2,306 matches
-
ceva de ameliorat. În efortul nostru de continuă autodepășire, de superiorizare în devenirea noastră, nu putem ocoli această cale directă, ziditoare, dătătoare de puteri nestăvilite. Ne-a învățat Socrate, ne învață Hristos să luptăm cu sinele aluvionar întru salvarea celui divin. În zilele noastre, cu toate păcatele în care ne zbatem și în care atâția rătăcesc, neamul românesc beneficiază de un impresionant număr de duhovnici, majoritatea trecuți pe sub talpa iadului închisorilor comuniste și a căror listă nu o prezint aici, dar
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
vreodată în fața lui despre bătrânii din familie, iar el își imaginase că toți erau morți de mult. Tribunul tăcu o clipă, pentru ca el să înțeleagă bine, și încheie dur: Și știi de ce merita onoruri imperiale? Pentru că era singura fiică a divinului Augustus. În schimb, a fost exilată timp de nu știu câți ani. Iar în cele din urmă Tiberius a ucis-o. Mintea copilului lucra repede. Înspăimântat, auzi din nou glasul mamei sale: „Șaptesprezece ani... Se așeză dintr-odată lângă ofițer; era atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
spune-mi tu. Cultul sclav - a cărui poveste nimeni nu o știa, după cum nimeni nu știa ce nenorociri se abătuseră asupra lui și-l aduseseră în acea stare - porni pe o străduță lăturalnică și începu să povestească: Într-o zi, divinul Augustus a întâlnit-o pe femeia pe care grăjdarii o numesc Maștera. De fapt, pe ea o chema Livia. Când s-a întâmplat asta? — Acum vreo șaizeci de ani, cred. O diferență abisală pentru copil, care tăcu, neîncrezător. Grecul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
a ordona un asalt, și zise: — Tu te duci la Roma, iar eu trebuie să-ți spun acum o poveste pe care, până acum, nimeni n-a avut voie să ți-o spună. Tu știi că Julia, singura fiică a divinului Augustus, mama mamei tale, a avut cu Marcus Agrippa, marele amiral, și trei fii. Știu pentru că mi-ai spus tu, răspunse Gajus, venind dinaintea lui; crescuse foarte mult în săptămânile acelea. Nimeni n-a vrut să-mi vorbească despre asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
puterii sale, Tiberius îi ascultă în tăcere - cu privirea imposibil de descifrat, cu buzele strânse, așa cum apare în portrete - pe spionii săi. Nu păru însă îngrijorat de aura eroică din jurul lui Germanicus și al soției sale, Agrippina, preaiubita nepoată a divinului Augustus. Nu reacționă (aprobând sau manifestându-și supărarea) a nici măcar când senatorii, în unanimitate - populares din entuziasm, optimates ca să calmeze orașul cuprins de neliniște -, au decretat triumphus-ul lui Germanicus pentru victoriile împotriva chattilor, cheruscilor, angrivari și a altor populații din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
îi spuseseră asta; într-adevăr, răsună în întreaga sală. Bătrâna ridică puțin capul și-și mișcă buzele uscate: — Bine ai venit, spuse - și lui Gajus i se păru că toți cei prezenți erau surprinși -, în casa care a fost a divinului Octavianus Augustus și a mea. Apoi porunci: — Apropie-te. El se supuse; simți izul trupului ei bătrân. Părul prost periat părea prăfuit. Nu purta nici o bijuterie. Lâna șalului era grosolană. Zise: — Ți se va arăta unde poți locui. Îl expedie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Gajus. — Dar nu știi că originalele fuseseră arse de mai bine de un veac, și de atunci, în clipele de primejdie, Roma era asaltată de cele mai confuze profeții, care ajungeau aici din toate colțurile pământului. În cele din urmă, divinul Augustus s-a săturat și a poruncit să fie distruse toate. Eu însumi am numărat peste cinci sute de volumina aruncate în foc. Romanii erau disperați: cum vom afla viitorul? Augustus a descoperit că se păstrase o copie a Cărților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de mândrie și fericire, aproape de iubire pentru tânărul care-i cerea așa ceva. Îndată fu cuprins de neîncredere și ezită - durerea avarului care trebuie să deschidă o casetă. În cele din urmă, mândria și bucuria învinseră prudența - și spuse, mângâind zăbrelele: — Divinul Augustus avea șaptezeci și cinci de ani când mi-a încredințat mie, doar mie, aici, scrierile acestea. Erau în două copii, scrise amândouă de mâna lui: una aici, cealaltă în templul vestalelor, care păzesc ceea ce e mai sacru la Roma. Nici o altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de pleoapele pline de riduri, îl întrebă: — Grea învățătură, nu-i așa? Gajus se îndreptă de spate și încuviință. Iginus spuse, cu un dispreț plin de mândrie: — Gândește-te că tot ce te obosești tu să citești pe harta asta divinul Augustus a păstrat toată viața în minte, tot. Mi-a spus că, pentru el, să se gândească la străzile și orașele din Forma Imperii era ca și cum s-ar fi gândit la porticurile și încăperile din casa lui - râse. Dacă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
foarte puternic, rămânând însă tot un fost sclav - vorbindu-i pe un ton glumeț și obraznic, chiar dacă în rafinata limbă greacă, unui membru al uneia dintre cele mai însemnate familii ale Republicii. Iar celălalt asculta în tăcere. — Îți amintești cum divinul Augustus a pus ochii pe nobila soție legitimă a senatorului Claudius, divina Livia, și a dus-o acasă, însărcinată? Cei de lângă ei se prefăceau că nu aud, pentru că ani de zile, până la moartea lui Tiberius, rostirea unor asemenea cuvinte aducea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
singur cuvânt: „OASELE“, ceea ce rămâne în urma unei suferințe nemeritate, a morții prin înfometare, după cum ne sugerează cuvântul. Viața femeii este evocată prin intermediul tuturor numelor rudelor sale imperiale, inclusiv al fiului care ținuse urna la piept: „...Agrippinei, fiica lui Agrippa, nepoata divinului Augustus, soția lui Germanicus, mama lui Gajus Caesar Augustus Germanicus princeps“. Nimic altceva; nici condamnarea, nici uciderea, nici felul în care a murit; jumătatea de jos a acelui spațiu a rămas liberă. După multe secole, când mausoleul fusese devastat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Elena Marin Alexe În tihna amiezii cu dor mă gândesc Și-n inimă-mi picură dulci mângâieri Căci frunzele-n freamăt divinul doinesc Și simt printre ramuri pășind adieri E-o pace adâncă și-o liniște surdă Pe cerul senin nu zăresc nici un nor Dar unde-o fi vântul ori vrea să-și ascundă Sub mantia-i veche tristețe și dor Din
Amiaza by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83234_a_84559]
-
pe Mântuitor, îl iubim pe Dumnezeu și astfel suntem în Paradis. Divinitatea o găsim și o pierdem la un nivel personal, deci nu mai putem vorbi de relația om divinitate în epoca modernă ca în evul mediu. Putem să simțim divinul, dar acesta nu e o pate din noi. Bucuria vine din a fi Copiii lui Dumnezeu, și nu Dumnezeu împărțit în noi. "Detașarea, acțiunea dezinteresată, non acțiunea constituie etosul lumii din Extremul Orient", dar aceasta nu se opune rațiunii, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
literară, poate avea caracter poetic atunci când este exp rimată cu farmec și cu expresii alcătuite frumos și încântător. Poezia este ceea ce ne‐ar mai rămâne dacă am pierde totul. și ce ne‐ar mai rămâne ? 1. Sentimentul religios; 2. Percepția Divinului. În versuri de multe ori poetul plânge singurătatea, dar nu ne lasă niciodată singuri. De aceea, poezia trebuie să devină o certitudine ca necesarul „Dor de -acasă” . Poezia este cea mai profundă expresie a eului. De aceea, nu este neapărat
OMAGIU MAMEI by Ioan Costache Enache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1071]
-
poezia este o forță, iar cine o citește și o pă trunde cu adevărat, devine și el o forță, datorită faptului că poezia este calitatea interioară a omului. 22 Poezia este o stare de spirit care face posibilă comunicarea cu Divinul. Poezia exprimată sincer, frumos și corect se realizează prin cuvânt, iar cuvântul este credința noastră câștigată ca un dar. Cuvântul este esen ța sufletului, iar corpul omenesc este templul în care intră și ie se cuvântul. Orice cuvânt spus în
OMAGIU MAMEI by Ioan Costache Enache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1071]
-
mă aruncam plin de Încredere de pe Înălțimea aceea colosală. Trăiam o senzație neasemuită, de plutire foarte lină, ca un fulg purtat ușor de o pală de vânt abia simțită. Era echilibrul desăvârșit. Fericirea deplină. Era mâna blândă a Lui. A Divinului. M-am Întâlnit În fața blocului cu domnul Stratan („Gârneață”). Un tip retras, la locul lui. I se spune așa pentru că are mâna răsucită și se uită mereu Încrucișat. E medic veterinar, aflat În pragul pensionării. Mi-a spus, printre altele
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
îngerul fidel Ce pe cel care iubește ar veghia-n eternitate. Șterge-ți ochii blondă Marta... ochi-ți negri... două stele Mari, profunzi ca vecinicia și ca sufletu-ți senin. O, nu știi cât e de dulce, de duios și de divin De-a te pierde-n ochii-aceștia străluciți în lacrimi grele. {EminescuOpIV 38} O surâzi, surâzi odată! Să te pot vedea... o sântă, O martiră ce surâde printr-a lumei dor și chin, Pe când ochiul ei cel dulce și de lacrimi
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
zilele vechi în mintea mea Codrul din munți, râul din vale-mi tace De ce nu pot în praf a mă preface! {EminescuOpIV 80} DOI AȘTRI Am văzut doi aștri, Strălucind albaștri Sub o frunte-n vis; M-a-nnecat seninul Când privii divinul, Blândul lor surâs. Și mi-am zis în mine: Înger cu lumine De-un adânc noroc... Din a vieții tale Înflorită cale Cum nu stai în loc? {EminescuOpIV 81} CÎND CRIVĂȚUL CU IARNA Când crivățul cu iarna din Nord vine în
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
nespusă, Suflete mii viteze de fii de eroi în Aii Au trimis, pe ei înșii de pradă la câni lăsîndu-i Și la paseri. Astfel se-mplini a lui Zeus voință Din acea zi când cearta făcu desbinare amară Intre mult divinul Achil și fiul lui Atreu, Agamemnon, al neamului tot și al regilor rege. Care din zei ațâță al desbinului foc între dînșii? Fiul Latonei și al lui Zeus, mânios pe rege, El a trimis pierzătoare boli și moarte prin gloate
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
porcar Ve Pogoros Spre-a onora pre oaspete taie mai iute purcelul Cel mai grăsuț, cu carnea mai dulce, numit "Dospinelos". Vai, pe altu-aș tăie au zis porcarul Pogoros Dacă aici în Ithaca cea-ncunjurată de valuri Ar stăpâni stăpânul de-altdată divinul Odisseus; Zeii singuri știu dacă el mai este-n viață. Belferii azi pețesc pe mândra Penelopeia, {EminescuOpIV 517} Zi cu zi eu lor trimet din grasa mea turmă Căci stăpâni s-au făcut de spăriat scurmătorilor mascuri 45Pe Samsonachi-l tăiară
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
mai profunde, care se cere ea Însăși descifrată. Oroarea de natură și de natural, caracteristică operei lui Baudelaire și apologiei dandysmului, Își are sorgintea În sadismul (desigur, teoretic) al poetului, admirabil analizat de Georges Blin. Și asupra lui Mateiu influența „divinului” marchiz (nepusă În lumină până astăzi) s-a exercitat pe cele mai diverse filiere: Baudelaire, Barbey d’Aurevilly, Huysmans etc. Iritarea lui Al. George, Însoțită de precizări malițioase, Își găsește Însă Îndreptățirea În tonul de căuzaș al dandysmului care străbate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Sfântul Petru, încă neterminată. Aceasta dădea pe dinafară de lume în ziua aceea - cardinali, episcopi, ambasadori, cât și numeroși protejați ai lui Leon al X-lea, poeți, pictori, sculptori, strălucind de brocarturi, perle și nestemate. Până și Raffaello din Urbino, divinul Rafael, cum îl numeau admiratorii artei sale, era acolo, nepărând deloc slăbit de pe urma bolii care avea să-l răpună trei luni mai târziu. Papa triumfa sub tiară: — În această zi de Epifanie, în care sărbătorim botezul lui Hristos săvârșit cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
senza mondo“, „fără lume, nu se poate vorbi de Dumnezeu“, iată deviza lui de căpătâi. Își schimbase numele din Filippo în Giordano, după cum îl chema pe maestrul care îl inițiase în filozofie. În filozofia lui Averroes. Care spunea că dacă Divinul ar înceta să mai gândească lumea, lumea ar înceta să existe. * Gândește-te întotdeauna că împlinirile tale în viață provoacă aiurea neîmplinirile multora, pentru un echilibru absurd și nemilos al stării de lucruri. Dacă poți, laudă-te cu înfrângerile care
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
început al speciei marcat de suficiența beatitudinii nu ar fi acceptat nici un fel de viziune a destinului, s-ar fi complăcut în rezervația unei eternități statice, genuină în satisfacția idiotizării - o specie într-adevăr favorizată, întreținută. * Rolul materiei în planul Divinului ține de maieutica primului stadiu spiritual al ființei: omul. * Trăind sau târându-ne absenți, obligați, prin viață, lăsân du-ne sufletele în învinuirea de a nu putea mai nimic doar fiind... când „doar fiind“ nu înseamnă, într-adevăr, nimic. * Dacă
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
și partea obscură a ceea ce se va fi numit lume. Iar omul ar avea un sens, ca apariție și manifestare, numai dacă ar fi creația lumii sau în prelungirea lumii ca finalitate necunoscută, fatală. Pentru că, dacă suntem într adevăr creația Divinului, atunci cu adevărat lumea nu are nici un sens. * Conform singurului text explicit, și datorat lui Epictet, cu privire la conținutul Dominatorului, Diodor Cronos pretindea că a descoperit trei propoziții în mod definitiv incompatibile una cu alta din punctul de vedere al sensului
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]