4,870 matches
-
afectuos - căci mărturisesc că-mi erau simpatice -: „Sărut mâinile, doamnelor!”. Ele îmi răspunseră în cor dezordonat: „Bună ziua!”, apoi una din ele adăugă: „Bine-ați venit!” și, odată cu aceasta se amestecară vorbe ce măriră pauza, după care domnul Pavel își reluă elanul. Nu spusese nimic nou, toate apucaseră la timpul lor defilările armatei, serbările școlare, fastul acelei zile, dar el punea un anume patos în rememorările rostite, încât dădea impresia că vorbea despre lucruri ce se întâmplaseră cu sute de ani în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
a plăcut vreunul. În seara în care ne-am întâlnit să-i propun să mergem la New York, a apărut strălucitoare, fericită și ațoasă ca întotdeauna, purtând un taior Versace, ceva de la Dior, altceva de la Chloe și mi-a pierit tot elanul. De ce ar vrea cineva să renunțe la o slujbă ca asta? Și totuși... Chiar înainte de a pomeni de New York, mi-a mărturisit că se săturase de vedetele pline de bani și de pretențiile lor ridicole. Nu știu ce actor de Oscar stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Aidan am depășit toate recordurile. Un interval de două luni între începutul relației exclusive și logodnă și trei luni între logodnă și nuntă. Și nici măcar nu eram însărcinată. Dar după lupta cu moartea din adâncuri, eram plină de energie și elan și părea fără rost să aștept orice-ar fi fost. Dorința mea disperată să fac totul chiar acum s-a potolit după câteva săptămâni, dar în acel moment trăiam clipa pe toate planurile. Unde s-o facem? a întrebat Aidan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
detalii s-au întipărit pe veci în mintea mea. Am avut mare noroc, au spus toți apoi. „Noroc“ pentru că Aidan a luat impactul în plin. Până să fie încetinită de trupul lui Aidan, cealaltă mașină își pierduse aproape cu totul elanul, nemaiavând forță decât atât cât să-mi rupă mâna dreaptă și să-mi disloce genunchiul. Desigur, au existat pagube colaterale - metalul de deasupra a cedat și, în cădere, mi-a brăzdat adânc fața, iar portiera mi-a smuls două unghii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
la gândul ăsta mi s-a făcut rău... — Nu sunt așa cuvintele... —L-am întâlnit pe croitorul Quigley, croitorașul cel mai abil, îmi cârpea nădragii când trăiam la Spancil Hill. Brusc a lăsat vocea de ștrumf și a început cu elan. — Dar acum nu-mi mai cârpesc nădragii. Când se tocesc, am un nou șiretlic. Îmi iau o pereche nou-nouță De la Banana Repub-a-lik. —Uraa! am zis, bătând din palme și încercând să fluier. Mai vreau! S-a ridicat pentru strofa următoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
a vorbit în sfârșit, am tresărit. —E un bărbat înalt aici. Am deschis ochii fulgerător și am vrut să ridic mâna ca la școală. E pentru mine! E pentru mine! Un bărbat foarte înalt, solid, brunet. Mi-a pierit tot elanul. Nu era pentru mine. Pare a fi mama, a zis Fred Strigoiul cu o voce înceată, înecată. Leisl a făcut o reevaluare rapidă. —Fred, îmi cer scuze, așa e, e mama ta. —Mare cât casa, a gâlgâit Fred. Ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
de supă cu pâine prăjită, apoi a revenit la statul în fața televizorului, fumând și privind în gol. În jur de patru, s-a ridicat și eu mi-am zis, da, da, plecăm. Dar nu pleca nicăieri - băga aspiratorul. Cu mult elan. Ai mai auzit de-așa o scrânteală? După criza de băgat aspiratorul, Detta s-a întors în bucătărie, a pus ceainicul, a făcut ceai și a stat fumând și privind în gol. O, Doamne, sper că mâine o să fie puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
a zis că se bucură să mă vadă, ca și Carmela, una din doamnele mai în vârstă, cu fusta prinsă în cordon, apoi strălucitoarea Mackenzie. Până și Fred Strigoiul și-a exprimat bucuria să mă vadă. Am simțit un profund elan de afecțiune și recunoștință față de ei... dar unde era Mitch? Au venit unul câte unul pe hol; Juan Pomădatul; bătrâna Barb cea petrecăreață; încă vreo câteva fuste cu cordon - ajunseseră toți în afară de Mitch. Camera era pregătită, lumânările pâlpâiau și ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
din surorile Edison, apoi la cealaltă, apoi la cumnată și a părut să observe că erau toate clone ale Marthei. —Apă și săpun, au repetat ele, dându-se înapoi. Da, apă și săpun. Pa, Mackenzie, ne vedem la picnicul Salvați Elanul. —Mackenzie, am zis pe un ton vesel. Dar tu? —Hei, de ce nu? Îndatoritoare, s-a așezat pe scaun și i s-a prezentat lui Candace ca „Mackenzie McIntyre Hamilton“. George i-a zis lui Candace: —OK, scumpo, dacă ești gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
priviri și a început să chicotească fără a se putea opri. „Voi două!“ —Gura, a șuierat Lauryn. Și începeți să adunați oameni. Dar s-a dovedit imposibil: mare parte din cele care treceau plănuiau să ia parte la picnicul Salvați Elanul și nu voiau să arate prea dichisite pentru asta. Erau încântate să accepte o geantă de plajă Candy Grrrl și mostre gratuite, dar nu să și „poftească pe scaun“. Candace a lungit cât a putut ședința cu Mackenzie, dar în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
zis Candace, bosumflată. —Eh... bine. Mă duc să-ți iau. Teenie și Brooke o să rămână cu tine. Îmi pare rău, dar eu trebuie să plec acum, a zis Brooke. Am promis că voi vinde bilete de tombolă la gala pentru elan. —OK, ei bine, mulțumesc, Brooke, ai fost minunată astăzi. Ne vedem luni. —Miercuri, mi-a amintit ea. Nu mă întorc până atunci. —Așa, miercuri. Am plonjat în mulțime, căutând disperat înghețată. M-am întors, după cincisprezece minute chinuitoare, purtând triumfător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
petrecea weekendul la niște prieteni în East Hampton, ne-a onorat cu prezența. Situația n-arăta prea bine. Din fericire, Ariella n-a putut să stea. Era în drum spre picnicul Salvați Caribou-ul. Asta e ceva diferit de picnicul Salvați Elanul? a întrebat Teenie. —Complet diferit, s-a rățoit ea. Apoi au plecat cu toții și am rămas doar eu și Teenie. Deci, care-i treaba cu elanul, de fapt? a întrebat Teenie. N-am știut că e pe cale de dispariție. Sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Era în drum spre picnicul Salvați Caribou-ul. Asta e ceva diferit de picnicul Salvați Elanul? a întrebat Teenie. —Complet diferit, s-a rățoit ea. Apoi au plecat cu toții și am rămas doar eu și Teenie. Deci, care-i treaba cu elanul, de fapt? a întrebat Teenie. N-am știut că e pe cale de dispariție. Sau caribou-ul. Am dat din umeri. —Habar n-am. Poate pur și simplu nu le-au mai rămas alte chestii de salvat. Capitolul 38tc "Capitolul 38" —Anna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
închideam ușa în urma mea, am auzit în minte vocea lui Aidan spunându-mi: Fă-le praf pe fetele de la L’Oreal. Uitasem cu desăvârșire cum, în fiecare dimineață, obișnuia să-mi spună ceva asemănător, o încurajare care să-mi dea elan, ca înainte de meci. Și acum îmi amintisem. Capitolul 13tc "Capitolul 13" Pachetele care conțineau cina noastră ajunseseră. Rachel a trântit pe masă un teanc de farfurii desperecheate și a început să împartă mâncarea. —Helen, tu ești cu lasagna. I-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
oameni și muniții, în pofida prezenței la fața locului a lui Ferdinand însuși, castilienii nu izbuteau s-o cucerească, iar garnizoana efectua noapte de noapte ieșiri devastatoare. Astfel, rezistența înverșunată a apărătorilor cetății Basta, sub comanda emirului nasrid Yahya an-Najjar, ațâța elanul locuitorilor Granadei și le înfierbânta mințile. Boabdil nu era deloc bucuros de acest lucru, căci Yahya, eroul Bastei, era unul dintre dușmanii lui cei mai aprigi. Revendica de altfel chiar tronul Alhambrei, pe care stătuse cândva bunicul său, și îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
spre genunchii lui Valerius, umflați și plini de sânge. De câte ori ai căzut în genunchi? De multe ori - emoția luptei te va face să uiți de durere, dar când va trebui să faci o mișcare bruscă, locul rănit îți va tăia elanul, și așa îi vei oferi adversarului o șansă neașteptată. Valerius își aminti cum se prăbușise Salix când se afla la un pas de victorie, trădat de mușchii sfâșiați de tridentul lui Skorpius. — Înfășoară strâns fâșiile în jurul genunchilor. Așa vei evita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
despre faptul că eu sunt medic. Asta înseamnă că știu fiecare fibră din corpul adversarului, că-l cunosc mai bine decât oricine altcineva. Știu unde să-l lovesc ca să-i provoc o durere atât de puternică, încât să-i taie elanul, fără să trebuiască să-l omor. Dar va trebui să fii în stare să lovești acolo unde vrei să lovești, replică Proculus, ridicând sever din sprâncene. — Maestre, râse Valerius, să înțeleg că tocmai tu nu ai încredere în mine? Deodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Alecsa Carmen Iat-o, îmi zâmbește larg, liber și inocent! Bun venit, adolescență! Nu știu dacă am intrat cu dreptul sau cu stângul în acest antreu al formării mele ca om, numit vârstă ingrată sau de aur, vârstă a marilor elanuri sau a cunoașterii de sine. Am trecut pragul, timid, nesigur, plin cu teama de a nu fi înțeles sau luat în seamă, de a nu fi banal, suficient de frumos fizic și interior, cult și manierat. Această anticameră spre maturitate
“Ah, aceşti adolescenţi”. In: ANTOLOGIE:poezie by Denis David Damşa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_673]
-
camerei un extaz fabricat: aparatul de filmat. Am calculat unghiul și m-am întors spre dreapta. Uite obiectivul camerei, nasul lui roșu, pus chiar la vedere pe măsuța de sub fereastră. Pe ecran, cuplul își schimba poziția des și plin de elan. Din păcate am văzut, contorsiunile astea aveau misiunea de a pun cât mai mult în valoare rolul femeii. Și tot ele îți dezvăluiau și partitura masculină, actorul ăla gras făcut pentru roluri mici, de umplutură, cu spatele plin de pustule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
coarne, spunând: — Uite, Spunk. De ce n-am încerca o altă abordare a lungului tău monolog despre Lorne? După care: uite, Lorne. Ce-ai zice de o repetiție a lungului monolog despre Spunk? Unul din staruri își debita rolul plin de elan, în timp ce perechea lui se tolănea la soare. După un timp, toate repetițiile au început să se desfășoare după această rețetă, și am aplicat-o și fetelor cu același succes. Îmbunați și răsfățați de aceste intervenții, transformate într-un fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
spuse nimic. Stăteau lângă biciclete, la marginea apei, iar atunci Vultur-în-Zbor zări ambarcațiunea. Era o barcă grosolană, din nuiele împletite, cu un nume scris cu vopsea pe o scândură legată de o margine: Lama Alunecoasă. Vultur-în-Zbor, maestrul cuțitului, simți cum elanul îi scade tot mai mult și își dădu seama că citise o prevestire rea în acel nume. Acolo unde alunecă lama cuțitului, acolo alunec și eu. Se urcă în barcă, făcându-i semn lui Virgil Jones să rămână pe loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
mai înalt armonia vârstelor. În aceasta a constat desăvârșirea succeselor și în literatură. Unele tulburări în domeniu, numai împreună au fost de pășite. Suntem profund amărâți să constatăm că, mai ales în condițiile actuale, unii găsesc motive să taie din elanul creatorilor, să reînnoiască ori să promoveze, cum s‐a mai întâmplat în trecut, diferende între generații. Cu atât mai rău cu cât asemenea false diferende le găsim exprimate în Ziarul de Iași (13 martie 2009), loc unde, într‐ o vreme
Mamă, lecții de viață. In: OMAGIU MAMEI by Ioan Costache Enache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1070]
-
m-am îndepărtat de el? — Îmi pare rău că nu vă pot urmări, m-a întrerupt ea. Am prins doar o frântură de discuție și mi s-a părut interesantă. De-asta am... — Nu-i nimic interesant, i-am retezat elanul. Vorbeam despre tinerețea noastră. — Tinerețe?! a pufnit ea. Acum ați îmbătrânit? — Despre un alt timp, în care, nu zâmbiți, erați și dumneavoastră pe-acolo. — Eu? Și de ce să nu zâmbesc la o astfel de mărturisire, așa, hodoronc-tronc? — C-așa a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
înconjoară la început ca o boare plăcută, ca o adiere de briză îndepărtată, răcoarea transformându-se mai apoi în aburi de gheață, învăluindu-te întruna, strecurându-se până și în gânduri, în vise, în dorințe, amorțindu-ți cuvintele, sleindu-ți elanurile, obosindu-te fără să fi făcut eforturi anume epuizante, este de fapt aerul Morții. Pregătirea venirii ei, a privirii ei, a însoririi ei cu tine. Prin astfel de semne, pe care nu le știu, Moartea ne pregătește întâlnirea. De-asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
rândul, cârciumile. Acolo, în tovărășia prietenilor mei sau a cunoscuților ocazionali, simțeam, credeam că lucrez într-adevăr la ceva autentic, durabil. Nu era, desigur, opera de desăvârșire a societății multilateral dezvoltate (deși, mai poți să știi...), nu erau părticele din elanurile uriașe ale clasei muncitoare de a îndeplini cincinalele în câte patru ani, maximum patru ani și jumătate, nu erau nici măcar formidabilele eforturi ale agricultorilor de a obține, an de an, cele mai inegalabile recolte din istoria țarinilor naționale. Era ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]