râcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
00, au rețete alfabetice de ceaiuri pentru slăbit, copiază recomandări paranormale pentru îngrijirea tenului și aparatul de radio, în surdină, le aduce mereu postul „Romantic“. Cum poți să-i urăști, bănuindu-le atâtea suavități? Cum poți să te enervezi, din deznădejdea zilnică a timpului pierdut, când vezi cât de calm li se trece ziua în care nu fac nimic? Și nesfârșitele ceasuri de bârfă. Taclale la „o țigare“, cu mesaje schimbate de la un etaj la altul, de la un depozit la altul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cu precupeții din Piața Mare, ținându-le de urât cât își păzeau zarzavaturile sau fructele. Povești de oameni amărâți, ciozvârte de țărani, speriați de un timp care se tot prăbușea peste ei, surpându-le și ultimele rosturi. Mă atrăgeau cu deznădejdea lor resemnată. Cu uimirile lor fără întrebări. Uimiri ale neputinței de a înțelege cum de viața își bătea întruna joc de ei, până și în acele nopți când își păzeau, treji cu un nesomn al zădărniciilor ultime, sacii, papornițele sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
rău că am distrus acele carnete, într-o clipă de rătăcire, când am crezut că viața mea chiar că nu mai avea rost. Mi se părea că ajunsesem la capătul tuturor prăbușirilor, al tuturor umilințelor și că nu mai erau deznădejdi, altele în Lume, decât cele trăite în acele clipe când, cu luciditatea dintre două beții, îmi dădeam seama că nu mai are rost să trăiesc. Textul meu însă nu se revărsase încă. În dimineața de după acea noapte în care credeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în vălătuci de lumină, toate mă adunau și aduceau tării și temeiuri de a merge mai departe. Mă cerceta, probabil, Luminarea și eu nu eram pregătit să o primesc. Mă lăsam doar în voia tăriilor ei, redându-mă vieții din deznădejdi și spaime, întărindu-mă cu neînțeleasa putere a așteptărilor, cu tainica putere venită din afara ta de a te ridica din prăbușire și de a porni iarăși spre departele chemător din zarea neștiutului. Atunci, în miez de noapte, la stopul de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
poate, cea mai frumoasă povestire a literaturii române. Vei regăsi un timp frânt, clipe de neant în care te-ai lăsat dus, neștiind dacă ai revenit tu sau un altul în viața pe care o duci. Vei scrie cărți din deznădejdea de a fi, nepăsător la cititorul care crede că te citește, care speră că pătrunde, prin cartea ta, în textul tău. Nu am știut aceasta, până deunăzi. Credeam eu însumi în astfel de baliverne. Eu însumi eram cititor avid de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ciulini în pustietatea vreunei câmpii arse de brumă sau pur și simplu moțăia furat de balansul bastonului de orb, legănându-se în trecerea muzicii prin odaia aceea prăbușită în tăcere. Departe, undeva spre fluviu, lătrau niște câini, a străin, a deznădejde, a capăt de speranțe și, poate, a prăbușire de timp. Eu tot încercasem să socotesc cam câte ciori erau pe spalierii viilor de la Azizian. Câteva zeci de rânduri de vie, pornind chiar din fața „Geamandurei“ și urcând pe dealul Miresei, până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mimează că redau adevăruri care, în fond, n-au existat vreodată, așa cum le peticesc ei acum. A existat doar un timp hidos al fricii și al bezmeticelor patimi izbucnite din spaime de tot felul. A existat doar un timp al deznădejdilor și al schingiuitorilor. Un timp al Călăului, al șoptitorului, din inima fiecăruia. Mulți l-au urmat. Alții s-au îndârjit să-i reziste, jertfindu-și viețile, crezând că din jertfa lor va răsări o Lume mai dreaptă. Nu a răsărit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
investigațiilor care le desfășurăm. Căci nu uita, deviza noastră este: sapă, sapă și papă. De-asta avem buget, să săpăm și să păpăm. Crezi cumva altceva? La cinematografie nu-i niciodată târziu să părăsești platoul. Și-n lavstori, la culmea deznădejdii, ce-a zis tipa, în iubire niciodată să nu spui aimstori“. Cinefil înrăit, directorul meu își presăra întotdeauna finalurile de muștruluială cu replici din filme celebre. Să nu-i mai poți replica tu, strivit de-atâta filmografie. Nu l-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mitocani, bețivi și brutali. Mama ei, o andaluză inteligentă și delicată, trebuise să suporte, resemnată, trufia și despotismul lui don Álvaro, un soț inflexibil, căruia Îi fusese de-ajuns, cu toate acestea, „dezonoarea” fiicei sale pentru a se prăbuși În deznădejde, după cum era el În realitate: ca o statuie greoaie, de nisip și lut. Încă Înainte de a se căsători, o uimise faptul de a le vedea pe prietenele ei tremurînd uneori cînd vorbeau despre soții lor, iar uneia dintre verișoarele ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
se oprea să asculte, era cu desăvîrșire Încredințat că, din pricina vremii Îngrozitoare, nici măcar fiul diavolului nu s-ar fi hotărît să-și părăsească adăpostul cald. Dar la capătul a patru ceasuri de luptă, lovitură după lovitură, izbind fierul, Îl cuprinse deznădejdea. Spărsese șase pietre, care zăceau la picioarele lui făcute țăndări, dar veriga de lanț pe care o alesese, de grosimea unui deget, abia dacă fusese puțin Îndoită. Fierul se Încălzise, dar chiar și așa, nimic nu lăsa să se Întrevadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
bani cât îi permiteau să mențină magazinul, începuse chiar și să împrumute. Multe produse alimentare, după ce le expira termenul de păstrare, trebuiau să fie aruncate, nu mai știa ce să aducă, ce să nu mai aducă și, așa, căzu în deznădejde. Soțul muncea la pământ, îl ajuta și ea, dar din aceasta nu-și puteau ajuta copiii să facă studii la Chișinău. Într-o dimineață, intră la ea în magazin o doamnă necunoscută care, după ce cumpărase câte ceva, începu să o întrebe
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
pe atunci, când mă gândeam ce bine ar fi să avem și noi biserica noastră și părintele nostru. - Va veni și ziua aceasta, cu voia Domnului, va veni. Să avem răbdare și credință și să nu ne facem griji cu deznădejde privitor la biserică. Să ne rugăm, pentru că mai mult face o picătură de rugăciune, decât o mare de grijă, iar Stăpânul lumii știe ce trebuie să facă, zicea părintele de la biserica unde mergeam, atunci când discuta cu oamenii credincioși din satul
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Doru Matei, am să-l simt toată viața. Îmi vine să țip... Aș fi vrut să nu se fi întîmplat nimic... Goya... Rembrandt... mi-au devenit odioși! Am să urlu, totuși..." Cei doi așteptau ghemuiți. Pe fața sculptorului se citea deznădejdea. Pe a Melaniei Lupu, nimic. Văd că domnul Van der Hoph întîrzie, observă bătrâna cu o voce limpede, de cristal. Sculptorul tresări. ― Cine? Da... Întârzie. ― Asta nu înseamnă însă că ne-a abandonat. Tânărul tăcu. ― Nu mă ascultați, domnule Matei
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Însărcinată În luna a opta să Încapă În jeans Kate Moss: era mult mai bine ca Phoebe să fie imitată cu multă admirație și ca soția să facă un efort să fie radioasă pentru soțul ei și nu tristă până la deznădejde. Aveam să-i gătesc lui Hunter un rizotto foarte gustos, apoi urma să mă schimb Într-o rochie nouă, din jerse, pe care o cumpărasem de la Daryl K cu câteva zile Înainte ca el să se Întoarcă. Avea o croială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
sâmbătă, Încercând să-i dea de capăt. Nici măcar acordul lui Sally Rothenburg de a-mi vinde diamantul În formă de inimă Princess Letizia nu mi-a ridicat moralul, mi s-a plâns Într-o seară, pe un ton plin de deznădejde, pe când ne aflam la un cocktail de Crăciun Într-o Încăpere plină de rochii cusute cu mărgeluțe. Louis mi-a stricat Crăciunul anul ăsta. Nu o să-mi revin niciodată. Cred, zău așa, că din cauza stresului m-am ales cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
alt loc de muncă în nu mai mult de o lună începând din seara aceea, după trecerea lunii el lucra tot la compania de taximetre 3-D. Tom se întrebase întotdeauna de la ce vine D-ul, iar acum credea că știe. Deznădejde, Dezintegrare, Deces. I-a spus lui Harry că se mai gândește, apoi, la fel ca întotdeauna, nu a făcut nimic. Dacă n-ar fi fost dementul bâlbâit și drogat care i-a înfipt un pistol în gât la colțul dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
o nenorocire. Teama asta chinuitoare nu e decât începutul răului. Și că speranța de care se agață să l vadă întors e cea mai rea. De ce mai există speranța și îngrijorarea, dacă ele trebuie să se termine așa? E ca și cum deznădejdea are nevoie de un preludiu plin de cruzime. Iar dacă în cazul bucuriei mulți cred că așteptarea e cea mai frumoasă, în ce privește durerea, așteptarea e cea mai urâtă. Așteptarea marii dureri. Iar durerea, o știa prea bine, are o mulțime
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
povestea Anucăi și a lui Tudor. ...Și așa, cum povestea cu atâta obidă, în suflet, deodată mintea i se întuneca, se prăbuși în sinea lui, și se pomeni strigând: „-Tudore!... măi Tudore, hai, odată, ieși din casă, striga el cu deznădejdea omului disperat, către locul pustiu și plin de bălării. Locul acela, din poiană, pe care a fost casa pădurarului, îl chema... îl atrăgea irezistibil ca un magnet. Acolo, la marginea lizierei de fagi și goruni, de peste deal de Șuletea, doar
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
chinuite... Satele se urâțiseră... Amuțiseră. Rar mai cânta câte cineva... și atunci, ori era beat ori nebun. Încleștările morții s-au dezlănțuit. Atunci, răsări peste câmpiile pustiite o altă stăpână ce-și înfingea ghearele sale crude în sufletul omenesc. Era deznădejdea, cu chipul ei hidos și uscat, chinuit de neliniști, cu ochi rătăcitori și bolnavi ca de friguri... Ea poartă, în sufletul ei negru, toată nefericirea lumii; sub haina ei cernită se ascunde bucuria neprihănită, a celor ce-au visat alte
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
sevă. Rândunelele, vrăbiile și porumbeii își clădeau voios cuiburile, gâzele mărunte pretutindeni bâzâiau necontenit, iar priveliștea lor îmbătătoare își revărsa tot farmecul în sufletul omului. Pentru cel aflat în permanente și în chinuitoare tulburări interioare, în totală tristețe și în deznădejde grea, așa un mediu este cel mai potrivit mijloc de îndreptare, pentru a te vindeca pe deplin de ele și a ajunge la liniștea din adâncuri... Este cumva curios că, pentru astfel de furtuni sufletești, nu s-a născocit până
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
risipi complet. De acum, în inima ei se stârnise cu adevărat lupta și nimic bun nu se mai întrevedea în viitor. Totul în suflet îi era ca într o încleștare tăioasă și sălbatică, care îi sacrifica, fără milă, pe altarul deznădejdii, toată puterea ei de a cuteza să mai spere umil într-o lumină salvatoare, care s-o mântuie cumva... Căzuse în beznă. Iar asta o zdruncina și o istovea cumplit, până la limite! Istorisiri nesănătoase fericirii 137 Cel mai adesea, în
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
barca, câștigăm. Fidorous încuviință. — Foarte bine rezumat. — Singura noastră mare problemă, continuă Scout, este să convingem ludovicianul să se apropie destul de mult și să stea destul de nemișcat ca să fie străpuns înainte ca barca să se scufunde. Scoase un suspin de deznădejde. — Aveți vreo idee? — L-am putea ademeni, am spus. Se întoarseră amândoi spre mine. — Continuă, mă îndemnă doctorul. — Dacă eu intru în apă, o să vină. — Eric, n-o să intri în apă, zise Scout privindu-mă cu ochi mari. E-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
mișcîndu-se aidoma unor fluturi. Era pe Înserate și În curînd avea să fie prea Întuneric ca să se mai poată juca tenis. Așteptînd pe cineva foarte drag, Rowe stătea acolo, pierit ca un adolescent, cu inima bătîndu-i să se spargă. Dar deznădejdea care-l copleși era aceea a unui om matur, cînd un necunoscut Îi atinse umărul, spunînd: „Luați-l de aici!“ Rowe nu se trezi, ci trecu În alt vis. Acum, se vedea pe strada principală a unui orășel de provincie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
mai visa la ele. Era conștient de ceea ce pierduse din această pricină: lumea nu mai avea pentru el o dimensiune, apărîndu-i subțire ca o foiță de țigară. Rowe ar fi vrut să viseze, dar nu mai rămăsese În el decît deznădejdea - și un soi de viclenie, ce-l Îndemna să se apropie cu prudență de domnul Rennit. 2 Chiar peste drum de biroul domnului Rennit se afla o sală de licitații, specializată pe cărți. Stînd În fața rafturilor de lîngă ușă, puteai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]