KorAP: Find »[drukola/base=halat & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...77 78 79 ...128 >

3,185 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394

cameră la alta, le ajută, se apleacă să ia ceașafuri curate și le dă fetelor. Nu mă vede imediat, așa că am timp să o privesc. Vorbește grăbit, cu accentul ei din sud. Este mai ea însăși printre fetele acelea în halat, s-a strecurat afară din închisoare și s-a unit cu cei de o seamă cu ea. Părul uscat este acoperit cu o cască pentru duș. Se prostește imitând mișcările unei cliente pretențioase care a rămas fără apă. Fata durdulie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
că Italia era un dar la care nu voi renunța. — Cum ai reușit să găsești casa? — Am mers pe plajă. — De ce? — Vroiam să-ți fac un cadou de ziua ta, vroiam să mă vezi în costum de baie. Avea încă halatul pe ea, se strângea moleșită lângă câine. — Te las să dormi. — Nu, hai să ieșim. Pe stradă merse încet, ținându-mă de braț. Am intrat în barul obișnuit. — Ce iei? Nu-mi răspunse. Se sprijinise cu toată greutatea de tejghea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
mă cunoștea pentru meritele mele profesionale și care acum cu siguranță ghicea ceva din viața mea intimă. Trebuia să o duc de acolo, da, trebuia să dispară, după aceea mă voi gândi. Ne îndreptam spre ascensor, șoldurile doctoriței unduiau sub halat. Cine îmi garanta că era o femeie discretă? Mi se părea că surprind ceva neglijent în felul ei de a merge. Mâine poate că povestea va face înconjurul spitalului, aș fi avut parte de priviri malițioase, care m-ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-o pe asistentă. — Acum. M-am urcat din nou în mașină și am parcurs strada care se întindea de-a lungul clădirilor spitalului. Am găsit-o în stația de autobuz. N-am recunoscut-o imediat, pentru că era îmbrăcată cu un halat de infirmieră. Se sprijinea de zid, în mână avea o pungă în care se vedea prosopul meu de plajă. M-am oprit lângă ea, nu m-a văzut. Străzile începeau să se animeze încet. Îmi veni în minte ziua aceea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
Îmi veni în minte ziua aceea în care o așteptasem în mașină spionând-o. Era cald, ea era machiată, mergea legănându-și șoldurile, îmi plăceau tocurile ei înalte, îmi plăcea că era vulgară. Cât timp trecuse? Acum era îmbrăcată cu halatul acela prea larg, slăbise și mai mult în timpul verii. Doar acum îmi dădeam seama cât de mult se schimbase. Își pierduse culoarea, din cauza mea își pierduse așa culoarea. O paiață fără sulimanuri. Și totuși, pentru mine era și mai frumoasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
alerg pe pietriș. — Ce s-a întâmplat? Poate e mai bine să mănânc. O ajut să se ridice și, în timp ce o îmbrățișez, îmi ridic privirea deasupra capului ei. La primul etaj, în spatele unei ferestre mari, se află un bărbat în halat care ne privește. Și ce! Chiar dacă s-ar termina acum, dacă am intra în întuneric așa. Am ochii aceștia care mă privesc, mâna aceasta unsă care mă reține. Nimeni nu m-a iubit așa, nimeni. Nu te voi duce acolo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
tău. În jur este liniște, ne aflăm într-un acvariu, bâjbâim muți ca niște pești fără branhii. Se aude doar zgomotul loviturilor mele, geamătul speranței mele. Unde ești? Plutești deasupra mea, mă privești de sus, dincolo de grupul de umbre în halate și poate că ți-e milă de mine. Nu, n-am să te las să pleci. Nu spera. Cu fiecare lovitură, te iau înapoi, bucată cu bucată. Picioarele tale ieșite de sub plapumă, spatele tău aplecat peste caiete, tu mâncând un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
înnebunesc. Poate că nebunia este această precizie fără calcule, această stare de grație constantă. Apoi, într-o seară, m-am dus la ea, mirosea a alcool și nici măcar nu se spălase pe dinți pentru a ascunde mirosul. Era dezordonată, în halat, și totuși părea să fie din nou ea însăși. Ochii, cu cearcăne negre, își pierduseră patina aceea opacă. Mi-a cerut să facem dragoste. Mi-a cerut-o brusc, din adâncul ochilor ei vineți. — Nu vrei să..., și a făcut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
Eram în smocking, veneam de la o petrecere. Mă simțeam stânjenit. Mi-am desfăcut papionul. Simțeam în gură un amestec de gusturi, mi-era sete. Ea stătea în picioare lângă perete, sub posterul cu maimuța. — Ca pe vremuri, zise. Își deschise halatul. Era fără chiloți, dar am recunoscut imediat tricoul. Am recunoscut floarea de paiete care atârna strâmb, smulsă de dorința mea în după-amiaza aceea de vară atât de departe acum. Era acolo, lucea sub privirile mele. Își înălță brațul: — Ajutor..., bolborosi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
Ajutor..., imitându-se pe ea însăși și râse. Ca o fetiță coruptă și disperată. Apoi vocea i se întoarse în prezent: — Omoară-mă, te rog, omoară-mă. Am privit în jos spre smocul acela rar de păr. Am prins capetele halatului și am acoperit-o. — Ți-e frig. M-am dus în bucătărie să beau apă. Mi-am pus gura la robinet și am băut direct de acolo, apa părea gheață topită. Când m-am întors, am găsit-o vârâtă în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
Vine cu mâinile transpirate și înghețate din cauza fricii pe care a simțit-o și pe care va continua s-o simtă atunci când va da cu ochii de mine. Ascult zgomotul slab al mâinilor pe care și le freacă ușor de halat, în timp ce face ultimii pași. Acum e aici, în oglinda ușii, nu mă uit la ea. Îi privesc doar picioarele și aștept. Nu vorbi, Ada, nu spune nimic. Nu te mișca. O bucată de fustă îți iese de sub halat, gri ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
ușor de halat, în timp ce face ultimii pași. Acum e aici, în oglinda ușii, nu mă uit la ea. Îi privesc doar picioarele și aștept. Nu vorbi, Ada, nu spune nimic. Nu te mișca. O bucată de fustă îți iese de sub halat, gri ca și anii noștri. În urmă cu treizeci de ani, aș fi putut să mă căsătoresc cu tine, erai cea mai tânără anestezistă din spital, cea mai talentată. Te lăudam și tu tăceai. Până în după-amiaza aceea... când a fost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
erai cea mai tânără anestezistă din spital, cea mai talentată. Te lăudam și tu tăceai. Până în după-amiaza aceea... când a fost? Stăteai în stația de autobuz, am încetinit și, în mașină, pe neașteptate, ai vorbit. Nu te văzusem niciodată fără halat, aveai o talie subțire și șolduri care se lărgeau pe scaun. Mi-a rămas amintirea unui genunchi pe care ți-l mângâiai cu mâna. Ai trecut și nu mi-am dat seama. Nu-i nimic, e mai bine așa. Viața

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
urgență, am spus, unde este medicul de gardă? Fără să mai aștept vreun răspuns, m-am năpustit în camerele alăturate, deschizând ușile cu piciorul. Speriată și ținându-se puțin într-o parte, fata mă urma împreună cu un individ într-un halat prea scurt, ca un șorțuleț de grădiniță. În sfârșit, am găsit camera de reanimare, goală și ea, cu obloanele trase, burdușită de aparate, care, nu era greu de imaginat, nu mai erau folosite de multă vreme. I-am pus Italiei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
Italiei un tub de oxigen. M-am întors către fată: — Trebuie să fac o ecografie. Rămase nemișcată, am apucat-o de braț și am scuturat-o: — Grăbește-te! În scurtă vreme, căruciorul ecografului alerga spre mine, împins de asistentul cu halat scurt. Deschisesem dulapul cu medicamente, căutam agitat printre cutii inutile. Sosi medicul de gardă, un bărbat între două vârste, cu o barbă zbârlită care se întindea până sub ochelari. Tocmai îi injectam antibioticul Italiei. — Cine sunteți dumneavoastră? întrebă cu vocea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
n-o rănesc. Am luat două cearșafuri verzi dintr-o grămadă și le-am așezat ușor pe ea, unul pe picioare, iar cu celălalt i-am acoperit pieptul. Am pregătit doza exactă de pentothal. M-am spălat și am îmbrăcat halatul steril în grabă, peste haine. Medicul de gardă a venit lângă mine, animat de o voce mai metalică. — Spitalul acesta nu e decât un cabinet medical mai mare, nu suntem dotați pentru operații ca aceasta. Dacă se întâmplă ceva, dumneavoastră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
am zvârlit de perete. A plecat. M-am spălat din nou pe mâini. — Mănuși, am spus, deschizând degetele. Asistenta brunetă s-a străduit cât a putut să mi le pună cu o oarecare decență, dar îi tremurau mâinile. Tânărul cu halatul prea scurt rămăsese deoparte. Își pusese un halat lung și o mască. I-am aruncat o privire, avea o figură ciudată, trapezoidală. — Te-ai dezinfectat? — Da. Atunci vino să-mi dai o mână de ajutor. Îmi dădu ascultare și se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
spălat din nou pe mâini. — Mănuși, am spus, deschizând degetele. Asistenta brunetă s-a străduit cât a putut să mi le pună cu o oarecare decență, dar îi tremurau mâinile. Tânărul cu halatul prea scurt rămăsese deoparte. Își pusese un halat lung și o mască. I-am aruncat o privire, avea o figură ciudată, trapezoidală. — Te-ai dezinfectat? — Da. Atunci vino să-mi dai o mână de ajutor. Îmi dădu ascultare și se apropie de capul Italiei. — Să nu pierzi din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
inima vrea să-mi iasă prin obraji și hohotesc în pumni. Pierd câteva picături de urină. Prind brațul Adei și îl strâng, este ultimul fragment de tăcere. Urmează haosul emoțiilor, al zgomotelor care se întorc toate deodată. Se întorc vocile, halatele, ușile care se deschid. Alfredo are halatul murdar de sânge. E primul lucru pe care îl văd. Și-a scos mănușile, are mâinile albe. Cu mâinile acelea vine spre mine. Mi-a luat mai mult timp, am avut probleme cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
și hohotesc în pumni. Pierd câteva picături de urină. Prind brațul Adei și îl strâng, este ultimul fragment de tăcere. Urmează haosul emoțiilor, al zgomotelor care se întorc toate deodată. Se întorc vocile, halatele, ușile care se deschid. Alfredo are halatul murdar de sânge. E primul lucru pe care îl văd. Și-a scos mănușile, are mâinile albe. Cu mâinile acelea vine spre mine. Mi-a luat mai mult timp, am avut probleme cu dura mater, s-a contractat, a sângerat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
tristă, e amețită. Nu intră, rămâne acolo. Mă scol și mă duc la ea. O strâng în brațe, e un sac care tremură. Simt mirosul casei în acest pustiu de amoniac. — Cum se simte? — Trăiește. O ajut să-și pună halatul, masca, apărătoarele de plastic peste pantofii de stradă și boneta pe cap. Se apleacă deasupra ta și te privește de aproape. Privește bandajul, electrozii de pe piept, tuburile din nas, din vene, cateterul. — Pot s-o ating? — Sigur că poți. Te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350

al lui Gabor, mare și ergonomic, dar asemănarea se oprea aici. Tunsoarea scurtă, marinărească a lui Miller, rară și blondă ca părul unui bebeluș, îi dădea un aer de inocență neverosimilă. Nici un om matur nu poate fi atât de inocent. Halatul său alb, apretat părea sterilizat. Ochii lui, în spatele unor ochelari cu ramă de baga, priveau țintă undeva la doi centimetri deasupra capului meu. Poate acesta era secretul inocenței sale. Nu se uita prea atent la semenii lui. Uitați ce o să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
să știe că în mine nu mai rămăsese aproape nimic din copilul de odinioară. Am traversat sala de așteptare și am pornit-o pe coridor, în spatele asistentei. Mă conduse într-o încăpere mică, aflată la capătul coridorului, îmi întinse un halat alb și îmi zise să îmi dau jos tot de la brâu în sus și să-mi pun halatul. — Doctorul va veni imediat. Mi-am dat jos sacoul, cravata, cămașa și maioul, le-am agățat în cuierul de pe ușă și mi-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
așteptare și am pornit-o pe coridor, în spatele asistentei. Mă conduse într-o încăpere mică, aflată la capătul coridorului, îmi întinse un halat alb și îmi zise să îmi dau jos tot de la brâu în sus și să-mi pun halatul. — Doctorul va veni imediat. Mi-am dat jos sacoul, cravata, cămașa și maioul, le-am agățat în cuierul de pe ușă și mi-am pus halatul. Într-un colț era un scaun cu spătarul drept. Mai era și o masă lungă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
îmi zise să îmi dau jos tot de la brâu în sus și să-mi pun halatul. — Doctorul va veni imediat. Mi-am dat jos sacoul, cravata, cămașa și maioul, le-am agățat în cuierul de pe ușă și mi-am pus halatul. Într-un colț era un scaun cu spătarul drept. Mai era și o masă lungă acoperită cu un cearșaf alb. Nu voiam să mă așez pe ea. Am ales scaunul. M-am uitat la ceas. Era 10:25. Dacă nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]