3,503 matches
-
periculos de aproape să cedezi, nu o făceai niciodată. „De ce nu ne-ați lăsat niciodată În pace?“ Rose puse aceeași Întrebare, rând pe rând, celor trei surori ale soțului ei - mătușa Surpun, mătușa Zarouhi și mătușa Varsenig - În timp ce se uita furioasă la borcanele cu babaganoush de pe rafturile băcăniei. Rose părăsi secțiunea cu mâncare etnică, descriind o curbă bruscă și rapidă spre raionul următor. Inspirată de furia și melancolia ei, străbătu de la un capăt la altul raionul cu Mâncare Conservată și Boabe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
oricine altcineva dispus să-l consoleze. Ochii lui negri erau ușor ieșiți din orbite de tulburare. Avea o mustață plină, lăsată În jos, ușor răsucită la capete, care Îți lăsa impresia că zâmbește chiar și atunci când era de-a dreptul furios. Te rog să te liniștești și să iei loc, unchiule, a murmurat mătușa Surpun, cea mai tânără dintre surorile Tchakhmakchian, fără să se uite În ochii lui. Fiind singura din familie care susținuse fără rezerve căsătoria lui Barsam cu Rose
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
nouă, o colecție compozită de imagini pe care o intitulase „administrarea suferințelor stăruitoare ale inimii“. Fiecare tatuaj din această colecție specială era menit să se adreseze unei singure persoane: fosta iubire. Cei părăsiți și cei disperați, cei răniți și cei furioși aduceau o poză a fostei iubiri pe care voiau să o alunge pentru totdeauna din viața lor, dar pe care nu se puteau abține să nu o iubească În continuare. Mătușa Zeliha studia apoi poza și Își scormonea creierii până când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
de tort anul ăsta? a spus mătușa Zeliha după ce și-a terminat de inspectat manichiura. Se teme doar să nu se Îngrașe! Deși știa prea bine ce greșeală imensă era să-și piardă cumpătul În fața mamei sale, Asya a țipat furioasă: — Nu e adevărat! Mătușa Zeliha a capitulat cu o lucire ștrengărească În ochi: — Bine, scumpo, dacă spui tu. Abia atunci a observat Asya tava pe care o căra mătușa Feride. Pe ea erau un cocoloș mare de carne și unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
a mortalității. Exact asta e... Însă cuvintele sale au fost Întrerupte de un clinchet de clopoțel fiindcă ușa cafenelei s-a deschis cu zgomot și Înăuntru a intrat o tânâră ce părea mai obosită decât o arăta vârsta și extrem de furioasă. — Hei, Asya, a strigat scenaristul de parcă aceasta ar fi fost salvatorul multașteptat ce avea să pună capăt acelei conversații scrântite. Aici! Suntem aici! Asya Kazanci le-a aruncat o jumătate de zâmbet, iar fruntea i s-a Încrețit cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
aveai să auzi aceeași Întrebare: „DE CE?“. Putea să mărturisească, de asemenea, că nici până-n ziua de azi nu fusese În stare să găsească alt răspuns la Întrebarea aia, În afară de faptul că-și amintea că era prea tânără, prea nesăbuită, prea furioasă, prea pasională pentru universul În care trăia? Avea să aibă vreunul din lucrurile astea vreun sens pentru Armanoush? Putea divulga faptul că recent făcuse unele progrese Înspre liniște și stabilitate, fiindcă acum avea o relație monogamă, doar că era vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
era cea mai bună soluție pentru armeni, nu ideile radicale. Turcii, grecii, armenii și evreii trăiau Împreună de secole și găseau Încă o cale de a coexista sub aceeași umbrelă. — Nu Înțelegi nimic, nu-i așa? a sărit Kirkor Hagopian furios. Trăiești În basmele tale! Hovhannes Stamboulian nu-l văzuse niciodată atât de deprimat și de pornit. Totuși nu s-a potrivit vorbelor lui. — Nu cred că fanatismul ne va ajuta cu ceva, a spus cu o voce aproape șoptită. Credea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
peste mătușa Zeliha și a răspuns cu un glas puțin mai gros: Poate că da, draga mea. Să sperăm doar că nu vei fi niciodată nevoită să faci asta. — Destul! Ce-a fost chestia asta? l-a Întrerupt mătușa Banu furioasă, deși cunoștea bine răspunsul. — Asta... Domnul Bitter s-a Îndoit de spinare și s-a aplecat ca un actor modest ce primea ropote de aplauze... — A fost un moment din timp. O feliuță de memorie. Cu o privire otrăvită s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
accepți și să fii de acord pur și simplu, revino la Articolul Unu. — Nu ai Început să vorbești singură, nu-i așa? a Întrebat mătușa Feride Întrând chiar atunci În bucătărie. — Ba da. Asya a ieșit imediat din transa aceea furioasă. — Tocmai Îi spuneam prietenului meu necuvântător de colo ce ciudat e că ultima oară când unchiul Mustafa a fost aici nici nu se născuse Încă și Pașa al Treilea era stăpânul casei. Au trecut douăzeci de ani. Nu e ciudat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
France, care continuase să se uite Într-o revistă cu costume de baie În loc să-și dea osteneala de a se duce să caute În depozit dacă nu cumva mai rămăsese vreun exemplar, chiar și prăfuit. François se pomenise, dezamăgit și furios, pe bulevardul Saint-Michel. Era o vreme magnifică. De ce „magnifică“? La ce bun hiperbola asta? Era frumos, era deja de ajuns. Îl ispitise gîndul să se ducă să ia loc la o terasă, În piața Maubert de pildă, unde Își amintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
Înconjurată de cedri din fața muntelui Ventoux - fuseseră plantați cedri peste tot În Provența În secolul XIX - și Îmi notam În carnet: „Artistul poate așadar jongla cu timpul“. După-amiaza aveam poftă s-o strîng În brațe pe Maryse, iar seara eram furios că nu Îndrăznisem s-o fac. Citeam jurnalul intim al lui Cesare Pavese despre care trebuia să fac un rezumat pentru revista Cărți de astăzi. Pavese se sinucisese din cauza unei povești de dragoste nefericite. El afirma că nu te omori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
nu Îndrăzneam să mă ating. CÎnd Îi spusesem lui Prévert că nu mă duceam niciodată să văd filme În care nu erau femei, se aplecase peste masă ca să mă bată pe umăr: „Te adopt!“. Îi semnalasem că În afară de Doisprezece bărbați furioși, trebuia să deoui ceva efort ca să găbjești un film fără rol feminin (dacă el spusese „biștari“, puteam spune și eu „să găbjești“). Eram În noiembrie și afară se Întunecase deja. Am zărit dintr-odată, de cealaltă parte a geamului, ivindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
fu ușurată, însă zâmbetul să ușor nu-i scăpă lui Porfiri. ă Nu știu pe nimeni cu numele ăsta. O observă pe Lilia încruntându-se la el cu îndoială, ca și cum deodată și-ar fi pierdut încrederea în el. Păru aproape furioasă. Îi întâmpină încruntarea cu un zâmbet. ă Mi se pare că este un asociat al cuiva care îți este cunoscut ție, Lilia Ivanova. Ochii ei se alarmară. Constantin Chirilovici. Al cărui nume de familie am aflat că este Govorov. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Tolkachenko se încruntă la chiștoc în timp ce Porfiri își aprindea o a doua țigară. Este un mister dar... Porfiri fuma cu hotărâre profesională. Mă simt încrezător că îi vom descurca ițele. Dumneata ce spui? Salitov nu răspunse, fiind adâncit în gânduri furioase. ă Logica. Haide să folosim logica, continuă Porfiri. Logica rece, fără pasiune. Nu te lăsa prins în capcană. Nu poți să rezolvi nimic, dacă ești așa de pornit. ă Dar asta-i imposibil! insistă Salitov să îi facă față. ă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
să tragi concluzia că aceasta nu își are baza în ceva etern și imutabil. Iar dacă o boală poate tranforma sufletul unui subiect, este la fel de logic să concluzionezi că moartea îl va termina. Acum, pierdut și abandonat în mijlocul unei vijelii furioase, Ulitin nu mai părea atât de sigur. Sau mai degrabă își dorea să nu fi fost atât de sigur. Închise ochii. Era ca și cum nu ar fi vrut să se surprindă în situația de a aplela la rugăciune. Sania se zgudui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
un an de zile. Sunt exact opusul fostei sale soții - fost manechin, Înaltă, foarte slabă. O tâmpită care a făcut pe inaccesibila ca să-l determine s-o ia de nevastă; nu dădea doi bani pe arta lui, era tot timpul furioasă și țâfnoasă și l-a făcut să renunțe la călătoriile sale și să-și uite pasiunile. Știi, comercializează lucrări de artă, călătorește des În China. — Deci are mai multe În comun cu tine. — Da. Sunt cel mai valoros artist al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
bătea cu putere. Părul lor proaspăt coafat atârna acum ud, fără nici o formă, iar hainele le erau Îmbibate de apă. Așteptară aproape o oră, plimbându-se dintr-un colț al intersecției În celălalt, ca să nu Înghețe de frig. Kitty era furioasă. Ba chiar mai mult de-atât. Spumega de furie gândindu-se la capriciile lui Charlie, la felul În care schimba planurile Încontinuu, făcând-o pe prietena ei să-l urmeze ca un cățeluș. Dacă ar fi putut, l-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
film de artă cu fundurile tipelor din L.A. pentru galeria sa. Se făcuse aproape dimineață când Kitty și Desert Rose ajunseră În sfârșit la rulotă, Își luară rămas-bun de la grup și rămaseră singure. Kitty era pe jumătate uluită, pe jumătate furioasă din cauza felului În care Charlie o ignorase cu desăvârșire pe Desert Rose la club. Dacă ar fi iubit-o, se gândi ea, ar fi trebuit să-i pese că era obosită și că aștepta cheile ca să meargă la culcare. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
O pereche de pantofi purtați de la Armata Salvării, zise Diane cu o nuanță de zeflemea În voce. — O pereche de pantofi purtați de la Armata Salvării! repetă Kitty. — M-am dus acolo ca să verific eticheta cu prețul. Un dolar! țipă Diane furioasă. — Haide, haide, intenția contează, Îi făcu Kitty cu ochiul. — Arăt eu a femeie care se Îmbracă de la Armata Salvării? — Poate că tipul e lefter. Poate, pentru el, Armata Salvării e un fel de Tiffany. Gândește-te și tu, poate abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
e un puștan din Africa, ce să știe el despre modă? Sunt sigură că doar s-a bucurat că a găsit un chilipir. — M-am simțit jignită. E cel mai aiurea cadou pe care l-am primit vreodată, zise Diane, furioasă și amuzată În același timp. Tu primești bilete de avion gratis până la San Francisco, Îți petreci noaptea În Malibu, iar eu mă aleg cu un tip care-mi cumpără cadouri de la Armata Salvării! chicoti ea. Nu e drept. Câți bărbați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
dar fiecare relație e ca o stradă cu două sensuri. Nu cred că ar trebui să credem cu toții că suntem perfecți, minunați, Încerc să nu mă las orbită de clișeele astea care să-mi sporească Încrederea În mine. Diane, Încă furioasă, o rugă pe Kitty să scrie pe nota de plată că ospătarii de acolo nu meritau bacșiș, iar asta o binedispuse În asemenea măsură, Încât o luă pe Kitty la plimbare pe Mulholland Drive, unul din locurile ei preferate. Plouase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
vârful canionului. Când mașina parcă În cele din urmă În fața casei, Îi mulțumi lui Suzanne, se Îndreptă direct spre camera din colț și Încuie ușa. Voia să fie singură câteva clipe. Nu știa ce să facă, cum să procedeze. Era furioasă, se simțea trădată și, mai mult decât orice, rănită. Apoi Îi auzi vocea, o striga. — Kitty? Unde ești? Haide, iubito! Nu-i răspunse. — Kitty, vino Încoace, mi-e dor de tine... Kitty deschise ușa, Își Îndreptă umerii și se duse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
binecuvântarea. Flan Îi explicase că așa era obiceiul acolo. Părinții băiatului, care locuia În Germania, erau oripilați de ideea că fiul lor trebuia să plătească pentru mireasa lui, de parcă ar fi fost o marfă. În ciuda tuturor piedicilor - culturi diferite, părinți furioși, orașe diferite - Flan și Chris fuseseră Împreună de Sf. Valentin, spre deosebire de ea și Charlie, care proveneau din același mediu, aveau prieteni comuni și locuiau În același oraș. Charlie dispăruse fără urmă după ce se Întorsese din L.A., iar ea renunțase să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
impertinent pe care-l iau automat întrebările pertinente, doar pentru că sunt puse, și oricât ar încerca s-o ascundă. Centura Industrială, semănând din ce în ce mai mult cu o construcție tubulară în expansiune continuă, cu o combinație de tuburi proiectată de un ins furios și executată de un nebun, nu-i îmbunătăți dispoziția, cu toate că, din fericire, presentimentul său neliniștitor și tulbure începuse să mormăie în surdină. Observă că alinierea vizibilă a cartierelor de barăci ajunsese mult mai aproape de șosea, ca un furnicar care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
s-ar putea să mi-l schimb?” am făcut eu pe prostul. Și am simțit imediat, din ochii tatei, că lovisem bine. Nu se așteptase la atâta impertinență. „Pleacă, du-te, să nu te mai văd”, m-a expediat el furios. Poate că mama ar fi reușit să lămurească lucrurile, să mă împace cu tata, dar boala ei se agrava din ce în ce și toată casa mirosea a medicamente și a presimțiri de moarte. Când intram la ea în cameră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]