2,442 matches
-
pe care l-ați pus în susul paginii, minus informația că volumul al treilea va cuprinde numai poezia actuală. Nu, volumul al treilea, destul de... voluminos (ca și cel al doilea, peste binișor 800 pagini), va cuprinde tot, adică și proza și dramaturgia, numai critica nu, din motivele pe care le-am arătat . Procedez așa pentru realizarea unei necesare simetrii cu ceea ce am lucrat pînă acum. Unele mici greșeli de tipar (ar fi fost de dorit să văd șpaltul, dar e cam greu
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
deschidere culturală clasic umanistă. Avea numeroși prieteni în rândul intelectualității ieșene din acele timpuri precum: Corneliu Baba, George Lesnea, Petru Hârtopenu, Ion Frunzetti, prof.dr. Gr.T. Popa, Alexandru Miller, Ștefan Nicolau. De la Alexandrina Miron-Tănăsescu au rămas manuscrisele unor lucrări literare (poezie, dramaturgie, memorialistică), parte în curs de tipărire postumă. A fost traducător autorizat, cunoscând foarte bine limbile franceză, engleză și italiană. În domeniul medicinei s-a remarcat prin combinarea rigorii științifice cu respectul față de bolnavi. Dotată cu un bun simț clinic și
Personalităţi ieşene by IoanTimofte () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91513_a_93222]
-
regizorul de teatru, Lucian Pintilie, regizorul de film, la Mircea Iorgulescu, criticul literar, avem o întrebuințare a operei lui Caragiale ca instrument antitotalitar, ca demistificare și decon- strucție a mecanismelor și strategiilor de aservire și coerciție ideologică ale regimului comunist. Dramaturgia shakespeariană și tragedia greacă și latină au fost nu odată utilizate în același mod pe scenele românești, însă opera lui Caragiale ni se adresează direct, pe românește, în sensul cel mai profund al termenului. Acest tip de utilizare implică un
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Muthu sesizează complicațiile care decurg din „actualizarea” lui Caragiale, adică scoaterea sa din cercul securizant al „clasicismului” canonic. În plus, Mircea Muthu se referă la acea „actualizare” particulară care deformează viziunea asupra întregii opere așezând în fața ei lentila deformatoare a dramaturgiei caragialiene. Comediile sunt sursa inepui- zabilă a contemporaneizării lui Caragiale. dacă facem abstracție de geniul lui Caragiale, care l-a clasicizat, atunci urmează întrebările pe care secolul nostru, secolul nou aș zice, trebuie să și le pună, ca, de altfel
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
inserare în economia societății cu care era contemporan, opera sa se dezvoltă pe patru axe. De altfel, în cartea sa, Caragiale și Caragiale, Florin Manolescu a deconstruit cu acribie „jocul cu mai multe strategii” al autorului. Prima este cea a dramaturgiei, din care se detașează o piesă, O scrisoare pierdută, marea reușită care-l impune pe Caragiale drept principalul comediograf al epocii. Cealaltă comedie, O noapte furtunoasă, deși nu se ridică la nivelul Scrisorii pierdute, este totuși în măsură să releve
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
strației lui Radu Stanca care ne situează într- un spațiu polemic frecventat cu asiduitate și ulterior, și unde speci- ficul național este opus universalului. Scopul esențial al lui Radu Stanca a fost să „ridice” comediile lui I.L.Caragiale de la nivelul dramaturgiei naționale și al teatrului de sorginte populară la cel al dramaturgiei universale unde se află și Molière, model exemplar și termen de comparație prestigios sau cum preciza Milan Kundera cu privire la o serie de scriitori și compozitori cehi, de a-l
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
frecventat cu asiduitate și ulterior, și unde speci- ficul național este opus universalului. Scopul esențial al lui Radu Stanca a fost să „ridice” comediile lui I.L.Caragiale de la nivelul dramaturgiei naționale și al teatrului de sorginte populară la cel al dramaturgiei universale unde se află și Molière, model exemplar și termen de comparație prestigios sau cum preciza Milan Kundera cu privire la o serie de scriitori și compozitori cehi, de a-l extrage pe Caragiale din „micul context”. Și aici scriitorul operează maniheic
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
considerații despre polemica celor doi privind tragedia și comedia le au și Ov.S. Crohmălniceanu și Klaus Heitmann în Cercul literar de la Sibiu și influența catalitică a culturii germane . Criticul observă orientarea către tragic a lui Ion Negoițescu, absența tragediei din dramaturgia națională fiind una din chestiunile pe care le dorea rezol- vate prin implicarea cerchiștilor și în special a lui Radu Stanca. A nu se uita că atras de proiect și Ștefan Augustin- Doinaș scrie o unică tragedie, Brutus, publicată ulterior
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
într-adevăr majoră.” Vizând o funcție eticist-pedagogică, așa cum o relevă și Virgil Nemoianu, esteticul devine un model social conform idealului schillerian. Apropierea de tragedie sau reevaluarea comediei din perspectiva clasicis- mului relevă proiectul cultural al lui Ion Negoițescu pentru care dramaturgia cerchiștilor urma să umple lacunele și un deficit de spritualitate românească. Caragiale nu încape în această ecuație, pentru că Negoițescu îl asimilează unui registru minor al dramaturgiei purtând o amprentă autoh- tonă prea apăsată pentru a accesa categorii universale care să
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
comediei din perspectiva clasicis- mului relevă proiectul cultural al lui Ion Negoițescu pentru care dramaturgia cerchiștilor urma să umple lacunele și un deficit de spritualitate românească. Caragiale nu încape în această ecuație, pentru că Negoițescu îl asimilează unui registru minor al dramaturgiei purtând o amprentă autoh- tonă prea apăsată pentru a accesa categorii universale care să permită translațiile culturale din sfera modelelor. Ștefan Augustin-Doinaș oferă ocazia unei retrospective a polemicii cerchiste având ca subiect dramaturgia lui Caragiale. Poetul repune în discuție „Modelul
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Negoițescu îl asimilează unui registru minor al dramaturgiei purtând o amprentă autoh- tonă prea apăsată pentru a accesa categorii universale care să permită translațiile culturale din sfera modelelor. Ștefan Augustin-Doinaș oferă ocazia unei retrospective a polemicii cerchiste având ca subiect dramaturgia lui Caragiale. Poetul repune în discuție „Modelul Caragiale” ca „anti-model”, din perspectiva unei formații culturale specifice ardelenești, care exclude neseriozitatea balcanică. Presiunea mediului formativ, un anumit ethos țărănesc nu se poate acomoda cu urbanitatea laxă, onctuoasă a miticismului și explică
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
să ne privim în oglinzi strâmbe.”<footnote id=”2”> 2. Ibidem, p. 338 (în Contrapunct, 19 octombrie 1990). În același sens, Alexandru Paleologu remarca, însă cu privire la operă, ceea ce Pintilie realizează prin intermediul filmului, lentila deformantă ulilizată de critic fiind aceea a dramaturgiei ionesciene, a violenței comicului absurd : „Trecerea realităților existențiale în coșmar, traducerea ei în expresie grotescă, dilatarea acesteia până la paroxism, până la acel «insoutenable», care după Ionescu e «violent- comic, violent dramatic» și «singurul profund tragic, profund comic, esențialmente teatru» , constituie și
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
primă dimensiune a sintezei filmice o constituie simbioza perfectă între tragic și comic, însă tragicul nu rezidă doar din farsa invocată, ci se constituie ca un sublimat al întregului. De asemenea, o altă dimensiune a sintezei o constituie osmoza dintre dramaturgie și momente. Filmul a incorporat o serie de momente precum O lacună, Situa‑ țiune, Grand Hôtel «Victoria Română», Un artist. O serie de personaje se topesc unul în celălalt pe baza stabilirii unui dublu etimon, temperamental și discursiv, așa că Nae
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
trăim, nu un muzeu evlavios și lipsit de viață. Intenționam să provoc workshop-uri colective de colaborare directă Între actori, regizori și dramaturgi tineri, din care să se nască ceva nou, cu totul neașteptat, care ar putea pune bazele unei noi dramaturgii românești și ar inspira o altă atitudine față de scris. Eschil, Shakespeare și Molière au fost actori și, scriind, beneficiau de energia colectivă specifică teatrului, pe care o trăiau și o imortalizau În același timp. Gândindu-mă la tinerii regizori, mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
faima printre hipii și țiganii portoricani, aici la noi, să ne păteze mândria națională? Ne-am vândut țara să punem texte În cuvinte pe care nimeni nu le Înțelege? Dom’le Măciucă, vă știu ca intelectual care ați crezut În dramaturgia românească, cum să lăsați să iasă o asemenea gogomănie?“. Măciucă, Înarmat cu calmul lui imperturbabil și o curtoazie bine educată, a reușit În zece secunde să o calmeze pe faimoasa pensionară, care a ieșit, aruncându-mi din ușă un ultim
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
nevoie să le mai folosească drept arme de atac patriotic. În plus, a avut satisfacția, nu demult, să fie patriotic decorată și „repusă“ În drepturile - pe care nimeni nu i le luase- de către un „director adevărat“, care a readus tezaurul dramaturgiei neamului la loc de cinste În repertoriu, calmând spiritele și bucurând pe toată lumea. Dar În ziua aceea, după plecarea ei, i-am mulțumit lui Măciucă pentru abila lui intervenție. În timp, am avut multe ocazii să-i apreciez diplomația și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
În New York nu e ușor să găsești specialiști În metode atât de eclectice. Când am Început programul la Columbia, singurii instructori eram eu și Arnold Aronson. Spre deosebire de mine, el lucrase toată viața În Învățământ, ca profesor de Istoria teatrului și Dramaturgie, și cunoștea bine sistemul administrativ al școlilor americane de teatru. Respectat În cercurile universitare, erudit și În același timp deschis spre cercetare, avea și el un vis asemănător, de a crea un curriculum aparte la Columbia. Am găsit În Arnold
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
contradictorii (ceea ce nu-i Împiedică pe profesori să aibă Între ei raporturi foarte colegiale și prietenești), odată ce au acceptat ideea că teatrul se poate face Într-o infinitate de feluri, studenții de la Actorie se Întâlnesc cu cei de la Regie și Dramaturgie și Împreună preiau liber toate aceste metode eclectice de lucru, le selecționează și le transformă Într-un spectacol original, o expresie a propriei lor creativități. Sigur că suntem departe de școala ideală imaginată de Gordon Craig. Nu am găsit insula
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
publicistică” pentru câtăva vreme, când a reapărut, de astă dată ca dramaturg francez, aceasta s-a întâmplat, schimbând ce e de schimbat, într un spirit asemănător cu al lui Nu și, fatalmente, cu reacții asemănătoare. Eugène Ionesco a irupt în dramaturgia franceză în același chip șocant și scandalos în care Eugen Ionescu se manifestase la 25 de ani în critica românească - sub semnul lui nu, al lui anti. Un comic burlesc împins la extrem, mai exact o comicărie trasă de păr
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
capul locului că asemenea producții nu merită altceva decât o ridicare de umeri. Apoi, mulțumită lui Anouilh, lui Queneau, lui Paulhan, urmați de Serge Doubrovsky, P.A. Touchard, Jacques Lemarchand, chiar și Elsa Triolet, s-a înțeles că Ionescu aducea în dramaturgia franceză o primenire salutară. „Anti-teatrul” ionescian reprezenta implicit, uneori explicit, o agresiune contra stilului franțuzesc al comediei, briliantă, grațioasă, ambiguă, care, de la Marivaux sau Beaumarchais a mers subțiindu se, până la un Alfred Capus, astăzi uitat, și apoi la, de pildă
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
timpul în buzunarul ei!), mi-a spus că Birgitta (Trotzig), iubita noastră prietenă, spune despre mine: „Ea mă vindecă!”. Am stat până la miezul nopții. A doua zi după vizita Agnetei (Pleijel) aflu că a fost făcută profesor la Facultatea de Dramaturgie! Toată ziua am lucrat cu plăcere la traducerea poemelor Ilenei Mălăncioiu. La Lund, pentru a ține o conferință chiar în inima domului celebru. Inger (Johansson) împreună cu preotul Charlotte Miller mă așteptau cu flori. Locuiesc la hotelul din centrul orașului, Ahlström
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
impresia unui profesionist format, deși, după câte știu, se află abia în anul IV la clasa de canto. Rolul capricioasei Norina pune mari probleme atât în interpretarea vocală a unei soprane lirice, cât și în reliefarea numeroaselor ipostaze solicitate de dramaturgia operei. Personajul își prezintă singur caracterul voluntar încă de la prima sa apariție prin conținutul ariei. Toate trăsăturile comportamentale, de care Norina este conștientă, au fost bine urmărite pe tot parcursul operei de către soprană. Urmărindu-i siguranța muzicală, ușurința emiterii coloraturilor
PANORAMIC ARTISTIC (consemnări de regizor) by MIHAI ZABORILĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91815_a_93193]
-
țineau acolo și de societate civilă și de high-life universitar și de publiciști de top după clasicul model de tranziție tip „Jack of All Trades”. Eu eram la mijloc, mediind între două lumi care aveau un dialog demn de tematica dramaturgiei lui Eugen Ionescu. Pe când societățile occidentale își rafinau modul contractualist de existență, noi săream pe altă curbă a istoriei. România nu a fost niciodată o societate modernă în deplinul sens al termenului. Până în 1948 eram o societate țărănească în proporție
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
mitologie a prejudecăților, mai degrabă, e drept, cu mijloacele farsei dramatice decât cu cele ale prozei moraliste. Paradoxal este, că, deși Popa s-a dovedit mai versat în piesele de teatru, scrise ireproșabil din punctul de vedere al replicii, nu dramaturgia a profitat substanțial de pe urma acestei virtuozități, ci proza care a asimilat epic dialogul, replica naivă și insinuantă, cu ajutorul cărora latura expozitivă, aparent facilă, se transformă de fiecare dată într-un conflict subteran de rezonanță estetică. Piesele sale alternează între tabloul
Victor Ion Popa și comuna Dodești by MIHAI APOSTU () [Corola-publishinghouse/Science/91678_a_93463]
-
adânci păduri, Sună din cimpoaie, buciume, tamburi, Turcii stau și-ascultă larma depărtată. * Printre stânci râpoase, prin adânci strâmtori, Unde urlă apa. * Într-o mantă neagră el e coperit Și e trist ca plopul ce s-a desfrunzit. Proza și dramaturgia reprezintă latura cea mai ridiculă a operei lui Bolintineanu. (Călătoriile sunt însă excelente.) COSTACHE STAMATI Poezia basarabeanului Costache Stamati (1786-1869) este impregnată de accente byroniene, prin poeții ruși, și e în general de tipul romantic, cu o vocație hotărâtă în
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]