41,505 matches
-
1860), biochimist german, reușește sinteza adrenalinei numită și epinefrină cu acțiune simpaticomimetică cu roluri multiple: vasoconstricție periferică și centrală, bronhodilatație, hiperglicemie, vasodilatație coronariană, creșterea tonusului cardiac, stimularea oxidărilor biologice. Izolarea în serie activă a hormonilor, continuă cu tiroxina (Kendall, 1914), insulina (Nicolae Paulescu, 1921; Banting și Mac Lead — recunoscuți, însă, și cu Premiul Nobel), hormonul de creștere (Long-Evens, 169 1922), gonadotropii (Smith și Engle, Zodek și Ascheim, 1926 - 1931), estrogenii (Butenandt, Doisy, Laqueur, 1928 - 1931), androsteronul (Butenandt, 1931), testosteronul (Laqueur, 1936
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
în continuă creștere. Sinteza hormonilor naturali a urmat un ritm similar cu cel al descoperirii lor. Am amintit de sinteza adrenalinei (1904), urmează cea a tiroxinei (Harrington și Barger, 1927), a triiodotiroxinei (Roche și colab.; Pitt-Rivers și colab, 1952), a insulinei (Katzoyannis, 1964), a corticotrofinei — ACTH (Schwarzer și Sieber, 1963). Detalii pentru fiecare hormon de sinteză sunt date în cursurile de endocrinologie și de hormonologie . Trebuie precizat că sintetizarea hormonilor reclamă cantități enorme de material glandular. De exemplu, din 4000 kg
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
dotația comprimării timpului și a sincronizării cu Occidentul este pe deplin adevărată dacă ne gândim mai ales la științele medicale și dezvoltarea lor în sec. XX.* Cazul Odobleja și paternitatea ciberneticii ne menține viu în memorie, cazul Nicolae Paulescu și insulina. Român prin simțire, european prin formație, universal prin creație, Nicolae Paulescu ilustrează sinteza filosof-cercetător- pedagog. Nicolae C. Paulescu (1869 - 1931) face studii liceale în București și, în 1888, intră student la Facultatea de Medicină din Paris unde, după trei ani
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
digestiv, urinar și genital). în acest spirit științific va publica, în țară, Traite de physiologie Médicale, 3 volume, însumând 2110 p, precum și lucrări în domenii variate: fiziologie, patologie, neurologie, cardiologie, terapeutică, nosologie, endocrinologie cu preferință pentru studiul pancreasului descoperind pancreatina (insulina). Uimitoarea sa descoperire e anunțată în 31 august 1921, în Archives Internationales de Physiologie, vol. XVIII, obținând brevet în aprilie 1922. De acum era profesor de două decenii la Facultatea de Medicină din București, prezent în revistele de specialitate din
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
în biologie, Charles H. Best, cercetările având loc în laboratoarele lui Johan James Richards Mac Leod, care a făcut comunicarea descoperirii în decembrie 1921, deci după N. Paulescu. Inițial, ei au numit această secreție internă isletină (isle = insulă) și ulterior insulină, denumire cu care a rămas pancreatina descoperită de savantul român, în medicină, Premiul Nobel fiind acordat în 1923 lui Banting și Mac Leod. Asupra acestei nedreptăți s-a scris mult și se mai scrie și de către români și de oameni
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
în săptămânile V-VI ale embriogenezei și rectul este complet colonizat în săptămânile 12-14 ale vieții fetale. Terminațiile nervoase adrenergice și colinergice apar precoce în săptămânile 9-10 de sarcină, iar după săptămâna a 12-a este decelabilă inervația nitrinergică. Serotonina, insulina, glucagonul, gastrina și somatostatina sunt identificabile în săptămâna 24, iar în săptămânile 25-26 de sarcină se definitivează conexiunile cu efectorii și apar primele semne ale motilității intestinale (22). Multiplicarea elementelor neuroenteroformatoare și diferențierea neuronilor enterici continuă în primii doi ani
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
la păsări) sau parasimpatică (insulele Langerhans) își modifică activitatea în funcție de tonusul centrilor respectivi. Este cazul reacțiilor vasomotorii de origine simpatică centrală producătoare de paloare sau roșeață a tegumentelor de tipul eritemului pudic, sau de reglarea neuroreflexă vagală a secreției de insulină prin intermediul centrilor glicoreglatori, în funcție de nivelul glucozei din sânge. Răspunsurile principalelor organe efectoare la stimularea nervilor simpatici și parasimpatici sunt menționate în tabelul următor: Din tabel rezultă că efectele stimulării simpatice și parasimpatice realizează la nivelul majorității țesuturilor și organelor efectoare
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
insulele Langerhans) își modifică activitatea în funcție de tonusul centrilor respectivi. Printr-un astfel de mecanism se realizează reacțiile vasomotorii periferice de origine centrală, producătoare de paloare sau roșeață a tegumentelor, de tipul eritemului pudic, precum și dereglarea neuro-reflexă centrală a secreției de insulină, produsă de fenomenele de predominanță vagală. La rândul lor, reacțiile organelor efectoare la stimularea nervilor simpatici și parasimpatici au sensuri, mecanisme și durate diferite. Stimularea parasimpaticului colinergic determină la nivelul unor organe efecte inhibitorii, iar din partea altora, răspunsuri excitatorii. La
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
moleculară sub 5000. Dacă am nota cu 1 permeabilitatea porilor capilari pentru apă, a cărei greutate moleculară este 18, atunci trecerea prin membrană a glucozei, cu greutate moleculară de 180, ar reprezenta 0,6 din valoarea primeia, iar aceea a insulinei, cu greutate moleculară de 5000, doar 0,2. În cazul albuminei, cu greutate moleculară de 69000, permeabilitatea capilară fiind sub 0,0001 justifică incapacitatea macromoleculelor proteice de a trece din sânge în plasma interstițială și, totodată, concentrația proteinelor de aproape
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
gastrică acidă tardivă, neinfluențată de vagotomie și suprimată doar de dubla suprarenalectomie. Se pare deci că hipotalamusul este implicat în două mecanisme secretorii gastrice: unul nervos vagal și altul hormonal, acționând prin adenohipofiză și corticosuprarenală. Stimularea secreției gastrice acide de către insulina se realizează, de asemenea, prin mecanism central hipotalamic, cu participarea nervilor vagi. Mecanismul intercentral este relevat și de faptul că emoțiile diminuă sau opresc activitatea secretorie a stomacului. Faza gastrică, dominată de secreția glandelor fundice, este sub controlul antrului piloric
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
injectarea intravenoasă de glucoză, a arătat o creștere a frecvenței descărcărilor în nucleii ventro-mediani (nivel crescut de activitate electrică), pe când în nucleii din hipotalamusul lateral s-a constatat reducerea acestora (stare de inhibare). Fenomenele se prezintă invers după administrarea de insulină. Experimentele au dovedit că centrii hipotalamici ventro-mediani, spre deosebire de restul creierului, utilizează glucoza numai în prezența insulinei din circulație. În lumina acestei constatări, se explică astăzi de ce diabeticii, cu toate că prezintă hiperglicemie, au o senzație permanentă de foame datorată insuficienței insulinice, insuficiență
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
de activitate electrică), pe când în nucleii din hipotalamusul lateral s-a constatat reducerea acestora (stare de inhibare). Fenomenele se prezintă invers după administrarea de insulină. Experimentele au dovedit că centrii hipotalamici ventro-mediani, spre deosebire de restul creierului, utilizează glucoza numai în prezența insulinei din circulație. În lumina acestei constatări, se explică astăzi de ce diabeticii, cu toate că prezintă hiperglicemie, au o senzație permanentă de foame datorată insuficienței insulinice, insuficiență care reduce fixarea glucozei în centrul sațietății, coborând astfel nivelul de activitate a acestor neuroni (asemănător
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
colab., 1999). Principala ei acțiune se realizează în sens stimulator la nivelul orexinei hipotalamice, fiind dublată de efecte agoniste asupra hormonului de creștere. Spre deosebire de grelină care, împreună cu colecistokinina, participă la reglarea de scurtă durată a ingestiei de alimente, leptina și insulina contribuie la reglarea de lungă durată (fig. 117). Alți hormoni gastrointestinali sunt implicați în reglarea sau modularea ingestiei de alimente, începând cu peptidele anorexigene (peptidul glucagon-like, polipeptidele pacreatice PP și YY și oxyntomodulin) și sfârșind cu cele orexigene de tip
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
hormon diuretic eliberat de către hipofiza anterioară. Totuși, nu s-a izolat un principiu specific, capabil să contrabalanseze acțiunea hormonului antidiuretic. Puterea diuretică a extractelor de hipofiză anterioară rezultă probabil din acțiunea conjugată a mai multor hormoni pe care îi conține. Insulina scade pragul renal de eliminare a glucozei, iar adrenalina în doze mici crește fluxul de filtrare glomerulară, în timp ce în doze mari fluxul scade. II.5.7.3. Parathormonul, prin efectele sale renale, intervine în menținerea echilibrului fosfo-calcic. Administrarea parathormonului la
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
peptid constituit din 14 aminoacizi. Ca și somatoliberina, somatostatinul se găsește nu numai în hipotalamus, ci și în pancreas și tubul digestiv. În afara inhibării secreției de hormon somatotrop, somatostatinul posedă și alte acțiuni inhibitoare asupra sintezei și eliberării de TSH, insulină, glucagon, pepsină, GIP, VIP, precum și a secreției gastrice. În afara neurohormonilor hipofizotropi menționați, hipotalamusul influențează în sens activator sau inhibitor secrețiile hormonale adenohipofizare și prin intermediul mediatorilor chimici și al neuromodulatorilor locali peptidici denumiți cibernine. Printre mediatorii chimici din hipotalamus figurează monoaminele
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
eliberare a STH sau somatoliberină. O altă fracție peptidică din hipotalamus denumită somatostatină exercită efecte inhibitorii asupra secreției de STH. Contrar somatoliberinei, somatostatina împiedică eliberarea de STH indusă de hipoglicemie. Somatostatina acționează în sens inhibitor și asupra secreției pancreatice de insulină și glucagon. În afara sursei hipotalamice, există și o secreție gastro-intestinală de somatostatină cu rol deprimant asupra eliberării de gastrină, pepsină, secretină etc. Un nou hormon gastric - eplina - este un puternic eliberator de STH (Casannova și Dieguez, 2004). La rândul lor
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
celor două tipuri de receptori adrenergici (alfa și beta) cu subtipurile respective. Stimularea receptorilor alfa1-adrenergici provoacă contracția musculaturii netede vasculare, uterine, pupilare și pilomotorii. Pe plan metabolic, adrenalina produce hiperglicemie ca urmare a activării glicogenolizei hepatice și inhibării secreției de insulină. Receptorii alfa2-adrenergici provoacă inhibarea eliberării presinaptice și relaxarea musculaturii netede vasculare și intestinale. La rândul lor, receptorii beta1-adrenergici predomină la nivelul fibrelor miocardice, adipocitelor și celulelor hepatice, producând creșterea contractilității și frecvenței cardiace, lipoliză și glicogenoliză însoțită de gluconeogeneză. Receptorii
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
reprezentată de fermenții pancreatici indispensabili digestiei intestinale (tripsină, amilază, lipază), pancreasul îndeplinește un important rol endocrin. Ca structuri secretoare de hormoni pancreatici, insulele Langerhans conțin patru principale tipuri de celule (alfa, beta, gama, delta) din care celulele beta secretoare de insulină reprezintă 65%, celulele alfa secretoare de glucagon constituie 20-25% din totalul insulelor. II.7.7.1. Insulina Insulina este un peptid format din 51 de aminoacizi dispuși în două lanțuri peptidice unite prin punți disulfidice (fig. 143). Acțiunile insulinei se
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
structuri secretoare de hormoni pancreatici, insulele Langerhans conțin patru principale tipuri de celule (alfa, beta, gama, delta) din care celulele beta secretoare de insulină reprezintă 65%, celulele alfa secretoare de glucagon constituie 20-25% din totalul insulelor. II.7.7.1. Insulina Insulina este un peptid format din 51 de aminoacizi dispuși în două lanțuri peptidice unite prin punți disulfidice (fig. 143). Acțiunile insulinei se adresează în primul rând metabolismului glucidic și constau în creșterea consumului celular de glucoză și intensificarea procesului
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
secretoare de hormoni pancreatici, insulele Langerhans conțin patru principale tipuri de celule (alfa, beta, gama, delta) din care celulele beta secretoare de insulină reprezintă 65%, celulele alfa secretoare de glucagon constituie 20-25% din totalul insulelor. II.7.7.1. Insulina Insulina este un peptid format din 51 de aminoacizi dispuși în două lanțuri peptidice unite prin punți disulfidice (fig. 143). Acțiunile insulinei se adresează în primul rând metabolismului glucidic și constau în creșterea consumului celular de glucoză și intensificarea procesului de
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
de insulină reprezintă 65%, celulele alfa secretoare de glucagon constituie 20-25% din totalul insulelor. II.7.7.1. Insulina Insulina este un peptid format din 51 de aminoacizi dispuși în două lanțuri peptidice unite prin punți disulfidice (fig. 143). Acțiunile insulinei se adresează în primul rând metabolismului glucidic și constau în creșterea consumului celular de glucoză și intensificarea procesului de transformare și depozitare sub formă polimerizată de glicogen. Ca principale organe de depozit, țesutul muscular și ficatul conțin în primul caz
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
și depozitare sub formă polimerizată de glicogen. Ca principale organe de depozit, țesutul muscular și ficatul conțin în primul caz 200-300 g. de glicogen, iar în cel de-al doilea între 100 și 150 g. Sub influența efectelor hipoglicemiante ale insulinei, aproximativ o treime din glucidele alimentare sunt convertite în acizi grași și glicerol prin intermediul plăcii turnante a metabolismului intermediar reprezentate de acetil-coenzima A. Paralel cu efectele hipoglicemiante și de activare a formării de lipide, insulina afectează substanțial și metabolismul proteic
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
Sub influența efectelor hipoglicemiante ale insulinei, aproximativ o treime din glucidele alimentare sunt convertite în acizi grași și glicerol prin intermediul plăcii turnante a metabolismului intermediar reprezentate de acetil-coenzima A. Paralel cu efectele hipoglicemiante și de activare a formării de lipide, insulina afectează substanțial și metabolismul proteic în sens anabolizant. Mecanismul de acțiune al insulinei asupra celor trei metabolisme este complex și diferă de la un organ la altul. Efectele permeabilizante membranare și enzimatice celulare se completează, realizând răspunsul unitar al celulei. Reglarea
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
convertite în acizi grași și glicerol prin intermediul plăcii turnante a metabolismului intermediar reprezentate de acetil-coenzima A. Paralel cu efectele hipoglicemiante și de activare a formării de lipide, insulina afectează substanțial și metabolismul proteic în sens anabolizant. Mecanismul de acțiune al insulinei asupra celor trei metabolisme este complex și diferă de la un organ la altul. Efectele permeabilizante membranare și enzimatice celulare se completează, realizând răspunsul unitar al celulei. Reglarea secreției de insulină. Excitantul fiziologic al secreției de insulină fiind concentrația glucozei sanguine
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
și metabolismul proteic în sens anabolizant. Mecanismul de acțiune al insulinei asupra celor trei metabolisme este complex și diferă de la un organ la altul. Efectele permeabilizante membranare și enzimatice celulare se completează, realizând răspunsul unitar al celulei. Reglarea secreției de insulină. Excitantul fiziologic al secreției de insulină fiind concentrația glucozei sanguine, creșterea acesteia peste valorile normale de 1-1,1 g/l determină stimularea insulinosecreției în două faze. Prima fază apare la 3-5 min. după instalarea hiperglicemiei, realizând o insulinosecreție de aproximativ
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]