KorAP: Find »[drukola/base=după-amiază & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...77 78 79 ...176 >

4,381 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569

Jersey, Philip Zorn, care venea cu două foste soții și o fiică aproape mare, Pamela. Apoi, la dezgustător de frageda vârstă de patruzeci și nouă de ani, June a suferit o hemoragie cerebrală masivă în timp ce lucra în grădină, într-o după-amiază toridă din mijlocul lui august, și a murit înainte ca soarele să răsară a doua zi. Pentru fratele ei mai mare, era de departe cea mai grea lovitură primită vreodată și nici propriul cancer și moartea văzută cu ochii câțiva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
probabil avea să ajungă la închisoare. Dryer a ridicat din umeri, prefăcându-se că nu fusese decât un gând fugar, și a schimbat vorba. Cinci zile mai târziu, când Harry a revenit la atelier într-una din vizitele sale de după-amiază și Dryer a dezvelit primul dintre originalele sale semnate Alec Smith, negustorul de opere de artă, uimit, a fost obligat să admită că subestimase calitățile tânărului protejat. Dryer se reinventase ca dublura lui Smith, epurând orice urmă a personalității proprii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
cu ochii mei în acțiune. Tom a declarat că mi-l prezintă cu plăcere și, prânzul de două ceasuri la Cosmic Diner odată încheiat, am hotărât să îmi însoțesc nepotul înapoi la magazin și să-mi împlinesc dorința chiar în după-amiaza aceea. Am plătit la casă, apoi m-am întors la masă și am lăsat un bacșiș de douăzeci de dolari pentru Marina. Era o sumă absurd de mare - aproape de două ori cât masa însăși - dar nu-mi păsa. Doamna inimii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
de data asta n-o să mă opresc din rugăminți și pledoarii până nu lămuresc complet lucrurile. Anticariatul se găsea la cinci cvartale și jumătate distanță de restaurant și, în timp ce mergeam încet pe jos pe Seventh Avenue în aerul blând al după-amiezii de mai, am continuat să vorbesc cu Tom despre Harry, odinioară Dunkel de la Dunkel Frères, care fugise din pădurea întunecată a sinelui său pentru a apărea ca un soare strălucitor pe firmamentul duplicității. — Am avut întotdeauna o slăbiciune pentru pungași

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
o parașută. Așa îmi e mai bine. Mă simt mai în siguranță, mai adunată. După halul în care mi-am bătut joc de toate, am noroc că mai trăiesc. Tom a dat înapoi schimbând tonul și s-au despărțit în după-amiaza aceea cu îmbrățișări pătimașe și sărutări sincere, jurând să nu mai piardă niciodată legătura. Tom era convins că, de data aceasta, Aurora avea cele mai bune intenții, dar, când s-a apropiat data nunții, a constatat că nu primise nici o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
cuvânt, sunt șanse mari să nu mai vrea să vorbească niciodată cu mine. Îmi pare rău de tine, Nathan. — Să nu-ți pară. Nu merită. Prefer să mă lași să-mi pară mie rău de tine. Regina din Brooklyn În după-amiaza următoare, când Tom și cu mine ne-am văzut din nou la masa de prânz, am înțeles amândoi că eram pe cale să creăm un mic ritual. Nu l-am formulat ca atare în cuvinte, dar, cu excepția situațiilor în care apăreau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
câți oameni au așa ceva? HARRY (închizând ochii; apăsându-și tâmplele cu degetele arătătoare): Acum îmi amintesc. Hotel Existența. Nu aveam decât zece ani, dar îmi amintesc exact clipa când mi-a venit ideea, clipa când am găsit numele. Era o după-amiază de duminică, în timpul războiului. Aparatul de radio era deschis și stăteam în salonul casei din Buffalo cu un examplar al revistei Life, uitându-mă la fotografiile trupelor americane din Franța. Nu intrasem niciodată până atunci într-un hotel, dar trecusem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
loc care era mai mult decât un simplu loc, era o poartă deschisă, o șansă de a trăi înăuntrul propriilor vise. NATHAN: Asta explică partea cu hotelul. Dar unde ai găsit cuvântul „existență“? HARRY: L-am auzit la radio în după-amiaza aceea de duminică. Ascultam neatent programul, dar cineva vorbea despre „existența umană“ și mi-a plăcut cum sună. „Legile existenței - spunea vocea - și primejdiile pe care trebuie să le înfruntăm în decursul existenței noastre.“ Existența era ceva mai mult decât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
în mintea mea. Despre asta vorbim, nu? Despre evadare. NATHAN: Și unde evada Harry când avea zece ani? HARRY: A, asta-i o întrebare complicată. Vedeți voi, au fost două hoteluri Existența. Primul, cel pe care l-am inventat în după-amiaza aceea de duminică din timpul războiului, și al doilea, care nu a prins viață decât când am ajuns la liceu. Numărul unu, trebuie s-o spun cu regret, nu a fost mai mult decât un clișeu plin de sentimentalisme infantile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
acesta mai mulți ani. Dar, la nici douăzeci de secunde după ce ieșisem din magazin, cu cine m-am întâlnit, dacă nu cu Nancy Mazzucchelli, cu M.F.P. însăși? Locuiam în cartier de două luni, făcusem plimbări lungi în fiecare dimineață și după-amiază, intrasem în nenumărate magazine și restaurante, stătusem afară la Circle Café urmărind sute de oameni trecând pe stradă, dar, până în acea duminică dimineață, nu o zărisem nici măcar o singură dată în public. Nu vreau să spun că nu o observasem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
animozitate permanentă. Dar gata. Telefonul acesta reprezenta finalul, iar de acum încolo, Edith nu va mai fi pentru mine decât un nume - cinci literuțe simbolizând o persoană care încetase să mai existe. A doua zi, marți, am prânzit singur. În după-amiaza aceea, Tom era în Manhattan cu Harry, negociind cu văduva unui romancier decedat recent cărțile din biblioteca soțului ei. Din câte spunea Tom, romancierul acesta îi cunoscuse pe toți scriitorii importanți din ultimii cincizeci de ani, iar rafturile îi erau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
întrebat, apoi, tot mai confuz, i-am pus întrebarea direct lui Harry. — Ai puțină răbdare, mi-a spus el, o să se clarifice totul la timpul lui. În prima parte a mesei, n-am spus prea multe. Scandalul de la restaurant, din după-amiaza aceea, mă zguduise destul de rău și, în timp ce Harry îi dădea înainte cu povestea, gândurile îmi zburau către Marina și idiotul de bărbatu-său, către întregul lanț de împrejurări nenorocite care mă dusese la cumpărarea blestematei de bijuterii de la M.F.P. Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
cele mai fericite din viața lui. În ciuda sănătății tot mai șubrede. În ciuda condițiilor sociale de la Berlin: lipsa alimentelor, mișcările politice, inflația cea mai mare din întreaga istorie a Germaniei. În ciuda certitudinii că nu mai are mult de trăit. În fiecare după-amiază, Kafka iese să se plimbe în parc. Adesea, Dora îl însoțește. Într-o zi, dau peste o fetiță care plânge și suspină de ți se rupe inima. Kafka o întreabă ce s-a întâmplat, iar ea îi spune că și-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
acum se angajează într-un proiect care presupune câte o epistolă în fiecare zi - din nici un alt motiv decât acela de a o consola pe fetiță, care, întâmplător, îi e complet străină, un copil peste care a dat într-o după-amiază în parc. Ce fel de om face așa ceva? A ținut-o așa timp de trei săptămâni, Nathan. Trei săptămâni! Unul dintre cei mai străluciți scriitori care au existat vreodată, sacrificându-și timpul - timpul din ce în ce mai puțin și mai prețios - pentru a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
orice altceva. Dar Lucy era adânc închisă în sine, plutind imponderabil pe un nor de indiferență, un spirit pur, detașat de trup. Acum știu că savura succesul misiunii, mulțumind în tăcere atotputernicului pentru că o ajutase să împlinească un miracol. În după-amiaza aceea însă, cu ea în mașină, am rămas doar perplex. — Mai ești cu noi, Lucy? am întrebat-o. Mi-a aruncat o privire prelungă și impasibilă, apoi a înclinat din cap. — Să nu fii supărată, am continuat, o să punem mașina

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
M.F.P.-uri eterice, ci o femeie nemăritată, disperată să pună mâna pe un bărbat. Un buldozer. O tornadă. O muierușcă flămândă, vorbăreață, care îl poate strivi pe băiatul nostru, punându-l cu botul pe labe. Pentru a doua oară în după-amiaza aceea, decid să îmi păstrez ideile pentru mine și să nu-i spun nimic lui Tom. Conform promisiunii lui Stanley, ne gătește o cină excelentă. Supă de salată verde, friptură de porc, fasole verde cu migdale, cremă de zahăr ars

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
ocazie ceva mai târziu, pe parcursul zilei. Aerul dimineții e rece și cețos. Îmbrăcați cu pulovere, ieșim pe terasă și cercetăm pajiștea umedă, înecată de rouă. În cele din urmă, norii se vor împrăștia și vom avea parte de o nouă după-amiază strălucitoare, dar deocamdată tufele și copacii abia dacă se văd. Lucy a găsit în cameră o carte pe care o aduce cu ea pe verandă. E o cărțulie în format de buzunar și, pentru că ține mâna deasupra titlului, o rog

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
cealaltă, uitându-se cum avansează și se retrag valurile de pe țărmul alb, la apus), a purces să ne bată pe tăcute de ne-au mers fulgii, câștigând trei din fiecare patru mâni jucate. Dar, după ce mă umilise la ping-pong în după-amiaza aceea, la ce altceva aș fi putut să mă aștept? Părea să nu existe domeniu în care să nu exceleze, și atât Tom, cât și Honey râdeau de propria lor neîndemânare, licitând din ce în ce mai mult, pe măsură ce Stanley continua să ne dea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
mai are posibilitatea să vadă. Ne așteaptă o ultimă surpriză, care se dovedește a fi atât de mare, atât de usturătoare, atât de colosală prin ramificațiile sale, încât nu avem de ales și trebuie să pornim la drum în aceeași după-amiază. Vacanța noastră la Chowder Inn are parte de un final brusc și stupefiant. Adio, vârf de deal. Adio, pajiște. Adio, Honey. Adio, vis despre hotelul Existența. Tom rostește cuvintele „Vom vedea“ pe la ora unu. După plimbarea cu tractorul lui Stanley

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
singur martor, dar, chiar dacă a auzit fiecare cuvânt pronunțat, Rufus nu a înțeles decât foarte puțin. Aceasta pentru că Harry nu se ostenise să îi povestească despre planul pe care îl cocea împreună cu Gordon Dryer și, când Dryer a intrat în după-amiaza aceea în anticariat împreună cu Myron Trumbell, Rufus a crezut că sunt doi colegi anticari. I-a condus sus, în biroul lui Harry și, pentru că Harry părea neobișnuit de încordat și de agitat când le-a deschis ușa, deloc el însuși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
prea greu pentru ea și, încetul cu încetul, s-au lăsat amândoi la pământ. Și așa, Harry Brightman, odată cunoscut drept Harry Dunkel, tatăl Florei și fostul soț a lui Bette, a murit pe un trotuar din Brooklyn într-o după-amiază înăbușitoare a anului 2000, ținut în brațe de M.F.P. Contraatacul Tom a condus repede și am ajuns înapoi în Park Slope în mai puțin de cinci ore, trăgând în fața magazinului chiar când soarele începea să coboare. Rufus și Nancy ne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
retragă câteva clipe, ca să-și găsească suflul. Regina lui reapăruse ca prin minune și nu mă îndoiesc că inima îi bătea nebunește, amenințând să-i spargă pieptul bolnav de dragoste. Rufus era mult mai calm decât fusese la telefon, în după-amiaza aceea. Șocul începuse să se mai atenueze și a reușit să își încheie relatarea fără prea multe întreruperi. El și Nancy stăteau pe pat și, de fiecare dată când îl lăsau nervii și izbucnea în plâns, ea îl lua în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
m-a scutit de efortul de a-l căuta eu însumi. Am format din nou, așteptându-mă să nu găsesc pe nimeni, imaginându-mi că Dryer și Trumbell erau pe undeva prin oraș la băute, sărbătorindu-și victoria obținută în după-amiaza aceea în Brooklyn. Tocmai când începeam să mă întreb dacă ar trebui să las un mesaj pe robot, telefonul s-a oprit din sunat și am auzit glasul lui Dryer a doua oară într-un interval de treizeci de secunde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
trupului lui Harry și pentru depozitarea rămășițelor într-o cutie metalică s-a ridicat la puțin peste o mie cinci sute de dolari. Dat fiind că nimeni altcineva nu-și permitea să contribuie, am achitat-o eu în întregime. În după-amiaza ceremoniei - duminică, 11 iunie -, am lăsat-o pe Lucy cu o bonă și am plecat pe jos spre parc împreună cu Tom, care ducea cutia de metal într-o sacoșă verde, cu însemnele anticariatului pe ea. De când începuse weekendul, vremea fusese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
te poți topi la fel cum o făceai pe vremea când credeai că o să trăiești o veșnicie. Joyce și cu mine nu eram în iarna vieții, dar nu încăpea îndoială că primăvara trecuse de mult. Ce aveam acum era o după-amiază de mijloc sau sfârșit de octombrie, una din zilele acelea însorite cu cerul viu deasupra, o adiere răcoroasă în aer și un milion de frunze care încă se mai agață de copaci - cele mai multe dintre ele cafenii, dar cu destule nuanțe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]