8,202 matches
-
scări: doi pași repezi, apoi iar un pas, și încă un pas. Tot ce se petrece apoi în acest apartament parcă părăsit capătă un aer straniu, dar simt că stranietatea începe, mai exact, crește în momentul în care pătrund în hol. Oprit în fața fostei mele camere, nu-mi amintesc dacă am încuiat ușa de la bucătărie, nu știu nici măcar dacă era cheia în broască. Îndreptându-mă apoi spre sufragerie, nu-mi pot da seama până în ce loc am mers liniștit și de unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
după atâta drum! Fără să mai aștepte, femeia se răsuci pe călcâie și ieși din cameră. Nu mai încăpea nici o îndoială, trebuia s-o urmeze. Cristi închise ușa și coborî după ea scara spre încăperile de la parter. Aici, dintr-un hol destul de amplu, se deschideau mai multe uși. Sufrageria era chiar lângă capul scării în dreapta. Aici, era așezată masa în jurul căreia toată familia se adunase deja. Un bărbat cu părul grizonat, îmbrăcat în uniformă de polițist ședea în capul mesei. În stânga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
-sa. Asta-i tinerețea! E înjunghiat în inimă și el spune că nu-i mare lucru. Domnule, îl corectă Cristi, n-a fost chiar în inimă. Noroc că te-ai ferit, pentru că altfel, se întâmpla o neno rocire. Telefonul de pe hol începu să sune iar doamna Maria se grăbi să răspundă. Pe tine te caută! spuse ea revenind în cameră. E Loți Szabo, zice că-i urgent și trebuie să vorbească cu tine, mintenaș. Bărbatul se ridică repede de la masă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
mai ține puțin aici sub umăr, aș putea spune că sunt ca nou. Totuși, cred că e nevoie să vă feriți, insistă ea, nu trebuie să vă obosiți. Eu trebuie să plec, Marie! se auzi vocea lui Simion Pop de pe hol. Am ceva treabă la secție. Nu cred că vin târziu, dar nu mă așteptați. 5 Soarele strălucea generos. Pe cerul albastru nu se vedea nici o urmă de nor. Deși era încă dimineață, deja se anunța o zi de august fierbinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
o ureche. Înălțînd mult lumînarea, o recunoscu În pragul ușii pe doamna Brener care-și strîngea În brațe fetița. Copilul se zguduia sufocat de suspine. Doamna Brener nu putea scoate o vorbă, iar primarul, cam fără chef, o conduse În hol. CÎinele urla Întruna, jelind animalic, ca o bocitoare bătrînă. Doamna Brener, palidă de moarte, cu copilul care gemea animalic, căuta, confuză, să-i expună domnului primar motivul venirii sale. „Vedeți și singur În ce stare este“, zise abia auzit. „Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Călinescu, care a intrat în acel an în clasa I. Legea învățământului (legea Angelescu) din 1924 prevedea construcția de coli sătești, cu fonduri date de stat. Construcțiile erau tip: o construcție dreptunghiulară, cu două săli de clasă, despărțite de un hol, separat la mijloc pentru cancelarie. Nu e greu de observat că arhitectura acestor școli pornea de la casa rănească, mărită de câteva ori. Noul local de școală din satul Lunca a fost construit pe același teren, lângă vechiul local, tot prin
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
Ortansa - asistentă medical - Tabarcea Elena - asistentă medical - Sandu Viorica - soră medicalCăținaș Nicolae - dezinfector - Bârgăuanu - vizitiu - Trandafir Maria - femeie de serviciu. Ce aflăm de la părerile autorizate ale doctorului Virgil Pătrașcu: a) Dispensarul nu avea local propriu: ocupa trei camere și un hol mică în casa preotului Păvăluță Ion, mort în închisorile comuniste și, a cărui soție ne lasă, împreună cu învățătorul Gh. Arbureanu, o monografie a școlii din Lunca - Filipeni. Care era spațiul în care se desfășura activitatea dispensarului? 1) Cabinetul de consultații
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
rezistente în timp. S-a folosit cimentul pentru temelii, centuri, buiandrugi, tabla pe acoperișurile aproape plate, cu înclinație mică, apărate de vânturile puternice, cărămida pentru zidiri, teracota pentru sobe. Spațiul interior a fost altfel dispus; nu mai avem tindă, avem hol, camere separate, loc pentru cămar și baie. Intervin elemente de modernitate: lumina electrică (1964-1965), pietruirea oselei, televiziunea, folosirea aragazului, accesul la oraș cu autobuzele, câștiguri bănești din alte activități decât cele agricole. După evenimentele politice din 1989 care au însemnat
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
locuințe după planuri și reguli noi, a început să prindă contur. Cei care, lucrând în țările Uniunii Europene, au câștigat bani mai mulți, i-au investit în modernizarea locuințelor, construcția unor case spațioase din materiale noi, de ultimă generație, cu holuri largi, living, bucătării moderne, băi faianțate, dormitoare, cameră de zi, spații de depozitare, cu toate utilitățile pentru un trai civilizat. În locul vechilor șuri și grajduri sunt garajele pentru mașini, încăperi speciale pentru instalația de încălzire centrală, cu apă cald tot
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
funcționat ca profesor la Școala Postliceal de Contabilitate care pregătea funcționarii bancari. A străbătut țara și lumea, făcând parte din delegații guvernamentale sau ca reprezentant al țării la CAER. Pe unde ajungea și prindea un moment liber, chiar pe un hol, pe un pervaz de fereastră, trimitea celor dragi o vedere, câteva rânduri, iar tatăl meu, pentru care Gheorghe Bădăluță avea un respect deosebit, se afla mereu printre beneficiarii atenției acestui om cu mari răspunderi și ocupat până peste cap. Fără
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
o seară de iarnă. Ahhhhh... În cîteva secunde, Veronica Lake Își făcu intrarea În scenă, iar Fermín trecu În altă dimensiune. Profitînd de o secvență În care Veronica Lake se odihnea, Fermín anunță că va vizita chioșcul cu gustări din hol, pentru a-și feface forțele. După ce petrecuse atîtea luni de Înfometare, prietenul meu Își pierduse simțul măsurii, Însă datorită metabolismului său de pipetă nu-și pierdea aerul acela de mizer Înfometat postbelic. Am rămas singur, abia urmărind acțiunea de pe ecran
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
hoț de morminte, cu sufletul Îmbătat de lăcomie și dorință. — Auziți, ce-o fi zgomotul ăsta? a Întrebat portăreasa, neliniștită. Ceva flutura prin beznă, alertat de prezența noastră. Mi s-a părut că Întrezăresc o formă palidă plutind la capătul holului. — Porumbei, am zis eu. Trebuie că s-au strecurat pe vreo fereastră spartă și au cuibărit aici. Să știți că mie-mi fac silă păsăroaicele astea, zise portăreasa. La cît ajung să se cace. Stați liniștită, doña Aurora, că atacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
spartă și au cuibărit aici. Să știți că mie-mi fac silă păsăroaicele astea, zise portăreasa. La cît ajung să se cace. Stați liniștită, doña Aurora, că atacă numai cînd le e foame. Am Înaintat cîțiva pași, pînă la capătul holului. Am ajuns la o sufragerie ce dădea În balcon. Se deslușea conturul unei mese răvășite, acoperită cu o față de masă destrămată, care părea un giulgiu. O străjuiau patru scaune și două vitrine pline de murdărie care adăposteau vesela, o colecție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Împărțite la fel? am Întrebat eu. — Cele care dau spre stradă, adică de la a doua poartă, da, Însă ăsta, fiind la ultimul cat, e oleacă altfel, a explicat portăreasa. Aici are bucătăria și o spălătorie care dă spre luminator. Pe holul ăsta sînt trei Încăperi, iar În fund e-o baie. Dacă-s aranjate cum trebuie, arată bine, nici să nu vă gîndiți. ăsta seamănă cu al Isabelitei mele, sigur că acuma parcă-i un mormînt. — Știți care era camera lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
ăsta seamănă cu al Isabelitei mele, sigur că acuma parcă-i un mormînt. — Știți care era camera lui Julián? — Prima ușă e dormitorul principal. A doua dă Într-o cameră mai mică. Poate că aia, zic eu. Am intrat În hol. Zugrăveala pereților se descompunea În fîșii. În fund, ușa de la baie era Întredeschisă. Un chip mă privea din oglindă. Ar fi putut să fie al meu sau al surorii care trăia În oglinzile din apartament. Am Încercat să deschid a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
vechi“, și m-am prelins pe furiș spre camera mea. M-am Întins pe pat În semiîntuneric și am adormit gîndindu-mă la inspector, la Fermín și la ceasornicar. CÎnd m-am deșteptat, era ora două noaptea. M-am dus pe hol și am văzut că tata se retrăsese În camera lui cu deșteptătorul cel nou. Apartamentul era cufundat În beznă, iar lumea Îmi părea un loc mai obscur și mai sinistru decît mi se păruse cu o noapte În urmă. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
masa din sufragerie niște pîine prăjită, marmeladă și un termos cu cafea. Le-am dovedit pe toate cum se cuvine și am coborît În mai puțin de zece minute. Am intrat În librărie pe ușa din dos, care dădea spre holul clădirii, și m-am dus la dulapul meu. Mi-am pus șorțul pe care obișnuiam să-l folosesc În prăvălie pentru a-mi proteja Îmbrăcămintea de praful de pe cutii și de pe rafturi. În fundul dulapului păstram o cutie de alamă care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
dor de dumneavoastră. Nuria Monfort lăsă să-i scape un oftat pe care nu m-am priceput să-l descifrez. — Mai bine veniți În casă. Nu vreau să vorbesc despre asta În stradă. 20 Nuria Monfort trăia În Întuneric. Un hol Îngust ducea Într-o sufragerie care funcționa totodată ca bucătărie, bibliotecă și birou. Pe drum, am putut Întrezări un dormitor modest, fără ferestre. Asta era tot. Restul locuinței se reducea la o baie minusculă, fără duș și fără cadă, prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
o curățenie și o meticulozitate aproape obsesivă. Creioanele erau ascuțite și aliniate la perfecție. Foile și mapele erau ordonate și dispuse pe trei rînduri simetrice. CÎnd m-am Întors, mi-am dat seama că Nuria Monfort mă privea din pragul holului. Mă observa În tăcere, așa cum te uiți la străinii de pe stradă sau din metrou. Își aprinse o țigară și rămase acolo unde se afla, cu chipul estompat În volutele de fum albastru. M-am gîndit că Nuria Monfort avea, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
piardă În ciudata intimitate de penumbre cu acea necunoscută și s-o asculte spunînd cum gesturile și tăcerile mele Îi aminteau de Julián Carax. — Da, am bîiguit. A Încuviințat fără să spună nimic și m-a Însoțit pînă la ușă. Holul mi se păru nesfîrșit. Îmi deschise ușa și ieși pe palier. Dacă Îl vezi pe tata, să-i spui că sînt bine. Să-l minți. Am salutat-o cu jumătate de glas, mulțumindu-i pentru timpul acordat și Întinzîndu-i mîna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
fierbe oala. De ce nu te duci chiar dumneata să-i vorbești? — Ai uitat că nu e singur. Mi-am ținut gura. Parcă mă și vedeam ducându-mă la Charles Strickland și trimițându-i cartea de vizită. Îl vedeam venind în hol ținând-o între degete și întrebându-mă: „Cărui fapt îi datorez această onoare?“ „Am venit să vă vorbesc în privința soției dumneavoastră.“ „Serios? Când ai să mai îmbătrânești puțin, fără îndoială că o să înveți că este mai bine să-ți vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
pentru a clădi un eșafod în doi timpi și trei mișcări, mai repede și mai sigur decât doi tâmplari într-o săptămână. Nu avea nimic cu condamnatul, nici nu îl mai cunoștea. Am văzut cu ochii mei dovada pe un hol, la sfârșitul unui proces: Destinat ieși cu frumoasa lui blană încă pe umeri și cu aerul de Cato, și dădu de viitorul mire al Văduvei: acesta din urmă îl apostrofă plângăreț. Avea ochii roșii după anunțul sentinței și, cu siguranță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
garda republicană. Putea să cadă o zăpadă de-un metru, să plouă torențial, drumul putea să dispară sub clisă, dar acest om avea mereu în picioare în pantofi de piele imaculați. Îl văzusem într-o zi curățându-și-i, pe holurile palatului - crezuse că nu îl vedea nimeni, în vreme ce puțin mai încolo, dincolo de lambriurile din lemn de nuc deteriorate de-a lungul anilor, doisprezece jurați cântăreau greutatea capului unui om. Era în gesturile lui, în acea zi, un anumit dispreț amestecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
la Instrucțiunea Publică nu știau mai mult. Decât că Lysia Verhareine se oferise voluntară pentru a veni în regiune. Inspectorul pe care mersesem special ca să-l văd la V. și care mă făcuse s-aștept trei sferturi de oră pe hol pentru a-mi arăta ce important e părea preocupat mai mult de mustața lui, pe care nu reușea să o netezească în ciuda pomezii cu care se dăduse, decât de tânăra învățătoare. Îi stâlci numele de câteva ori, se prefăcu că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
pe un raft lung cât peretele, de umpleau tot spațiul ăla, iar în stânga, doar câteva, CD-urile ei. Urmează rafturi cu muzică și filme. Chiar în fața intrării, după ușa de aluminiu, e șemineul, a cărui coloană urcă alb, trece prin holul de la etaj și iese spre horn, coșul ăsta trage, bine gândit, fumul de țigară care se adună în camera mare, de jos, în dreapta e scara din lemn care urcă la dormitoare, în stânga șemineului e bucătăria, rafturi, frigider, aragaz, aparatură, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]