2,252 matches
-
fel, iar eu îmi schimb mereu părerile. La început l-am condamnat, ca toată lumea, că nu se duce la muncă, pe urmă am luat aminte la întreg felul său de a fi, pentru ca în final să mă îndoiesc de justețea indignărilor mele. Mai ales după ce am aflat că menestrelul de pasaj a ieșit cu chitara lui la cântat în primele zile ale lui 1990 și că, de atunci, nici n-a evoluat, nici n-a involuat. A rămas egal cu sine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
construită peste ruinele unui măreț palat și deasupra zidurilor Templului Soarelui a fost Înălțată biserica Santo Domingo, reprezentînd În același timp o lecție și o pedeapsă dată de cuceritorul Îngîmfat. Și totuși, din cînd În cînd, inima Americii, tremurînd de indignare, trimite un spasm nervos prin spinarea blîndă a Anzilor, și astfel pămîntul e asaltat de valuri turbulente de șoc. De trei ori s-a prăbușit din Înălțimile sale cupola mîndrei biserici Santo Domnigo, cu zgomot de oase frînte, iar zidurile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
și acum era departe de casa Domnului, fiind târât de sfaturile prietenilor răi. Păcătosul nostru începe a plânge, ochii lui erau scăldați de lacrimi... Simțea că acela pe care îl iubea așa de mult episcopul era tocmai el. Cuprins de indignare pentru viața sa destrăbălată se spovădui. Apoi repară scandalul dat printr-o Sfântă Împărtășanie și printr-o viață creștinească. Ceru iertare de la bunul episcop și-i mulțumi mișcat pntru rugăciunile pe care le-a făcut pentru întoarcerea sa, apoi se
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
de violentă înfierare... Strigam, făceam largi gesturi declamatorii, voiam să pedepsesc cu propriile mele mâini acest afront timid pe care prietenul nostru încercase să-l arunce vieții... Gândul meu rămăsese însă pustiu: nici o idee, nici un argument valabil. Numai emoția și indignarea mea erau adevărate, cuvintele mele erau false. De fapt, nu știam prea bine de ce trebuie preferată viața morții și ce era atât de meritoriu în a târî după tine această existență lipsită de bucurii și de speranță? Exista undeva, într-
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
iau... În mod mecanic, mi-o reproșam mie însumi, mă dezgustam de propria mea persoană, confirmându-mi încă o dată lipsa mea de valoare și de calitate... Nu reproșam nimănui nimic, îmi reproșam totul mie însumi și, cu toate acestea, o indignare surdă se ridica în mine împotriva tuturor celorlalți, o dorință de singurătate și de claustrare... „Sunt un nenorocit, lăsați-mă prin urmare în pace! Toți, toți!“ îmi ziceam. și singurătatea mea - reală ori dorită numai - mă făcea să mă cutremur
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
imaginea unei Stănculence perfide și criminale, care, profitând de naivitatea unor tineri (sic), dorește cheia primită spre păstrare cu scopul de a o folosi într-un mod îngrozitor... A fost numai o clipă însă. A doua zi am aflat din indignarea lui Ticki pentru faptul de a nu te fi condus eu la gară („Se poate? Cel mai bun prieten!“) că te-a condus Mișu, așa că mi-am închipuit că i-ai dat-o lui... Așa... Dacă ai ști ce bucurie
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
dragi ființe: un bunic de nouăzeci și doi de ani, topit realmente de foame, surioara cea mai iubită răpusă de meningită și, în aceeași zi, bunica moartă într-un accident stupid, fugind după nepotul înnebunit de durere. Cu o justificată indignare retrospectivă (există răni sufletești care nu se închid niciodată), autorul, care crede că destinul este executorul unor scenarii implacabile, alcătuite de Dumnezeu însuși, "îl trage de urechi" pe acesta din urmă: "Ești iubitor și plin de compasiune pentru noi, "oile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
să nu triumfe întotdeauna, inocenții să nu mai cadă sistematic în lațul călăului. Și am avea o viață tristă dacă asemenea excepții ne-ar tulbura peste măsură... Dar proba de căpetenie a acuzării era următoarea: soția lui K. mărturisește - spre indignarea multora, convinși că astfel ea și-a „înfundat” decisiv omul - că în noaptea aceea socotită a crimei Joseph venise târziu acasă și-i ceruse să-i spele puloverul și cămașa. Ea a refuzat și atunci bărbatul s-a dus să
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
și unii ce cred că își pot zice compatrioți. Acești dezrădăcinați s-au condamnat singuri și fără greș la uscăciune. De clevetirile lor nu ne pasă. Ei supraviețuiesc printr-o muncă înjositoare. Iar când vorbesc - chipurile în numele nostru -, ne cuprinde indignarea. S-au dus?... Ducă-se! Ce patrie mai au ei?...“ (România literară, 7 aprilie 1977) CRÎNGULEANU Ion „Căci, mai clară ca inima, raza partidului Se ivește zilnic din rodire, prin libertate și bucurie, Din puritatea izvorului pornit să sclipească Prin
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
nimic nerăzbunat, Partid, cărarea noastră și-a păcii chezășie!“ („Desferecare“, Familia, decembrie 1972) GRAUR Al. „Poporul român, o vreme uimit și umilit de vehemența și deșertăciunea vorbelor goale, altfel purtate cu deosebită trufie, a respins cu scârbă și totdeauna cu indignare ordinea hitleristă, alăturându-se hotărât, sub conducerea comuniștilor, la frontul antifascist, pentru redobândirea libertății țării, a democrației pentru pace, pentru o patrie care a trecut cu hotărâre la construirea unei lumi infinit mai bune, cea a socialismului.“ (Flacăra, 7 aprilie
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
treburile interne ale unor țări independente, suverane, cum e țara noastră și cum sunt celelalte țări socialiste pe care puterile occidentale, vrând-nevrând, le recunosc de altfel ca atare, întreținând cu ele relații diplomatice normale. Poporul și guvernul nostru resping cu indignare propunerea de a discuta o chestiune care este exclusiv de competența sa și clarifică o asemenea propunere ca un amestec de neconceput în treburile sale interne.“ (România liberă, 20 martie 1958) PASCADI Ion „Recentele documente de partid, îndeosebi expunerea tovarășului
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
dacă nu era în preajmă vreun vizitator. Când era prea cald, chiuleam. Așa se face că s-a enervat un nene pe noi, un colonel sau ce-o fi fost. Ne-a chemat pe toate în careu și, roșu de indignare, ne-a muștruluit, adăugând, în culmea furiei, că, în fond, n-avem decât să rămânem soldați, că armata nu-i pentru oricine și nici nu e obligatorie... Aha! Carevasăzică nu era obligatorie! Îi ieșise lu’ nenea porumbelul pe gură. Ne-
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
Băldigău, fiu de securist, adică mare ,,sculă” în zonă. Eu ca și naiv ce eram, încă nu aflasem că un securist, adică ,,un om integru care apără cuceririle poporului” este un fel de ,,buricul pământului” cu drepturi speciale! Plin de indignare i-am scris Melaniei, așa, ca să fie informată. Individul respectiv era mic de statură, un om butucănos care de la 17 ani avea ca țel principal în viață ... să mănânce bine, astfel că nu era de mirare că fetele nu se
Viaţa - o lecţie by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91772_a_93175]
-
culturi comu niste. Cezar Paul-Bădescu își asumă sfidător, cît se poate de explicit, această perspectivă, oricît de inopor tună ar fi ea : „Pe unii, cuvinte ca tovarășa sau tova rășu’ s-ar putea să-i umple de scîrbă sau de indignare. Pe mine, nu. Din perspectiva mea, comunismul a fost ceva îngrozitor, într-adevăr, dar asta numai în plan general - social, politic, economic, național etc. Însă pentru mine, ca individ, el nu a fost ceva mon struos. M-am născut în
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
roșie în piept. Din nefericire, primul an de școală se termină în curînd și începu, cu soarele ei strălucitor, vacanța mare. Nostalgii comuniste Pe unii, cuvinte ca tovarășa sau tovarășu’ s-ar putea să-i umple de scîrbă sau de indignare. Pe mine, nu. Din perspectiva mea, comunismul a fost ceva îngro zitor, într-adevăr, dar asta numai în plan general - social, politic, economic, național etc. Însă pentru mine, ca individ, el nu a fost ceva monstruos. M-am născut în
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
covor al șesului, de către demiurgul căruia i se datorește delicata construcție a peisagiului. Când am văzut însă de aproape apa lui tulbure și murdară, curgând încet printre malurile mocirloase, am simțit nu numai un fel de repulziune, dar o adevărată indignare, amestecată de revoltă. În mintea mea evocam Bistrița limpede, albastră, neastâmpărată, luptând cu stâncile pe care le întâlnea în cale, rupând adesea poduri, dislocând case, smulgând bucăți de pădure, cărând astfel spre țara de jos toate bogățiile munților. Atâta merita
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
de argumente, dar și cu o căldură, pe care n-o egalează decât respectul său pentru adevăr. Când Eustratie Logofătul, Simion Dascălul și Misail Călugărul se fac susținătorii legendelor puse în circulație de unguri pe seama originei noastre, cu ce nobilă indignare le răspunde Costin: "De aceste basme să deie seamă ei și de această ocară. Nice este șagă a scrie ocară vecinică unui neam; că scrisoarea este un lucru vecinic. Când ocăresc într-o zi pe cineva, este greu a răbda
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
în final a constata că nu exista nici un impediment pentru a nu juca. Cineva din interiorul lui îl întrebă: - Ce naiba faci acum cu mândria și priceperea ta? Ai putea lăsa lucrurile astfel? Idiotule, fă ceva, spune ceva! Doar o ușoară indignare îl cuprinse vis-a-vis de tupeul cu care fusese abordat. - Sunt încă tânăr. N-am împlinit nici douăzeci de ani. Dacă voi pierde am timp să mă apuc și de altceva. Simți că nu mai putea rezista nici un minut, iar starea
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
când: 1 m. 40 cm. pe 3 metri, 10 linguri, 13 farfurii de porțelan. Degeaba interveneam: „Dar, tovarășe, acesta este al meu“. „Arătați factura.“ Inutil să te aperi de brutalitatea lor agresivă, tăioasă. La capătul puterilor, înghițindu-mi lacrimile și indignarea, îi urmam peste tot, vlăguită, umilită, revoltată. Nu voiau să mă lase să mă îmbrac. Eram în halat, cu picioarele goale în papuci. Le am spus: „Trebuie să mă îmbrac“. „Nu, nu-i nevoie, rămâneți așa.“ „N-am obiceiul să
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
am văzut atunci făcând cerc în jurul meu, două, trei, cinci cercuri foarte strânse, ca și cum menghina primejdioasă a unui mecanism necunoscut m-ar fi strâns din ce în ce mai tare. Între toate cărțile erau doar două romane. Și atunci, pe când eu, tre murând de indignare, strigam: „Odată ce îmi luați toată casa, n-o să-mi risc pielea pentru o carte“, iar coada de topor zicea: „Pe mine nu mă păcălește nimeni: am pus-o aici și nu mai este“, cum eu țipam: „Căutați peste tot, doar
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
doar pentru cele două motive de care, logic, nu pu team fi făcută răspunzătoare): că am fost numită inspector de regimul Antonescu - ceea ce nu era adevărat, fiindcă am fost numită în 1938 - și că n-am „muncit“ destul - spre marea indignare a sălii, care, în timpul verificării, recunoscuse în unanimitate marea mea putere de muncă: sosită prima la școală, plecam întotdeauna ultima. Dar, cum ți-am spus, eram istovită de muncă și, dacă n-ar fi teama de urmări, aș respira mai
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
s-a mai împlinit cumva... aproape că... Privirea îmi alunecă asupra corpului ei și se oprește brusc. Ia stai așa. Nu. Categoric nu... Nu se poate. — Suze? — Suze, nu cumva... Înghit în sec. Nu cumva... ești însărcinată? — Nu! răspunde cu indignare. Normal că nu! De unde și până unde ți-a venit o asemenea... Întâlnindu-mi privirea, tace și ridică din umeri. — Of, bine, bine, da, sunt. De unde ți-ai dat seama? — Cum mi-am dat seama? De la... Faptul că chiar așa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
endnote id="(754, III, p. 64)"/>. În 1938, scriind despre convertirea unor evrei la creștinism În Moldova primei jumătăți a secolului al XIX-lea și despre asimilarea lor În societatea românească, folcloristul Artur Gorovei exclama, jumătate cu mândrie, jumătate cu indignare : „Toleranța moldo- venilor a Întrecut, totdeauna, orice imaginație” <endnote id="(276, p. 128)"/>. Câțiva ani mai târziu, convingerea lui Simion Mehedinți era asemănătoare : „Sentimentul de toleranță a existat la noi [= la români] Într-o măsură excepțională”, țăranul român fiind „omul
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
ca, Îndată la venirea lor, să le dăm casele, mesele, cinstirile noastre ? De unde vine ? Din scârnavul obicei ce am luat de o bucată de vreme de a ne e[c]stazia Înaintea orișicărui vânturatic străin” <endnote id="(130, p. 182)"/>. Indignarea În fața acestui „scârnav obicei” al ospitalității românești a prins contur ideologic În epoca interbelică. „S-a zis că neamul nostru e tolerant și ospitalier față de străini”, scria Nichifor Crainic În 1934. „Este el atât de Înfloritor Încât simte nevoia ospitalității
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
confuze s-au suprapus unei imagini puternic Înrădăcinate În mentalul colectiv, aceea a evreului „otrăvitor” și „murdar”, care bea el Însuși băuturi percepute ca fiind „spurcate” [= cușer]. 5. Evreul lăutar Trecând prin București În 1825, călătorul Robert Walsh nota cu indignare de reverend anglican : „Orașul este plin de cârciumi și, ca să ademenească mușteriii, fiecare ține un număr oarecare de femei, gata oricând să joace și să cânte la cel dintâi semn al clienților” <endnote id="(363, p. 171)"/>. Așa cum am văzut
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]