2,337 matches
-
subînțeleasă. Pe de altă parte, din Meditații, ca întreg, se degajă clar faptul că Descartes a stabilit cu o certitudine incontestabilă, că este o substanță gînditoare individuală, distinctă . Această idee reapare și în Principii: Rezultă de aici că în afară de substanța gînditoare individuală care este el, Descartes, există și alte substanțe gînditoare, ceilalți, a căror existență nu a fost însă demonstrată, logic vorbind. De altfel, unii dintre criticii lui Descartes au atacat în fundament însăși ideea lucrului gînditor individual, punînd întrebarea: ) S-
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
degajă clar faptul că Descartes a stabilit cu o certitudine incontestabilă, că este o substanță gînditoare individuală, distinctă . Această idee reapare și în Principii: Rezultă de aici că în afară de substanța gînditoare individuală care este el, Descartes, există și alte substanțe gînditoare, ceilalți, a căror existență nu a fost însă demonstrată, logic vorbind. De altfel, unii dintre criticii lui Descartes au atacat în fundament însăși ideea lucrului gînditor individual, punînd întrebarea: ) S-a apreciat că enunțul “je doute que j’existe” conține
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
aici că în afară de substanța gînditoare individuală care este el, Descartes, există și alte substanțe gînditoare, ceilalți, a căror existență nu a fost însă demonstrată, logic vorbind. De altfel, unii dintre criticii lui Descartes au atacat în fundament însăși ideea lucrului gînditor individual, punînd întrebarea: ) S-a apreciat că enunțul “je doute que j’existe” conține implicit și “simultan existența determinațiilor pragmatice «eu» și «tu», eu și celalalt” ) dar aceasta poate fi valabil doar dacă privim desfășurarea spiritului din perspectiva interlocutivă, caz
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
această gîndire speculativă nu consideră a priori, cel puțin așa pretinde, adevărurile și credința. Morala și religia sunt deci îndepărtate provizoriu și nu intră în problematica îndoielii. Teoria cunoașterii cartesiene, anunțîndu-l pe Kant, este înainte de toate o chestiune a subiectului gînditor. În ordinea raționamentelor, totul nu poate începe decât de aici. În realitate trebuie să distingem intenția lui Descartes, care este aceea de a fonda cunoașterea pe folosirea intuiției intelectuale ( sau cum mai este de asemenea numită “lumina naturală”), de fondul
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
el e conștient că știe, știe că știe, prin aceasta cunoscîndu-se pe el însuși. Sufletul nu posedă o știință oarecare, ci una pe care se întemeiază toate celelalte, anume știința despre sine. Această conștiință de sine a sufletului ca substanță gînditoare, apare și în cartea a II-a a Solilocviilor: “R: Știi că gîndești ? A: Știu. R: Prin urmare e adevărat ca gîndești. A: Adevărat”.) E. Gilson este chiar de părere că în această replică a Rațiunii din dialogul său cu
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
naturii eului, ca și cea a existenței eului, se prezintă ca o cercetare a ceva neîndoielnic, indubitabil:.) Așa cum știm, primul rezultat al punerii în paranteză a ceea ce este îndoielnic, este descoperirea rezistenței eului în fața îndoielii, în calitatea lui de lucru gînditor. Gîndirea este condiția necesară și suficientă pentru a cunoaște natura eului, astfel că gîndirea constituie natura subiectului. Subiectul, în calitate de lucru gînditor, va fi „lucrul sigur și indubitabil” pe care se va încerca fondarea certitudinii științei. Ce este gîndirea despre care
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
al punerii în paranteză a ceea ce este îndoielnic, este descoperirea rezistenței eului în fața îndoielii, în calitatea lui de lucru gînditor. Gîndirea este condiția necesară și suficientă pentru a cunoaște natura eului, astfel că gîndirea constituie natura subiectului. Subiectul, în calitate de lucru gînditor, va fi „lucrul sigur și indubitabil” pe care se va încerca fondarea certitudinii științei. Ce este gîndirea despre care se vorbește în Meditația a -II-a ? Gîndirea, sau mai bine spus, res cogitans este definită în două moduri diferite: primul, ca
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
adevărat că în Răspunsurile la Obiecții cuvîntul videri este înlocuit cu cel de conștiință, este de asemenea adevărat că videri va mai reveni pentru a denumi conștiința în Principii: ”Etiam clare videre nobis videmur...”) Eul în calitatea lui de lucru gînditor, se instalează ca fundament cert și indubitabil, asumînd ipoteza aparenței oricărei conștiințe. Ceea ce Berkeley știa, cînd, prin una din provocările pe care se fondează filosofia sa, el revendica reducerea existenței lumii exterioare la aparență ca singura apărare posibilă împotriva scepticismului
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
el există pe seama sa, fără să mai aibă nevoie de nimic altceva, cu excepția continuei acțiuni divine care-i menține existența. În legătură cu această substanță creată, Descartes a dezvoltat celebra sa teorie «dualistă», potrivit căreia putem concepe clar și distinct o substanță gînditoare și una întinsă. Atributul principal al materiei este întinderea și cel al minții gîndirea: . ) Avansînd această teorie dualistă, Descartes o prezintă ca fiind o schemă foarte simplă și clară. O analiză mai atentă însă permite observarea unor zone de umbră
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
obiectele individuale pe care omul le vede în lume, nu sunt decât părți ale substanței corporale unice. .) Așadar infinita varietate a formelor existente în lume este rezultatul modificărilor «materiei întinse» - res extensa. O situație complet diferită întâlnim în cazul «materiei gînditoare»-res cogitans, pe care Descartes nu a lămurit-o în final. Cînd se conștientizează pe sine, Descartes o face considerîndu-se o substanță particulară unică, ego cogito, un eu care gîndește. Se știe însă că el nu a spus clar ce
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
exista un Dumnezeu perfect, așadar neînșelător, care i-a conferit un intelect infailibil, astfel încât tot ceea ce poate fi conceput în mod clar și distinct este așa în realitate, «în mod real distinct». Atunci cînd Descartes spune că există ca «lucru gînditor» pur, în care atributele corporalității nu și au locul nicicum, el nu contestă că, de facto, noi suntem făpturi din carne și oase ; dimpotrivă suntem «strîns legați de trup».) Cum anume, nu explică niciodată clar, apelînd mereu la intervenția divină
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
suntem «strîns legați de trup».) Cum anume, nu explică niciodată clar, apelînd mereu la intervenția divină și aruncînd astfel asupra acestei uniri, vălul tainei din dogmă. Accentul cade pe faptul că din posibilitatea de a ne concepe clar ca lucruri gînditoare pure, rezultă realitatea distincției dintre spirit și corp. Așadar nu este important dacă în realitate Dumnezeu “a legat atât de strîns o substanță corporală de una gînditoare încât ele alcătuiesc un întreg” ;dacă el le poate separa, ele “rămîn în
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
cade pe faptul că din posibilitatea de a ne concepe clar ca lucruri gînditoare pure, rezultă realitatea distincției dintre spirit și corp. Așadar nu este important dacă în realitate Dumnezeu “a legat atât de strîns o substanță corporală de una gînditoare încât ele alcătuiesc un întreg” ;dacă el le poate separa, ele “rămîn în mod real distincte”. ) Omul este un întreg, dar cele două părți ale acestui întreg sunt în esență diferite și cea care conferă umanitate și existență certă este
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
sunt înșelați prin iluziile simțurilor. Considerînd ierarhia din care rezultă această problemă, Dumnezeu este o certitudine mai absolută decât eul:.) Aici idealismul cartesian se afirmă în mod total. Dacă se poate admite că principiul cogito-ului rezultă exclusiv din experiența subiectului gînditor, care se întemeiază la acest nivel pe o certitudine existențială reală, atunci va trebui să abordăm altfel principiul divin. Problema este sporită de faptul că existența lui Dumnezeu este mai evidentă decât aceea a omului. Cu siguranță, în cele două
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
stabilească cogito-ul (în timp ce la Pascal identificarea subiectului cu gîndirea se face doar pentru a stabili contingența eului). Aceasta i s-ar putea reproșa în măsura în care această ordine indică faptul că necesitatea divină se intemeiază pe realitatea existențială sau esențială a subiectului gînditor și că gîndirea, înainte de a fi gîndirea lui Dumnezeu, este gîndire pur și simplu, sau mai exact știința de sine. Nu este deci surprinzător că Pascal respinge total această ordine, pentru că ea subordonează infinitul finitului. Însă Descartes se apărase deja
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
o prăpastie între limbaj și ființă. Căci, vroind să apropiem ființa prin intermediul limbajului, comitem absurditatea de a enunța propoziții pur tautologice, „angajînd cuvîntul definit în definiția sa.”) Elaborarea dovezilor ne este însă prezentată sub forma unui discurs rațional: discursul subiectului gînditor. VI. 2. Evidența rațională a ideii de Dumnezeu și credință Am fi putut în subcapitolul precedent să adăugăm o distincție care să separe fundamental gîndirea lui Descartes și cea a lui Pascal. Căci dacă amîndoi se folosesc de raționament pentru
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
cartesiană de divin se întemeiază pe un idealism care amintește realismul lui Platon. Ar fi util totuși să nuanțăm caracterul acestei influențe. Pentru că ordinea ideilor, la Platon, este desigur reală în mod obiectiv și nu este o funcție a subiectului gînditor, în timp ce în cartesianism, gîndirea ierarhiei ființelor este relativă la eu: Ideea este deci, la Descartes, “substanță mentală”. Gueroult merge mai departe decât Alquie, arătînd chiar că Descartes inversează realismul ideilor platoniciene: “Nimic nu este deci mai opus cartesianismului decât realismul
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
formal, evident și eminamente). Evoluăm aici într-o sferă foarte apropiată de realismul platonician. Nu se spune în Republica: “ceea ce este perfect poate fi perfect cunoscut și ceea ce nu este deloc nu poate fi deloc cunoscut”? Descartes plasează strategic eul gînditor între neantul lucrurilor și perfecțiunea divină. De asemenea, acolo, teoria cunoașterii se întemeiază pe un ideal de perfecțiune și realismului platonician îi corespunde inneismul cartesian care descoperă necesitatea ființei ca obiect natural al adevăratei științe. VI.4. Dumnezeul esență și
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
fundamental. Caterus contra Descartes reia opera lui Gounilon și Sfîntul Toma contra Sfîntului Anselm, dar cu anumite variații. Aceste obiecții formulează perfect miza întrebării: ce valoare trebuie să acordăm ideilor care sunt în înțelegere? Pentru Caterus ceea ce Descartes numește lucrul gînditor, în calitate de ceva ce este prezent în mod obiectiv în înțelegere, “nu este decât o simplă denumire și un neant pur”.) Mai mult lui Descartes care afirmă că ideile nu vin din neant Catuerus îi răspunde că acestea nu au o
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
mod obiectiv în înțelegere și constituie termenul concepției sale. Descartes reia deci cuplul așa cum l-au conceput Duns Scot și Suarez; este subiect ceea ce este substanță și există pentru sine, este obiect ceea ce este prezent în gîndire. Inventatorul filosofiei subiectului gînditor nu modifică deci sensul tradițional al conceptului de subiect. Dar ce înțelege în general istoria filosofiei atunci cînd vede în Descartes filosoful care a făcut din subiectul gînditor fundamentul filosofiei moderne? Identificarea eului gînditor și a conceptului de substanță semnifică
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
pentru sine, este obiect ceea ce este prezent în gîndire. Inventatorul filosofiei subiectului gînditor nu modifică deci sensul tradițional al conceptului de subiect. Dar ce înțelege în general istoria filosofiei atunci cînd vede în Descartes filosoful care a făcut din subiectul gînditor fundamentul filosofiei moderne? Identificarea eului gînditor și a conceptului de substanță semnifică în ochii săi o autonomie a gîndirii și a omului; deoarece Cogito-ul este prima evidență, el deduce că omul, poate lua inițiativa de a se afirma “ca stăpîn
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
prezent în gîndire. Inventatorul filosofiei subiectului gînditor nu modifică deci sensul tradițional al conceptului de subiect. Dar ce înțelege în general istoria filosofiei atunci cînd vede în Descartes filosoful care a făcut din subiectul gînditor fundamentul filosofiei moderne? Identificarea eului gînditor și a conceptului de substanță semnifică în ochii săi o autonomie a gîndirii și a omului; deoarece Cogito-ul este prima evidență, el deduce că omul, poate lua inițiativa de a se afirma “ca stăpîn și posesor al naturii” în care
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
metodei, pe care l-am citat ca ghid al problematicii noastre indică net faptul că substanța eului se definește prin opoziție cu corpul. De aceea Descartes va fi susceptibil de această critică ce planează asupra lui: caracterul abstract al subiectului gînditor și iluzia transparenței conștiinței. Aristotel și întreaga scolastică, au înțeles de fapt natura sufletului ca pe o formă sau o realizare a corpului. Este vorba de a gîndi unitatea profundă a principiului gîndirii - intelectul uman - înscris într-un corp căruia
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
existenței, sau a esenței și existenței. De la Je suis, de la quod, trebuie trecut la Que suis-Je moi qui pense, la quid. Atunci s-ar crea un paralogism pentru că am trece de la act ca unică certitudine incontestabilă la calitatea de lucru gînditor sau chiar la îngrădirea substanței ce conferă rezistență unui act căruia instantaneitatea nu-i va obține niciodată consistența. Necesitatea înțelegerii Cogito-ului nu doar ca intuiție ci deopotrivă și ca inferență ar părea să se opună textului din Al II-lea
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
un lucru existent, adică o substanță. Cum substanța nu este cunoscută decât în aceea că este subiectul modurilor sale, trebuie să admitem că ea există într o trecere de la sine; este o inferență a unui mod al gîndirii la subiectul gînditor, este același Eu care gîndește și care există. Se poate obiecta însă că, dacă un lucru (res) este o substanță, nu vedem de ce Descartes nu a folosit cuvîntul “substanță” în Meditația a II a. În cuvîntul “lucru” se exprimă o
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]