KorAP: Find »[drukola/base=geam & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...77 78 79 ...656 >

16,377 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230

Statelor Unite. Și o listă, scoasă la imprimantă, cu bibliotecile care au cartea de poezii. Și poșetuța albastră a lui Helen, care pare verde în lumina galbenă. — Ce n-aș da să fiu americancă indigenă, zice Mona, lipindu-și fruntea de geam, să fiu o indiancă Blackfoot sau Sioux liberă ca pasărea cerului, acum două sute de ani, și să trăiesc în armonie cu toată această splendoare a naturii. Ca să înțeleg ce simte Mona, îmi lipesc fruntea de geam. Aerul condiționat merge, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
lipindu-și fruntea de geam, să fiu o indiancă Blackfoot sau Sioux liberă ca pasărea cerului, acum două sute de ani, și să trăiesc în armonie cu toată această splendoare a naturii. Ca să înțeleg ce simte Mona, îmi lipesc fruntea de geam. Aerul condiționat merge, dar sticla frige ca focul. Ciudată coincidență: în atlas, toată California apare în aceeași culoare galben aprins. Și Stridie pufnește pe nas, cu o mișcare rapidă care-i dă capul pe spate. Se uită lung la Mona

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
nu prea a mai rămas nimic natural, zice. Stridie dă utrage un șutna în dosul banchetei din față și zice: — Auzi, tati? Care-i cel mai mare ziar din Nevada? Din Reno sau din Las Vegas? zic. Și, privind pe geam, cu ochii îngălbeniți de lumina reflectată, Stridie zice: — În general. Cu Carson City cu tot. Și-i spun. Pădurile de pe Coasta de Vest sunt sufocate de mătură scoțiană, mătură franțuzească, iederă englezească și mur himalaian, zice. Copacii indigeni sunt distruși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
ce este unic e alungat, expulzat. — Singura dovadă a biodiversității care-o să ne mai rămână o să fie lupta dintre Coca-Cola și Pepsi, zice Stridie. Dăm peste cap lumea întreagă cu fiecare greșeală prostească pe care o facem. Privind pe geam, Stridie scoate o brichetă de plastic din săculețul de mărgele. Scutură bricheta, lovind-o în palmă. O pană roz din carte. O duc la nas și-mi închipui că părul Monei are același miros. Răsucind pana între degete, îl întreb

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
asta-i singura metodă pe care-o știu ca să nu ajung să omor pe toată lumea din bibliotecă și să mă uit eu în calculator după adresă. Helen vine la mașină cu o foaie de hârtie în mână. Bagă capul pe geamul șoferului și zice: — Am și vești bune, și vești proaste. Mona și Stridie stau tolăniți pe banchetă. Se ridică în capul oaselor. Eu stau pe locul mortului și număr. Și Mona zice: — Au trei exemplare, dar sunt împrumutate toate. Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
asta. Și-i zic: Să fii tu sănătos. Îmi îndes pagina împăturită în gură și mestec, și mestec. Mă doare piciorul; îmi scot pantoful. Mestec și nu mă opresc. Mona adoarme. Mestec și nu mă opresc. Stridie se uită pe geam la niște buruieni dintr-un șanț. Înghit pagina și adorm. Ceva mai târziu, când mă trezesc, sunt tot în mașină, în drum spre următorul oraș, spre următoarea bibliotecă, poate spre următoarea ședință de machiaj; Helen e la volan de mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
nu mai găseau decât turmele de capre sau de porci. Povestea asta o spune Stridie. Marinarii ziceau că „seamănă carne“. — Nu vă aduce aminte de nimic? De vechea poveste cu Adam și Eva, de exemplu? zice Stridie. Zice, privind pe geamul mașinii: Nu v-ați întrebat niciodată când o să se întoarcă Dumnezeu ca să ne umple de ketchup drept răsplată? Trecem pe lângă unul dintre Marile Lacuri, o întindere de apă care se pierde la orizont, nimic altceva decât scoici tărcate și lipitori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
un anunț de mică publicitate. Mda, aștept, zice. Mona își pune din nou perna pe față. Vițele și șerpii roșii se-ncolăcesc de-a lungul fiecărui deget. Anizanta, zice Stridie. Muștarul. Iedera japoneză. Crapul. Sturzul. Carne semănată. Uitându-se pe geamul mașinii, Stridie zice: — V-ați pus vreodată problema că Adam și Eva n-au fost decât niște căței pe care Dumnezeu i-a părăsit pentru că erau prea proști ca să-i poată dresa? Lasă geamul jos, și mirosul bușește înăuntru, duhoarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Sturzul. Carne semănată. Uitându-se pe geamul mașinii, Stridie zice: — V-ați pus vreodată problema că Adam și Eva n-au fost decât niște căței pe care Dumnezeu i-a părăsit pentru că erau prea proști ca să-i poată dresa? Lasă geamul jos, și mirosul bușește înăuntru, duhoarea fierbinte de pește mort, și, strigând în vânt, zice: — Poate că oamenii sunt doar niște pui de aligator pe care Dumnezeu i-a aruncat în veceu! Capitolul 24 La următoarea bibliotecă, le spun că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
care sufocă și ucide totul. Frumoasele stoluri de sturzi negri și lucioși, cu straniul lor fluierat, fură cuiburile a o sută de specii autohtone. Închipuiți-vă o idee care îți ocupă mintea precum o armată care ocupă un oraș. Dincolo de geamurile mașinii se întinde acum America. O, prea frumoase înalturi pline de sturzi, Deasupra valurilor chihlimbarii de cruguliță. O, creste purpurii îmbrăcate în răchitan, Deasupra câmpurilor cotropite de ciumă. America. Asediul ideilor. Marea luptă pentru putere pe care o dă viața

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
marea minciună cum că putem să fim în continuare prolifici și să ne înmulțim fără să ne distrugem singuri. Îi zic că este un trădător al propriei specii. — Ba sunt un patriot, ce dracu’, zice Stridie, și se uită pe geam. Descântecul ăsta de adormit e o binecuvântare. Doar de ce crezi c-a fost creat? O să salveze milioane de oameni de la moartea lentă și cumplită spre care ne îndreptăm din cauza bolilor, a foametei, a secetei, a radiației solare, a războaielor, a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Stridie, mă întorc și-l întreb: Chiar nu se poate abține? Încerc să mănânc, zic. Dar Stridie a luat cartea Monei despre meșteșugurile primitive, Artizanatul tribal pentru amatori, și o ține deschisă deasupra brichetei, iar paginile tremură în flacără. Crapă geamul și strecoară cartea prin el, iar flăcările izbucnesc în vânt înainte s-o lase să cadă. Anizanta adoră focul. — Cărțile pot fi foarte malefice, zice. Coacăză trebuie să-și inventeze propria spiritualitate. Telefonul lui Helen sună. Telefonul lui Stridie sună

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
vițe groase și cenușii. E singurul lucru care mai ține în picioare partea asta de oraș, zice. Dedesubtul păienjenișului de vițe și frunze, cărămizile sunt strâmbe și dezghiocate. Betonul e împânzit de fisuri. Ferestrele sunt comprimate până li se sparg geamurile. În tocurile scâlciate, ușile nu mai au cum să se deschidă. Pe falezele verzi e un du-te-vino de păsări care mănâncă semințe de iederă și le găinățează peste tot. Un cvartal mai încolo, străzile s-au transformat în niște canioane

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
de telefon de pe pager. Helen se ridică în capul oaselor, privindu-mă. Se uită la ceasul minuscul și strălucitor de la încheietură. Pe un obraz are adâncituri de la cercelul cu smaralde pe care a dormit. Privește stratul roz care acoperă toate geamurile mașinii. Își bagă unghiile roz în păr să și-l înfoaie, zicând: — Unde suntem? În mintea unora, cunoașterea încă mai înseamnă putere. Îi spun că habar n-am. Capitolul 30 Mona mă ține de braț. Ține în mână o broșură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
i se lipește de mâna însângerată. Îi dă o buclă după ureche și-i zice: Cartea aia era un rahat. — Bine, zice Mona, trăgându-se înapoi, cu brațele încrucișate pe piept. Și Stridie zice „Bine“. Și trântește portiera, lăsând pe geam o amprentă de sânge. Cu mâinile roșii ridicate în lături, Stridie se dă înapoi. Zice, scuturând din cap: Nu vă mai bateți capul cu mine. Eu nu sunt decât un pui de aligator pe care îl aruncați în veceu când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
așa? o întreb. Capitolul 35 Eu sunt la volan, Mona stă pe bancheta din spate, cu brațele încrucișate. Helen stă în față, cu ceaslovul deschis în poală, ridicându-l și uitându-se la fiecare pagină în lumina care vine pe geam. Pe scaunul dintre noi îi sună telefonul. Acasă, zice Helen, a păstrat toate cărțile de referință care au rămas de la Basil Frankie. Sunt acolo dicționare grecești, latine, sanscrite. Sunt cărți despre scrierea cuneiformă. Toate limbile moarte. O să găsească ea ceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
3... Mona ia bărbatul și femeia și-i rupe în fâșii subțiri. Telefonul sună din nou; răspund. Țin telefonul apăsat pe piept și zic: E un tip, Helen. Zice că-i curge sânge din duș. Ținând în continuare ceaslovul în geam, Helen zice: — Casa cu șase dormitoare din Pender Court. Și Mona zice: — Pender Place! Pender Court e cu mâna tăiată care iese din tocătorul de gunoi și-ncepe să se târască. Întredeschide geamul mașinii și-ncepe să îndese prin fanta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
din duș. Ținând în continuare ceaslovul în geam, Helen zice: — Casa cu șase dormitoare din Pender Court. Și Mona zice: — Pender Place! Pender Court e cu mâna tăiată care iese din tocătorul de gunoi și-ncepe să se târască. Întredeschide geamul mașinii și-ncepe să îndese prin fanta îngustă bărbatul și femeia rupți în bucăți. — Confunzi cu mâna tăiată din Palm Corners, zice Helen. Pender Place e cu fantoma de doberman care mușcă. Îl rog pe omul de la telefon să aștepte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Millstone Boulevard. Începe să scrie ceva cu o cariocă roșie, în așa fel încât cuvintele să se desfășoare în spirală pornind din centrul paginii. Număr: 9, 10, 11... Mijindu-se la rândurile șterse de pe pagina pe care o ține în geam, Helen zice: — Spune-i că nu mă mai ocup de imobiliare. Plimbându-și degetul pe fiecare cuvânt șters, zice: — În familia din Pender Court sunt și adolescenți, nu? Întreb, și omul de la telefon zice că da. Și Helen se întoarce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
de-acolo cu un cuțitaș. Pe masa de bucătărie e un mall, construit pe jumătate. Se vede clar ce este chiar și fără poza de pe cutie, fiindcă parcările sunt făcute. Pereții sunt ridicați, ferestrele și ușile sunt puse deoparte, cu geamurile deja instalate. Panourile acoperișului și imensele dispozitive de climatizare sunt încă în cutie. Elementele de peisaj sunt într-o pungă de plastic sigilată. Prin pereții apartamentului nu se aude nimic. Nimeni. După săptămânile de călătorie împreună cu Helen și Mona, uitasem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
am îndrăgostit. De Helen Hoover Boyle. Pantalonii mei și fusta ei se adaugă grămezii de pe podea - cristalurile căzute, pantofii noștri, alături de ceaslov. Capitolul 38 La sediul agenției imobiliare Helen Boyle este încuiat și, când bat în ușă, Mona strigă prin geam: — E închis. Nu sunt un client, strig. Stă la calculator și scrie ceva. La fiecare două taste se uită la monitor, apoi din nou la tastatură. Pe monitor, sus, cu litere mari, scrie „Curriculum Vitae“. Stația de interceptare a poliției

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
o să fie bine, zice. Se urcă la volan și pornește masina, zicând: — Mai bine te-ai grăbi să dai de Helen. Să nu facă cine știe ce gest disperat... Trântește portiera și începe să dea în marșarier ca să iasă din parcare. Pe geam, Mona strigă: — Du-te la centrul medical New Continuum! Sper să nu fie prea târziu, țipă, în timp ce se îndepărtează. Capitolul 43 În camera 131 de la centrul medical New Continuum podeaua scânteiază. Linoleumul pârâie și plesnește când pășesc pe el, peste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
pe inox. Își lipește obrajii de dulăpior. Pantofii mei plesnesc și zdrobesc culorile de pe jos, și Helen se întoarce. Peste rujul roz este mânjită de sânge. Pe dulăpior e un sărut în roz și roșu. Acolo unde zace e un geam cenușiu de sticlă mată, dincolo de care e ceva mult prea desăvârșit și alb ca să fie viu. Patrick. Bruma de pe marginile geamului a început să se topească și pe dulăpior se scurge apa. Și Helen zice „Ai venit“, iar vocea îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
roz este mânjită de sânge. Pe dulăpior e un sărut în roz și roșu. Acolo unde zace e un geam cenușiu de sticlă mată, dincolo de care e ceva mult prea desăvârșit și alb ca să fie viu. Patrick. Bruma de pe marginile geamului a început să se topească și pe dulăpior se scurge apa. Și Helen zice „Ai venit“, iar vocea îi este încețoșată și groasă. Din gură îi sar stropi de sânge. Doar uitându-mă la ea, și mă și doare piciorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
se umple de sânge și așchii albe. Lângă trusa de cosmetice e o sticlă de sodă caustică, într-o băltoacă verzuie. Dinții-i sunt niște cioturi sparte și însângerate; în gură i se cască niște hăuri. Își lipește fața de geamul cenușiu. Răsuflarea ei aburește sticla, iar mâna plină de sânge i se oprește pe șoldul fustei. — N-am vrut să mă mai întorc de unde plecasem, zice, la viața de dinainte de a te cunoaște. Își sterge și-și tot șterge pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]